După 55 de ani de la uriașul Marș pentru Locuri de Muncă și Libertate, condus de Martin Luther King Jr., nepoata lui, în vârstă de 9 ani, Yolanda Renee King, a pășit pe o scenă nu departe de locul în care activistul pentru drepturile civile a rostit, în 1963, unul dintre cele mai faimoase discursuri din istorie. Mesajul fetei a electrizat mulţimea. „Bunicul meu avea un vis: ca cei patru copilași ai lui să nu fie judecaţi după culoarea pielii lor, ci după conţinutul caracterului lor. Și eu am un vis, acela că ceea a fost este destul. Și că lumea aceasta trebuie să fie o lume fără arme. Punct!”.

„Destul!” s-a auzit sâmbăta trecută în peste 800 de orașe din SUA și în diverse capitale ale lumii: Londra, Paris, Berlin, Stockholm, Tokyo, Sydney ș.a. Potrivit primelor estimări, aproape 2 milioane de persoane au participat sâmbătă la Marșul pentru Vieţile Noastre.

Evenimentul a fost catalizat de tragedia petrecută la Liceul „Marjory Stoneman Douglas” (Parkland, Florida), unde, pe 14 februarie, un tânăr înarmat a ucis la întâmplare 17 elevi și a rănit alţi 15. Câţiva liceeni înmatriculaţi la această școală au pornit o veritabilă campanie politică pentru a cere înăsprirea legislaţiei care reglementează posesia armelor în SUA. Iar, prin eforturile lor, sprijinite de ONG-ul Everytown for Gun Safety și de numeroase vedete care au donat sume importante pentru promovarea evenimentului, Marșul pentru Vieţile Noastre a scris istorie devenind cea mai amplă manifestaţie organizată vreodată de elevi pe teritoriul Statelor Unite și cel mai mare protest din SUA, de la demonstraţiile împotriva Războiului din Vietnam încoace.

Atacul din Parkland

Pe 14 februarie, un tânăr de doar 19 ani a pătruns în liceul din care fusese exmatriculat cu câţiva ani în urmă. A pornit alarma de incendiu, ca să provoace ieșirea din clase a elevilor, și a început să tragă la foc automat în copiii care fugeau spre ieșirea din școală.

A reușit să scape de paznicii școlii camuflându-se în mulţimea de elevi care căutau să se pună la adăpost în afara școlii. A mers apoi într-un fast food și, o oră mai târziu, a fost capturat de poliţie, care îl identificase cu ajutorul camerelor de supraveghere din liceu.

Tânărul nu a făcut nicio încercare de a nega faptul că este autorul atacului criminal. Procurorii din Florida au anunţat că intenţionează să ceară pedeapsa capitală pentru atacator, însă supravieţuitorii atacului au considerat mult mai urgente alte cerinţe.

39 de zile

La scurt timp de la atac, câţiva elevi ai Liceului Douglas s-au organizat sub forma unui grup de acţiune și au planificat ca, după o perioadă de doliu, să își facă auzite cererile de către cei mai importanţi factori de decizie: politicienii. Televiziunea americană CBS i-a urmărit pe parcursul celor 39 de zile scurse de la atac până la marșul din martie și a montat momentele esenţiale într-un documentar.

„Dacă tot ce pot face guvernul și președintele nostru este să «ne transmită gândurile și rugăciunile lor», înseamnă că este timpul ca victimele însele să fie schimbarea de care avem nevoie”, a declarat Emma Gonzalez, supravieţuitoare a atacului din Parkland, în timpul unei demonstraţii care anunţa misiunea protestului de pe 24 martie.

Alături de alţi patru colegi ai ei, Gonzalez a fost în prima linie a campaniei de activism care s-a concretizat după atac. Ajutaţi de Everytown for Gun Safety, o organizaţie care militează de mult timp pentru înăsprirea controlului asupra armelor, liceenii au enunţat cereri complexe.

Prima dintre acestea viza implementarea unor măsuri universale de verificare a antecedentelor pentru cei care achiziţionează arme. Așa cum a ieșit la iveală, tânărul care a comis atacul din Parkland avea un istoric plin de devieri comportamentale și, prin urmare, autorităţile ar fi trebuit ca nici măcar să nu îi acorde permisul de portarmă.

Apoi, liceenii au cerut creșterea vârstei minime pentru obţinerea permisului de portarmă și pentru posesie de armă, la 21 de ani, un alt factor care, dacă ar fi fost luat în considerare, ar fi putut poate preveni atacul din școală.

