Manifestarea unei mișcări naţionaliste de extremă dreapta, autointitulată „alt-right”, adică o alternativă la vechea dreaptă, constituie un moment tulburător în societatea și în politica americană, în special după atacul de la Charlottesville, și tot mai mulţi comentatori încearcă să înţeleagă ce anume motivează acest grup.

Un protest al grupurilor de extremă dreapta, intitulat „Uniţi Dreapta”, din localitatea Charlottesville, Virginia, s-a terminat tragic după ce un naţionalist a intrat cu mașina într-un grup de protestatari, ucigând o femeie și rănind alte persoane (alţi doi poliţiști au murit, după ce elicopterul din care survolau manifestaţiile a căzut). Atacul a pus America și internetul pe foc, în special după ce președintele în funcţie a eșuat în a condamna în cuvinte clare vinovaţii, vorbind în schimb despre „multiple părţi” vinovate de violenţe și părând astfel să pună egal între grupul de neonaziști și membri KKK și cei care veniseră să contramanifesteze. Deși există mărturii că și printre aceștia erau grupuri „antifa” (anti-fasciști) violente, pe internet majoritatea este de părere că ce a făcut individul respectiv este un act de teroare domestică și că un președinte care oricum este acuzat de tendinţe fasciste ar fi profitat imediat de ocazie să se delimiteze de aceste grupuri. Două grupuri de consilieri prezidenţiali pentru mediul de afaceri au fost desfiinţate, după ce consilierii, directori ai unor companii mari, și-au dat demisia în semn de protest faţă de atitudinea președintelui Trump.

Pe de altă parte, un comentariu făcut pe Twitter de fostul președinte american Barack Obama a devenit cel mai apreciat comentariu din istoria reţelei de socializare. Comentariul era un citat din Nelson Mandela, care spunea că „Nimeni nu se naște urând altă persoană din cauza culorii pielii sale sau a locului de unde provine sau a religiei”. Ceea ce face și mai dificilă misiunea comentatorilor de a înţelege ce mentalitate stă în spatele unor oameni care au venit la o manifestaţie care se voia pașnică înarmaţi până în dinţi, cu scuturi de protecţie, torţe aprinse, steaguri naziste și confederate? Ce anume l-a mânat pe acel bărbat să intre cu mașina în mulţimea de contramanifestanţi și să curme o viaţă?

Frica de a-ţi pierde statutul

Pe când mărșăluiau prin Charlottesville, grupul de „supremaţiști albi” (activiști ai supremaţiei rasei albe) scanda „Nu ne veţi înlocui”. Cine să îi înlocuiască și în ce postură să îi înlocuiască? David Duke, un lider al naţionaliștilor albi și fost lider al KKK, a declarat pentru reporterii prezenţi la marș că dreapta s-a unit pentru a duce la îndeplinire „ce a promis președintele Trump, că de aia l-am votat, că a spus că ne va da ţara înapoi”. De la cine să o ia înapoi? Platforma politică a lui Trump s-a învărtit în jurul imigranţilor musulmani care ar trebui expulzaţi din ţară și a celor mexicani, care trebuie ţinuţi afară prin construirea unui zid la graniţă.

Încă din 2011, psihologii Jennifer Richeson și Maureen Craig au avertizat că vor urma iarăși conflicte rasiale în Statele Unite, deși se presupune la nivel teoretic că acestea au fost rezolvate și subiectul, închis. În realitate, anxietăţile rasiale au avut un rol determinant în alegerea lui Donald Trump la Casa Albă. Cei doi psihologi și-au bazat predicţiile pe un recensământ realizat de guvernul american, care spunea că, până în 2050, se așteaptă ca minorităţile să alcătuiască mai mult de 50% din populaţia Americii. Studiile lui Richeson în domeniul interacţiunilor interrasiale au învăţat-o că, atunci când oamenii alcătuiesc o majoritate, „simţul rasei” este latent, pasiv. Când există posibilitatea să devină o minoritate, atunci „identitatea albă și tot privilegiul care vine cu asta iese în relief”. De atunci, mai multe experimente au arătat că expunerea la astfel de vești crește, pe de o parte, simpatia albilor faţă de propriul grup etnic și, de pe altă parte, competivitatea, frica și furia faţă de minorităţi.

