Duminica trecută, 26 de persoane au murit într-o biserică baptistă dintr-un orășel din Texas, după ce un tânăr înarmat cu armă semiautomată a intrat în mijlocul serviciului divin și a început să tragă în stânga și în dreapta.

Pastorul bisericii şi soţia sa erau plecaţi din oraș. Fiica lor de 14 ani a murit. Pastorul invitat să îi ţină locul şi soţia acestuia au murit. La fel și fiul său și soţia sa, care era gravidă. Alţi patru copii ai cuplului au murit și ei. Trei generaţii ale unei singure familii au dispărut în câteva minute… o familie dedicată profesional și personal lucrării lui Dumnezeu. Totul s-a întâmplat într-un mic orășel de doar câteva sute de oameni, tăcut și liniștit, într-un loc de închinare, unde oamenii merg tocmai pentru pacea sufletului lor. Este greu să nu te întrebi de ce sunt bisericile ţinte pentru astfel de atacuri.

De ce în biserică?

Sunt incidentele de acest tip mai multe acum decât în trecut? Sau este doar o impresie generată de accesul la informaţii din ultimii ani? Au loc mai des în biserici decât în alte locuri sau este și aceasta o impresie generată de faptul că știrile gravitează mai degrabă în jurul crimelor cât mai odioase și al victimelor cât mai inocente?

Părerile sunt împărţite la prima întrebare. În lipsa unor statistici oficiale despre masacre în masă care să dateze de câteva decenii și a unei definiţii unice pentru ce înseamnă masacru în masă, este greu să tragi o concluzie fără emoţii, mai ales că majoritatea statisticilor sunt făcute de organizaţii nonguvernamentale pe baza rapoartelor din presă. Presa poate fi însă destul de mercenară la acest capitol, nu relatează despre orice. Astfel, The Economist se bazează pe informaţii de la o revistă nonprofit și arată că numărul incidentelor și al victimelor a crescut în ultimii zece ani. Altă organizaţie nonprofit, care se bazează pe rapoarte din presă, arată că toate tipurile de incidente violente care implică arme s-au înmulţit, inclusiv masacrele în masă, de la 273 în 2014 la 383 în 2016.

Un studiu realizat recent de Serviciul de Cercetare al Congresului, cunoscut drept think tankul Congresului american, a descoperit o ușoară creștere a numărului de incidente în care au murit cel puţin patru persoane, pe perioada 2009-2013, faţă de precedenţii cinci ani. Însă Alan Fox, criminolog la Universitatea Northeastern,  spune că este totul o chestiune de calcul și că, dacă s-ar fi calculat pe patru ani, în loc de cinci, s-ar fi observat că tendinţa este de menţinere, cu o oarecare descreștere. Părerea profesorului, care este și autorul unei cărţi despre crimele în masă, este că percepţia despre aceste crime a crescut mai mult decât crimele în sine, datorită internetelui și a televiziunilor de știri, care trebuie să repete aceleași știri 24/24. Autorii unei alte cărţi despre media, mituri și masacre în masă susţin cam același punct de vedere ca Fox, și anume că media americană face un deserviciu vorbind despre o epidemie de masacre, deși nu ar fi o mare diferenţă faţă de ani 1970-1980. Aceștia numără 306 cazuri de masacre în masă în 2014, o diferenţă destul de mare faţă de 273, dar tot susţin că acestea nu sunt în creștere, ci trendul este stabil, doar că spun asta pe baza unui studiu din 2014. Statistic vorbind, autorii arată astfel că riscul ca cineva să devină victima unui masacru în masă, indiferent de locaţie, este mai mic de 0,0005%, ceea ce înseamnă că este mai probabil să fie lovit de trăznet.

