Faimosul autor ateu Richard Dawkins a fost ales drept gânditorul de frunte al lumii, într-un vot global care a contabilizat opiniile a 10.000 de oameni din 100 de ţări. În aceeași listă de gânditori nu s-a regăsit nici măcar unul din domeniul religiei sau al eticii. Merită spus, din nou: „Gândește mai departe!“.

La prima vedere, sondajul făcut de revista britanică Prospect[1] are greutate. Alături de Dawkins se numără și personalităţi cu mare influenţă în viaţa cetăţii: al doilea în top este politicianul afgan și fost candidat la prezidenţiale dr. Ashraf Ghani Ahmadzai, pe locul trei un alt ateu, psihologul Steven Pinker, pe locul patru politicianul irakian Ali Allawi, iar economistul american Paul Krugman închide topul celor cinci.

Unii au fost dezamăgiţi de lipsa teologilor, a eticienilor, a ecologiștilor, ba chiar de numărul relativ limitat de femei, prima dintre ele situându-se abia pe poziţia a 15-a. Dacă Prospect a scris că rezultatele sunt „ciudate“, publicaţia britanică The Guardian a echilibrat entuziasmul fanilor câștigătorilor afirmând că „orice top, chiar și unul care a primit 10.000 de voturi din 100 de ţări, înainte de a primi decizia finală din partea unei comisii de 10 oameni, este obligatoriu subiectiv și întrucâtva parţial.“

În ce se măsoară influenţa?

La o analiză mai amănunţită se vede că două au fost criteriile care au departajat candidaţii: (1) influenţa lor în ultimele douăsprezece luni și (2) semnificaţia aportului lor pentru marile întrebări ale anului. Evident, se poate pune întrebarea: „În ce se măsoară influenţa?“. Și se poate privi retrospectiv: „Care au fost marile întrebări ale anului?“; „Ce aport au avut aleșii?“.

În această revistă de analiză și opinie creștină, atenţia se va îndrepta spre influenţa și acţiunile personalităţii din fruntea listei, ateul Richard Dawkins.

Cum se (mai) măsoară influenţa?

Consultanta de branding Bernadette Jiwa dă un exemplu[2] elocvent punând în contrast un voluntar în Africa și o vedetă americană urmărită de paparazzi. Vedeta în cauză, apreciată, dar și contestată major este Paris Hilton, strănepoată a fondatorului lanţului hotelier Hilton. Criticii spun că ea reprezintă modelul curent de celebritate – celebutant[3] –, în care banii, moștenirea și notorietatea numelui, alături de o viaţă scandaloasă te propulsează în topurile oamenilor cunoscuţi de toată lumea. După algoritmul celor de la Klout[4] – pentru care influenţa = capacitatea de a declanșa o acţiune – Paris Hilton are un scor de 83 din 100. Evident, nu o spun doar fanii din zona online, ci milioanele de oameni care o urmăresc în activitatea ei de model, actriţă, creatoare de modă, de bijuterii sau parfumuri.

La polul opus, Lucy Buck[5] este director fondator al Child’s i Foundation. A lucrat la marile televiziuni britanice, dar a voluntariat pentru 6 luni în Kampala, capitala Ugandei. Viaţa ei a oscilat după aceea, timp de trei ani, între activitatea din platourile unor producţii ca Big Brother și alte reality-show-uri și lupta efectivă de pe continentul negru, unde provocarea este, spre exemplu, aceea de a salva un copil născut de câteva zile, abandonat într-o toaletă mizeră. După ce un băieţel pe nume Abraham, de doar o lună și ceva, a murit abandonat astfel, Lucy a decis să își încheie cariera din TV și să înfiinţeze Child’s i Foundation. Este foarte activă pe zona de socializare online, promovând acum un alt reality. Punctajul ei însă este de doar… 10. Diferenţa de scor între cei din lumina reflectoarelor și cea din spatele lor este clară: 83 la 10.

Influenţa este ceva subiectiv și volatil într-o eră a mass-mediei, mai ales pentru cineva care are pe Twitter jumătate de milion de followeri, cum e vestitul profesor de biologie Richard Dawkins. Se știe că o știre de groază sau un can-can, o ironie sau un atac sub centură vor face mai mult rating decât o emisiune culturală sau o decizie ministerială. Gangnam style e, din păcate, mai viral decât cogito ergo sum. La un meci, declaraţiile vocale ale jucătorilor sau galeria care urlă mai tare par a da câștig de cauză. Dar rezultatul se contabilizează după punctele din teren. „Până acum, am crezut, în mare parte, că influenţa cuiva este dată de amplitudinea microfonului său“, spune profesorul de business de la NYU, Sinan Aral, citat de TechCrunch.

