Multe organizaţii pretind că știu ce este fericirea și cum se măsoară și termină prin a alcătui topuri cu cele mai fericite ţări din lume. Problema noastră este că indiferent de indicii folosiţi, definiţiile aplicate și metodele de calcul preferate, România iese veșnic nefericită.

Printre economiști umblă o vorbă: aplici metoda preferată pentru rezultatele preferate, ceea ce în practică înseamnă că economiștii își aleg unealta care servește cel mai bine mesajului pe care vor să îl evidenţieze. Acesta este și motivul pentru care există atât de multe topuri, iar poziţia unei ţări de la un top la altul poate varia, fără să însemne că un top este greșit iar altul corect. Istoric vorbind, nu a interesat pe nimeni fericirea populaţiei unei ţări, ci bunăstarea acesteia, probabil considerându-se că o bunăstare ridicată a ţării echivalează sau duce la fericirea celor care trăiesc în ea. Iar pentru calcularea bunăstării, indicele PIB-ului (produsul intern brut) a ajuns să fie atât de folosit ca un fel de alfa și omega al studiilor, încât acum economiștii încep să caute soluţii pentru a ieși de sub „tirania” acestui model de gândire.

Munca celor de la Organizaţia Naţiunilor Unite este de o asemenea natură. Studiul celor mai fericite ţări face parte dintr-un proiect numit „soluţii pentru dezvoltare durabilă”, lansat în 2012, și analizează fericirea a 155 de state, printr-o nouă combinaţie de factori economici și sociali. Rezultatele nu sunt chiar surprinzătoare, ceea ce crește încrederea în această metodă de calcul. Primul factor luat în calcul a fost ceea ce se cheamă „scala Cantril”, și care este o metodă de autoevaluare a așteptărilor de viaţă, prin care oameni din fiecare ţară spun unde s-ar clasa în prezent pe o scală de la 0 la 10, în care 10 reprezintă cea mai bună viaţă posibilă pentru ei, iar 0 cea mai proastă. Apoi s-au luat în calcul alţi șase factori: puterea economică a ţării măsurată prin produsul intern brut pe cap de locuitor, asistenţa socială, speranţa de viaţă sănătoasă, libertatea de alegere, generozitatea (măsurată prin nivelul donaţiilor) și nivelul de corupţie perceput de oameni, în administraţie și mediul de afaceri. Datele folosite pentru calcularea fiecărui indice au fost preluate din baza de date Gallup World Poll, publicată în decembrie 2016, din resursele Băncii Mondiale, ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și alte altor diverse studii și proiecte desfășurate pe glob. Acești indici au fost aleși din următorul raţionament: „Pentru a fi de folos legiuitorilor, orice analiză a cauzelor fericirii și nefericirii ar trebui să satisfacă cel puţin trei criterii, ceea ce în general nu s-a întâmplat în literatura de specialitate – să folosească o măsură pentru fericire consecventă cap-coadă; să analizeze efectele pe care toţi factorii le au asupra fericirii simultan, nu luaţi pe rând; să verifice dacă acești factori au aceleași efecte și asupra nefericirii, ca și asupra fericirii”, notează raportul.

Ce au ei și nu au alţii

Ţările nordice sunt iarăși în top, ca și în alte topuri precum clasamentul celor mai competitive regiuni europene, notează RFI, doar că Norvegia a luat locul Danemarcei pe podium, care este acum pe poziţa a doua. Islanda ocupă locul trei, iar Elveţia, Finlanda, Olanda și Suedia completează locurile europene. Top 10 este încheiat cu Canada, Noua Zeelandă și Australia. Toate aceste ţări, dar în special primele patru au punctaje foarte mari și apropiate la toţi factorii găsiţi să sprijine fericirea ceţăţenilor: libertatea, generozitatea, onestitatea, sănătatea, grija faţă de oameni, venitul și o bună guvernare.

