Kenya: Preoţii catolici părăsesc Biserica pentru a se putea căsători

298

În Kenya, Africa, se observă începuturile unei mișcări inedite în care preoţi catolici renunţă la jurămintele de celibat, părăsesc rândurile Bisericii Catolice oficiale, se căsătoresc și apoi sunt hirotoniţi din nou în cadrul unor biserici catolice rupte de biserica-mamă.

Episcopul Peter Njogu a fost primul cu această iniţiativă, punând astfel bazele Bisericii Catolice Restaurate din Nyeri, în centrul ţării. Pentru el, acest pas a însemnat „conștientizarea realităţii” într-o manieră extrem de practică. Realitatea la care se referă este faptul că, în spatele ușilor închise, „toată lumea își dorește ca problema celibatului să fie discutată și rezolvată”. Nu sunt puţini cei care cred că și cazurile de abuz sexual din Biserica Catolică ar putea cel puţin parţial să fie rezolvate prin permiterea căsătoriei în rândul preoţilor.

Njogu a fost excomunicat de către papa Ioan Paul al II-lea în 2002, după ce s-a aflat că are o relaţie de ani de zile cu o femeie. După excomunicare, cei doi s-au căsătorit și au împreună trei copii. Njogu crede că experienţa de tată l-a ajutat și pe plan profesional. Acesta a fost hirotonit de un alt episcop excomunicat pentru că căsătorise în secret. Împreună au pavat calea spre Biserica Catolică Restaurată.

Njogu, care este și profesor de filosofie și studii religioase la Universitatea Kenyatta, din Nairobi, aduce aminte că înainte ca Biserica Catolică să introducă legea celibatului, în Evul Mediu, 11 papi fuseseră căsătoriţi fără ca Biserica să sufere din această cauză. Din acest motiv, el a făcut apeluri către papa Francisc să aibă în vedere permiterea căsătoriilor pentru a opri flagelul preoţilor care optează să slujească în biserici nerecunoscute oficial.

„Vreau să fac un apel Sfântului Pontif să facă celibatul opţional pentru a crește transparenţa în biserică. Celibatul nu este biblic și nu sfinţește preoţia, din moment ce preoţia este o chemare”, a declarat Njogu. Episcopul Philip Anyolo, care conduce Conferinţa Episcopilor Catolici din Kenya, a respins declaraţiile lui Njogu, susţinând că „preoţii au fost chemaţi pentru o misiune specială și nu pot servi la doi stăpâni. Cei care pleacă sunt doar câţiva indivizi și ne rugăm pentru ei să ducă o viaţă sfântă oriunde vor merge mai departe”. Între timp, alţi preoţi catolici din Kenya îl susţin pe Njogu și spun că în realitate mulţi preoţi au iubite sau chiar familii pe care le ţin secrete.

Papa Francisc a vorbit de mai multe ori pe acest subiect, recunoscând și el că Biserica a introdus regula abia la 900 de ani de la moartea lui Iisus Christos și că preoţii anumitor biserici de rit oriental aflate sub tutela Vaticanului se pot căsători. „Este, într-adevăr, o problemă, dar nu este (o problemă) majoră. Va fi nevoie de timp, dar există soluţii și le voi găsi”, declara papa în 2014.

Trei ani mai târziu, papa declara că de fapt „criza vocaţiei preoţiei este o problemă, una enormă, iar Biserica trebuie să o rezolve”. Însă,și-a exprimat convingerea că această problemă nu se rezolvă prin căsătorie, ci prin rugăciune și prin activităţile de îndrumare a preoţilor tineri. Papa Francisc a subliniat că „celibatul preoţilor nu este o dogmă, ci un dar preţios”, și că nu este de acord cu reintroducerea celibatului opţional. În schimb, ia în considerare hirotonirea preoţilor căsătoriţi în comunităţile izolate, dacă aceștia au fost „încercaţi”, bărbaţi rămaşi văduvi sau căsătoriţi, dar care au copii de vârstă adultă.