Alte cerinţe privesc corijarea lacunelor legislative care permit ocolirea verificărilor, prin cumpărarea de arme de pe pieţe secundare, reinterzicerea vânzării armelor de asalt și interzicerea vânzării de încărcătoare cu capacitate ridicată (peste 10 proiectile) pe întreg teritoriul Statelor Unite. Atacatorul folosise o armă cu un încărcător peste medie, care i-a permis să împuște elevii unul după altul, fără oprire.

Momente-cheie ale marșului

Toate discursurile din cadrul demonstraţiei din Washington au fost susţinute de liceeni, elevi și copii. Mesajul pe care au vrut să îl transmită prin aceasta fiind, în cuvintele scandate de Yolanda Renee King, că „aceasta va fi o generaţie măreaţă” care va schimba naţiunea. (Bunicul Yolandei, activistul Martin Luther King Jr. a murit la 39 de ani, împușcat de un segregaţionist alb, cu un trecut marcat de infracţionalitate.)

Pe lângă supravieţuitori ai atacului din Parkland care au luat microfonul pentru a cere schimbarea regimului armelor, pe scenă au urcat artiști care au pus în versuri doleanţele protestatarilor. Între ei s-a numărat și Jennifer Hudson, ai cărei mamă, frate și nepot au murit împușcaţi cu zece ani în urmă. Hudson a cântat, împreună cu corul DC, melodia lui Bob Dylan „Times They Are A-changing”, considerată un imn al schimbărilor sociale și politice din America anilor ’60.

Naomi Walder, o fetiţă de 11 ani, a dat voce victimelor de culoare ale atacurilor cu arme de foc. Potrivit statisticilor guvernamentale, persoanele de culoare sunt grupul cel mai vulnerabil la atacurile armate și aproape 75% dintre crimele care au ca victimă o persoană de culoare au fost înfăptuite cu o armă de foc. Însă istoriile acestea nu reușesc întotdeauna să spargă bariera mediatică și să ajungă la public, a reclamat Walder în timpul discursului ei.

În timpul manifestaţiei de la Washington, discursul Emmei Gonzalez a fost unul dintre cele mai încărcate de emoţie. Adolescenta a petrecut minute în șir în tăcere în faţa unei mulţimi care o credea prea emoţionată ca să mai poată vorbi. După ce alarma unui telefon s-a auzit în microfon, a sosit și explicaţia: „De când m-am suit la microfon și până acum au trecut 6 minute și 20 de secunde”, exact timpul care i-a fost suficient atacatorului pentru a lua viaţa a 17 copii.

La manifestaţiile de sâmbătă au participat și familiile victimelor altor atacuri armate care au avut loc în școli. BBC remarca, de pildă, prezenţa unor supravieţuitori ai masacrului de la Sandy Hook. „America, te implor să realizezi că lucrurile acestea nu sunt normale”, a spus la Washington Matthew Soto, a cărui soră a fost ucisă în timpul atacului de la Sandy Hook. „Arătaţi-le celor care spun că vieţile noastre nu sunt mai importante decât o armă că, ba da, suntem importanţi”, a adăugat Soto.

Reacţii la nivel înalt

În ziua protestelor, senatorul republican de Florida, Marco Rubio, declara că „mulţi americani nu susţin introducerea unei interdicţii privind armele” și că aceștia „consideră interzicerea armelor drept un atac asupra drepturilor care decurg din cel de-al Doilea Amendament (din Constituţie, n.r.) și ceva ce, în ultimă instanţă, nu previne astfel de tragedii”.

La rândul său, fostul senator republican și candidat la președinţie Rick Santorum le-a transmis activiștilor din Parkland că ar fi mai bine să înveţe cum să reacţioneze ei înșiși în cazul unui atac armat decât să le ceară legiuitorilor „să le rezolve problemele”. Santorum i-a sfătuit, de pildă, să ia cursuri de resuscitare cardiopulmonară mai degrabă decât să mărșăluiască în Washington. Mai mulţi medici au criticat comentariile lui Santorum, precizând că în cazul unei plăgi prin împușcare aplicarea manevrelor de resuscitare cardiopulmonară este o idee cum nu se poate mai proastă, întrucât acestea agravează hemoragia.

