Pasul ireversibil către o altfel de Europă

50

Data de 9 mai 2010 nu a marcat doar Ziua Europei, aniversarea Declaraţiei lui Robert Schuman, ci și adoptarea Mecanismului European de Stabilitate. Ziua aceasta va rămâne în istorie fie ca momentul decisiv pentru salvarea monedei unice europene, fie ca începutul prăbușirii ei.

Suma alocată Mecanismului, 750 de miliarde de euro, a depășit așteptările tuturor. Pe bună dreptate, dacă te gândești că suma reprezintă de șase ori PIB-ul României. Ce presupune, de fapt, această decizie și la ce putem să ne așteptăm în viitor?

Reglementarea adoptată de miniștrii de finanţe din UE2 prevede că, în situaţii excepţionale, cum ar fi deteriorarea contextului economic și financiar internaţional, ţările membre ale Uniunii care sunt în dificultate pot solicita asistenţă financiară. Mecanismul de Stabilitate Financiară va permite Uniunii Europene să intervină mai rapid, într-o manieră coordonată, evitând bâlbâiala din cazul Greciei. Pachetul aprobat include 60 de miliarde de euro ajutor financiar + 440 de miliarde de euro ca fond de garantare a creditelor, din partea ţărilor membre UE.3 FMI s-a angajat să contribuie cu o sumă egală cu jumătate din contribuţia europeană.4

Să înţelegem ce se întâmplă

Pentru a putea analiza pertinenţa soluţiei, trebuie înţelese bine cauzele problemei. În primul rând, toată lumea este de acord că problema actuală este una a datoriei. O serie de ţări au acumulat datorii importante în perioadele bune, de creștere economică, fără să se gândească la posibilitatea ca vremurile să se schimbe. Criza economică și fi nanciară a surprins aceste ţări în stadii de îndatorare istorică, iar sustenabilitatea datoriilor este din ce în ce mai nesigură. Atunci când statele suverane acumulează datorii mari, investitorii, cei care de fapt creditează statul, încep să se îngrijoreze că statul nu va mai fi în măsură să ramburseze creditele luate. Calculele sunt relativ simple.

Rambursarea datoriilor viitoare este condiţionată de realizarea de venituri superioare cheltuielilor și, când această perspectivă nu este evidentă (competitivitatea unei ţări este redusă, există probleme structurale care vor împiedica pe viitor creșterea economică), investitorii cer dobânzi mai mari ca recompensă pentru riscul mai mare pe care și-l asumă.

Astfel, se intră foarte ușor într-un cerc vicios. Creșterea ratei dobânzii înseamnă o creștere a costului de finanţare pentru stat, deci o înrăutăţire a situaţiei fi scale, care, la rândul ei, crește riscul insolvenţei. Grecia se află deja în acest cerc vicios. Costul de fi nanţare a datoriei a devenit din ce în ce mai greu de suportat pentru guvernul grec, care a fost forţat să găsească soluţii rapide.

La un moment dat, insolvenţa poate deveni atât de previzibilă, încât investitorii refuză să mai achiziţioneze datoria ţării respective. Aceasta este o situaţie de criză fi scală, sau criză a datoriei, ce are două posibile soluţii. Fie ţara respectivă declară insolvenţa și renegociază datoria cu principalii creditori (cazul Argentinei), fie datoria este monetizată, adică banca centrală cumpără datoria și finanţează direct statul tipărind bani. Prima soluţie implică o pierdere a credibilităţii statului și este de obicei urmată de o perioadă lungă în care statul nu mai este capabil să se împrumute pe pieţele financiare. Soluţia monetizării datoriei are drept consecinţe inflaţia și deprecierea ratei de schimb. Având în vedere că Grecia aparţine zonei euro, monetizarea datoriei nu este o opţiune. Cel puţin nu una directă.

Guvernul grec nu are putere directă asupra Băncii Centrale Europene pentru a o determina să îi finanţeze datoria. Singura posibilitate de a evita renegocierea datoriei (prima alternativă) rămâne găsirea unei surse de finanţare, în afara pieţei, de la statele membre ale zonei euro, la o rată a dobânzii sub cea a pieţei. Propunerea actualului pachet de măsuri, inclusiv a creării Mecanismului European de Stabilitate, are în vedere această soluţie. Nici soluţia aceasta nu e perfectă, având marele dezavantaj că este foarte costisitoare pentru ţările membre ale zonei euro.

