Catastrofele, speculaţiile financiare și criza economică, deciziile politice și acţiunile militare schimbă lumea, dar oamenii care răspund ei înșiși la nevoile pe care le descoperă sunt cei care o transformă.

După ce suferise prima operaţie la numai 3 ani, Ben Sater a fost operat din nou, șapte ani mai târziu. Ben suferea de „deget în resort”, o tulburare a capacităţii de extensie a degetelor. Istoria uimitoare care a urmat se datorează politicii Spitalului ortopedic de copii Texas Scottish Rite, care reușește să trateze gratis 40.000 de pacienţi în fiecare an, susţinându-se doar din donaţii.

Când au părăsit spitalul fără să plătească, Ben „credea că am uitat să achităm nota de plată” , își amintește mama sa, Kim Sater. „Eram mai mult confuz decât uimit”, mărturisește Ben. „Nu înţelegeam cum poate un spital uriaș să funcţioneze doar din donaţii, așa că am vrut să-i răsplătesc.” Ben și-a luat angajamentul de a aduna 1.000.000 de dolari pentru spital. Pentru a strânge banii, a început să spele mașini și să vândă limonadă…

Pasiunea lui Ben pentru golf avea să schimbe radical situaţia. Ben și tatăl său au organizat, în anul 2003, un turneu caritabil de golf pentru copii, iar doritorii au fost încurajaţi să strângă 100 de dolari pentru a se înscrie. La prima ediţie, au strâns 20.000 de dolari. În anul următor, turneul a adus 40.000 de dolari, iar în al patrulea an, numărul participanţilor se triplase. Până în vara anului 2009, suma adunată a depășit 500.000 de dolari.

Alţi copii și părinţi din oraș s-au alăturat efortului lui Ben. Un alt pacient al spitalului, o fetiţă, a strâns singură mai mult de 50.000 de dolari. În iulie 2010, a fost depășită suma-ţintă: 1.026.000 de dolari. Ben Sater, acum student în anul I, nu știe să-și explice succesul – „a fost o serie de evenimente. Eram doar un copil de 10 ani cu rezultate medii la școală. Am vrut doar să fac ceva simplu, ca să pot să-i răsplătesc pe cei care m-au ajutat.”

Donald Arthur era cu 15 ani în urmă un librar pensionar, cu sănătatea la pământ. În primăvara anului 1996, medicii i-au spus că, în lipsa unui transplant de inimă, va muri în maximum 6 luni. Pe 2 august 1996, Arthur a primit o nouă șansă datorită inimii lui Fitzgerald Gittens, un tânăr ucis în cartierul newyorkez Bronx. După transplant, Arthur a început să facă exerciţii fizice alături de un grup de persoane cu diverse dizabilităţi fizice.

Un an și jumătate mai târziu, Arthur a fost provocat să participe la un maraton în New York. „Am fost mișcat să văd că, în cea mai neagră perioadă a vieţii mele, alţii au crezut în mine, când eu însumi nu credeam. Dumnezeu mi-a dat o a doua șansă. Intenţionez să o folosesc pentru a răspândi speranţa.” Mama lui Gittens, tânărul a cărui inimă bate în pieptul lui Arthur, l-a așteptat la finalul maratonului pentru a-l îmbrăţișa. Arthur s-a hotărât să participe la câte un maraton în fiecare dintre cele 50 de state americane pentru a-l onora pe Gittens și pentru a sublinia importanţa donării de organe.

Lui Arthur îi trebuie 8-9 ore pentru a străbate cei 40 de kilometri ai unui maraton. Iar problemele de sănătate au continuat să-l încetinească. În anul 2000 a început un tratament pentru cancer de prostată. În 2008 a fost operat de hernie și, un an mai târziu, a suferit o intervenţie chirurgicală la coloana vertebrală. Recent a fost diagnosticat cu emfizem pulmonar.

„Din cauza transplantului, primii kilometri sunt epuizanţi. Uneori mi-e greu să respir din pricina emfizemului. Mintea îmi joacă feste și-mi spun: „ (ghilimele franţuzești) Ce te-a apucat să alergi?  (ghilimele franţuzești)” Arthur spune însă că inima din pieptul lui îl face să meargă mai departe. „Pot s-o fac. Mă gândesc la familia donatorului meu și la ce au făcut ei pentru mine.”

