Săptămâna aceasta Senatul României a adoptat tacit legea care prevede castrarea chimică a pedofililor și monitorizarea lor prin GPS. Votul final aparţine, însă, Camerei Deputaţilor, iar Executivul este cel puţin sceptic că legea va trece în forma actuală.

Potrivit acesteia, abuzul sexual asupra minorului care nu a împlinit 15 ani, trebuie pedepsit conform noului Cod Penal, cu închisoare de la 2 la 7 ani, sau de la 3 la 10 ani atunci când minorul este rudă în linie directă, când se află în îngrijirea făptuitorului sau când fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

Noutatea acestui proiect de lege este introducerea unei pedepse suplimentare celor care recidivează în comiterea acestei infracţiuni, și anume „inhibarea pornirilor sexuale” prin metode chimice. Guvernul precizează însă că instituţia pedepsei suplimentare nu există în dreptul penal român și că este o problemă care trebuie tratată foarte atent deoarece ar duce la încălcarea tratatelor privind drepturile omului la care România este parte, precum și a Constituţiei României.

Iar în ce privește monitorizarea GPS a persoanelor care și-au ispășit pedeapsa pentru pedofilie, Executivul subliniază că în legislaţia actuală nu există măsuri de supraveghere a condamnatului după executarea pedepsei, decât în cazul eliberării provizorii sub control judiciar.

În Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania, Suedia şi Danemarca legea penală încurajează pedofilii să se supună voluntar castrării chimice pentru a evita recidiva şi, implicit, o nouă detenţie. Legea noastră este însă copiată după cea poloneză care impune acest procedeu pedofililor după ispăşirea pedepsei cu închisoarea. Să fim serioși, cam câţi condamnaţi s-ar supune voluntar unui tratament de acest fel? Rusia, aflată în prag de alegeri electorale e pe cale să legifereze o asemenea iniţiativă, cu o mică diferenţă: castrarea chimică este voluntară, dar pedofilii care refuză se aleg cu închisoare pe viaţă.

Castrarea chimică este întradevăr o problemă delicată care ridică multe întrebări. Este moral să încalci dreptul unui om de a preocrea? Este creștinesc? Este eficient? Părerile sunt împărţite. Nu aș vrea să spun eu cât este de moral din punct de vedere religios, deoarece nu sunt o autoritate în domeniu, nici nu cred că liniile sunt marcate foarte clar. Există autorităţi în domeniul teologic și politic care pot să discute despre implicaţiile aplicării unei asemenea pedepse.

Cât despre încălcarea drepturilor omului cred că ar trebui să ne întrebăm dacă acești oameni sunt responsabili pentru faptele comise. Domeniul de cercetare pe acești subiecţi este extrem de complex și se află abia la început. S-au făcut totuși destule studii care arată că există diferenţe constante la nivelul creierului care ar fi responsabile pentru acest tip de comportament. Pentru mulţi medici, pedofilia este o boală incurabilă care nu are un tratament complet. Mulţi pedofili ajung așa deoarece în copilărie au fost abuzaţi sexual sau psihologic, unii din cauza unor traumatisme cerebrale suferite la vârste foarte mici, iar alţii pur și simplu s-au născut cu un alt tip de creier. Unele studii au arătat că părţile din creier responsabile cu identificarea partenerilor sexuali, au rămas reduse ca mărime în cazul pedofililor. Alte studii au descoperit aceleași similarităţi cu cei care au o dependenţă. Astfel, un nivel scăzut de materie cenușie afectează părţile din creier responsabile cu sistemul de așteptări și recompense, perturbând neurotransmisia de dopamină implicată în comportamentele compulsive și adictive. Iar disfuncţionalităţile găsite la nivelul lobului frontal temporal pune pedofilia în spectrul bolilor obsesiv-compulsive. Acestea includ boli patologice precum dependenţa de jocuri de noroc, cleptomania și chiar sindromul Tourette.

Tumori care cresc în aceste părţi ale creierului pot face un om în toată firea să fie un pedofil peste noapte. Asociaţia Americană de Neurologie a prezentat cazul unui învăţător familist, în vârstă de 40 de ani, care a devenit peste noapte pedofil, el neavând până atunci niciun fel de dorinţe sexuale aberante. După ce a ieșit din închisoare, doctorii i-au descoperit întâmplător o tumoră pe creier. A fost operat și și-a reluat viaţa de dinainte de episodul de pedofilie. După o perioadă comportamentul aberant a reapărut, iar doctorii au recomandat o tomografie, descoperind că tumora creștea la loc pe cortexul orbitofrontal, porţiune a creierului responsabilă cu controlul de sine și comportamentul în societate. Deși acest caz este probabil o excepţie, mulţi pedofili se nasc cu dorinţe sexuale aberante, iar mulţi devin așa din cauza unor traume asemănătoare. Deci, pe cine trebuie să pedepsim și cum?

Deși cazurile de pedofilie sunt din ce în ce mai frecvente, sau doar așa pare pentru că acum le vedem la știrile de la ora 17, o pedeapsă de maxim 10 ani pare prea mică pentru o asemenea faptă. Iar experienţa a arătat, din păcate, că jumătate dintre cei care ies din închisori recidivează. Așa că se impun măsuri mai drastice. Să fie castrarea chimică sau închisoarea pe viaţă?

Cifrele au arătat că, în Polonia, castrarea chimică este o metodă eficientă, procentul de pedofili scăzând drastic. Dar polonezii au înţeles că, împreună cu un program psihoterapeutic, injecţiile cu hormoni feminini care inhibă testosteronul și, prin urmare, dorinţa unui act sexual, domolind pornirile violente, trebuie făcute toată viaţa. În caz contrar, tratamentul își pierde efectul. Povestea lui Joseph Frank Smith, un pedofil-militant al castrării chimice demostrează acest lucru. În anul 1980, a început terapia și după 9 ani a renunţat la injecţii. În 1999, a violat o fetiţă de 5 ani și s-a întors la închisoare.

Personal nu cred că sistemul de justiţie românesc este pregătit să monitorizeze mii de pedofili, pentru a se asigura că își fac injecţiile la 3 luni și nici nu cred că există interes sau înţelegere pentru construirea unor instituţii care să combine tratamentul psihoterapeutic cu tratamentul medicamentos. O altă soluţie ar putea fi închisoarea pe viaţă. Care dintre soluţii ar fi de preferat? Cred că fiecare dintre noi trebuie să ne exprimăm opinia, din moment ce fiecare dintre noi scoatem bani din buzunar pentru oricare dintre aceste soluţii. Un pedofil în închisoare ne costă 6.000 de euro pe an, unul castrat odată la 3 luni cu injecţiile Trenantone ne costă 2.000 de euro pe an, fără costurile unui tratament psihologic. Ce să fie deci? Aștept comentariile voastre.

Mai multe informaţii despre acest subiect aveţi aici:  NeuroanthropologyThe Star, SerendipCrime Times

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.