Luaţi-vă adio de la Siria!

19

Emisarul din partea ONU şi a Ligii Arabe în Siria, Kofi Annan, a trimis invitaţii principalelor puteri pentru a lua parte la o şedinţă de urgenţă, care va avea loc sâmbătă la Geneva, unde el va prezenta nu un nou plan de pace, ci planul pentru formarea unui guvern de tranziţie în Siria.

Declaraţia preşedintelui Assad de pe 26 iunie, în care recunoaşte pentru prima dată că ţara pe care o conduce se află „într-o situaţie de război", aduce aminte de ultimele declaraţii ale dictatorului Hosni Mubarak care încerca să menţină aparenţa că va ieşi învingător până în ultimul moment, când a fost „detronat".

Assad, ale cărui intervenţii au fost foarte rare pe parcursul celor 15 luni de revoltă populară, le-a spus miniştrilor săi că trebuie să pună toate politicile şi sectoarele „în slujba victoriei în acest război," ceea ce arată clar că va lupta până la final.

Un final care se preconizează a fi din ce în ce mai aproape. Rebelii devin din ce în ce mai puternici, atacând chiar sediul unei televiziuni pro-guvernamentale miercuri şi ucigând şapte angajaţi, conform CNN. Din ce în ce mai mulţi generali sirieni dezertează, Assad pierde teritoriu în favoarea rebelilor şi devine din ce în ce mai agăţat de putere şi mai disperat să rămână ultimul dictator la putere din regiune. Dar Siria este pe cale să se schimbe, pentru el şi pentru toţi cei care au supravieţuit celor 15 luni de violenţă şi care nu au cunoscut altă Sirie, decât cea sub conducerea de generaţii a familiei Assad.

O parte din lume spera, o altă parte din lume se temea că Turcia va declara război Siriei, după ce aceasta a doborât unul dintre avioanele turce de luptă în Marea Mediterană.

Potrivit oficialilor turci, avionul F-4 Phantom a fost doborât în timp ce efectua o misiune de antrenament deasupra apelor internaţionale. Damascul susţine că acesta a intrat în spaţiul aerian sirian. Oricum ar fi, NATO a considerat incidentul „inacceptabil" şi şi-a afirmat solidaritatea cu Ankara, după o reuniune la Bruxelles.

Incidentul a mai aruncat puţine paie pe foc, premierul turc avertizând că Turcia va riposta faţă de orice încălcare a frontierei sale de către Siria, dar că atâta timp cât nu se întâmplă acest lucru, „Turcia, poporul turc nu intenţionează să atace" Siria, subliniind că ţara sa „nu arată nicio atitudine ostilă împotriva vreunei alte ţări," conform Mediafax.

În urma incidentului, Turcia şi-a câştigat invitaţia la masa Consiliului de Securitate al ONU, unde sâmbătă se vor strânge principalele puteri: Rusia, China, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa. Invitaţii au fost transmise, de asemenea, Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă, secretarului general al ONU Ban Ki-moon şi secretarului general al Ligii Arabe. Şefii diplomaţiilor din Qatar, Kuweit şi Irak sunt de asemenea invitaţi, având în vedere rolul în cadrul Ligii Arabe.

Există două semne că această întrunire va schimba situaţia din Siria. În primul rând, toate ţările membre, inclusiv Rusia şi China, au dat semnale că susţin ideea formării unui guvern de tranziţie în Siria, prin simpul fapt că au acceptat să se întâlnească pentru a se pune de acord asupra directivelor şi principiilor acestei acţiuni, care vrea să îi aducă la putere pe susţinători ai preşedintelui Assad şi membri ai opoziţiei. Încă nu este clar cât de dispusă este Rusia să îşi ia la revedere de la Assad.

Un al doilea semn bun a fost faptul că Rusia a renunţat la insistenţele sale ca şi Iranul să facă parte din acest grup de decizie, în favoarea Statelor Unite, Hillary Clinton fiind neclintită în refuzul ei de a sta la masa negocierilor cu Iranul.

Secretatul de stat american şi ministrul de externe rus se vor întâlni vineri în St. Petersburg, pentru o discuţie programată, înainte de a se îndrepta fiecare la întâlnirea ONU de la Geneva.