A trecut 1 iunie și este oficial vară. În România, meteorologii au anunţat că în lunile următoare trebuie să ne așteptăm la extreme meteo, cu temperaturi ridicate, însoţite de furtuni și inundaţii. Imaginile preluate de sateliţi arată că o suprafaţă de 5.000 de kilometri pătraţi din calota de gheaţă a Antarcticii este fisurată și stă să se desprindă într-un aisberg. Sunt semne ale încălzirii globale, pe care noul președinte american alege să le ignore, pentru a pune „America, pe primul loc”.

În septembrie 2016, Statele Unite au făcut un pas major și, alături de China, au ratificat acordul de mediu de la Paris, după mulţi ani de negocieri. Ţinta acordului este să menţină tendinţa de creștere a temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius în următoarele decenii, ca să fie evitate astfel consecinţele prevăzute de modelele meteorologice, precum creșterea nivelului apelor și fenomenele meteo extreme. Conform acordului, fiecare ţară își setează propria ţintă de reducere a emisiilor de gaze de seră, China și SUA fiind cei mai mari agenţi de poluare din lume. Între timp, a devenit evident că nici ţintele stabilite iniţial nu erau destul de ambiţioase, în contextul în care încălzirea globală întrece așteptările specialiștilor. Statele Unite au fost una dintre ţările cu cele mai ambiţioase ţinte, propunându-și ca, până în 2025, să reducă emisiile cu 26%-28% din nivelul înregistrat în 2005. Și, în timp ce alte state și-au revizuit ţintele, Donald Trump tocmai a anunţat că va retrage SUA din acest acord, semnat de fostul președinte Obama.

„Într-o abdicare inexplicabilă de la orice responsabilitate și leadership, Donald Trump a anunţat că va începe procesul de retrage a Statelor Unite din acordul de mediu de la Paris, alăturându-se singurelor ţări care l-au respins: Nicaragua și Siria. E aproape inevitabil ca istoria să nu îl menţioneze pe Trump drept cel mai nepotrivit președinte al Americii”, scrie un editorialist pentru The Guardian.

Criticile curg din toate părţile, de la cei care îl acuză pe președinte că a pecetluit soarta nepoţilor noștri, la cei care spun că a citat doar studii controversate pentru a-și susţine argumentele și până la lideri politici din alte ţări care se declară dezamăgiţi de încă un pas făcut spre o izolare autoimpusă a SUA etc. Important este de menţionat în primul rând că, la fel ca în cazul Brexitului, ieșirea SUA din acest acord nu se va petrece peste noapte. De fapt, conform normelor stipulate, termenul cel mai timpuriu la care SUA se poate retrage este exact la o zi după viitoarele alegeri prezindenţiale, dacă următorul președinte va mai dori să facă asta.

În al doilea rând, Trump și-a exprimat și dorinţa unei renegocieri a termenilor, arătând cu degetul spre alte ţări, precum India, care, deși este un mare agent de poluare, are o ţintă mai puţin ambiţioasă. Asta ar putea arăta că Trump nu vrea să renunţe cu totul la acord, dar subliniază, totodată, că președintele nu înţelege foarte bine cum funcţionează acesta. Fiecare ţară își impune propriile ţinte, iar atingerea acestora este o acţiune voluntară. Motivul pentru care India nu are ţinte la fel de mari ca SUA este pentru că, practic, nu este destul de dezvoltată pentru a-și impune un cost economic la fel de ridicat. Iar motivul pentru care multe alte ţări au obiective chiar mici în acest sens se datorează efectului invers pe care îl are poluarea: ţările cele mai sărace și care contribuie cel mai puţin la poluare suferă cele mai grave consecinţe ale poluării globale, deocamdată. Ţinta impusă de președintele Obama ar putea fi renegociată, dar nu se pune problema renegocierii unui acord cu totul nou, așa cum sugerează Trump că ar vrea să se întâmple. Deja, ţări precum Germania și Franţa au declarat că nu există nimic de renegociat, iar alte ţări, printre care și Rusia, și-au reafirmat angajamentul luat.

Dincolo de consecinţele economice și de mediu, ambele intens dezbătute între tabăra celor care nu cred în încălzirea globală și restul lumii, drama retragerii Americii din acord scoate la iveală viziunea lui Trump despre lume și politică, o viziune extrem de îngrijorătoare pentru un președinte american.

