Sfântul Andrei e creditat ca misionarul prin care românii au primit creștinismul. Fără o dovadă biblică sau istorică a acestui fapt, Sfântul Andrei rămâne totuși un model de misionarism pentru creștinii români de azi.

Dacă ar fi să citesc despre apostolul Andrei pe Mediafax, găsesc că sărbătoarea Sfântului Andrei este deopotrivă „noaptea strigoilor care cutreieră liberi pământul”, dar şi noaptea „rodniciei pământului”. Articolul mi-l prezintă ca „Sântandrei, mare divinitate geto-dacă peste care creştinii au suprapus imaginea Sfântului Apostol Andrei”. S-a preluat și numele, și data sărbătorii. Hm, parcă nu prea seamănă cu ce știam. Și nici nu ce se va sărbători azi.

Dacă ascult vocea bisericii, aflu că sărbătoarea Sf. Andrei a fost trecută în calendarele bisericești din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Andrei Ocrotitorul României. Din 2001 ziua de 30 noiembrie a devenit o importantă sărbătoare naţională. „Ziua Sfântului Apostol Andrei este Ziua Naţională Bisericească”, susţine purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. E clar, în ultimii ani Sf. Andrei a căpătat un profil foarte accentuat.

Istoria e însă incertă. Din tradiţia creștină înţeleg că, după înălţarea Domnului, ucenicii au tras la sorţi ca să știe fiecare încotro să o apuce în misiunea de a-L vesti pe Christos lumii păgâne. Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, în cartea sa Viaţa şi petrecerea sfinţilor, scrie că apostolului Andrei i-ar fi revenit, printre altele, zona de la Marea Neagră și gurile Dunării, „ce-i zic Dobrogea şi altele ce sunt pe Dunăre, şi acestea toate le-a umblat”.

Dacă citesc O istorie sinceră a poporului român, semnată de academicianul Florin Constantiniu, aflu că „nu există nicio confirmare prin surse a acestei tradiţii”. Iar dacă recurg la Scriptură, nu găsesc nimic despre călătoriile misionare ale apostolului Andrei, și cu atât mai puţin prin zona Dobrogei. Nu mă avânt în polemici…

Ceva știu sigur, și mă duc spre începuturi. Știu din Biblie că apostolul Andrei a fost într-adevăr primul! Dar nu primul chemat (cum greșit se spune), ci primul care a chemat. El a fost primul om din lume care s-a dus la un altul, fratele lui, Petru, și căruia i-a spus „l-am găsit pe Christos”. Pentru asta merită sărbătorit!… indiferent dacă a fost vreodată sau nu în România.

Întrezăresc aici o cheie pentru regăsirea creștinismului nostru, pentru ocrotirea de strigoii care ne bântuie. Ne lăudăm că suntem creștini de 2000 de ani. Dar rămânem, din păcate, la statutul de creștini chemaţi, nu chemători. Răspundem la voci, fără să fim voci. Mai mult, imediat ce un creștin cheamă pe altul, la o religie bazată pe un „să nu furi”, „să nu minţi”, „să nu ucizi”, i se pune mantia de strigoi, de ins tulburător, parcă venit de pe altă lume…

În amintirea Sf. Andrei, te invit la un exerciţiu de apreciere a credinţei aproapelui. Dacă ţi-aș spune azi cum „l-am găsit eu pe Christos”, m-ai crede sau m-ai trimite la spitalul de nebuni? Și dacă te-aș auzi pe tine, „cum l-ai găsit tu pe Christos”, te-aș răstigni de strigoi sau te-aș sărbători ca ocrotitor al neamului?