Decriptarea visului imperialist al lui Putin

509

„Putin trăiește în altă lume!” ar fi exclamat Angela Merkel într-o convorbire telefonică cu Barack Obama, scrie Der Spiegel. Dar care este această lume? Înainte de anexarea Crimeei părea o lume ireală, născocită, dar după referendum ne-am trezit la o realitate pe care nu am recunoscut-o. A doua zi, ne-am trezit trăind visul imperialist al lui Putin.

Președintele rus este acuzat că își conduce ţara conform unei viziuni ce nu-și găsește niciun loc în geopolitica secolului al XXI-lea, dar la rândul său aduce aceleași acuze aliaţilor din Vest.

„Stau acolo, de cealaltă parte a lacului, de parcă sunt într-un laborator și fac experimente pe șoareci, fără să înţeleagă consecinţele acţiunilor lor”, a declarat Putin, referindu-se la guvernul din Ucraina, despre care crede că este controlat de Washington.

Cum înţelegem ceva de neînţeles?

Care este cea mai clară dovadă că Putin se înșală și ceilalţi au dreptate? Poate faptul că în urma implicării agresive în Ucraina s-a izolat mai mult ca niciodată de la Războiul Rece încoace. Statele Unite și Uniunea Europeană au obiectat după cum era previzibl, însă niciun alt stat, nici măcar China, nu i-a luat apărarea lui Putin.

„O asemenea liniște asurzitoare reflectă cât de nepotrivită este gândirea lui Putin pentru lumea modernă. Prin aceste acţiuni, Putin s-a arătat ca un gânditor imperialist într-o lume post-colonială”, crede William E. Pomeranz, director al Institutului Kennan, din Washington.

De ce este totuși o atât de mare diferenţă între liderii politici contemporani? Cel mai rezumativ răspuns îl dă Alexander Rahr, de la Forumul Germano-Rus, când spune că „În Europa Vestică istoria pozitivă începe odată cu istoria democratică și noi nu defilăm cu perioadele din trecut care includ sclavia, socialismul naţional și coloniile. Dar în Rusia, istoria nu a început în 1991”.

Putin a crescut într-un timp în care Rusia era fără nicio îndoială cel mai mare și cel mai stabil imperiu comunist. După cel de-Al Doilea Război Mondial, imperiul francez și cel britanic s-au destrămat și, deși există în continuare legături politice și economice între ţările mamă și fostele colonii, nu există și un mandat de control asupra celor din urmă.

În schimb, după cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică s-a extins să includă Europa de Est. Abia în 1991 s-a destrămat cu totul imperiul rus, fiind înlocuit cu 15 ţări suverane. Dacă Rusia ar fi avut în spate aceeași experienţă cu democraţia pe care au avut-o alte state după ultima conflagraţie mondială, poate Putin ar fi fost și el „de aceeași parte a lacului”, cu ţările vestice. În schimb, el nu a putut să accepte niciodată rolul Rusiei în noua comunitate de naţiuni.

Acum, că scânteia imperialistă a fost aprinsă, și alţi naţionaliști ruși simt că în sfârșit le-a venit rândul. Anexarea Crimeei este o victorie strategică din punct de vedere geopolitic, dar și moral pentru Putin, care a demonstrat lumii că atunci când America spune „Nu”, Rusia face „Da”.

Este doar Rusia imperialistă?

Problema lui Putin fost dintotdeauna faptul că SUA a ieșit basma curată din toate conflictele pe care le-a pornit. Chiar declaraţiile sale indică acest lucru: „Ei spun că violăm normele dreptului internaţional… E bine că măcar își aduc aminte că există așa ceva ca drept internaţional — mai bine mai târziu ca niciodată. Au ajuns să creadă că au exclusivitate, că pot decide destinele lumii, că numai ei pot avea vreodată dreptate”, citează Guardian.

Adevărul este că Statele Unite nu au un drept moral pentru a discuta despre suvernitatea teritorială a statelor străine. Înainte de Irak a fost Afganistan, Războiul din Golf, Panama, Granada. Chiar și în prezent, SUA își arogă dreptul de a mai trimite câte o rachetă în Pakistan, Yemen, Somalia și cine știe pe unde altundeva. America de după cel de-al Doilea Război Mondial este consumată de industria războiului preventiv și luptă sub pretexte umanitare pentru a-și păstra influenţa la nivel global.

Castele de nisip sau de piatră?

Naţionaliștii ruși cred că mai degrabă președintele american ar trebui să înceteze să mai viseze că este 1991 și că doar SUA poate, într-un mod mult mai subtil ce-i drept, să se impună în alte state suverane. Ei speră la o „primăvară rusească”, în care Moscova să ajute și alte ţări să se rupă de hegemonia americană, scrie Financial Times.

Acesta este cu adevărat doar un vis. În mod ironic, Putin singur a reușit să forţeze SUA și UE să se angajeze în dezvoltarea economică a Ucrainei și să permită noului guvern de la Kiev să facă comerţ liber cu Uniunea Europeană, un lucru pe care Putin voia cu disperare să îl prevină.

Decizia sa de a trata Crimeea ca pe o colonie și de a o anexa prin violarea dreptului internaţional va rezulta în faptul că nicio altă ţară nu va renunoaște anexarea, scrie Reuters.

Iar pe lângă pierderile economice rezultate în urma sancţionării Rusiei, Putin a reușit și să deschidă drumul disoluţiei unităţii interne a Rusiei. Federaţia Rusă este compusă din etnii diferite, grupări naţionale care trăiesc în inechitate socială, ce s-ar putea simţi îndreptăţite să ceară mai multă libertate regională, dacă nu chiar independenţă, organizând referendumuri ca în Crimeea. Acceptându-l pe cel din Crimeea, Putin a adoptat un principiu care acţionează în mod direct împotriva unităţii interne a Rusiei.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.