„Întrebarea mult mai importantă este aceasta: cât de mult influenţează un om sau mesajul său lucrurile pe care le facem, cât de mult ne schimbă comportamentul?“.

Dincolo de decibeli, like-uri, tweet-uri și alte repere, ajungem la lucruri practice, cuantificabile concret. Perspectiva lui Aral, expusă în prestigioasa publicaţie Science, este aceea că influenţa nu e dată de notorietatea media, ci de contribuţia la o campanie, de influenţarea oamenilor în luarea unei decizii concrete. Vrând-nevrând, suntem direcţionaţi spre marile întrebări ale anului, pentru a vedea dacă și cum a fost schimbat mersul lumii de marii gânditori ai anului.

Mari întrebări, zero răspunsuri

Orice sondare[6] a problemelor globale în 2012 (zona de interes a topului) scoate la iveală probleme mai noi sau cronice precum: drepturile omului și revoluţiile din lumea arabă, situaţia economică a lumii (a Europei în special) și creșterea datoriei publice, probleme de mediu, poluare și lipsa apei, gestionarea energiei atomice, explozia socializării online (și a timpului[7] „pierdut“ acolo), îmbătrânirea societăţii, diferenţele uriașe de venituri între păturile sociale, lipsa de conducere și coordonare globală etc.

Nu e greu de văzut în care domeniu au expertiză majoritatea gânditorilor de pe primele cinci poziţii din topul Prospect. Nu același lucru se poate spune tocmai despre cel din capul listei: Richard Dawkins, fost profesor de biologie la Oxford, ateu de frunte. De ce? Pentru că are un singur cal de bătaie – religia, și nu problemele reale și fundamentale ale lumii acesteia.

Vechiul său dușman este religia“, afirmă chiar Prospect, el fiind un intelectual care promovează „știinţa și raţionalismul“. Pentru Richard Dawkins, în universul unor forţe fizice oarbe nu vei găsi „nici rimă, nici raţiune și nici dreptate“. Luptând împotriva religiei, Dawkins a atacat orice se putea ataca sub numele de creștin: importanţa educaţiei religioase, imoralitatea avortului, rolul religiei în societate, autenticitatea Bibliei etc. Teza lui este aceea de a demonstra că viaţa și universul pot fi explicate prin știinţa seculară, fără apelul la explicaţii supranaturale; corolarul este desfiinţarea ideii de Dumnezeu, după cum o spune în titlul cărţii The God Delusion (Iluzia[8] de Dumnezeu).

Între isprăvile de calibru care i-au adus notorietate pe social media, Dawkins a afirmat că răul produs asupra unui copil în urma unui abuz sexual e mai mic decât răul psihologic produs asupra unui copil crescut în credinţa religioasă. Cu o altă ocazie, recent (13 martie), s-a implicat și în dezbaterea legată de avorturi. Celor care au marjat pe imoralitatea avortului, afirmând că un fetus simte durerea, el le-a spus că, dacă astfel se cuantifică „a fi om“, atunci „un fetus este mai puţin uman decât un porc“. Viziunea sa nu a rămas fără ecou. „Un astfel de reducţionism anost nu ar fi putut fi realizat de cineva cu integritate intelectuală autentică. Ideea că această simplificare ar putea fi realizată de un lider mondial intelectual este o bătaie de joc – la fel ca și lista care îl consacră“, conchide David Wolpe, unul dintre cei mai cunoscuţi și influenţi rabini americani, într-un articol publicat de Huffington Post.

Cum, ce și de ce să nu îi spui unui ateu

Citește și: Cum, ce și de ce să nu îi spui unui ateu

Nici una dintre manifestările lui Dawkins nu a fost pierdută în neant, ci a născut reacţii virulente. S-a ajuns chiar în zona comicului. Numele său a apărut și pe lista unei case de pariuri ca potenţial candidat pentru postul lăsat liber de Benedict al XVI-lea. Evident, avem de-a face cu o parodiere. Dar cei care l-au văzut în locul papei nu au nicio problemă să-l vadă ca personaj, așa cum s-a și întâmplat, în episoade de animaţie precum The Simpsons și South Park.

