Te-ai născut cu o inteligenţă cu care mori, sau aceasta se poate dezvolta? Cât de mult depinde inteligenţa de genele pe care le-ai moștenit și cât depinde de mediu, exerciţiu, muncă și ambiţie? Să analizăm mitul IQ-ului fix.

„Britain’s Got Talent”, emisiunea care a inspirat la noi „Românii au talent” , a desemnat câștigătoare în 2009 o trupă de street-dance, pentru ingeniozitatea şi perfecta execuţie a coregrafiei. Trupa Diversity  a obţinut mai multe voturi decât uluitoarea Susan Boyle , scoţianca a cărei voce de aur a făcut rapid înconjurul lumii. Situaţia s-a repetat în 2010, când câștigători au fost 13 tineri acrobaţi care au împins limitele fizice dincolo de graniţele imaginaţiei spectatorilor. DE CE a a preferat publicul aceste trupe în locul talentelor înnăscute?

Inteligenţa moştenită şi nu mediul sau clasa socială ar fi determinantul principal a ceea ce poate o persoană să devină sau să facă în viaţă. Este teza bestsellerului din 1994, The Bell Curve (Curba lui Gauss), al lui Richard J. Herrnstein şi Charles Murray. Autorii afirmau că „succesul sau eşecul în economia americană şi tot ceea ce cuprinde aceasta sunt mai mult o chestiune care ţine de genele pe care le moştenesc oamenii.” Adică un om este sărac nu pentru că s-a născut într-o familie fără posibilităţi, ci pentru că n-a moştenit gene de calitate.

Bineînţeles că după o asemenea lectură te întrebi de unde și-au moștenit genele Yehudi Menuhin pentru a uimi lumea prin nobleţea şi sensibilitatea interpretării pieselor la vioară, Leonardo Da Vinci pentru a excela în atât de multe domenii sau Albert Eistein cu mintea sa strălucită? Din fericire, ştiinţa modernă contrazice teoria cărţii Curba lui Gauss. „Nu există factori genetici care pot fi studiaţi independent de mediu”, susţine Michael Meaney, Director al Programului de Studiu al Genelor, Comportamentului şi Mediului din cadrul Univeristăţii McGill din Canada.

În martie 2010 a fost publicată cea de-a şasea carte a lui David Shenk, The Genius in All of Us (Geniul din noi toţi), care combate complacerea într-o societate gaussiană, unde nu avem decât şansa mediocrităţii predominante. David Shenk atrage atenţia cititorilor asupra capacităţilor proprii și compară influenţa mediului asupra potenţialului uman cu un panou de control care poate activa sau inhiba „întrerupătoarele” genelor.

Taximetriştii londonezi, clona lui Einstein şi clona unei pisici

Şoferii de taxi din Londra sunt recunoscuţi pentru abilităţile lor de a se orienta într-o reţea de străzi aşa de complexă. În 1999, doctorul neurolog Eleanor Maguire a făcut o serie de scanări de creier ale mai multor taximetrişti londonezi şi a observat, faţă de cetăţenii de rând, o mărire evidentă a volumului hipocampusului (partea creierului responsabilă de amintirea reprezentărilor spaţiale şi de învăţarea sarcinilor de orientare). Aceasta este doar o dovadă a imensei capacităţi a creierului de a se dezvolta prin exerciţiu. Dezvoltarea este direct proporţională cu personalitatea individului.

În 2001, stăpâna pisicii Rainbow a solicitat clonarea acesteia. Deşi avea exact acelaşi bagaj genetic, clona arăta cu totul diferit şi din punct de vedere al distribuţiei „petelor” de pe blană, dar şi al culorii acestora. Concluzia? Nici măcar aspectul fizic nu va coincide în toate detaliile în cazul unei clonări, deoarece nu vor exista factori de mediu identici în dezvoltarea organismului. Aşadar, dacă Albert Einstein ar fi clonat, probabil că ar exista unele asemănări din punct de vedere fizic, dar nu se poate oferi nicio garanţie asupra conservării capacităţilor intelectuale sau a trăsăturilor de caracter.

Să însemne toate acestea că bagajul genetic nu are importanţă? În niciun caz! Suntem diferiţi şi la fel de diferit este şi potenţialul nostru. Eu nu voi avea niciodată cum să devin, spre exemplu, Andrei Pleşu, ci numai el a avut această posibilitate. Totuşi, dacă nu şi-ar fi cultivat abilităţile, dacă nu s-ar fi informat şi nu s-ar fi folosit de oportunităţi, niciodată nu ar fi ajuns ceea ce este azi. Personalitatea sa nu a fost sculptată în genomul propriu.

„Această nouă paradigmă a dezvoltării este o idee mare care trebuie asimilată, având în vedere cât efort s-a depus în a ne convinge că fiecare moştenim o cantitate fixă de inteligenţă, şi că majoritatea suntem sortiţi să fim mediocri. Noţiunea unui IQ fix ne-a fost inoculată pentru aproape un secol, deşi chiar inventatorul testului IQ, Alfred Binet, susţinea opusul. Azi, ştiinţa îi dă dreptate lui Binet.” spune David Shenk într-un articol BBC din ianuarie 2011. „Inteligenţa reprezintă un set de competenţe în dezvoltare”, afirma în 2005, după mai multe zeci de ani de cercetare, Robert Sternberg de la Universitatea Tufts din Statele Unite. În cartea Talented Teenagers (Adolescenţi Talentaţi), Mihaily Csikszentmihalyi, Kevin Rathunde şi Samuel Whalen sunt de acord că „cei cu rezultate academice deosebite nu sunt neapărat născuţi ‘mai deştepţi’ decât ceilalţi, ci muncesc mai mult şi îşi dezvoltă autodisciplina.”

„Abilităţile noastre nu sunt săpate în ‘stâncă genetică’. Ele sunt fine şi posibil să fie „cioplite” până departe, la maturitate. Cu umilinţă, cu speranţă şi cu o extraordinară ambiţie, măreţia este ceva la care orice copil – de orice vârstă – poate aspira” concluziona David Shenk.

————————-

Alexandra Stroescu este studentă la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Carol Davila, din București, și scrie pentru rubrica Guest Contributors la Semnele timpului.