Atunci când exercitarea controlului absolut asupra cetăţenilor este văzută drept singura cale spre progres, religia se prezintă ca o forţă retrogradă care trebuie oprită negreșit. Vechiul refren comunist este extrem de actual în Republica Populară Chineză, aflată permanent în război cu Occidentul și valorile lui, între care cea mai temută este creștinismul. Măsuri guvernamentale recente arată dimensiunea îngrijorării statului cu privire la creștinism, iar observaţiile unor sociologi chinezi arată motivele reale ale acestei îngrijorări.

„Fetiţa cu chibrituri”, care a înduioșat generaţii întregi de copii două secole la rând, a ajuns astăzi obiectul cenzurii guvernamentale în China, fiindcă o frază scurtă din poveste subminează valorile asumate de stat. „Când o stea cade pe cer, un suflet se înalţă la Dumnezeu.” Aceasta este fraza din povestea scrisă de Hans Christian Andersen care i-a deranjat pe oficialii chinezi suficient cât să o schimbe în: „Atunci când o stea cade pe cer, o persoană părăsește această lume.” Ideea de suflet și ideea de Dumnezeu nu au ce căuta într-o poveste dintr-un manual al Ministerului chinez al Educaţiei, au considerat autorităţile, care au modificat fără rezerve și alte opere clasice, potrivit unei știri publicate de Asia News (agenţie de presă oficială, aparţinând Institutului Pontifical pentru Misiune Externă, din cadrul Bisericii Catolice).

Daniel Defoe a fost și el cenzurat, astfel ca faimosul lui naufragiat, Robinson Crusoe, să nu recupereze trei Biblii de pe vasul distrus, ci „câteva cărţi”. Povestirea Vanka, a lui Cehov a fost și ea „curăţată” de referirile la Hristos și rugăciune, iar opere precum Contele de Monte-Cristo, a lui A. Dumas, Înviere, de Lev Tolstoi, Notre-Dame de Paris, de Victor Hugo sunt pe lista de cărţi interzise în mediul universitar, putând fi confiscate de profesorii care le găsesc la studenţii lor, tot din cauza referirilor religioase.

Jurnaliștii de la Asia News susţin că modificările aduse manualului de literatură de clasa a cincea au fost primele care au atras atenţia și că, deși acest manual avea scopul de a ajuta la înţelegerea celorlalte culturi, povestioarele din carte fuseseră trunchiate pentru a răspunde imperativului de partid de a înăbuși elementele religioase. Ulterior, ar fi transpărut și cenzura asupra elementelor creștine din literatura pentru alte niveluri de învăţământ.

„Toate aceste operaţiuni sunt răspunsuri la directiva lansată de președintele Xi Jinping începând din 2015”, scriu jurnaliștii Asia News. Aceștia au explicat că directivele urmăresc ca populaţia să asimileze strict cultura chineză și să se supună Partidului Comunist. „Sinicizarea”, despre care scrie Asia News, ar fi obţinută prin „exaltarea patriotismului naţionalist și dispreţuirea religiilor «străine», așa cum este creștinismul”.

Pe urmele adevărului

Acuzaţia, extrem de gravă, că guvernul ar urmări modelarea religiilor după chipul și asemănarea comunismului a fost documentată extensiv și confirmată de o investigaţie condusă de Associated Press (AP) anul trecut. În august 2018, jurnaliștii AP dezvăluiau coordonarea unui „efort reînnoit și ambiţios” al autorităţilor chineze de a diminua și chiar a elimina, dacă este posibil, influenţa creștinismului în China, pentru a face loc devotamentului neclintit faţă de partid.

Printre măsurile amintite în investigaţia AP se numărau: închiderea abuzivă a unui număr mare de biserici creștine, confiscarea literaturii confesionale (inclusiv a Bibliilor), dar și restricţii aplicate altor religii care ar concura, în viziunea guvernului, cu dragostea chinezilor pentru statul lor.