Există o singură bază de date care se concentrează pe incidente armate în locuri religioase, dar ia în calcul doar bisericile creștine și doar până în 2005. Baza de date, extrasă tot din rapoarte media, arată că în perioada 1980-2005 se menţine un număr similar de incidente anuale, exceptând anii 2001-2003, imediat după atentatele teroriste de la Turnurile Gemene. Alte studii arată că bisericile nu sunt „preferate” în mod special de atacatori. În mai mult de două treimi dintre cazuri, incidentele au loc în reședinţe private, care nu prezintă nici pe departe același interes pentru mass-media ca cele 28% dintre cazuri care se întâmplă în spaţii publice, școli, săli de concerte, biserici.

Deși motivaţiile pot diferi mult de la un atacator la altul, iar unele nu pot fi decât bănuite când atacatorul este omorât sau se sinucide, există anumite elemente care se repetă. Faptul că sunt alese locuri unde pot să facă daune cât mai mari cu efort minim, adică locuri în care riscul de a fi împiedicaţi este minim. Al doilea element observat în 57% dintre cazuri este faptul că aceștia au un trecut de violenţă domestică, în care partenerii de viaţă sau membrii familiei au fost primele victime ale agresorului.

În cazul de faţă, tânărul de 26 de ani, Patrick Kelley, a fost dat afară din armata americană și condamnat la un an de închisoare pentru că și-a bătut soţia și copilul. Conform BBC, acesta îi trimitea mesaje ameninţătoare și soacrei sale, care frecventează congregaţia First Baptist Church, dar care nu a fost prezentă în duminica cu pricina. În 98% dintre cazurile de masacru, atacatorii sunt bărbaţi, iar 68% dintre victime sunt femei și copii. În 54% dintre cazuri, atacatorul urmărește în primul rând să omoare un membru de familie, de obicei partener sau fost partener. Experţii sunt de părere că abuzul domestic este o formă de control care poate fi exercitată în foarte multe feluri și că de obicei se ajunge la violenţă în masă când atacatorul simte că pierde controlul asupra victimei. „Deja știm că există o legătură foarte strânsă între violenţa domestică și deţinerea de arme, iar dacă adaugi și conexiunea cu masacrele, chiar nu înţeleg de ce legiuitorii nu iau problema în serios”, spune președintele National Network to End Domestic Violence. Un răspuns este faptul că legiuitorii văd armele ca parte din problemă, iar, pe oameni, făcându-și dreptate ca în Vestul Sălbatic în numele libertăţii de a se proteja singuri.

Bunul samaritean poartă armă

Farida Brown are 73 de ani și este membră a congregaţiei First Baptist Church de 10 ani. Niciodată nu a lipsit de la serviciul divin de duminică. Nu a lipsit nici pe 5 noiembrie. Acum este norocoasă sau, cum spune chiar ea, „binecuvântată” să fie în viaţă. Prietenii cu care își petrecea timpul de obicei și care făceau parte din aceeași biserică au murit.

Și Farida ar fi murit dacă Stephen Willeford, un bărbat care locuia vizavi de biserică, nu ar fi început să tragă focuri spre Kelley exact în momentul în care acesta se plimba printre băncuţe pentru a-i elimina pe cei pe care doar îi rănise în prima ploaie de gloanţe. Farida fusese deja atinsă de patru gloanţe în picioare și o ţinea de mână pe o femeie pe care nici nu o cunoștea când Kelley a executat-o pe aceasta cu mai multe gloanţe în piept. Farida a închis ochii și a început să se roage, așteptând să fie următoarea victimă.

Dar a apărut Willeford, în picioarele goale, și a început să tragă spre Kelley, care și-a aruncat arma și a fugit în mașină. Willeford l-a urmărit în mașina unui alt bărbat care oprise pentru a veni în ajutor, până când Kelley a lovit un semn rutier și s-a răsturnat cu mașina. Nu a mai ieșit viu. Conform autorităţilor, fusese împușcat de trei ori, probabil de două ori a fost nimerit de Willeford și o dată s-a împușcat singur în cap. Poliţia a ajuns la scena accidentului cinci minute mai târziu.

