Cu toţii am trecut prin momente de reverie, când ne-am imaginat cum ar fi dacă ne-am întâlni faţă în faţă cu vreun politician sau persoană oficială cu care nu suntem de acord (cel puţin). Ce i-am spune? Ce i-am face? Am încerca să o convingem în mod civilizat că greșește? Sau doar ne-am exprima liber frustrările, încercând cumva să o pedepsim?

Dar dacă am fi în poziţia de a o servi, de a-i oferi un serviciu, am face-o? Poate că uneori ne aventurăm în aceste peripluri fanteziste mai mult ca să ne amuzăm, dar în climatul politic și social de astăzi, caracterizat de lipsa civilităţii și de radicalizarea opiniei publice, aceste întrebări devin elementare pentru buna convieţuire în societate.

Dezbaterile pe această temă sunt aprige în Statele Unite, unde politica imigraţionistă de „toleranţă zero” impusă de administraţia Trump a scandalizat opinia publică până într-acolo încât mai mulţi oficiali ai Casei Albe, care într-un fel sau altul au sprijinit activ această politică sau au făcut tot ce le-a stat în putere să o scuze, au început să fie taxaţi în diverse maniere în spaţiul public.

Secretara Departamentului de Securitate Naţională, Kirstjen Nielsen, a fost hărţuită într-un restaurant mexican, unde lua masa, de către un grup de protestatari organizaţi de o filieră locală a democraţilor socialiști americani. Aceștia au scandat „Rușine! Rușine!” și „Dacă copiii nu pot mânca în pace, nici tu nu poţi mânca în pace”, făcând referire la cei 12.000 de copii de imigranţi care în prezent se află în custodia guvernului american. Consilierul președintelui american, Stephen Miller, descris în presă drept un „campion” și „parţial arhitect” al politicii respective, a fost surprins tot la masă într-un restaurant mexican, în timp ce un alt client îl numea „fascist care cerșește bani ca să construiască alte cuști”, făcând referire la imaginile cu copii de imigranţi dormind pe saltele într-o mare cușcă păzită de forţe de securitate.

Dar cazul care a suscitat cele mai multe dezbateri în presă a implicat-o pe Sarah Sanders, secretar de presă al Casei Albe, care printre altele a încercat să apere politicile imigraţioniste făcând referiri la Biblie. Recent, Sanders s-a plâns pe Twitter că a fost dată afară dintr-un restaurant unde lua masa cu mai multe persoane, din simplul motiv că lucrează pentru Donald Trump. Se ia în considerare ca, de acum înainte, Sanders să beneficieze de protecţie din partea Serviciilor Secrete, iar incidentul a pornit discuţii aprinse despre limitele bunului-simţ într-un timp în care lipsa de civilitate este caracteristica principală a modului de comunicare adoptat de noul lider al ţării și promovat și în alte ţări unde populismul este pe val.

Citește și Biblia ca armă politică – Când „așa zice Domnul” înseamnă „așa vreau eu”

Este vreodată lipsa de civilitate bună?

Presa americană a fost plină zilele acestea de argumente pro și contra pe subiect. După o trecere în revistă a celor mai importante publicaţii, se poate spune că cele mai multe au apărat, dacă nu chiar au lăudat decizia proprietarei restaurantului respectiv. Cei mai mulţi au adus în discuţie faptul că, odată, civilitatea și bunul-simţ erau trăsături intrinseci ale democraţiei, care reglau dialogul dintre părţile adverse, astfel încât democraţia să fie un sistem politic funcţional. De exemplu, președintele George Washington urma 110 reguli de civilitate, despre care mulţi spun că au fost aruncate pe geam în cazul politicii americane de azi. În schimb, continuă aceste voci, am trăi un „moment aparte” în care un guvern democratic a făcut din lipsa de onestitate și de bun-simţ unul dintre principiile fundamentale pe care le urmează. Slujba lui Sanders „presupune deci să acopere minciunile președintelui subminând o parte vitală a discursului public – însăși ideea unui discurs liber și deschis despre adevăr”, scrie Vox. Jobul lui Sanders o face deci lipsită de civilitate din principiu. Iar dacă gestul de a-i refuza un serviciu atrage atenţia asupra acestui subiect, s-ar putea, speră unii opinatori, să se micșoreze lipsa de civilitate din politica americană. Cei care adoptă această poziţie cred că cetăţenii cu drept de vot au responsabilitatea de a înfrunta persoanele cu autoritate care sunt responsabile pentru subminarea democraţiei, nu responsabilitatea de a avea un comportament foarte politicos faţă de ele.

