Numărul creștinilor din China este într-o creștere constantă. Printre cei preocupaţi de observarea acestui fenomen, unii estimează că, în condiţiile păstrării ritmului actual de creștere, ponderea bisericilor chineze ar putea să le depășească pe cele din SUA. Ceea ce se cunoaște mai puţin este numărul oficial al creștinilor care trebuie să facă faţă opoziţiei comuniste. Între un creștinism oficial, acceptat de statul chinez, și cel „underground” cine va reuși să se impună?

Oficial, Republica Populară Chineză este o ţară atee, dar în realitate se observă o schimbare radicală, mulţi dintre cei peste 1,3 miliarde de cetăţeni ai săi fiind în căutarea unor semnificaţii spirituale pe care nici comunismul și nici capitalismul nu le pot oferi.

Cu ocazia Paștelui, la cea mai mare biserică din China, mii de credincioși au participat la serviciile religioase „pentru a depune jurământul de credinţă nu către Partidul Comunist, ci către Cruce”, informează The Telegraph. De exemplu, Biserica Liushi, cu cele 5.000 de locuri ale sale, are de peste două ori capacitatea Catedralei Westminster. Sunt peste 2.600 de credincioși practicanţi și înregistrează în jur de 70 de botezuri în fiecare an, conform informaţiilor oferite de liderul bisericii. Clădirea este unul dintre nenumăratele simboluri care sugerează schimbările majore care au avut loc în ultimii ani în China comunistă.

China va depăși SUA și din punct de vedere religios

Congregaţiile creştine din China au cunoscut o perioadă de creştere excepţională, odată ce bisericile au fost redeschise după moartea liderului comunist Mao Zedong, moment care a însemnat sfârşitul Revoluţiei Culturale. „Mao a susţinut că putea elimina religia din viaţa socială. El chiar a crezut că a realizat acest lucru. Este ironic, dar ceea ce a încercat să facă este, de fapt, un eșec în această privinţă”, a concluzionat Fenggang Yang, profesor de sociologie la Universitatea Purdue.

Pătrunderea vertiginoasă a creștinismului care a urmat decesului lui Mao îi determină pe cei mai mulţi analiști să considere că Republica Chineză este pe punctul de a deveni nu doar numărul unu în economia mondială, dar și cea mai numeroasă naţiune creștină.

„După calculele noastre, China va deveni cea mai mare ţară creștină din lume foarte curând. Aceasta se va întâmpla în mai puţin de o generaţie. Nu mulţi oameni sunt pregătiţi pentru această schimbare”, a declarat profesorul Yang, expert în probleme de religie din China. El este de părere că numărul va crește până la aproximativ 160 de milioane în preajma anului 2025. Asta ar situa China, probabil, chiar înaintea Statelor Unite, care avea aproximativ 159 de milioane de protestanţi în 2010. Problema este că în SUA creștinismul de natură protestantă este în declin în momentul de faţă.

Presupuneri care au potenţial de confirmare

Presupunerile profesorului chinez ar putea fi concretizate. Cu certitudine, în momentul de faţă se pare că mulţi dintre cetăţenii Chinei sunt mult mai interesaţi de Christos decât de comunism. Un studiu recent a constatat că în cazul căutărilor online pentru cuvintele „creștin” și „Iisus” proporţia numerică este cu mult peste „Partidul Comunist” și „Xi Jinping”, președintele Chinei.

Așteptările cele mai mari de creștere sunt în privinţa confesiunilor protestante, dat fiind zelul misionar de care dispun acestea. Comunitatea protestantă din China, care a avut doar un milion de membri în 1949, a depășit deja ca număr ţările care înregistraseră o creștere în acest domeniu. În 2010 erau mai mult de 58 de milioane de protestanţi în China, comparativ cu 40 de milioane în Brazilia și 36 de milioane în Africa de Sud, potrivit Pew Research Forum.

Care faţă a creștinismului este mai vizibilă?

Creștinii din China sunt divizaţi între „oficiali”, care aparţin bisericilor de sub umbrela Partidului Comunist, şi adepţii „Bisericilor tăcerii”, clandestini, al căror număr depășește 50 de milioane. Este dificil de estimat însă numărul real al creștinilor din China și, mai ales, proporţia dintre cele două tipuri de creștinism. Bisericile adeseori denumite „domestice” — deoarece membrii lor se reunesc la domiciliu — sunt neautorizate și evident, neînregistrate statistic. Însă, în ciuda cenzurii mediatice, acest model de creștinism este în plină expansiune. De exemplu, Foreign Policy a raportat că o căutare a termenului „biserică subterană” produce o pagină goală cu un mesaj de genul „rezultatele nu pot fi afișate, deoarece sunt contrare legii”.

În schimb, bisericile oficiale sunt monitorizate pentru a se asigura că predicile liderilor religioși nu se abat de la ceea ce partidul consideră acceptabil. Realitatea este că mulţi dintre liderii bisericilor sunt agenţi ai partidului, ei acţionând și predicând de așa natură, încât învăţăturile acestora să nu contravină intereselor statului comunist. Liderii comuniști doresc ca „pastorul să predice într-un mod comunist”, a spus predicatorul unei „biserici domestice” , care a confirmat că bisericile recunoscute de stat de multe ori evită anumite pasaje ale Scripturii cu potenţial subversiv politic. De exemplu, episodul în care Daniel, exilat fiind, refuză să se supună ordinelor regale, este perceput ca „foarte periculos”, a adăugat liderul protestant.

De ce se tem liderii comuniști?

Răspândirea fără precedent a creştinismului îi pune pe liderii comunişti în dificultate. Aceștia nu ignoră riscul ca politicile statului să fie schimbate de învăţăturile creştine. „Copilul a crescut brusc, iar părinţii nu știu cum să facă faţă adultului”, a afirmat liderul unei biserici subterane.

Puterea pe care o deţin creștinii aflaţi în clandestinitate a fost demonstrată recent, când câteva sute de enoriaşi s-au adunat pentru a proteja biserica din Wenzhou, după ce oficialităţile Partidului Comunist au anunţat planuri pentru demolarea ei, sub motivaţia că dezvoltarea creştinătăţii este „prea excesivă şi prea hazardată”.

De fapt, teama constituie motivul esenţial pentru acest gen de acţiuni ale guvernanţilor. Un creștinism autentic dezvoltat în China ar implica prăbușirea regimului. Seminţele libertăţii ar încolţi. Ideile egalităţii s-ar răspândi. Iar creștinismul autentic și-ar demonstra din nou puterea în faţa cenzurii și a intimidării.