Însă niciuna dintre aceste declaraţii critice nu ajunge la nivelul celor făcute de reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Proprietarilor de Arme (NRA), cu trei zile înainte de proteste. Aceștia au ridicat ștacheta criticii la un nivel imposibil de egalat.

La televiziunea online a asociaţiei au rulat clipuri propagandistice în care Marșul For Our Lives (Pentru Vieţile Noastre) era poreclit Marșul „For Our Lies” (pentru minciunile noastre). Prezentatorul Colion Noir, activist în favoarea posesiei de arme, descria marșul drept „un carnaval” și acuza că cerinţele tinerilor activiști sunt doar deghizate în cereri ponderate de înăsprirea controlului când, de fapt, ceea ce urmăresc este interzicerea totală a acordării de permise de portarmă civililor. Noir a acuzat liceenii implicaţi în marșul de la Washington că, în idealismul lor copilăresc, nu sunt altceva decât marionete pentru deţinătorii unei „agende cu mult mai mari decât armele”. Prezentatorul nu a precizat cine sunt aceste persoane care caută interzicerea totală a armelor și care sunt interesele lor.

Un alt comentator NRA susţinea că marșul nu ar fi nimic altceva decât un afront la siguranţa cetăţenilor americani. Aceasta fiindcă, potrivit spuselor lui, marșul ar atenta la libertatea americanilor, care ar trebui să aibă tot dreptul să deţină o armă cu care să se poată apăra în caz de necesitate. De altel, pe site-ul său, organizaţia (NRA), care cândva declara că are scopul de „a promova și a încuraja tirul cu pușca bazat pe recomandări știinţifice”, se prezintă astăzi drept „cea mai longevivă organizaţie americană de apărare a drepturilor civile”.

Mesajul transmis pe toate căile de NRA este că America nu are nevoie de mai puţine arme, ci de mai multe. O idee cu care președintele Statelor Unite a declarat încă din februarie că rezonează. „Dacă ar exista profesori care să fie adepţii armelor de foc, orice atac ar putea fi încheiat foarte repede”, a spus Donald Trump după o întrevedere cu mai mulţi elevi de la școala din Parkland.

Banii și influenţa NRA

Faptul că președintele ţării recomandă creșterea nivelului de înarmare a cetăţenilor ar putea avea de-a face cu relaţia financiară care există între NRA și mediul republican din care provine Trump. Potrivit unei investigaţii The Guardian, NRA pompează sume fabuloase în campaniile electorale ale diverșilor politicieni, pe care alege să îi susţină în schimbul promisiunii că, odată ajunși în funcţie, aceștia vor livra o legislaţie favorabilă proliferării armelor. Conform The Guardian, care citează un centru nepartizan de cercetare a traseului banilor în politică, NRA ar fi sponsorizat campania prezidenţiabilului Trump cu nu mai puţin de 30 de milioane de dolari.

De unde provine însă potenţa financiară a acestui sindicat al proprietarilor de arme? Ca organizaţie care modelează activ legislaţia din Statele Unite, NRA este sprijinită financiar de contribuţiile celor peste 2 milioane de membri. Însă cea mai mare pondere în finanţarea sa o constituie sponsorizările de la producătorii de armament. Aceștia sunt direct interesaţi de lobby-ul NRA, pentru că acesta are un impact nemijlocit asupra profiturilor lor.

Alte voci spun că reducerea influenţei NRA la capacitatea sa de a sponsoriza politicieni este o simplificare exagerată a discuţiei. Specialiști precum Matt Grossmann, politolog la Universitatea Statului Michigan, argumentează că nu banii NRA sunt cei care înclină balanţa decizională a republicanilor în favoarea unui regim mai lax de control al armelor. Grossmann spune că, dacă banii ar fi fost factorul decisiv, apariţia pe piaţa de lobby a organizaţiei Everytown, deţinută de mogulul media multimiliardar Michael Bloomberg, ar fi reușit să neutralizeze potenţa financiară a NRA.

În schimb, ceea ce ar cântări mai greu, argumentează Lee Drutman, cercetător senior în cadrul think tank-ului New America, ar fi capacitatea NRA de a mobiliza un număr uriaș de votanţi. Banii pot determina decizii politice, însă, de obicei, spun experţii citaţi, aceste decizii privesc mai degrabă chestiuni care nu sunt prioritare pentru opinia publică. Chestiunea armelor, în schimb, este un subiect care suscită un interes public enorm. „Ca republican, calea prin care poţi să avansezi în politică este să susţii drepturile de posesie a armelor. Asta funcţionează pentru că în cadrul coaliţiei există o grămadă de votanţi republicani cărora le pasă foarte mult de aceste drepturi”, a explicat Drutman.