Un plan cincinal de „sinicizare” a creștinismului a fost intensificat vara trecută de autorităţi, odată cu validarea unei noi legislaţii în vederea reglementării relaţiilor religioase. În urma acesti legi, sute de biserici creștine private („bisericile de casă”) au fost închise și activitatea lor a fost declarată împotriva legii.

Pentru creștini, aceste măsuri sunt de neînţeles. „Eu m-am rugat întotdeauna pentru liderii ţării noastre, pentru ca ţara noastră să devină mai puternică”, le mărturisea jurnaliștilor AP un bărbat creștin pe nume Guo. „N-au fost niciodată atât de severi ca acum, cel puţin din anii ‘80, de când am început eu să merg la biserică, nu au fost. De ce vor să ne oprească acum?”

Carmen Lăiu relata că, în luna aprilie a acestui an, liderii creștini din districtul Mudan au fost convocaţi de autorităţile locale pentru a li se comunica cerinţele de înfiinţare a „centrelor culturale creștine”, în care să se desfășoare spectacole de teatru, modă și fotografie și să se predea pictură și caligrafie. „Cultura tradiţională și spectacolele dramatice au pătruns în biserici. Nu îi ţine acest lucru departe de Biblie pe credincioși? Bisericile s-au transformat în teatre; ele există cu numele, dar nu și în realitate”, a declarat un membru nemulţumit al unei biserici din districtul Mudan, care a organizat un spectacol de teatru în cinstea celui de-al 19-lea Congres Naţional al Partidului.

Sociologii însă au o imagine generală care le permite conturarea unui răspuns. Deși autorităţile pretind că urmăresc „sinicizarea” creștinismului, infuzându-i acestuia atributele culturii chineze, în realitate creștinismul este supus unui proces de „chinezificare”, așa cum afirma Fenggang Yang, directorul Centrului de Religie și Societate Chineză de la Universitatea Purdue. „«Sinicizarea» implică adaptare culturală”, explica sociologul. „Creștinii au făcut-o tot timpul și au făcut-o bine. «Chinezificarea» este o campanie politică prin care se cere loialitatea faţă de Partidul Comunist Chinez și faţă de așa-numitul sistem socialist”, explică Yang.

Observatori citaţi de Asia News spun că această campanie orchestrată împotriva creștinismului este un rezultat al fricii guvernului chinez în faţa statisticilor care arată o creștere fulminantă a numărului de credincioși creștini în ţară și că cea mai mare teamă a Chinei este că ar putea deveni „cea mai creștină ţară din lume” până în 2030, așa cum estima sociologul Yang. Cât de realistă este această ipoteză?

Libertate religioasă made în China

Momentan, China este prima ţară din lume la numărul de persoane care declară că nu au nicio credinţă. Potrivit unui sondaj Gallup efectuat în 65 de ţări în anul 2015, circa 90% din populaţia Chinei se declara nereligioasă (61% fiind atei, 29% declarând că nu au o credinţă religioasă anume). Ca idee, cea mai puţin religioasă ţară din lume era urmată în top de două ţări europene: Suedia și Cehia.

Însă constituţia chineză recunoaște libertatea religioasă încă din 1978, menţionând în Articolul 36 că „Niciun organ de stat, nicio organizaţie publică și niciun individ nu poate obliga cetăţenii să creadă sau să nu creadă în vreo religie; este interzisă discriminarea cetăţenilor în baza credinţei sau lipsei lor de credinţă”.