O explicaţie viabilă pentru poziţionarea lui Dawkins în topul celor mai celebri intelectuali ar putea fi regăsită în afirmaţiile lui Mario Vargas Llosa în legătură cu „societatea spectacolului“: „Intelectualul interesează doar în măsura în care face jocul la modă și se transformă în bufon“, scrie laureatul premiului Nobel pentru literatură, citat de România liberă. Iar dacă forumurile de azi sunt pline de vajnici gânditori, uneori foarte curajos ascunși sub un pseudonim (deseori sub mai multe), atunci Dawkins are ceva aparte. Se bate cu toţi, pe nume. Avem de-a face cu un personaj inteligent, aprig, ironic, dar care este umflat de media. Pentru că, așa cum spunea un forumist pe Christian Post, acest top este „lista celor mai mari gânditori ai lumii… pe care îi știţi voi“.

Iar dacă ţinta lui unică este Dumnezeu, atunci… nu e nimic nou sub soare. Pentru cineva care a scris best-sellerul The God Delusion, un text al Bibliei este dureros de evocator: „nebunul zice în inima lui: nu există Dumnezeu.“ Desigur, pentru el valoarea Bibliei este nulă, dar sarcasmul său îl duce până acolo încât e în stare să afirme că Biblia chiar trebuie citită. Din două motive: pentru valoarea ei literară (KJV fiind o piesă de rezistenţă a limbii engleze) și pentru ca oamenii să vadă cu ochii lor că Biblia nu este „un bun ghid pentru moralitate“.

Din păcate, pentru el și cruciaţii lui, Dawkins a fost recent contrazis și de un faimos ateu[9], fizicianul Peter Higgs[10], care e de părere că religia și știinţa nu sunt obligatoriu incompatibile. „Ceea ce face adesea Dawkins este să-și concentreze tirul asupra fundamentaliștilor. Însă sunt mulţi credincioși care pur și simplu nu sunt fundamentaliști“, a declarat Higgs pentru publicaţia spaniolă El Mundo. Ba mai mult, Higgs crede că, „într-un anume sens, Dawkins este aproape un fundamentalist el însuși, doar că de alt fel“.

Pe scurt, primul gânditor al lumii promovează idei ca: 1) ateii pot fi fericiţi, echilibraţi, morali și împliniţi intelectual; 2) selecţia naturală și alte teorii știinţifice similare sunt superioare „ipotezei Dumnezeu“ – iluzia unui design inteligent – în explicarea lumii vii și a cosmosului; 3) copiii nu ar trebui etichetaţi după religia părinţilor lor, termeni de „copil catolic“ sau „copil musulman“ fiind de evitat; 4) ateii ar trebui să fie mândri, nu apologetici, pentru că ateismul este dovada unei minţi sănătoase și independente.

Gândesc, deci pun probleme

Da, gânditorii au dat întotdeauna bătăi de cap și bisericii, și lumii secularizate. În inchiziţii, în dictaturi, în mineriade, intelectualii au fost văzuţi ca personaje periculoase, care pun întrebări incomode. Soluţia cea mai nefericită a fost aducerea lor la tăcere, fie de gratii, fie de mormânt. Dar la polul opus „există însă un pericol“, scrie Anthony C. Grayling, profesor de filozofie la Universitatea din Londra, „când oamenii care sunt proeminenţi la public, ca rezultat al unor contribuţii majore într-un domeniu anume – să spunem în știinţă sau în literatură – ajung să fie priviţi ca oracole pe marginea oricărui subiect de sub soare“.

Riscul este, continuă articolul, acela ca omul respectiv să vadă totul printr-un singur set de lentile, ale sale, în timp ce arena publică cere perspectiva integrată. Ideea e confirmată și de același David Wolpe, care e de părere că, „dacă în biologie Dawkins este un om de știinţă elegant, lucid și chiar încântător, în domeniul religiei este neinformat din punct de vedere istoric, scandalos de partizan și obtuz din punct de vedere moral“.

Una dintre interpretările care se dau Gânditorului lui Auguste Rodin este aceea că l-ar reprezenta pe artist, meditând la lucrare. Dar alte două interpretări vin strict din zona spirituală: gânditorul l-ar reprezenta pe Dante privind la personajele din Infern sau pe patriarhul Adam privind la răul pe care l-a adus omenirii prin păcatul său. Oricare ar fi perspectiva din care este considerat, gânditorul din Prospect nu are alura celui care să vină cu soluţia concretă la problemele muritorului de rând.

