Schimbările climatice cauzate de gazele cu efect de seră, care încălzesc planeta, promit să schimbe lumea prin distrugere. China este prima ţară care s-a aruncat puternic și fără rezerve în lupta pentru a împiedica acest proces. Iar acest lucru este esenţial, pentru că SUA și China sunt cei mai mari doi poluatori ai planetei, deţinând astfel și majoritatea responsabilităţii pentru dezastrul care va urma.

Desigur, nu o să ne hazardăm să spunem că motivele autorităţilor chineze sunt eminamente morale. Având în vedere că ţara a devenit fabrica unde se produc mare parte din bunurile lumii, poate că era inevitabil ca mai devreme sau mai târziu albastrul cerului să devină un lux pentru chinezi. Alertele roșii de poluare, care înseamnă închiderea temporară a fabricilor și a școlilor, restricţionarea traficului și limitarea timpului petrecut afară nu sunt o excepţie pentru zeci de orașe din China. Smogul face ca viaţa să devină imposibilă. Luând în calcul gravitatea situaţiei, China nu este de admirat, ci de admonestat.

Pe de altă parte, investiţia în energie verde este un trend care rentează în momentul de faţă. Preţurile pentru aceste resurse au scăzut atât de mult, iar investiţiile și interesul a crescut atât de mult, încât este un pariu sigur pentru China să meargă pe această cale. Și asta nu doar din cauza tendinţelor de pe piaţă, ci și din cazua dezvoltării rapide a tehnologiei, care lasă în urmă energiile murdare. Conform Forbes, patru tehnologii verzi se dezvoltă atât de rapid încât, în 30 de ani, am putea trăi într-o lume cu zero emisii de carbon. Este vorba de vehiculele electrice, de panourile fotovoltaice, de centralele eoliene și de tehnologia de stocare a energiei. Acesta este punctul spre care se îndreaptă și companiile – Volvo, de exemplu, a anunţat că va produce mașini doar cu motoare hibride și electrice –, dar și politicile publice – Franţa, de exemplu, pregătindu-se ca în câţiva ani să interzică motoarele cu combustie în orașele sale.

În aceste condiţii, China apasă pedala de acceleraţie pentru a conduce această cursă contracronometru și, din 2012, este cel mai mare investitor în energii verzi. În timp ce SUA, al doilea cel mai mare poluator, se retrăgea din Acordul de mediu de la Paris, ambiţiile verzi ale Chinei se reflectau în cea mai mare fermă plutitoare de panouri solare din lume. Prin acest gest, China scrie istoria. Pentru că cele 160.000 de panouri solare au fost amplasate pe un lac format în urma colapsului unei mine de cărbuni din provincia Anhui. Astfel China pare că vrea să renască asemenea unei păsări Phoenix, pe rămășiţele trecutului. În plus, cu astfel de amplasamente se protejează terenul agricol care ar fi fost folosit în loc, iar apa ajută la răcirea panourilor, făcându-le să funcţioneze mai eficient. Nu va fi ușor însă. Două treimi din energia electrică sunt încă dependente de industria combustibililor fosili. Însă China forţează mai departe cu tot mai multe astfel de proiecte, care anul trecut au dublat capacitatea de energie verde a ţării.

Un astfel de proiect a fost pus în funcţiune la începutul lunii. Este prima fermă de panouri solare în formă de urs panda, ceea ce înseamnă că lupta Chinei pentru supremaţie verde la nivel internaţional se joacă deja pe terenul imaginii de ţară. Ursul panda este cel mai exportat simbol al ţării și unul des folosit în relaţiile diplomatice. Proiectul este susţinut de ONU și, prin particularitatea sa, speră să joace un rol important în dezvoltarea interesului tinerilor pentru aplicabilitatea energiei verzi.

Trecem noi și peste asta?!

De ce atâta tevatură? O schimbare de climă care implică topirea gheţii de la poli, ridicarea nivelului apelor, acidifierea oceanelor, secetă și inundaţii severe, afectarea biodiversităţii și secarea resurselor naturale de apă potabilă va cauza pierderi economice majore pentru generaţia noastră și pentru viitor, avertizează cercetătorii. Banca Mondială prezice deja că până în 2050 lipsa de apă va afecta semnificativ economiile ţărilor din Africa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu, pe când un studiu al ONU arată că, „la actualul nivel de consum, lumea s-ar putea confrunta cu o scădere de 40% a rezervei de apă potabilă în doar 15 ani”.