Aceeași constituţie prevede și că protejarea libertăţii religioase este garantată doar „activităţilor religioase normale”, prin care se înţelege, așa cum apreciau observatorii Departamentului de Stat al SUA, „religiile care se supun controlului statului prin intermediul Administraţiei de Stat privind Relaţiile Religioase”. Și, în același timp, constituţia interzice utilizarea religiei în vederea „angajării în activităţi care obstrucţionează ordinea socială, periclitează sănătatea cetăţenilor sau interferează cu sistemul educaţional de stat. Se interzice ca organizaţiile religioase și relaţiile religioase să fie dominate extern (din străinătate, n.r.)”. Astfel, protecţia constituţională se răsfrânge asupra a cinci religii recunoscute de stat: Asociaţia Budistă Chineză, Asociaţia Taoistă Chineză, Asociaţia Islamică a Chinei, Mișcarea Patriotică a Protestanţilor (cea mai mare instituţie protestantă din lume) și Asociaţia Catolică Chineză Patriotică. Orice confesiune din afara acestor grupuri religioase recunoscute oficial trebuie să se înregistreze în cadrul Administraţiei de Stat privind Relaţiile Religioase, care este responsabilă cu monitorizarea lor și evaluarea legitimităţii activităţii religioase pe care o desfășoară. De exemplu, evanghelizarea este considerată ilegală câtă vreme nu are loc strict într-un mediu privat sau într-un lăcaș de închinare înregistrat de stat. Evanghelizarea în public, într-o biserică neînregistrată sau evanghelizarea condusă de un vorbitor străin este strict interzisă.

Cu toate acestea, în China funcţionează un număr foarte mare de biserici și temple religioase, unde se închină atât chinezi, cât și străini. Și, oficial, bisericile underground nu sunt interzise, însă în practică statul nu le permite să desfășoare servicii religioase.

Hărţuire în etape

Prezenţa creștinismului în China a fost documentată încă din timpul dinastiei Tang (sec. VII-X), însă a cunoscut o înflorire deosebită în timpul dinastiei Qing (sec. XVII – prima parte a sec. XX), ca urmare a sosirii unui număr mare de misionari creștini. În 1949, atunci când Partidul Comunist a preluat puterea, creștinismul a fost asociat cu imperialismul occidental și misionarii au fost expulzaţi din ţară. Abia în anii ’70 și ’80, numărul creștinilor chinezi a reînceput să crească, odată cu reformele lui Deng Xiaoping, astfel că, în anul 2011, China avea circa 60 de milioane de creștini practicanţi (protestanţi și catolici). Marea lor majoritate însă nu aparţinea vreunei biserici recunoscute de stat, ceea ce explică și de ce, cu doar un an în urmă, un recensământ de stat al creștinilor număra doar 23 de milioane de credincioși.

În aprilie 2014, ST scria despre creșterea constantă a numărului de creștini din China notând faptul că, potrivit estimărilor făcute de observatorii fenomenului, dacă ritmul se menţine, numărul bisericilor din China l-ar fi putut depăși pe cel al bisericilor creștine din SUA. „După calculele noastre, China va deveni cea mai mare ţară creștină din lume foarte curând. Aceasta se va întâmpla în mai puţin de o generaţie. Nu mulţi oameni sunt pregătiţi pentru această schimbare”, declara profesorul Fenggang Yang, care este expert în probleme de religie din China. Yang susţinea în 2014 că numărul creștinilor din China va crește până la aproximativ 160 de milioane, în preajma anului 2025. China ar putea devansa astfel chiar Statele Unite (ţara cu cel mai mare număr de creștini din lume), ajutată și de declinul religios constatat în ultimele decenii în SUA.

În faţa acestei provocări, guvernul chinez a decis să răspundă prin intensificarea eforturilor de sinicizare a creștinismului. China Daily, un cotidian în limba engleză deţinut de Departamentul de Publicitate al Partidului Comunist din China, anunţa în august 2014 că ţara „va continua să promoveze dezvoltarea teologiei creștine și edificarea unei teologii creștine chineze”. Prin aceasta, autorităţile transmiteau, prin intermediul lui Wang Zuoan, director al Departamentului de Stat pentru Relaţii Religioase, nici mai mult nici mai puţin decât „construirea unei teologii creștine chineze, adaptate la condiţia naţională a Chinei și integrate în cultura chineză”. Același ziar anunţa că promovarea teologiei creștine în China se va traduce prin continuarea campaniei de 5 ani (debutată în 2013) de „promovare a unei gândiri teologice pozitive și corecte, prin intermediul unei game variate de publicaţii, dialoguri și evanghelizări”. În același an, oficialii chinezi distruseseră 229 de biserici, unele demolate în întregime. Alte 100 așteptau demolarea la momentul anunţului de „promovare a teologiei corecte creștine”.