O profesoară de pian de 32 de ani crede că sistemul social care are grijă de norvegieni de când se nasc și până mor este motivul principal pentru care Norvegia a ieșit pe primul lor. „Nu trebuie să ne facem griji pentru nimic, dacă se întâmplă ceva rău avem siguranţa că cineva se va îngriji de noi”, declară ea pentru Reuters. În Norvegia nu există un scenariu de tip „Moartea domnului Lăzărescu”, iar tot stresul care vine pe această filieră nu doar că este anulat, ci nu există din start. Norvegienii plătesc un maxim de 300 de dolari pe an pentru cheltuieli medicale, iar după această limită nu mai plătesc nimic tot anul, toată lumea primește o pensie la 67 de ani, chiar și femeile care au stat acasă și s-au ocupat de copii, iar educaţia este gratuită chiar și la facultate. E drept, ţara are doar 5,2 milioane de locuitori, iar privind la top se poate oberva succesul ţărilor mici și medii, dar bogate și cu o puternică forţă economică. De exemplu, Norvegia și Elveţia sunt principalii parteneri comerciali ai întregii Uniuni Europene, notează RFI. În schimb, ţara UE pe care toţi tindem să o fericim, Germania, este abia pe locul 16, iar Franţa pe locul 31.

Toate aceste ţări, dar în special primele patru au punctaje foarte mari și apropiate la toţi factorii găsiţi să sprijine fericirea ceţăţenilor: libertatea, generozitatea, onestitatea, sănătatea, grija faţă de oameni, venitul și o bună guvernare.

Am fi tentaţi să spunem că forţa economică a Norvegiei, din care derivă direct forţa protecţiei sociale, se datorează rezervelor de ţiţei, însă autorii raportului atrag atenţia că ţara are forţă economică în ciuda banilor care vin din exploatarea petrolieră. „Prin faptul că au ales să producă lent și să investească banii în viitor, în loc să îi cheluie în prezent, Norvegia s-a izolat de ciclul boom-faliment prin care trec alte economii bogate în resurse. Să faci asta cu succes cere un nivel mare de încredere reciprocă, un scop împărtășit, o bună guvernare și generozitate, factori care au ajutat Norvegia și celelalte ţări să stea în top”, spun autorii. Din bogăţia care curge din industria petrolieră, Norvegia a reușit să facă cel mai mare fond financiar din lume. Din acest fond, în fiecare an guvernul ia un mic procent pentru buget, care s-a tradus prin faptul că oamenii au fost protejaţi de tăierile bugetare pe care le-au făcut alte ţări. Norvegia a evitat criza din 2008, și chiar în ciuda înjumătăţirii preţului la ţiţei de la jumătatea lui 2014, guvernul nu a fost nevoit să ia măsuri drastice de contrabalansare a economiei. Și SUA au o economie robustă, care dă semne de creștere, dar ceea ce fac cu banii și cum afectează asta sentimentele de securitate și mulţumire a oamenilor plasează SUA pe locul 14, în descreștere.

În termeni de PIB pe cap de locuitor, Norvegia este a șasea cea mai bogată ţară din lume, dar „poţi observa că aceste ţări au societăţi în care nu există dușmănie”, spune dr. Jan-Emmanuel De Neve, unul dintre editorii studiului. Acesta este un alt factor extrem de important. Societăţile nordice sunt cunoscute pentru faptul că încearcă să își păstreze comunităţile intacte, strânse, ca în familie. Istoric vorbind, acest spirit probabil originează din izolarea geografică și condiţiile meteo severe, dar se menţine viu și astăzi, lucru care se observă în intereseul dedicat familiei vs. prieteni și în dezvoltarea de relaţii de lungă durată. Nu doar că nu se mută din ţară, dar norvegienii tind să nu se mute nici din casa părintească, care se lasă moștenire din generaţie în generaţie. În norvegiană chiar există termenul „sted bundet”, care s-ar traduce „legat locului”, iar mulţi norvegieni și-l însușesc. Un alt termen însușit de nordici, în special de danezi, este „hygge”, care se referă la o stare de confort, o anume ambianţă de confort familial și securitate, dar este folosit deopotrivă pentru a descrie o persoană sau o acţiune. Nordicii plătesc scump pentru a trăi o viaţă „hygge”, având cele mai mari taxe din lume. Practic, muncesc preponderent pentru stat, nu pentru sine, însă funcţionează pentru că statul le garantează acest stil de viaţă, însă acest sistem nu ar putea fi exportat cu succes automat în ţări cu alte culturi și moduri de gândire.