În schimb, cei puţini sau cei ale căror voci sunt mai puţin auzite, îi sfătuiesc pe toţi cei care consideră că America trece printr-un „moment special”, în care scopul scuză mijloacele, să se gândească bine ce s-ar întâmpla dacă fiecare american ar adopta această filosofie. Până unde ar merge lucrurile? Cât de greu este să ne imaginăm că, la un moment dat, oamenii care nu sunt de acord cu avortul ar putea decide ca judecătorii și toţi ceilalţi oficiali care apără avortul să nu fie lăsaţi să trăiască în pace cu familiile lor? Secretara de presă a fostului președintele George W. Bush a avertizat că s-ar putea ajunge într-o situaţie în care să existe restaurante doar pentru democraţi și restaurante doar pentru republicani. Politica în general nu este un domeniu cunoscut pentru civilitate, iar dacă începem să tolerăm intoleranţa este posibil să ajungem la aceste tipuri de segregări, cred cei de la Washington Post.

Președintele George Washington urma 110 reguli de civilitate, despre care mulţi spun că au fost aruncate pe geam în cazul politicii americane de azi.

Argumentul restaurantelor segregate este o generalizare la extremă a cazului de faţă și o desconsiderare totală a circumstanţelor lui, spun alţii. Proprietara restaurantului are o afacere de condus și nu a avut în trecut probleme cu clienţi de o anumită coloratură politică. „I-am explicat că restaurantul are anumite standarde pentru clientelă, cum ar fi sinceritatea, compasiunea și cooperarea. Am rugat-o să plece, dar i-am spus că anturajul ei poate să rămână”, a explicat Stephanie Wilkinson, proprietara restaurantului. Sanders a fost vizată nu pentru cine este, ci pentru ce a făcut. Wilkinson nici măcar nu a acceptat ca Sanders să plătească pentru consumaţie și nu există dovezi că a vrut să se dea mare cu ce a făcut și să îi inspire și pe alţii să facă la fel. De fapt, dacă Sanders nu ar fi scris pe Twitter despre ce i s-a întâmplat, cel mai probabil nici nu s-ar fi aflat. Gesturile lui Wilkinson nu par a fi cele ale unui războinic antisistem care vrea să despartă publicul american în tabere. Dacă Sanders nu ar fi popularizat întâmplarea, aceasta ar fi rămas un gest modest al unui cetăţean care a hotărât să tragă la răspundere un oficial al statului.

Reacţia lui Sanders, publicată pe Twitter, este de așa natură încât să concentreze toată atenţia asupra lui Wilkinson: „Acţiunile ei spun mai multe despre ea decât despre mine. Întotdeauna am încercat să mă port frumos și cu respect cu oamenii, inclusiv cu cei cu care nu sunt de acord și voi continua să fac la fel.” Pentru fanii lui Sanders, micul truc a funcţionat de minune. Pentru ceilalţi este deja mult prea evident că, în ce privește civilitatea discursului politic și public, cei din administraţia Trump și mulţi dintre susţinătorii lor nu sunt în postura din care să poată ţine predici pe subiect. Chiar de curând, Sanders l-a făcut pe un jurnalist „prost” în faţă, în timpul unei conferinţe de presă pe tema imigranţilor. Iar acesta este doar unul dintre exemplele care ar putea demonta ușor ce susţine Sanders pe Twitter.