Nu este de mirare că acum Willeford este numit „erou” în presă și chiar de către președintele Trump, care a afirmat că, dacă ar fi existat legi mai restrictive pentru accesul la arme, atunci poate că nimeni nu ar fi putut să îl oprească pe Kelley, care ar fi omorât și mai mulţi oameni. Desigur, este o logică găunoasă, de departe. Dacă ar fi existat legi mai stricte, poate că nici Kelley nu ar fi avut acces la armele cu care a omorât 26 de persoane. Nici el și nici sumedenia de bărbaţi care au comis masacre în ultimii ani.

„Ţinta principală a ofiţerilor legii este să neutralizeze atacatorul. În această situaţie am avut doi buni samariteni care au făcut asta în locul poliţiei”, au declarat autorităţile locale. Urmarea logică este că este nevoie de mai mulţi buni samariteni. Procurorul general al statului Texas a declarat că este cazul ca bisericile să „își înarmeze enoriașii” sau să își angajeze pază armată. „Se va întâmpla din nou… iar dacă mai mulţi enoriași ar fi înarmaţi există mai multe șanse ca atacatorul să fie neutralizat înainte să omoare foarte mulţi oameni”, a declarat procurorul. Astfel că, în loc să schimbe legea, autorităţile le lasă bisericilor opţiunea de a cheltui bani pentru pază sau le oferă oamenilor care merg la biserică o „licenţă pentru a lua vieţi”.

Rugăciuni fără substanţă

Problema securităţii nu este nouă pentru bisericile americane, după ce în ultimii ani s-a remarcat o creștere a atacurilor împotriva bisericilor, moscheilor și sinagogilor pe baza unui rasism tot mai pronunţat și a popularizării ideologiei suprematiștilor albi. Agenţia Federală pentru Managementul Urgenţelor și Liga Antidefăimare au susţinut traininguri specializate la diverse congregaţii religioase din toată ţara. Unii pastori și-au sfătuit enoriașii să practice mai des îmbrăţișarea străinilor pentru a încerca să simtă dacă ascund arme sub haine. În statele unde este permisă prezenţa armelor în biserică, precum Arkansas, Illinois și Dakota de Nord, credincioșii se împart între cei care sunt deschiși la ideea de a desemna enoriași instruiţi care să poarte arme și să le folosească în caz că se întâmplă ceva și cei care, în semn de protest, au interzis prezenţa armelor în biserică.

Este tot mai clar că legile actuale nu sunt suficiente pentru a opri astfel de incidente, iar măsurile extra de siguranţă adoptate nu sunt respectate. După ce a fost demis din armată pentru violenţă domestică, Kelley trebuia să fie trecut automat în baza de date federală unde sunt menţionaţi cei care nu au voie să cumpere arme. Dacă ar fi fost trecut în listă și dacă vânzătorul ar fi verificat lista, cel mai probabil Kelley nu ar fi putut să cumpere arma semiautomată. Ceea ce nu înseamnă că nu ar fi putut să achiziţioneze alt tip de armă, cu care să facă mai puţine victime.

Acesta pare a fi singurul calcul care contează pentru legiuitori – cât timp numărul de victime potenţiale este destul de mic înseamnă că legile sunt bune. Și ele sunt bune pentru că le oferă americanilor iluzia libertăţii. Există însă destule ţări pe lumea aceasta unde achiziţionarea armelor este foarte bine reglementată, fără ca ele să fie democraţii „mai puţin libere” ca SUA. Sub paravanul protejării libertăţii americanului de rând, republicanii au o istorie de blocare a reformării legislaţiei. Iar cu un președinte republican la Casa Albă și cu o majoritate republicană în Senat și Congres, acest capitol este temporar închis. În schimb, răspunsul standard este „ne rugăm pentru victime”. Ceea ce nu ar fi rău, dacă acest răspuns nu ar ascunde o profundă ipocrizie – ne rugăm pentru o problemă pe care nu vrem să o rezolvăm. Atacurile în masă nu sunt dezastre naturale, nici nu sunt pedepse de la Dumnezeu. Sunt consecinţe ale unor decizii umane care lasă în urmă oameni morţi, răniţi, traumatizaţi. Este o alegere din partea mai multor actori.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.