Dar nu este vorba doar de apă. Centrul pentru Climă și Securitate a publicat un studiu care documentează ce s-ar putea întâmpla la intersecţia dintre riscurile climatice și riscurile de conflict. Cinci regiuni sunt de urmărit. În Marea Chinei de Sud, care este deja un butoi de pulbere diplomatic, există risc de conflict din cauză că regiunea găzduiește mai mult de jumătate din totalul flotelor de pescuit din lume, în timp ce peștii se tot împuţinează. China, care are cea mai avansată flotă, o folosește pe post de miliţie maritimă într-un conflict diplomatic care implică Indonezia, Vietnamul, Malaysia și Filipinele. Riscul de conflict în regiune este foarte mare, spune studiul. O altă regiune periculoasă este graniţa Chinei cu India. Ambele ţări au populaţii foarte mari și resurse puţine de apă potabilă, resurse care se găsesc la graniţă. Nigeria este vulnerabilă deja pe multe fronturi, dar încălzirea globală înseamnă tot mai puţine pășuni pentru creșterea animalelor. Conform Indexului Terorismului Global din 2015, miliţiile care s-au aciuat pe lângă crescătorii de vite fulani constituiau al patrulea cel mai periculos grup terorist din lume, întrecând și Boko Haram. În Honduras există risc de conflict din cauza cafelei, o resursă care va fi tot mai greu de cultivat, pentru că planta e deosebit de sensibilă la temperatură și la variaţii în tiparul ploilor, iar exportul de cafea însumează 5% din PIB-ul ţării. Și, nu în ultimul rând, topirea Articii înseamnă că s-a deschis „sezonul de vânătoare” pentru rezervele naturale din regiune. Canada și Rusia deja își dispută pretenţiile, iar SUA are prezenţă militară în zonă.

Problema cu aceste studii și avertizări este că nu reușesc să impresioneze și să captiveze omul de rând în lupta personală împotriva poluării. Asta pentru că mulţi nu sunt conștienţi că deja aproape o treime din populaţia lumii trăiește în condiţii climatice care includ valuri de căldură ucigătoare și numărul oamenilor afectaţi va crește spre 48% până în 2100, chiar dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor fi reduse drastic. Agricultura este și ea afectată de valurile caniculare. Încălzirea globală a dus la o reducere a recoltelor cu 20% între anii 1964 și 2007 – estima un studiu publicat de prestigioasa revistă Nature. Creșterea temperaturilor a fost accelerată și de defrișarea arbitrară a pădurilor, care puteau furniza umbră și umiditate răcoroasă, mai ales în preajma așezărilor umane. Clima are legătură în cea mai mare măsură cu șocurile care menţin sau aduc oamenii în sărăcie, în special cu dezastrele naturale, care pot cauza daune și provoca dizabilităţi; cu șocuri medicale, care pot rezulta în pierderea venitului sau în distrugerea recoltei, și cu șocuri de preţ la bunuri alimentare, în urma unor inundaţii, secete sau dezechilibre în natură. Oamenii săraci și în general ţările sărace sunt cele mai vulnerabile atât la apariţia fenomenelor meteo extreme, cât și la efectele devastatoare ale lor. Rezultatul este un impact semnificativ asupra sănătăţii mintale, avertizează oamenii de știinţă. Printre efectele negative se numără tulburarea de stres posttraumatic, depresia și anxietatea. Majoritatea oamenilor afectaţi se recuperează cu timpul, însă alţii ajung să dezvolte o tulburare psihică cronică.

Credinţa salvatoare versus credinţa distrugătoare

Există un element în această luptă contracronometru la care mulţi nu s-ar aștepta, și anume credinţa. Chiar anul acesta am scris un articol despre revigorarea credinţei în China, ceva ce, la prima vedere, pare să sfideze bunul-simţ, având în vedere știrile despre încălcarea drepturilor omului care ne parvin din acel spaţiu. Cu toate acestea, este adevărat. Cu sprijinul guvernului, religia trăiește o perioadă de revigorare în ţara comunistă. Redeșteptarea spirituală are tot felul de cauze. Mulţi academicieni și sociologi vorbesc despre un vacuum spiritual pe care l-a creat colapsul ideologiei comuniste și despre nevoia după un sistem de valori care să contrabalanseze materialismul cras și evoluţiile tehnologice și industriale care definesc dezvoltarea grăbită a Chinei. „Există o dorinţă după un sens în viaţă și după aranjarea societăţii în jurul unei ordini morale. Aceasta a dus la revigorarea religiei, a religiilor tradiţionale chineze, dar și a creștinismului protestant, care este mai răspândit printre chinezii educaţi, (…) care caută o religie mai modernă, în sensul unei relaţii nemediate cu Dumnezeu, o experienţă religioasă mai activă”, explică renumitul sociolog Rodney Stark.