În lumea lui Trump, America nu mai e lider

Este destul de clar că retragerea Statelor Unite din acord este un gest de putere din partea lui Trump. Nu există multă raţiune în spatele lui. Trump joacă aceeași carte de victimizare a Americii ca la negocierile pentru bugetul NATO. Și la fel cum, dintre ţările NATO, SUA este cea care se implică în cele mai multe conflicte, în domeniul încălzirii globale tot America este ţara care poluează cel mai mult, după China. Declaraţia lui Trump, că el a fost ales să reprezinte Pittsburghul și nu Parisul, este o respingere clară a partenerilor europeni, imediat după dezastruoasa vizită în Europa, dar acest gest măcar este motivat de salvarea joburilor din industria minieră americană. Însă Trump și-a ales prost exemplul. Pittsburgh este unul dintre primele orașe americane care a impus legislaţii antipoluare, iar primarul orașului, alături de primarii altor orașe din America, au declarat că nu vor renunţa la ţintele asumate până acum, iar aceste acţiuni la nivel de orașe și state sunt din ce în ce mai ambiţioase. Conform unui sondaj recent, Trump nu are de partea sa nici măcar majoritatea celor care l-au votat, dar nici sprijinul comunităţii de business și nici măcar pe cel al secretarului de stat Rex Tillerson, care s-a pronunţat în favoarea acordului de la Paris, pe când era director al Exxon.

Trump s-ar putea să înainteze motivaţia joburilor pierdute și a minelor închise, dar experţii arată că decăderea combustibililor fosili datează de ani de zile și derivă din mișcările de piaţă (precum ieftinirea gazului natural) și din dezvoltarea tehnologiei, fiind mai puţin afectată de politicile impuse. Trump va putea să dea un impuls sectorului energetic vechi și celui industrial, dar nu va putea menţine deschise minele, nu atât timp cât sectorul privat alege verde. Și nu atunci când Europa se grăbește să renunţe la acest tip de energie, iar India, China și Coreea de Sud își regândesc investiţiile spre economia verde. Liderii europeni deja se întâlnesc cu omologii lor chinezi și indieni pentru a depista zone unde pot coopera cel mai bine și cel mai rapid pe dezvoltarea infrastructurii pentru energia verde. Banca Centrală Europeană, Banca Asiatică de Investiţii în infrastructură și multe alte instituţii dezvoltă mecanisme de finanţare a acestor proiecte. „Nici cei mai optimiști dintre noi nu credeam că paradigma veche se va schimba atât de repede”, scrie profesoara Laurence Tubiana, ambasador ONU și director al European Climate Foundation.

Menţinerea Americii în trecut cu privire la acest punct de dezvoltare și inovaţie extrem de important va avea două consecinţe majore pe plan internaţional. Prima este că Trump a creat un gol în leadershipul global, iar China va deveni de acum liderul luptei împotriva poluării și a încălzirii globale, un atu strategic foarte valoros. Acordul de la Paris a reprezentat, într-o lume dezbinată, un consens neașteptat între cei mai mari agenţi de poluare și un consens personal între Obama și Xi Jinpin. De atunci, China tot încearcă să se poziţioneze ca liderul de drept. A doua consecinţă derivă din prima, pentru că această luptă împotriva poluării va fi, cel mai probabil, însoţită de una comercială. „Retragerea din acord creează avantaje de competitivitate (costuri mai mici, deci și preţuri mai mici), ceea ce înseamnă că ceilalţi actori vor avea două soluţii – fie izolarea comercială a Statelor Unite prin impunerea de taxe de export, fie ieșirea și a celorlalţi actori din acord”, apreciază economistul Moise Guran. Iar în condiţiile în care Trump a fost primul președinte american care a venit în Europa la summitul NATO și nu a reafirmat angajamentul SUA de a-și proteja aliaţii, tensiunile pe plan economic pot degenera rapid în altceva.

În lumea lui Trump nu există morală

„Președintele a plecat în prima sa vizită externă cu o viziune clară asupra lumii, care nu este o comunitate globală, ci o arenă unde naţiuni, actori nonguvernamentali și afaceri se luptă pentru avantaj”, au scris săptămâna aceasta doi dintre consilierii de top ai președintelui Trump într-un editorial pentru Wall Street Journal, încercând să mai dreagă busuiocul, după ce Trump și-a supărat aliaţii europeni. Au reușit în schimb să ne dea explicaţia cea mai clară a viziunii lui Trump asupra lumii și politicii, probabil că una profund afectată de mediul de afaceri în care și-a petrecut viaţa.

Așadar, viaţa este o luptă pentru câștig și nimic mai mult, iar egoismul este ceea ce ne ţine în viaţă. Asta explică suspiciunea cu care Trump tratează mecasnime de cooperare precum NATO, diverse acorduri comerciale internaţionale și chiar acordul de mediu de la Paris. Comunităţile cooperative nu există, sunt doar un paravan ipocrit pentru jocuri egoiste de dedesubt. Acest fapt explică și de ce președintele american este atras de lideri ca Vladimir Putin și prinţii saudiţi, care par să împărtășească aceeași viziune despre lume, bani și putere.