„Nu suntem făcuţi să trăim în rușine, în slăbiciune și în dizgraţie. Noi nu trebuia să cerșim validare morală de la unele dintre cele mai scârboase creaturi care au populat vreodată planeta. Salut, Trump! Salut, oamenii noștri! Salut, victorie!”, spunea liderul naţionalist Richard Spencer, în faţa unei audienţe de 200 de oameni, care îl salutau folosind salutul nazist, după ce Donald Trump a câștigat alegerile.

Poza de victimă și dezumanizarea „inamicului”

Ideologia autovictimizării reiese ca principală strategie de marketing pentru atragerea de noi adepţi, conform studiilor realizate de sociologul Mitch Berbrier. Pozarea în postura de victimă îndepărtează acuzaţiile de rasism, pe modelul „și noi suferim”. În studiul său, Berbrier a identificat mai multe lucruri în care cred „supremaţiștii albi” și pe care le promovează.

În primul rând, cred că ei sunt de fapt victimele discriminării. Lupta minorităţilor pentru drepturi le dă impresia că acum ei au rămas în urmă și că au ceva de recuperat, motiv pentru care David Duke a înfiinţat National Association for the Advancement of White People, ca răspuns la înfiinţarea National Association for the Advancement of Colored People (NAACP), de parcă persoanele albe au nevoie de o asociaţie care să poarte de grijă drepturilor lor civile. Duke susţine că NAACP promovează politici discriminatorii faţă de albi pe piaţa muncii, în educaţie etc. și că, de fapt, dacă se trage linie, negrii s-au bucurat de mai multe beneficii din partea albilor decât au avut de suferit privaţiuni și asta s-ar vedea din faptul că, dintre negri, americanii au cel mai înalt standard de viaţă, cea mai bună educaţie, cele mai multe drepturi civile și cele mai multe oportunităţi pe piaţa muncii. Cu alte cuvinte, negrii mai bine ar spune „mersi”, nu s-ar mai plânge atâta, iar albii ar avea ceva de recuperat pentru că parcă le-au dat prea mult și uite în ce situaţie s-a ajuns.

Un alt lucru de care se plâng aceștia este că sunt stigmatizaţi dacă se mândresc cu istoria lor. „Negrii, orientalii, indienii și hispanicii sunt învăţaţi să își iubească istoria, în timp ce albii sunt învăţaţi să și-o urască pe a lor”. Exprimări precum „conservarea patrimoniului” sunt ceea ce Berbrier numește „duioșii etnice” folosite pentru a destigmatiza mișcarea, prin pretinderea faptului că sunt un grup etnic ca oricare altul, cu aceleași nevoi, printre care aceea de a le putea povesti copiilor despre o vreme în care ţara era a lor. Acest blocaj rezultă în sentimente de zdrobire sufletească și chiar disperare, spun unii.

„S-a ajuns la o situaţie în care nu mai este vorba despre supremaţia albilor, ci mai degrabă despre supravieţuire” – este mesajul final prin care se încearcă atragerea simpatizanţilor. „Cineva” caută eliminarea rasei albe prin acceptarea imigranţilor, prin căsătorii interrasiale, printr-o rată mică de fertilitate printre albi. Aceste supoziţii sunt ridicole venind din partea unui grup care încă câștigă mai bine, e mai bine educat, trăiește mai mult și, în general, se bucură de o viaţă mai fericită decât afro-americanii. Dar, așa cum scrie Berbrier, este o unealtă puternică de a genera susţinere, mai ales când tacticile devin violente, pentru că atunci când vine vorba de supravieţuire orice devine scuzabil.