Dar această redeșteptare spirituală are și fel de fel de efecte. Unul este activismul ecologic. Yang Shihua a construit un templu taoist ecologic de 17,7 milioane de dolari, în estul ţării, și, prin citate vechi de 2.000 de ani, pledează împotriva risipei și a poluării. „China nu duce lipsă de bani, ci de respect pentru mediu. Valorile noastre sunt în declin, iar credinţele le-am pierdut”, spune el, supărat pe autorităţile care au permis apariţia unui asemenea dezastru ecologic în numele creșterii economice. Astfel de lideri spirituali aduc noţiunile de „karma” și „păcat” în discursul de blamare a exceselor consumerismului și creșterii economice. Organizaţii conduse de credincioși citează din crezurile lor atunci când protestează împotriva poluării. Ba, mai mult, acești lideri spirituali și activiști ecologiști caută să se distanţeze de gândirea Occidentului pe această problemă, care „caută să trateze doar simptomele”. Ei predică un activism de mediu diferit, care subliniază traiul în armonie cu natura mai întâi prin tratarea cauzelor, adică a dorinţelor umane. Protecţia mediului nu este deloc ceva nou pentru taoism, dar ea a impulsionat și alte religii să devină vocale pe subiect. „Cu siguranţă este o forţă puternică. Oamenii se întreabă ce are sens pentru vieţile lor și se concentrează pe lucruri mai mari decât ei, adică tot mai des pe mediu”, a declarat Martin Palmer, secretar general al Alliance of Religions and Conservation, pentru NYTimes.

Curios este faptul că tot credinţa a fost hotărâtoare pentru îndepărtarea Americii de ţelul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, stabilit sub administraţia Obama. Tot Obama a fost și cel care a negociat cu China încheierea Acordului de mediu de la Paris. Odată cu alegerea lui Donald Trump, situaţia s-a dat peste cap. Trump a decis retragerea Americii din Acord și totodată a inversat prevederile din mai multe legi și regulamente stabilite de Obama pentru protecţia mediului și siguranţa cetăţenilor în interiorul ţării. Acestea nu au fost decizii-surpriză, ci au fost intenţii anunţate de Donald Trump pe timpul campaniei. Astfel că nimeni nu se poate declara cu adevărat surprins de ceea ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, Donald Trump a avut susţinerea evanghelicilor, fără de care nu ar fi putut câștiga. Numărul mare de evanghelici care l-au votat este în continuare un factor de mândrie pentru el, după cum declară din timp în timp. Înainte de alegeri, un studiu Barna anunţa că doar 19% dintre evanghelici cred că oamenii sunt responsabili pentru încălzirea climei, comparativ cu 43% dintre toţi creștinii practicanţi și cu 53% dintre cei care spun că nu au nicio credinţă (atei, agnostici etc.). Și asta în ciuda faptului că 97% dintre cercetători au ajuns la consens pe această temă, și anume că oamenii au cauzat încălzirea climei. Cercetătorii își explică diferenţa copleșitoare prin faptul că segmentul creștinilor practicanţi este reprezentativ pentru multiple adeziuni religioase și politice, pe când evanghelicii tind să fie de o singură culoare: conservatori și pe plan teologic, și pe plan politic. Cu 1 din 5 votanţi americani fiind din categoria evanghelicilor protestanţi albi, era de așteptat ca rezultatele alegerilor americane să fie devastatoare pentru întreaga planetă.

Ne putem întreba, pe bună dreptate, care este atunci diferenţa dintre credincioșii din America și cei din China? Pe lângă diferenţele date de compoziţia tabloului credincioșilor, care diferă destul de mult între cele două ţări, cred că esenţa se învârte în jurul cuvântului „redeșteptare”. În China este vorba de o „redeșteptare” religioasă și spirituală, de repunerea numitor valori morale la locul lor în societate și în vieţile private ale oamenilor, și de propunerea unei ideologii opuse consumerismului, învâluită în respect pentru mediul înconjurător. În America vorbim de o credinţă adormită și care visează la obţinerea unor anumite cadouri politice din partea unui președinte care le este dator. Este o diferenţă care ne conturează viitorul nostru, al tuturor.