Osama ben Laden este mort. Ştirea a făcut înconjurul lumii. Mii de oameni au ieşit în stradă şi au sărbătorit. Preşedintele Barack Obama a anunţat că liderul Al Qaeda a fost ucis în urma unei acţiuni a armatei americane, moartea acestuia fiind considerată o victorie importantă. Întrebarea este: cine pe cine a învins?

"S-a făcut dreptate!", a declarat liderul de la Casa Albă. Obama nu a precizat însă cui i s-a făcut dreptate. În toţi aceşti ani care au trecut de la debutul „războiului împotriva terorii", am fost spectatorii a sute de ştiri despre victimele nevinovate ale acestui război. Am văzut fotografii cu prizonieri irakieni dezbrăcaţi şi ţinuţi în lesă de „eliberatorii" americani. Am văzut cum se trage din elicopter în cei de la sol, care par inamici periculoşi şi se dovedesc, prea târziu, că nu erau nici inamici, nici periculoşi. Am văzut că în Irak nu au fost de văzut arme de distrugere în masă. Suntem martorii unui real exod al creştinilor din Irak, siliţi de contextul creat de intervenţia militară să fugă în alte ţări pentru a-şi salva viaţa şi pentru a-şi pune la adăpost soţiile şi copiii. Iar numărul celor care au murit în urma războiului, număr socotit în ziua morţii lui Osama, este mult mai mare decât al celor care au murit la WTC.

Îmi amintesc de o fotografie cu o femeie irakiană, plină de sânge, care îşi ţinea pruncul mort în braţe şi plângea. Şi aştept cu interes ziua când preşedintele Obama va spune şi în dreptul acelei femei: „S-a făcut dreptate!"

Uciderea lui Osama este prezentată triumfalist în presa internaţională. CNN o numeşte un „moment istoric". Miile de americani adunaţi în faţa Casei Albe şi la Ground Zero au strigat „USA! USA!", în timp ce fluturau steagul american. Premierul israelian a vorbit despre un „triumf răsunător". De ce este un triumf şi de ce este răsunător, nu este chiar aşa de clar. Un infractor a fost pedepsit. Dar ce va schimba moartea lui ben Laden? Măcar prin comparaţie cu moartea unui alt inamic public, Saddam, am putea să spunem că moartea lui Osama este o moarte care nu va schimba prea multe. Saddam a fost atârnat în ştreang (30 decembrie 2006), dar Irakul nu este azi (2011) un loc mai bun după moartea lui. Şi nici Al Qaeda nu lasă impresia că ar fi o organizaţie care a depins atât de mult de cel care, în ultimii ani, a părut mai degrabă un „director onorific". Michael Scheuer, fost şef CIA, aprecia într-o carte publicată recent că Osama „a anticipat un război de uzură, care ar putea să dureze decenii" şi că, în această perspectivă, a dat torţa mai departe tinerilor activişti şi luptători Al Qaeda.

Moartea lui Osama nu este o victorie deplină. Omul a murit, dar sămânţa sădită de el a prins rădăcini adânci. Mai mult, această moarte îl va transforma într-un erou, într-un martir, într-un simbol. Dacă musulmanii radicali căutau un „sfânt" pe care să-l beatifice sau să-l canonizeze, cred că l-au găsit. În plus, istoria ne-a arătat că sărbătorile şi festivităţile organizate pe lângă eşafoade, ghilotine sau securi însângerate sunt urmate de alte şi alte conflicte, răzbunări, violenţe. Preşedintele Obama se înşală: uciderea unui om nu înseamnă dreptate, iar pacea nu se cucereşte cu armele.

Una peste alta, e chiar interesant că vestea capturării lui Osama, viu sau mort – mort! – vine la atât de puţin timp după ce Obama şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un al doilea mandat, preşedintele american subliniind că operaţiunea care a dus la moartea teroristului a avut loc „la ordinele sale". Nu de alta, dar e lucru ştiut că electorilor le plac învingătorii.

(Foto: pragmaticideas.wordpress.com)