Concluzii despre fericire

Până la urmă cât contează banii și cât contează bunăstarea socială în nivelul de fericire al unei ţări? Comparând pe grupe primele și ultimele zece ţări din clasament, autorii raportului au notat o diferenţă care poate fi explicată majoritar de către șase variabile, dintre care jumătate se bazează pe diferenţa de PIB, diferenţa de speranţă de viaţă, iar cealaltă jumătate se bazează pe generozitate, libertate de decizie, lipsa corupţiei și să ai pe cineva pe care să poţi conta. Interesant este că 80% dintre variaţiile care au apărut în raport provin din interiorul ţărilor. Inechitatea veniturilor, șomajul și calitatea muncii cauzează nefericire, dar s-a observat că în ţările bogate diferenţele nu sunt date de acești factori, ci de diferenţe la nivel de sănătate fizică, sănătate mintală și relaţii personale.

Bolile mintale neprovocate de sărăcie, șomaj sau alte boli fizice sunt într-adevăr cea mai importantă sursă de nefericire. Diferenţele de venituri contează mai mult în ţările mai sărace, dar chiar și acolo bolile mintale sunt o sursă majoră de nefericire.

Sănătatea mintală este tipic evitată în studiile despre satisfacţia vieţii pentru că este o stare subiectivă, greu de măsurat. Cu toate astea, exprienţa spune că este unul din cei mai potenţi factori de nefericire. Prin urmare, studiul a avut în vedere doar cazuri mintale care au fost diagnosticate sau tratate, iar concluzia a fost că bolile mintale neprovocate de sărăcie, șomaj sau alte boli fizice sunt într-adevăr cea mai importantă sursă de nefericire. „Diferenţele de venituri contează mai mult în ţările mai sărace, dar chiar și acolo bolile mintale sunt o sursă majoră de nefericire”, se precizeacă în studiu.

Raportul calculează, de exemplu, că în SUA eliminarea bolilor mintale ar avea un impact mult mai mare asupra nivelului de fericire decât eliminarea pe rând a sărăciei, ori a șomajului, ori bolilor fizice. Dar chiar și luate împreună, eliminarea lor ar produce un efect tot mai mic decât doar eliminarea bolilor mintale. Scenariul se repetă și pentru Australia, Marea Britanie și Indonezia, deși există mici diferenţe. O diferenţă a mai fost și faptul că în ţările vestice este crucial pentru a trăi fericit să ai un partener, pe când în Indonezia nu este la fel de important. Educaţia are un efect pozitiv în toată ţările, dar nu este un factor prea potent. În fiecare ţară, venitul este mai important decât educaţia, deși educaţia este un factor care influenţează major dezvoltarea copiilor și rezultă în reducerea criminalităţii. În mod curios, autorii raportului au găsit că notele obţinute la școală sau calificările academice sunt un indicator prost al sănătăţii emoţionale și comportamentale a copilului, care în schimb, este afectată de venitul parental, dar mai ales de sănătatea mintală a mamei, cel mai puternic predictor pentru starea copilului!

Notele obţinute la școală sau calificările academice sunt un indicator prost al sănătăţii emoţionale și comportamentale a copilului, care în schimb, este afectată de venitul parental, dar mai ales de sănătatea mintală a mamei, cel mai puternic predictor pentru starea copilului!

