Corespondenţa electronică integrală, detalii despre întâlnirile, programul și cadourile primite de primar sau de cei 19 consilieri sunt arhivate și disponibile pe site-ul primăriei. Ședinţele sunt deschise publicului, inclusiv cele în care se împarte bugetul, și pot fi urmărite live pe internet.

Se întâmplă într-un oraș american cu 1.000.000 de locuitori, și e rodul muncii unei comisii de etică, condusă de o avocată tenace, și al implicării cetăţenilor care reclamă fraudele la numărul de hotline pus la dispoziţie.

Avem și noi comisii de etică cu ghiotura – prin partide, prin universităţi, la televiziunea publică, în spitale, chiar și pe la federaţiile sportive sau alte instituţii. În realitate, după cum este notat într-un studiu din 2009 al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii București, în cazul celor mai multe dintre comisiile de etică din spitale, membrii lor nu s-au întâlnit niciodată, nici măcar la constituire. În plus, nimeni sau aproape nimeni nu știe cu ce se ocupă aceste comisii de etică, în afara cazului unui scandal. O hibă uriașă este că aceste comisii sunt INTERNE, formate din oameni dependenţi de instituţia în care se află. Și-atunci la ce să te aștepţi?

Ce legătură are însă tot ce am scris până acum cu titlul acestui comentariu? Carla Miller, avocata care conduce comisia de etică din orașul-minune, Jacksonville, Florida, afirmă că un rol major în schimbările realizate l-au avut „the whistleblowers” (în România, foarte puţin cunoscuţi sub numele de avertizori de integritate).

“Un whistleblower e un cetăţean care luptă pentru binele public. Pot fi periculoşi pentru cei care deţin puterea. Reprezintă deja o instituţie de care se ţine seama, avem legi, statut şi regulamente de funcţionare şi de protecţie a lor”, declara în iunie 2010, pentru evz.ro, avocatul Tom Devine, directorul juridic al Government Accountability Project (GAP), instituţie înfiinţată în urmă cu peste 30 de ani.

Opinia publică a devenit atât de favorabilă avertizorilor de integritate în SUA, încât în campania electorală din 2006, 79% dintre alegători au cerut mai multe drepturi pentru whistleblowers, conform lui Devine. Dar înainte ca președintele Obama să le ofere mai multe drepturi, nu rareori avertizorii de integritate sfârșeau prin pușcării. Deci la ei nu a fost mai ușor ca la noi…Și atunci?

O explicaţie surprinzătoare vine însă de la postul de televiziune CNBC. „În timp ce lucram la această serie de reportaje, am fost surprinși de asemănările dintre persoanele care devin avertizori de integritate… Anumite trăsături ies în evidenţă. În primul rând, avertizorii de integritate pot fi persoane profund religioase, a căror credinţă le dă o identitate aparte”, scria pentru cnbc.com Eamon Javers pe 12 februarie 2011.

So, yes! They can! Și paradoxal, nu sunt motivaţi mai întâi de câștigul financiar, ci adesea de credinţa lor, care îi determină să ajute, să vină în apărarea celor care au de pierdut în urma actelor de corupţie. În România, conform legii, persoana care vrea să facă o sesizare trebuie să-şi dezvăluie identitatea. Iar cum noi, românii, (deși urăsc generalizările) aproape genetic fugim de risc, și nu prea coborâm credinţa și conștiinţa civică la un asemenea nivel de profunzime, mai bine tăcem decât să ne complicăm, iar avertizorii de integritate rămân cel mult o idee exotică.

Norel Iacob
Pentru Norel Iacob, studiile universitare și post universitare în domeniul religiei au reprezentat mijloace pentru a interacționa mai bine cu vastul domeniu al spiritualității umane. Iar din pasiunea pentru comunicare relevantă în acest domeniu, la scurt timp după terminarea studiilor, s-a implicat în media, realizând emisiuni TV și radio. Din 2009, este redactorul-șef al revistei Semnele timpului.