BORu „şi-a vândut sufletul lui Putin”

13

Criticii Bisericii Ortodoxe Ruse acuză că, de la întoarcerea lui Putin la preşedinţie, biserica a fost un instrument al structurii sale politice în schimbul permisiunii de a acumula vaste bogăţii, punctează o analiză AP. Analiştii acuză că BORu şi-ar fi vândut sufletul lui Putin.

Problema îşi are rădăcinile înfipte adânc în istorie. După ce timp de milenii biserica a ajutat la cimentarea identităţii şi a culturii ruse în timpul invaziilor străine şi a frământărilor politice, în timpul regimului ateist sovietic, aceeaşi biserică a trecut prin persecuţii crunte. După căderea comunismului, în 1991, are loc o renaştere a bisericii pe care mulţi au sărbătorit-o ca pe o întoarcere a Rusiei la rădăcinile ei spirituale. Însă opulenţa instituţiei, chiar şi în vremuri dificile din punct de vedere economic, au tulburat în ochii multora această imagine.

Iar suspiciunile par să se adâncească sub conducerea lui Putin. Biserica Rusă se confruntă tot mai mult cu reproşuri vizând implicarea sa politică. Protestele punk-rock din catedrala Christos Mântuitorul sunt doar un exemplu recent.

Unii credincioşi au aplaudat arestările protestatarelor Pussy Riot. Mulţi dintre necredincioşi au apreciat protestele ca fiind „lipsite de tact”, însă au fost şocaţi de arestări şi pedepsele vehiculate, care nu fac altceva decât să evidenţieze influenţa covârşitoare pe care biserica o are încă asupra societăţii ruse.