Că o fi vorba de bani și/sau de capital electoral, cert este că NRA are o poziţie politică pivotală, una care i-a asigurat reputaţia unuia dintre cele mai influente grupuri de lobby din Washington D.C..

O dispută foarte veche

Dincolo de declaraţia sa mai sonoră legată de înarmarea profesorilor, președintele Trump a făcut și promisiunea că „vom acţiona foarte puternic în ceea ce priveşte controalele amănunţite, cu accent asupra sănătăţii mintale. Nu o să rămână doar vorbe, aşa cum a fost în trecut.” Problema controlului armelor este una care a polarizat opiniile în Statele Unite de-a lungul anilor.

Analiștii vorbesc despre existenţa unei culturi a armelor în Statele Unite, a unui set unic de atitudini moștenite cu privire la acest subiect.

Pasiunea americanilor pentru arme are ca rădăcină culturală, pe de o parte, etosul privind vânătoarea și, de cealaltă parte, etosul privind miliţia și apărarea graniţelor, ambele provenite din istoria timpurie a ţării, așa cum remarca Robert Spitzer în The Politics of Gun Control. Foarte mulţi americani au crescut în case din care armele erau nelipsite și au practicat tirul de la vârste fragede. În special în vestul ţării, oamenii au o veritabilă pasiune pentru vânătoare, așa cum explica Fernanda Santos, șefa biroului New York Times din Phoenix, Arizona.

Pe de altă parte, această înclinaţie a fost consfinţită și prin cel de-al Doilea Amendament din Constituţie, potrivit căruia, „deoarece o miliţie bine organizată este necesară securităţii unui stat liber, dreptul populaţiei de a deţine și a purta arme nu trebuie să fie încălcat”. Altfel spus, cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de a fi înarmaţi pentru ca, în caz de necesitate, să se poată apăra singuri, fără să depindă de guvern.

Această filosofie adânc înrădăcinată în mentalul nord-american face ca, după fiecare atac armat, vânzările la arme să crească exponenţial, oamenii încercând să compenseze prin mijloace legale lipsa securităţii pe care o resimt. După Parkland însă se pare că trendul nu s-a reconfirmat. Iar analiștii explică acest lucru remarcând că, după atacuri, oamenii cumpără arme și pentru că se așteaptă ca, din moment în moment, legiuitorii să interzică înarmarea civililor. Însă, spun sursele, temerea aceasta nu a mai fost prezentă după Parkland, fiindcă nimeni nu se aștepta ca guvernul republican să interzică armele.

America – unică și nu chiar

Experienţa Elveţiei, una dintre cele mai înarmate ţări europene, ar putea fi exemplară pentru americani.

Bărbaţii elveţieni sunt recrutaţi pentru armată la vârsta de 20 de ani, instruiţi în școala militară și rămân membri ai „miliţiei” până la 30 de ani. În tot acest timp ei își pot ţine armele acasă, dar nu le pot ţine încărcate. Muniţia o ţin într-o cutie sigilată, verificată regulat de guvern, pe care nu o pot deschide decât în caz de război. Armata elveţiană își trece recruţii prin verificări psihologice croite special pentru a evidenţia persoanele violente, depresive sau cu tendinţe criminale.

Când părăsește miliţia, un fost soldat trebuie să obţină un cazier curat de la poliţie, nu mai vechi de 3 luni, pentru a putea să își cumpere armele folosite în armată. Însă, fiindcă procesul de obţinere a permisului presupune verificări aspre, mulţi renunţă la intenţii.

Elveţienii civili trebuie să treacă de un screening al poliţiei înainte să poată obţine un permis, iar dacă vor să se înscrie într-un club de tir sunt verificaţi la sânge de un juriu alcătuit din mai multe persoane. Accesul civililor la arme și muniţie a fost minuţios reglementat prin lege, ceea ce a dus faptic la o scădere a disponibilităţii armelor.