Până acum, Donald Arthur a alergat în 46 de maratonuri, în 33 de state americane. În 2002, a fost invitat să poarte torţa olimpică pe străzile din New York. Este co-fondatorul Transplant Speakers International, o organizaţie care îi ajută pe beneficiarii organelor donate să-și împărtășească istoria. Povestea sa continuă să atragă scrisori fie de la oameni care au devenit donatori, fie de la persoane care îi mulţumesc pentru inspiraţia pe care o reprezintă. În jur de 30 de persoane, a căror viaţă a fost schimbată de istoria lui Arthur, îl sponsorizează acum pentru a alerga în toate cele 50 de state ale SUA.

Președintele american Barack Obama i-a oferit lui Jorge Muñoz, în august 2010, Medalia Prezidenţială a Cetăţenilor, a doua mare distincţie acordată civililor în SUA. Jorge este un simplu șofer de autobuz școlar în New York. Povestea fascinantă a acestui imigrant columbian a început de la o observaţie.

În drumul său zilnic spre școală, Jorge trece pe lângă o fabrică de alimente. Necăjit din pricina unei scene pe care o vedea zilnic, într-o zi, în 2004, Jorge a oprit autobuzul lângă fabrică, a mers la un administrator și a întrebat dacă n-ar putea primi el ceea ce fabrica arunca zilnic. Plănuia să ofere această hrană câtorva familii sărace pe care le cunoștea, dar fabrica nu i-a mai oferit alimentele aruncate și în zilele următoare.

Ceva timp mai târziu, într-o seară, Jorge a observat 8 muncitori zilieri, a oprit lângă ei și i-a întrebat ce fac. A aflat că sunt imigranţi, înfometaţi și fără adăpost. Muñoz a început să adune mâncare de pe la restaurantele locale pentru a le-o oferi celor 8 muncitori care au devenit, în scurt timp, 24.

În câteva luni, Muñoz și mama sa găteau în apartamentul lor, cât o cutie de chibrit, pentru 45 de oameni. Mai mult de jumătate din salariul său de 700 de dolari era cheltuit astfel. Timp de 6 ani și jumătate, în fiecare seară, cu camioneta sa albă, Jorge Muñoz a transportat hrană caldă pentru un număr crescând de persoane. În prezent, el hrănește 140 de oameni.

Jorge spune că motivele sale sunt „Dumnezeu. Dumnezeu și mama mea. Încă din copilărie, mama m-a învăţat să împart cu alţii, și exact asta este ceea ce facem acum.” Prietenii i s-au alăturat lui Jorge. În fiecare săptămână „merg și strâng mâncare de la prietenii mei”. În iunie 2008, un grup de voluntari l-a ajutat să își creeze un site și o organizaţie nonprofit. An Angel in Queens (Un înger în Queens) a ajuns în presa naţională și internaţională. Istoria lui a devenit un laitmotiv în campanii de mobilizare pentru acte de caritate.

Sunt rare ocaziile în care reușim să vedem lumea din jur cu alţi ochi, dar astfel de momente pot schimba oricui perspectiva. Transformarea pe care o dorim stă mult mai mult decât ne imaginăm în puterea oamenilor simpli și în gesturile lor mărunte, născute din motivaţii corecte. Cei pe care am ales să vi-i prezint într-o retrospectivă alternativă a anului 2010 au decis să acţioneze[1] cu resursele, talentele și posibilităţile lor. Acţiunile lor au devenit o sursă de inspiraţie pentru familie, prieteni, vecini, colegi și mult dincolo de aceste sfere de influenţă.

Cu siguranţă și românii au iniţiative de acest fel, numai că ieșirea din anonimat este dificilă nu doar pentru că agenda presei e viciată de vechile metehne gazetărești, ci și pentru că eroii autentici ai carităţii nu sunt preocupaţi să iasă pe scenă. Puterea exemplului lor trebuie însă să-i inspire și pe alţii și, de aceea, în anul 2011, ţinta specială a revistei Semnele timpului este să caute și să promoveze iniţiativele românești care transformă lumea. Scrieţi-ne pe adresa poștală a redacţiei sau prin e-mail și povestiţi-ne despre românii care ajută în ţară sau oriunde pe glob. La sfârșitul anului, vom alcătui o „enciclopedie” a carităţii creștine și vă vom prezenta, ca sursă de inspiraţie și oportunitate de implicare, iniţiativele românilor care reușesc să transforme viaţa oamenilor de lângă ei.


[1]  Istoriile din acest editorial au fost redactate de Toan Lam pentru topul „Fapte inspiratoare” din Yahoo 2010 Year in review.