Ieri am citit interviul luat de publicaţia Der Spiegel unui analist politic egiptean, Hamed Abdel-Samad, fiu de imam dar un aprig critic al Islamismului. Opinia sa, după ani întregi trăiţi în Germania, era aceea că „Islamul este un drog". (Parcă îmi suna a Marx, „religia este opium pentru popor".) Dar am citit mai departe de titlu, urmărind contextul. „Într-un sens,", explica el, „islamul este ca un drog, ca alcoolul. O cantitate mică poate avea un efect alinător sau inspirator, dar atunci când credinciosul apelează la sticluţa de credinţă dogmatică în oricare situaţie, devine periculos. Acesta este Islamul pe care îl critic. Periclitează atât individul cât şi societatea. Inhibă integrarea întrucât împarte lumea doar în prieteni şi duşmani, în credincioşi sau necredincioşi." Bun, şi ce legătură are cu veganismul lui Clinton?

Al Gore nu mai este cunoscut ca fost vicepreşedinte al Americii sau candidat la preşedinţie. Ci ca un luptător pentru ecologie, premiat Nobel, un vestitor mediatic al unui „adevăr care deranjează" – încălzirea globală. Tony Blair nu mai este premierul Marii Britanii. Părăsind biroul din Downing Street şi convertindu-se la catolicism, la încetarea mandatului a devenit un neobosit luptător diplomatic împotriva încălzirii globale din zona dialogului politic. În plus fundaţia sa The Tony Blair Faith Foundation promovează respectul şi înţelegerea între marile religii ale lumii. Bill Clinton a făcut şi el pasul spre un alt domeniu. Un mesager al diplomaţiei internaţionale şi întemeietor al propriei fundaţii, Clinton Foundation, şi acest fost lider al lumii străbate acum mapamondul în promovarea bunei înţelegeri, parteneriatului şi colaborării având ca ţinte eradicarea sărăciei, promovarea sănătăţii, bunăstării, mediului.

Cum se face că aceşti oameni – şi alţii -, care au avut în mână frâiele lumii, care erau fermi în acţiunile lor mergând până la nivel de declaraţie de război par a fi acum atât de preocupaţi de cu totul alte probleme ale Pământului, sau cel puţin la un cu totul alt nivel de abordare? Ştiu, mi se va spune că după ieşirea la pensie sau încetarea mandatului nu mai ai putere executivă, ci doar o influenţă morală, puterea exemplului. De acum ai timp, ai unghiul retrospectiv pentru a scrie memorii, ai experienţa de aproape-atotştiutor, eşti cel mai potrivit pentru postul de preşedinte de onoare.

Cred însă că mai e ceva. Cu siguranţă nu mai vezi lucrurile chiar atât de radical, (doar) în alb şi negru. Nu că griul ar fi prin definiţie semnul compromisului, ci că lucrurile, pe lumea asta, au şi nuanţe. Clinton a declarat recent că este vegan. E o decizie pe care o pune în aplicare în ceea ce-l priveşte. Strict pe el. Nu o impune familiei, prietenilor, fundaţiei sale sau beneficiarilor ei – şi, ca să-l citez, se alătură celor care fac acest experiment pentru o viaţă mai lungă. Parcă îl aud pe apostolul Pavel care, pentru a-i câştiga pe alţii la o viaţă şi mai lungă se făcea iudeu cu iudeii şi grec cu grecii; în timp ce, pentru a nu fi lepădat el însuşi, spune că se purta aspru cu trupul său (1Corinteni 9).

A-i cuceri pe alţii cu libertatea pe care ţi-o dă religia ta, a face înconjurul lumii într-un apel la bunătate e cu totul altceva decât a da cu pumnul în masă cerând – sau interzicând – încă un pahar sau încă o halcă. Când însă o credinţă ajunge drog, fie bazându-se pe o Carte sfântă, pe Studiul China (sic!), pe preot, politician sau pe vreun guru al unui domeniu anume, atunci nu mai e medicament ci… stupefiant. Pentru că vede numai în alb sau în negru. Iar noi mâncăm nu doar alimente, ci informaţii, ideologii, dogme. Şi tragedia este atunci când le impunem altora. (Citeam deunăzi că femeia musulmană ce va purta în Franţa vălul integral va plăti 150 de euro amendă, în timp ce bărbatul care o forţează (soţ sau frate) va plăti o amendă de 30.000 de euro. Diferenţa se justifică…)

Ca să revin la analistul german din debutul postării, când din pricina a ceea ce mănânci (dietă, religie, politică) împarţi lumea în „prieteni şi duşmani, în credincioşi şi necredincioşi", atunci ştii să te porţi aspru. Dar nu cu tine, ci cu ceilalţi. E nevoie să renunţi la putere, să cauţi influenţa morală, să cobori şi să vezi lucrurile aşa cum sunt… la firul ierbii. Da, să vezi verde, să fii vegan şi să nu mai mănânci oameni. Ci să le dai viaţă!