Ce ar mai trebui menţionat este că, spre deosebire de rasă sau de religie, să dai pe cineva afară din restaurant pentru coloratura politică nu este un act ilegal. Ceea ce înseamnă că, în ochii legii, nu este un act discriminatoriu, așa cum susţin adepţii administraţiei Trump. În final, în faţa legii doar mândria lui Sanders a fost lezată, și nu demnitatea ei ca cetăţean american. Iar cu o mândrie lezată se poate trăi, mai ales dacă te ajută să îţi reevaluezi poziţia. Cu toate acestea, s-ar putea ca cea mai bună metodă de a-i face pe acești politicieni să își reevalueze poziţiile este prin taxarea lor în cabina de vot, nu prin a le nega servicii, spun alte voci.

Calea cea mai grea

Cazurile relatate mai sus, deși sunt din Statele Unite, ne ating, fiindcă discuţia este aplicabilă în acest moment în mult mai multe spaţii geografice, unde se resimte o divizare puternică a societăţii și o radicalizare a discuţiilor pe teme care trec de la politic la economic, la social și care nu par să ducă în final niciunde.

Știinţele politice arată că efectele lipsei de civilitate asupra democraţiei sunt mixte, nu mereu bune, nu mereu proaste.

Expunerea la acest fenomen generează contagiune și poate reduce încrederea în guvern, în legitimitatea instituţională și în mass-media, pe măsură ce oamenii devin tot mai polarizaţi pe frontul opiniilor politice. Pe de altă parte, alunecarea spre lipsa de civilitate poate fi o metodă eficientă de a strânge oamenii în jurul unei cauze și de a restabili anumite drepturi încălcate, atunci când alte metode tradiţionale nu mai au efect. Chiar dacă este o perioadă inconfortabilă pentru toată lumea, se poate ajunge într-o situaţie în care lipsa de civilitate stârnește dezbateri politice care nu ar fi fost posibile altfel.

Problema cu acest ultim scenariu este revenirea la normalitate, restabilirea decenţei limbajului politic și public ca prioritate naţională. Din acest motiv ar trebui evitată cât de mult posibil această situaţie. Fiecare în parte ar trebui să realizeze că ţara sa ar trebui să fie mai importantă decât ambiţiile, ideologiile sau orgoliile cetăţenilor ei. În final, gestul lui Wilkinson a fost lăudat tot de către cei care cred deja ca ea și care s-au simţit edificaţi prin ce a făcut ea, însă, pentru ceilalţi, nu a fost decât un gest neavenit care a lărgit și mai mult prăpastia din societate. Într-o analiză obiectivă, care să includă toate părţile vizate, aceste gesturi par să fie utile – adică să producă o schimbare – doar în cazuri excepţionale, în care cel vizat de gest are o conștiinţă morală sensibilă și nu este deja radicalizat ideologic.

Merită să ne întrebăm: Ce ar fi făcut Iisus?

Încurcătura în care ne punem atunci când încercăm să stabilim măsura în care gestul nostru poate schimba o persoană iese la iveală din dezbaterile creștinilor americani pe cazul Sanders. „Ce ar fi făcut Iisus?” este întrebarea care stă la baza discuţiei și care încearcă să lămurească cum ar trebui să se comporte un creștin faţă de niște autorităţi profund imorale. Ar fi stat Iisus la masă cu Sanders, așa cum stătea cu Matei, colectorul de taxe care făcea parte din aparatul roman de oprimare politică a evreilor? Sau ar fi acţionat ca atunci când i-a alungat pe comercianţi din Templu? Iisus a abordat diferit situaţiile, în funcţie de receptivitatea celor vizaţi, ceea ce înseamnă că există loc și pentru reacţii de înfruntare, în unele situaţii. Dar foarte important de observat este că nu putem stabili mai departe dacă Sanders este mai aproape ca situaţie de vameșul Matei sau de comercianţii daţi afară din Templu de Iisus. Ceea ce ne arată că gesturile noastre au nevoie de o doză mare de înţelepciune, atât atunci când, la un moment dat, simţim nevoia să ne delimităm într-un fel sau altul de anumite personaje pe care le considerăm imorale, cât și atunci când suntem doar în postura în care să judecăm cât de oportună este o anumită delimitare.