Și este o unealtă și mai puternică când vine la pachet cu dezumanizarea celorlalte rase. Conform unui studiu recent, publicat de psihologii Patrick Forscher și Nour Kteily și realizat pe membri ai grupării „alt-right”, aceștia practic se consideră doar pe sine oameni în adevăratul sens al cuvântului. Puși să plaseze diverse grupuri etnice pe o scară de la 0 la 100, în care la 0 figura o maimuţă, iar la 100 un om, cei care au participat la sondaj i-au plasat pe musulmani la 55,4, pe mexicani la 67,7, pe afro-americani la 64,7, pe republicanii care au refuzat să voteze cu Trump la 69, în timp ce grupul albilor era în top, la 91,8. Prin comparaţie, grupul de control, format din „non-alt-right”, a plasat toate grupurile etnice între 80 și 90 de puncte. Această diferenţă este majoră și este importantă pentru că, prin dezumanizare, ajungem să ne permitem să le facem rău altora.

E tot mai acceptabil să îţi afișezi prejudecăţile

Un alt aspect care a fost surprinzător pentru cercetători la acest studiu a fost deschiderea cu care cei din grupul „alt-right” își exprimau prejudecăţile faţă de afro-americani, un lucru care, în studii anterioare, nu este nici pe departe atât de evident la alte grupuri și nici faţă de grupuri de extremiști. De asemenea, Richeson and Craig au descoperit în experimentele lor că este tot mai acceptabil social să îţi manifești prejudecăţile. Schimbarea pare să fi venit odată cu retorica folosită de actualul președinte american. Primele sale remarci despre imigranţii mexicani au fost că aceștia sunt violatori. O lucrare de cercetare realizată de National Bureau of Economic Research arată că, după alegerile prezidenţiale, oamenii au devenit mult mai deschiși chiar să doneze bani către organizaţii antiimigranţi. Aceasta nu înseamnă că retorica lui Trump a dus la apariţia prejudecăţilor la persoane care nu le aveau, ci doar că le-a alimentat și le-a eliberat, a schimbat percepţia despre ce e OK și ce nu e OK să spui și să faci în public, explică psihologul Chris Crandall, care a condus studiul.

Nu este chiar ceva nou. Copiii devin agresivi când observă adulţi agresivi, dar și adulţii fac la fel. De exemplu, un studiu realizat în 2004 de sociologii Thomas Ford și Mark Ferguson a arătat că, dacă o persoană care are deja numite prejudecăţi este expusă la bancuri rasiste sau sexiste, aceasta va ajunge să fie mai tolerantă cu discriminarea oamenilor pe viitor. Practic, limitele bunului-simţ, a comportamentului considerat adecvat în societate, se tot lărgesc pentru a tolera discriminarea. O organizaţie dedicată monitorizării grupărilor extremiste din SUA anunţă că în ultimii doi ani acestea s-au înmulţit dramatic, ajungând astăzi la un număr de 917, doar din cele documentate.

Când se întâmplă așa, cel mai sigur este să contracarezi cu ceea ce este deja dovedit, nu cu intuiţia. De aceea sunt aceste studii atât de importante. Ele arată unde sunt punctele în care chiar se poate interveni pentru a întrerupe legătura dintre un discurs discriminator și consecinţele lui. În studiul lor, Forscher și Kteily au găsit că dispoziţia de a exprima prejudecăţi despre afro-americani era corelată cu un comportament abuziv. Ceea ce înseamnă că, „dacă putem schimba lucrul care motivează exprimarea prejudecăţii, atunci poate găsim o cale de a preveni agresiunile”, spun cercetătorii, care speră să își urmărească subiecţii pe termen lung pentru a vedea dacă rămân în grup sau nu și de ce. Însă ceea ce știm deja este că avem nevoie acută de multe exemple pozitive în societate, de lideri care să pună înapoi în limitele normale ce e OK și ce nu e OK să spui și să faci în public, care să găsească soluţii economice pentru albii loviţi de exportul joburilor, soluţii care să nu mai creeze falii de-a lungul diferenţelor etnice, pentru că loc este pentru toţi într-o societate tolerantă. Doar în minţile acaparate de prejudecăţi unii trebuie să dispară ca alţii să trăiască.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.