Miezul problemei

Astăzi, în China există aproximativ 100 de milioane de creștini, dintre care doar 36 de milioane aparţin asociaţiilor de stat, notează cotidianul italian Il Giornale. Cei mai mulţi frecventează biserica clandestină, care se disociază de asociaţiile statului, fiind sever reprimată. Dacă ritmul actual de creștere în bisericile creștine se menţine, estimează jurnaliștii italieni, până în 2030, China ar putea conta pe aproape 250 de milioane de creștini, un număr uriaș raportat la cele 90 de milioane cât reprezintă actualmente membrii Partidului Comunist.

Ameninţarea acestei proporţii este catastrofală, din perspectiva guvernului, nu atât fiindcă creștinismul este o religie, iar comunismul este bazat pe materialismul natural, ateu, ci și fiindcă, prin practicarea unei religii cu puternice ramificaţii occidentale, chinezii ar putea fi ispitiţi și de alte valori ale Occidentului care ar intra în coliziune cu sistemul social configurat de comuniști.

Acesta este și motivul pentru care guvernul chinez a luat în colimator etnicii musulmani uiguri, despre care The Atlantic scria anul trecut că sunt trataţi ca și cum ar fi bolnavi psihic, doar pentru că sunt de religie islamică. La finalul lunii trecute, un oficial regional de rang înalt din regiunea Xinjiang declara că „cea mai mare parte a persoanelor care au primit o formare s-au întors deja” acasă. Alken Tuniaz, vicepreşedintele regiunii, el însuși uigur, se referea la ceea ce experţi şi organizaţii de apărare a drepturilor omului descriau drept lagăre în care sunt internaţi până la un milion de musulmani.

Sub pretextul consolidării siguranţei în regiunea care, în trecut, s-a confruntat cu atentate atribuite unor separatiști sau islamiști, autorităţile de la Beijing au creat în Xinjiang mai multe centre presupus de „reeducare vocaţională”. Sub pretextul că aceștia ar studia dreptul, chineza şi „adevăratul sens al religiei”, autorităţile au internat sute de mii de oameni care, potrivit foștilor deţinuţi, ar fi fost arestaţi din motive vagi, precum purtarea vălului islamic sau a unei bărbi prea lungi. Un om de afaceri kazah, care a petrecut aproape două luni într-un lagăr, declara pentru AFP că aceste stabilimente au ca unic scop eradicarea credinţei religioase a celor internaţi. Aceştia sunt obligaţi să mănânce carne de porc şi să cânte în fiecare dimineaţă cântece patriotice, a spus el. Deloc surprinzător, reportajul publicat recent de BBC califica aceste tabere drept „lagăre de transformare a gândirii”.

Dincolo de opresiunea care urmează fidel standardele totalitariste pe care și Europa le-a slăvit, amnezică, în numeroase momente istorice, ceea ce surprinde la războiul Chinei contra religiei nu este inovaţia răului. Din contră, abordarea guvernului pare rudimentară, chiar retrogradă, raportat la secolul experimentat în care trăim. Ceea ce are însă puterea de a uimi și de a inspira este răbdarea oamenilor, care, în ciuda persecuţiei, rămân neclintiţi în pacifismul credinţei lor. „Ei nu-ţi pot lua ceea ce ai ascuns în inima ta”, îi spunea o creștină din China unui pastor american surprins să vadă că știa pe de rost capitolul din Biblie studiat la o întâlnire secretă a liderilor creștini. E aceeași lecţie pe care victimele regimurilor opresive au tot repetat-o de-a lungul istoriei și pe care fanaticii politici au eșuat, incredibil, să o înveţe, deși au avut atâtea și atâtea ocazii să asiste la ea.