În plus, regimul foarte strict al armelor a dus și la o scădere a tuturor tipurilor de crimă și la o rată de 20 de ori mai mică a omuciderilor cu armă de foc în Elveţia (0,2 la 100.000) faţă de SUA (4 la 100.000). Deși Elveţia are o cultură a vânătorii și a miliţiei similară culturii americane, după un (singur) atentat comis la Zug, în 2001, când 14 persoane au fost ucise, entuziasmul publicului faţă de arme a scăzut semnificativ.

Înapoi la date și la fapte

În general, în ciuda unor pretenţii opuse, statisticile nu sunt de partea americanilor care militează pentru înarmarea populaţiei. Un sondaj din 2017 arăta că, în timp ce 40% dintre cetăţenii americani deţin o armă sau locuiesc într-o casă în care există o armă, rata crimelor provocate de arme de foc este cea mai ridicată, comparativ cu ratele înregistrate în alte ţări din lumea dezvoltată. În 2016, peste 11.000 de decese au avut loc ca rezultat al crimei cu premeditare înfăptuite cu o armă.

Din 1982 încoace, Statele Unite au cunoscut peste 90 de atentate cu arme de foc, însă numărul persoanelor ucise în timpul acestora este doar o mică fracţiune din bilanţul total al morţilor prin împușcare. Amploarea atacurilor, ca număr de victime, crește de la un atentat la altul. Aceasta, și pentru că tot mai mulţi atacatori folosesc arme de asalt. Un medic aflat de gardă în spital la momentul intervenţiei după atacul din Parkland relata pentru The Atlantic că, spre deosebire de pistoale, armele semiautomate AR-15 au capacitatea de a face un organ să explodeze la impactul glonţului.

Dincolo de atentatele direcţionate către alţii, posesia de arme pare să le dăuneze și posesorilor. În 2016, un studiu publicat în American Journal of Public Health arăta că există o corelaţie puternică între niveluri ridicate de posesie de armă într-un stat și numărul de sinucideri cu armă din ţara respectivă.

Un răspuns la „gânduri și rugăciuni”

Majoritatea americanilor (54%) sunt nemulţumiţi de legislaţia lor privind armele și cei mai mulţi dintre aceștia spun că vor o legislaţie mai strictă (46%), arată un sondaj Gallup de anul acesta.

Unele restricţii, cum ar fi interzicerea vânzării armelor către persoane bolnave psihic sau aflate pe diverse liste de persoane urmărite, sunt susţinute de democraţi și de republicani deopotrivă. Dezacorduri apar în schimb în privinţa dreptului civililor de a purta arme ascunse. Un sondaj Pew descoperea că 72% dintre republicani susţin permisiunea de a purta arme ascunse, în timp ce 74% dintre democraţi sunt împotriva acestei permisiuni. Apoi, 69% dintre republicani sunt de acord ca profesorii și angajaţii grădiniţelor să aibă dreptul de a veni înarmaţi la serviciu, în timp ce 74% dintre democraţi resping această idee.

Poziţionarea americanilor faţă de controlul armelor cunoaște un spectru larg de opinii. Însă în ciuda controverselor încărcate de emoţie, există totuși un teren comun, pe care atât cei care militează pentru un control mai strict al armelor, cât și cei care se tem să nu le fie anulat dreptul la posesie de armă pot discuta. Ambele tabere acceptă că este nevoie de o înăsprire a verificării psihologice și infracţionale a potenţialilor clienţi, precum și de o restricţionare a achiziţiilor de armă pentru persoanele care nu se califică din orice criteriu pentru obţinerea permisului de portarmă.

Aceasta este o cale de mijloc care satisface cele mai multe doleanţe de ambele părţi, dar care nu a fost încă accesată, din cauza blocajului politic generat, spun analiștii, de diferenţele de intensitate a interesului politic. Altfel spus, spre deosebire de tabăra politică în favoarea controlului armelor, tabăra care urmărește protejarea drepturilor civililor de a deţine arme este mai vocală și mai dedicată cauzei acesteia, acordându-i importanţă electorală. Însă, dacă eforturile celor care au organizat marșul de sâmbătă vor rămâne constante, este foarte posibil să asistăm la o creștere semnificativă a intensităţii interesului public faţă de această dezbatere. Până atunci, ne putem bucura că generaţia tânără americană poate oferi lumii un protest de amploarea și calitatea celui împotriva Războiului din Vietnam. Proba maturităţii politicienilor va fi însă ca SUA să înăsprească regimul armelor înainte ca o nouă tragedie să murdărească de derizoriu idealurile frumoase ale acestor copii. #neveragain