Japonezii pot călători fără viză în 191 de ţări, dar peste 75% aleg să nu o facă

Pentru al treilea an consecutiv, Japonia este lider în Henley Passport Index, clasamentul mondial al pașapoartelor, realizat în funcţie de numărul destinaţiilor la care posesorii lor pot avea acces fără viză prealabilă. Astfel, japonezii pot călători în 191 de ţări, dar prea puţini văd în această libertate un privilegiu. De fapt, mai puţin de un...

Japonezii au nevoie şi de religie, după cutremur

Japonezii se vor îndrepta spre vechile tradiţii religioase şintoiste sau budiste în condiţiile în care sunt mii de morţi care trebuie înmormântaţi, după cutremurul de 9 grade pe scara Richter, care a lovit Japonia.

Japonia își închide ultimul reactor nuclear

Luni dimineaţa va fi ultima oară când reactorul 4 de la Ohi, Japonia, va genera electricitate, iar cu asta se va închide complet procesul de scoatere din folosinţă a centralelor nucleare.

Ce mâncăm la prânz? În şcolile japoneze este mereu ceva sănătos

Spre deosebire de ţările vestice, în Japonia a mânca un prânz sănătos la şcoală nu este o opţiune, ci o regulă. Aşa se explică numărul redus al copiilor obezi şi interesul crescut pentru orele de nutriţie din şcoală.

Urmări neaşteptate după dezastrul nuclear de la Fukushima

Chiar dacă nivelul de radiaţii din regiunea Fukushima, ai căror locuitori au fost expuşi dezastrului nuclear din urmă cu aproape doi ani, este mult mai mic decât se aştepta, efectele asupra locuitorilor sunt de altă natură şi mai serioase.

Radiaţiile din Japonia depășesc zona evacuată

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat că în orașul Iitate, la 40km depărtare de Fukusihma, au fost înregistrate radiaţii la nivel ridicat.