Un lucru important care se confirmă în acest studiu este că invidia provoacă nefericire. O comparaţie între trei ţări indică același rezultat: efectul negativ al creșterii veniturilor altor persoane asupra fericirii proprii, în timp ce orice creștere a veniturilor în bloc în societate are un efect redus asupra satisfacţiei personale. „Oamenii se miră că nivelul de fericire la nivel de ţară nu a crescut în SUA și în multe alte ţări, deși nivelul veniturilor și al educaţiei au crescut, iar acești factori sunt asociaţi cu fericirea individuală. Acesta este paradoxul lui Easterlin[1], sau paradoxul fericirii. Dar nu este un mister. Există multe dovezi care arată că oamenii își compară veniturile cu ale altora, iar dacă ceilalţi se îmbogăţesc ei devin mai nefericiţi, indiferent de nivelul de venit la care se află. Aceasta am observat și în acest studiu”, spun cercetătorii.

România, o regăsire îţi doresc

În anul 2011, Barometrul global al Fericirii punea România pe ultimul loc în clasamentul care includea 58 de ţări din toată lumea. Tot în 2011 a fost dat publicităţii un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în care România a înregistrat cel mai mare procent de nemulţumire între 34 de state din Europa și Asia Centrală. Studiul fusese realizat în perioada 2006-2010. În Indexul Global al Bunăstării, realizat de Gallup și Healthways în 2014, ţara noastră se află la egalitate cu Iranul, Iordania, Macedonia, Moldova. Însă, conform raportului ONU, România a făcut progrese. Dacă în raportul pe 2013, România se află pe locul 90 în topul celor mai fericite ţări din lume, iar doi ani mai târziu același raport ne găsea pe locul 86, raportul pe 2017 ne trece pe locul 57, dar tot după Moldova. Deci moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, nu mult mai fericiţi dar având în vedere diferenţele dintre ţări, sunt considerabil mai fericiţi. Păi cum? Păi stau la fel ca noi la speranţa de viaţă, mai prost la PIB, la libertate și la corupţie, iar singurii factori care îi salvează sunt generozitatea și sistemul social. Nu este primul studiu de acest gen în care România se află la egalitate sau sub Moldova. În raportul ONU pe 2015, de exemplu, Moldova era pe locul 52.

Invidia provoacă nefericire. Există multe dovezi care arată că oamenii își compară veniturile cu ale altora, iar dacă ceilalţi se îmbogăţesc ei devin mai nefericiţi, indiferent de nivelul de venit la care se află.

Desigur, nici în ţările nordice nu este raiul pe pământ, în special pentru imigranţi, aceste ţări fiind notorii pentru greutatea cu care se deschid faţă de străini, o consecinţă naturală a ambiţiei de păstrare a unei comunităţi legate. Citiţi doar din relatările autorului Michael Booth și veţi decide repede că Nordul nu este pentru voi, deși însuși Booth trăiește în Danemarca și nu are de gând să se mute. Bine, nici România nu este deschisă către imigranţi, deși se consideră o ţară generoasă și ospitalieră, și nici măcar cu un puternic sentiment comunitar nu ne putem lăuda, precum nordicii. Totuși, ar trebui să ne bucurăm căci se pare că am făcut progrese uimitoare de am sărit aproape 30 de locuri. Oare am și simţit că am sărit 30 de locuri? Din subiectul dezbaterilor publice recente și a felului în care se poartă, nu pare că am avut parte de prea multe sentimente pozitive.