Referindu-se la o listă de adevăraţi oameni care au o influenţă în lume, Grayling afirmă că se cer trei lucruri de la ei: inteligenţă, discurs public și angajament (implicare). Ei bine, da, Dawkins le are doar pe primele două. Din păcate, Dawkins nu este decât un palavragiu din piaţa Atenei care vrea să elimine credinţa în Dumnezeu. Nu ar fi primul. Dacă aceasta este alternativa, „dacă Dawkins este într-adevăr cel mai bun produs al nostru, [atunci] mintea umană are zilele numărate“, concluzionează rabinul Wolpe. Vorbind despre înţelepţii atei sau nu ai lumii greco-romane din vremea lui, în Epistola către romani, apostolul Pavel pune poate cel mai actualizat diagnostic al lumii… de azi: oamenii fără Dumnezeu „s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit.“ Mai departe, stilul lor de viaţă este unul în care moralitatea este la pământ. În final, pentru ca topul să fie top, „cu toate că ştiu […] că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.“

Iar dacă Richard Dawkins și alţii ca el ajung în topuri criticând religia, biserica și pe Dumnezeu, atunci ar fi bine să se asigure măcar dacă astfel arată religia adevărată, biserica adevărată și Dumnezeu cu adevărat. Altfel, s-ar putea să critice o simplă caricatură, pe care o desfiinţează facil din condei, în timp ce Adevărul este mai frumos și mai departe. Un gând mai departe.

Omul nu este decât o trestie, cea mai fragilă din natură: dar este o trestie gânditoare.“ Blaise Pascal

Footnotes
[1]„Publicaţia Prospect a atras atenţia lumii în octombrie 2005, când a publicat topul celor 100 de intelectuali recunoscuţi de publicul larg.”
[2]„„How do you measure influence?“, Bernadette Jiwa, http://pushingsocial.com”.
[3]„Termen peiorativ compus din celebritate și debutant.”
[4]„http://klout.com/corp/how-it-works”.
[5]„„Lucy’s story“, www.childsifoundation.org”.
[6]„http://reports.weforum.org/global-agenda-survey-2012/trends/ sau http://www.un.org/en/globalissues/development/”.
[7]„Numai gamerii petrec 3 miliarde de ore săptămânal în jocuri. Proiectat la nivelul Americii, timpul acesta echivalează cu timpul petrecut în studiu de generaţia înmatriculată acum în clasa a 5-a până la absolvirea liceului. Resursa umană pierdută este incalculabilă. Lor li se adaugă utilizatorii clasici de social media.”
[8]„Logica favorită îi aparţine de fapt lui Pirsig, care consideră că „atunci când un om trăiește în iluzii se spune că e bolnav. Când sunt mai mulţi, se spune că e religie“.”
[9]„Într-o dispută cu fostul lider anglican Rowan Williams despre rolul religiei în societate, Dawkins a pierdut tocmai pe mâna unui ateu, din echipa lui Williams, care a apărat religia.”
[10]„La rândul lui nemulţumit de faptul că particula ce-i poartă numele a primit numele de „particula lui Dumnezeu“.”

„Publicaţia Prospect a atras atenţia lumii în octombrie 2005, când a publicat topul celor 100 de intelectuali recunoscuţi de publicul larg.”
„„How do you measure influence?“, Bernadette Jiwa, http://pushingsocial.com”.
„Termen peiorativ compus din celebritate și debutant.”
„„Lucy’s story“, http://childsifoundation.org”.
„Numai gamerii petrec 3 miliarde de ore săptămânal în jocuri. Proiectat la nivelul Americii, timpul acesta echivalează cu timpul petrecut în studiu de generaţia înmatriculată acum în clasa a 5-a până la absolvirea liceului. Resursa umană pierdută este incalculabilă. Lor li se adaugă utilizatorii clasici de social media.”
„Logica favorită îi aparţine de fapt lui Pirsig, care consideră că „atunci când un om trăiește în iluzii se spune că e bolnav. Când sunt mai mulţi, se spune că e religie“.”
„Într-o dispută cu fostul lider anglican Rowan Williams despre rolul religiei în societate, Dawkins a pierdut tocmai pe mâna unui ateu, din echipa lui Williams, care a apărat religia.”
„La rândul lui nemulţumit de faptul că particula ce-i poartă numele a primit numele de „particula lui Dumnezeu“.”