Viaţa în Coreea de Nord: „La 7 ani am văzut prima execuţie publică”

1367

Puţine sunt poveștile refugiaţilor din Coreea de Nord și la fel de puţine sunt și cele de succes. Aceasta este una dintre ele!

Hyeonseo Lee încearcă să își refacă viaţa încă din 1997, când a fugit în China, dar abia recent a reușit. După 10 ani în China, s-a mutat la Seul, în Coreea de Sud, unde nu a fost bine primită. I-au trebuit ani de zile pentru a scăpa de stigmatul de refugiată și de prejudecăţile pe care cei din Sud le au despre vecinii lor asupriţi.

Viaţa în Coreea de Nord nu a fost tocmai rea. Deși a văzut prima execuţie publică la șapte ani, ea știa că aia este viaţa normală. Cu părinţi bogaţi, Hyeonseo nu s-a numărat printre acei refugiaţi care au dezertat pentru că efectiv nu aveau ce să mănânce. Hyeonseo nu a dus niciodată lipsă de mâncare când era la ea în ţară. Teoretic, nu avea niciun motiv să își lase familia și să fugă.

Totul s-a schimbat în 1995, când mama ei a venit acasă cu o scrisoare de la o soră îndepărtată care spunea: „Când citiţi această scrisoare noi, toţi cei cinci membri ai familiei, vom fi murit. Nu am mai mâncat de zile întregi, acum stăm cu toţii întinși pe jos, slăbiţi, așteptând moartea.” Hyeonseo a rămas șocată. A fost pentru prima dată când și-a dat seama că în ţara aceea sunt oameni care suferă în această manieră.

Pe măsură ce timpul a trecut, lucrurile au devenit mai clare. Familia ei trăia într-o localitate foarte aproape de graniţa cu China, iar atunci când se făcea întuneric afară, singura lumină care venea era de peste graniţă. „Mereu m-am întrebat de ce ei au lumină și noi nu avem.” Singurul lucru care o despărţea de China era un râu, chiar destul de îngust în unele părţi, motiv pentru care era și un loc favorit de trecere pentru dezertori. Cu toate acestea, de multe ori se trezea dimineaţa și vedea corpuri de oameni plutind pe râu. Decizia de a pleca a fost una grea și niciodată nu și-ar fi închipuit că vor mai trece încă 14 ani până va putea fi din nou împreună cu familia ei.

Primul pas a fost China. Și, cu toate că avea rude îndepărtate acolo, viaţa de refugiat nu a fost deloc ușoară. În China, refugiaţii din Coreea de Nord sunt consideraţi imigranţi ilegali, motiv pentru care trebuia mereu să aibă girjă ca nimeni să nu îi afle identitatea, pentru că, altfel, ar fi fost deportată înapoi în ţară și probabil condamnată la moarte. Fricile i s-au adeverit când cineva a pârât-o la poliţie că este din Coreea de Nord. Nu era decât o copilă pe vremea aceea, când a fost dusă la poliţie și interogată ore în șir. „A fost un miracol că m-au crezut și mi-au dat drumul.”

Presiunea de a trăi o viaţă întreagă într-o minciună a fost prea mare. După 10 ani a hotărât că va încerca să aibă o viaţă mai bună în Coreea de Sud. După ce a învăţat chineza, acum trebuia să înveţe și engleza, care este foarte importantă în Coreea de Sud. Viaţa acolo nu se dovedea a fi mai ușoară. Printre refugiaţi, rata de șomaj este mare și poveștile de abuz și depresie sunt comune. Lupta de ajustare la un sistem social și economic complet diferit, împreună cu prejudecăţile și discriminările zilnice, îi fac pe mulţi să renunţe la tot, chiar și la frica de moarte, și să se întoarcă în Coreea de Nord.

Există, însă, și povești de succes, inclusiv recenta punere în funcţie a unui refugiat pe un post înalt în cadrul Ministerului Unificării. O altă poveste de succes este chiar a lui Hyeonseo, care lucrează și ea în același minister. Însă drumul până aici nu a fost deloc ușor. „Am realizat că există un gol mare între Nord și Sud. Deși pe dinafară suntem aceeași rasă, pe dinăuntru suntem complet diferiţi, ca rezultat a 63 de ani de despărţire”, a declarat Hyeonseo, în cadrul unei conferinţe TED.

Printre problemele întâlnite, cele mai grave au fost cele economice, alături de prejudecăţile împotriva refugiaţilor din Nord. De multe ori Hyeonseo s-a simţit pusă la colţ, pedepsită de către cei cu care împarte aceiași strămoși. Sentimentul de a nu avea nicio identitate, pentru că nicio ţară nu te dorește,  se transformă de multe ori într-o adevărată criză de identitate. Abia după ani de zile de confuzie, probleme, nenumărate studii și certificări, Hyeonseo a reușit să își dea singură un scop vieţii. A aflat că autorităţile nord-coreene i-au luat în vizor familia și i-au mutat pe ai ei într-o zonă izolată. Atunci a hotărât să se întoarcă după ei.

S-a strecurat pe la graniţa cu China și a reușit să îi ajute să scape. Au mers spre graniţa cu Laos, unde a plătit o persoană să îi ducă la ambasada Coreei de Sud din capitala ţării. Ea s-ar fi întors cu avionul în Coreea de Sud și i-ar fi așteptat acolo, când a aflat că au fost prinși. Așadar, a intrat în Laos fără să cunoască ţara, fără să știe bine engleza și fără să știe unde este familia ei. După 50 de zile petrecute la Biroul de Imigraţii și multe amenzi plătite, a reușit să își ducă familia la ambasadă și după aceea direct în Coreea de Sud. Nu ar fi făcut-o niciodată fără ajutorul localnicilor din Laos. Odată, l-a întrebat pe un australian de ce o ajută, iar el a răspuns că nu o ajută pe ea, ci pe orice nord-coreean, pe cei săraci și în nevoie. „Atunci mi s-a schimbat perspectiva și am realizat câţi oameni buni sunt pe planetă și cât de preţioasă este viaţa”, citează Wall Street Journal. Așadar, pe lângă slujba ei oficială, Hyeonseo lucrează ca voluntar și militant pentru refugiaţii care ajung în Coreea de Sud.