Conform unui studiu IRES, pentru români sursele de fericire sunt în ordinea importanţei: sănătatea, familia, credinţa, locul de muncă, banii și o guvernare bună. Din nefericire, în afară de credinţă, toţi acești factori sunt totodată factori de stres, îngrijorare și nefericire în România. Deziluziile pe care le trăim mult prea des au în spate motive pe care le cunoaștem cu toţii, mult prea multe pentru a le enumera, dar care par să aibă obârșie în corupţie și proasta guvernare. Dacă nu ne-am confrunta cu aceste probleme oare am puteam declara că suntem la fel de fericiţi ca norvegienii? Având în vedere faptul că elementele sociale s-au demonstrat a fi cel puţin la fel de importante în generarea fericirii ca cele economice, și luând în calcul și profilul psihologic al poporului român, așa cum a fost descoperit de către un studiu coordonat de către Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, aș spune că nu doar politica și economia trebuie să se schimbe, ci și societatea, noi.

„Structura de personalitate, adesea defensivă a românilor, implică uneori prea multe aspecte negative.” Printre aceste sunt cinismul și neîncrederea în oameni. Aceasta nu înseamnă că românii sunt timizi și nu caută puterea socială. O fac, dar în mod ipocrit, ascuzând această dorinţă sub masca modestiei şi a sacrificiului pentru alţii, „conform unei culturi colectiviste în care nu dă bine să arăţi că vrei să ieşi din rând”. Aceeași ipocrizie este evidenţiată și în modul în contrastrul dintre faptul că românii au scoruri mai mici la valori precum: preocuparea pentru binele general, preocuparea pentru binele celor cunoscuţi sau căutarea noului, „dar aparent, pentru a face o impresie bună, se pot prezenta ca acordând importanţă acestor valori”. La români, preocuparea pentru bine altora nu depășește zona familiei, lucru care se vede recent nu doar în atitudinea autorităţilor faţă de ideea primirii imigranţilor, ci și în atitudinile proprietarilor care refuză să închirieze către imigranţi. „Nu mă încurc cu astfel de persoane, eu voi închiria numai la românii mei,” este răspunsul tipic pe care îl primește o asociaţie dispusă să plătească chiria imigranţilor timp de șase luni, până la 2.000 de lei pe lună. Este vorba de un „individualism egoist”, o formă de colectivism privat, spune Daniel David. Iar de aici ar deriva și scorul redus la exprimarea spiritului civic. Poate că nu este întâmplător locul în care ne aflăm în topul fericirii, având în vedere că implicarea comunitară în România este mult mai redusă decât în spaţiul european.

Structura de personalitate, adesea defensivă a românilor, implică uneori prea multe aspecte negative. Printre aceste sunt cinismul, ipocrizia, individualismul egoist și neîncrederea în oameni.

Dacă este să ne luăm după ce a spus Thoms Jefferson, „grija pentru viaţa și fericirea umană… este singurul obiectiv legitim al guvernării bune”, înseamnă că autorităţile trebuie să își facă partea lor și fără asta nu se poate. Făcând un studiu de caz pe SUA, autorii raportului avertizează că „declinul sistemului social și creșterea corupţiei” sunt factori majori în scăderea nivelului de fericire. De asemenea, s-a demonstrat că satisfacţia în viaţă este cel mai bun predictor dacă un guvern va fi reales sau schimbat, mai important decât creșterea economică, șomajul sau inflaţia, atrag atenţia autorii. Pe de altă parte, un guvern bun nu poate aduce în viaţa unui om acele elemente sociale pe care trebuie să și le procure singur dacă vrea să fie cu adevărat fericit, iar la acest capitol avem multe de învăţat și schimbat.

Footnotes
[1]„Economistul Richard Easterlin a susţinut prin studiile sale că un produs intern brut pe cap de locuitor mai mare nu se corelează cu un nivel de fericire crescut la nivel naţional, deși cei cu venituri mari raportau un nivel personal de fericire mai mare.”

Note

„Economistul Richard Easterlin a susţinut prin studiile sale că un produs intern brut pe cap de locuitor mai mare nu se corelează cu un nivel de fericire crescut la nivel naţional, deși cei cu venituri mari raportau un nivel personal de fericire mai mare.”