Ar fi stat Iisus la masă cu Sanders, așa cum stătea cu Matei, colectorul de taxe care făcea parte din aparatul roman de oprimare politică a evreilor? Sau ar fi acţionat ca atunci când i-a alungat pe comercianţi din Templu?

Ce ne învaţă exemplele biblice, în schimb, este că mereu putem încerca să aplicăm spiritul lui Iisus, decantat în două caracteristici majore: faptul că mereu spunea adevărul și îl făcea pe om conștient de greșelile lui și faptul că, în același timp, îl asigura că îl preţuiește chiar și așa. La un astfel de comportament sunt chemaţi oamenii, și creștinii în mod special – o creativitate aparte în rezolvarea problemelor, în care să îţi poţi spune of-ul, impresionându-l sau mișcându-l pe opozant. Un exemplu concret pentru cazul Sanders a fost dat de Diana Butler Bass, autoare și istoric al religiilor, pe Twitter, ea spunând că ar fi procedat în felul următor: „I-aș fi spus că în ciuda faptului că ea exlude oameni, separă familii și refuză să recunoască demnitatea altor oameni, eu aleg să o recunosc pe a ei. Și, dacă vrea să mănânce aici, atunci îi vom da să mănânce. O vom trata cu demnitate. Vom fi ospitalieri, dar să știe atâta lucru – că banii cheltuiţi aici vor fi donaţi unui fond de refugiaţi și că nicio persoană de aici nu îl va vota niciodată pe șeful ei.”

Poate că există exemple și mai bune decât atât, dar acesta este unul dintre cele care urmează calea grea, pe care trebuie să o aleagă fiecare creștin și, de ce nu, fiecare persoană în parte – să caute cea mai creativă și mișcătoare atitudine de a rezolva conflictele ideologice. Cel mai simplu lucru este să îmbrăcăm un gest separator cu o haină groasă de politeţe, dar asta nu schimbă faptul că tot un gest separator rămâne, iar asta se resimte în societate.

Iisus iubea adevărul și iubea oamenii deopotrivă. La acest lucru suntem chemaţi, nu la a judeca oamenii și nici măcar la a spera că îi schimbăm noi, pentru că aceasta este în definitiv treaba exclusivă a lui Dumnezeu. Putem și trebuie însă să luăm poziţie pentru adevăr în timp ce preţuim oamenii. Nu indiferenţa sau detașarea e ceea ce avem nevoie, după cum nici lipsa de civilitate, ca primă opţiune, ci creativitatea și înţelepciunea de a oferi răspunsuri care cu adevărat să dea de gândit.

Dacă ceea ce tocmai am scris pare o utopie, ar trebui să ne gândim cât din mult acţionăm instinctiv, câte dintre comentariile și acţiunile noastre sunt produsul a ceea ce suntem în acel moment, și nu al persoanelor care ne-ar plăcea să devenim sau care ne închipuim că suntem în cele mai bune momente ale noastre. Oricâtă politeţe s-ar manifesta, aceasta tot nu ar putea camufla o societate aprigă la mânie și bună de gură. Și atunci de ce ne-am aștepta ca reacţia sau răspunsul nostru chiar să schimbe ceva?

Putem și trebuie să luăm poziţie pentru adevăr în timp ce preţuim oamenii. Nu indiferenţa sau detașarea e ceea ce avem nevoie, după cum nici lipsa de civilitate, ca primă opţiune, ci creativitatea și înţelepciunea de a oferi răspunsuri care cu adevărat să dea de gândit.