„Liderii buni înţeleg elementele egoiste care determină un anumit comportament uman, dar cu celălalt picior stau în domeniul motivaţiilor morale. Ei caută să inspire aceste motivaţii printr-un caracter moral, prin indicarea unor idealuri măreţe. Liderii slabi caută să desfiinţeze teritoriul moral cu totul. Și, purtându-se egoist, otrăvesc locul comun în care se află și îi forţează și pe ceilalţi să răspundă la fel”, explică David Brooks, autor și profesor la Universitatea Yale. În viziunea lui Trump, oamenii nu sunt fiinţe morale, nu au simţ moral, nu au compas moral, nu își doresc dreptatea în general, ci caută doar dreptatea lor, nu își doresc echitatea în general, ci doar echitate pentru ei. Tratând lumea ca pe o arenă de gladiatori, Trump va transforma American într-o naţiune care va ofensa simţul moral al altor ţări, va eroda încrederea, sentimentul simpatiei, prieteniei și loialităţii. Gestul retragerii ţării din acordul de mediu se înscrie perfect în acest tip de comportament.

În lumea lui Trump nu există experţi

Președintele a spus că acordul de la Paris va însemna pentru America fabrici părăsite, contribuabili storși de bani, pene de curent și o „producţie economică semnificativ scăzută”. Această viziune extremă nu se corelează decât cu o minoritate a previziunilor de specialitate și este ultima dovadă dintr-o bătălie de ani de zile între oamenii de știinţă și politicieni despre cum trebuie interpretate datele, președintele aruncând de multe ori știinţa într-un con de umbră și chiar susţinând că încălzirea gobală e o farsă pregătită de chinezi pentru a slăbi SUA. Faptul că este cunoscut deja că senatori din Partidul Republican care îl susţin în această decizie au primit, în ultimii cinci ani, donaţii de milioane de euro din partea industriei combustibililor fosili nu ajută deloc situaţia. Nici faptul că Trump a citat dintr-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea MIT, pentru ca mai târziu aceștia să declare că președintele nu a înţeles corect rezultatele studiului și nici nu le-a cerut expertiza.

Această atitudine faţă de experţi și rezultatele cercetării acestora este ceea ce profesorul Tom Nichols, consultant în chestiuni de politică externă și de înarmare, numește „moartea expertizei”, în ultima sa carte. „Nu mai avem dezbateri cu argumente. Raportarea cetăţeanului de rînd la chestiunile publice a trecut rapid de la faza de lipsă de informaţii la cea de selectare și însușire a unor date nereale și merge rapid către ceva ce ar putea fi numit eroare agresivă. Oamenii nu numai că ajung să creadă în chestiuni stupide, dar resping activ și hotărît orice fel de opinie avizată care le-ar putea desfiinţa credinţele”, rezumă Teodor Tiţă în Dilema Veche.

Oamenii nu numai că resping opiniile specialiștilor, dar o fac atît de frecvent, și furios, și arogant încât”, crede Nichols, „nu mai avem de-a face cu neîncrederea, ci de-a dreptul cu narcisismul. Părerile trollului de pe internet și ale efemeridei de platou TV devin cumva egale cu ale medicului, inginerului sau cercetătorului.” Pentru autor, Statele Unite au devenit o ţară obsedată de adorarea propriei ignoranţe, dar privind peste graniţe oricine poate observa cu ochiul liber că fenomenul nu este nicidecum unic și poate avea chiar și efect de contagiune, poate în special pe domenii care ne interesează pe toţi, precum sănătatea (vezi disputa vaccinurilor cauzatoare de autism). Agenda opiniei publice este ocupată cu totul felul de non-subiecte care captează atenţia pentru că sunt polarizatoare, și astăzi ne pasă mai mult să ne afiliem unui grup, unei păreri decât să descoperim adevărul.

„Peste tot se ridică ziduri și se alcătuiesc raţionamente defensive sau pasiv-agresive. Grupuri tot mai multe și mai mici văd dușmani tot mai mari și mai implacabili. În epoca informaţiei, selecţia partizană e mai importantă decît ierarhia raţională. Statistica, constatarea empirică și precedentul au devenit, toate, inutile. Convingerile de grup domină individul și îi răpesc autonomia. Ne îndreptăm, dacă vreţi, spre o tiranie a convingerilor minore”, scrie Tiţă. Alţii spun că este „o răzbunare a idioţilor planetei”, însă tocmai din cauza unor astfel de categorisiri făcute de pe piedestalul pe care stau experţii, specialiștii, oamenii de știinţă, am ajuns în această situaţie. Știinţa trebuie salvată, realitatea trebuie salvată, datele pure trebuie salvate, adevărul trebuie salvat, dar e prea târziu pentru a se mai salva singure. Știinţa nu se poate salva cerșind atenţie și, în același timp, oftând că o primește cu o porţie dublă de cinism. De acum, știinţa poate fi salvată doar cu o doză bună de empatie sinceră pentru acești „idioţi” care strică lumea. Culmea, experţii sugerează să studiem și să ne dezvoltăm empatia ca unică metodă pentru a scăpa de apocalipsa adusă de roboţi, dar când vine vorba de a ne trata unii pe alţii cu empatie pentru a preveni un dezastru acum, ni se pare prea mult și prea stupid. Culmea!