Pachetul de măsuri aprobat – ambiţios, dar incomplet

Ce rezolvă pachetul aprobat? În primul rând, arată că decidenţii europeni au avut în sfârșit un moment de conștientizare a riscurilor enorme nu numai pentru zona euro, ci și pentru economia globală. Scăparea de sub control a situaţiei în Grecia ar însemna nu numai o contagiune a altor ţări îndatorate din zona euro, precum Portugalia, Spania sau Italia, ci riscul unei contagiuni globale. Președintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, a comparat crash-ul pieţelor fi nanciare din ziua de vineri, 6 mai a.c., cu cel declanșat de falimentul Lehman Brothers. Cu o zi mai devreme, tot el declarase cotidianului economic german Handelsblatt că „ţările industrializate sunt toate în aceeași barcă. „Problema sustenabilităţii fi scale nu este una pur europeană, într-adevăr. în al doilea rând, pachetul adoptat are menirea să descurajeze speculaţiile. Un pariu contra euro devine mai dificil. Decizia din 9 mai arată hotărârea ţărilor membre ale zonei euro de a apăra moneda comună. Ce rămâne nerezolvat? După cum spune un bine cunoscut proverb, „Necuratul se ascunde în detalii.”

Decizia de pe 9 mai a uimit întreaga lume. Euforiei iniţiale i-a urmat însă o destul de bruscă trezire la realitate.

După euforia iniţială determinată de suma colosală promisă, din ce în ce mai multe voci se grăbesc să arate dificultăţile planului. Decizia de pe 9 mai nu rezolvă cauzele actualei probleme, ci vizează consecinţele ei. Actualul plan cumpără timp, dar munca adevărată de restructurare fi scală europeană abia acum urmează. Promisiunile nu sunt de ajuns. Pieţele au reacţionat bine la primirea veștii, dar după două zile au revenit la nivelurile anterioare. Banii sunt anunţaţi, dar nu sunt disponibili. Iar obţinerea lor poate crea alte probleme. Planului îi lipsesc detalii de funcţionare. Există un Mecanism de Garantare a Creditelor, dar cum va funcţiona acesta? FMI participă în cadrul Mecanismului. Rămâne însă de văzut cum. S-a anunţat că accesul la cei 60 de miliarde de euro va fi condiţionat. Care vor fi însă condiţiile, cine le va evalua? De asemenea, actualul plan reprezintă o povară fi scală suplimentară pentru statele membre UE. Situaţia este complicată și, caricaturizând, s-ar putea spune că ţările se împrumută ca să se ajute între ele, pentru că s-au împrumutat prea mult. Faptul de a le oferi unor guverne slabe refugiul din calea acţiunilor disciplinare ale pieţei poate reduce apetitul pentru reformă.

Pachetul actual ridică, de asemenea, problema hazardului moral. Th e Economist atrăgea atenţia asupra faptului că, „optând pentru o asigurare colectivă, Europa trebuie să dezvolte acum disciplina colectivă pentru a împiedica abuzurile.”5

Crearea euro s-a făcut pornindu-se de la premisa că ţările membre „și păstrează suveranitatea absolută asupra politicii fi scale. O serie de măsuri de precauţie au fost incluse cu scopul de a garanta disciplina fi scală: clauza de non-salvare, interdicţia cumpărării de titluri de stat de către BCE și procedura de defi cit excesiv, din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere Economică. Astăzi este mai clar ca niciodată că Pactul n-a funcţionat. Celelalte două măsuri de precauţie tocmai au fost ignorate de pachetul de măsuri adoptate. De o importanţă vitală este cu ce vor fi ele înlocuite.

Decizia din 9 mai a. c. deschide calea unor schimbări fundamentale. Principiile de bază ale uniunii monetare, precum și instrumentele disciplinei fiscale în Europa au fost distruse. Reconstrucţia nu va fi ușoară.

Clauza de non-salvare (no bail-out) prevedea că niciun stat nu poate salva de la insolvenţă un alt stat. Cât de lipsită de conţinut este clauza a devenit evident în contextul actualei crize. Pentru că a nu face nimic în cazul Greciei ar fi însemnat sinucidere curată pentru membrii zonei euro. Chiar dacă actualii decidenţi par a se felicita pentru găselniţa legislativă ce a permis aprobarea Mecanismului European de Stabilitate fără abrogarea clauzei de non-salvare, aceasta este oricum defunctă. Lipsa unei strategii clare de ieșire din uniunea monetară face ca opţiunea salvării ţărilor cu probleme să fi e alternativa cea mai puţin costisitoare și cea mai logică.

În ceea ce privește a doua măsură de siguranţă, independenţa BCE este pusă la îndoială după ce a anunţat că o să cumpere cantităţi necunoscute de titluri de stat aparţinând ţărilor membre ale zonei euro aflate în dificultate pentru a calma pieţele considerate „disfuncţionale”. Deja în prima săptămână ce a urmat anunţului, BCE a cumpărat titluri de stat în valoare de cel puţin 16,5 miliarde de euro și probabil că acesta este doar începutul.6 Deși Trichet promite sterilizarea intervenţiei,7 până la proba contrară, monetizarea datoriei publice nu oferă perspective prea roz în ceea ce privește infl aţia și valoarea euro.

După ce, timp de 11 ani, BCE a fost extrem de critică la adresa derapajelor fi scale și nu a pierdut nicio ocazie de a sublinia că nu va cumpăra niciodată datoria publică (practică obişnuită a băncilor centrale din SUA sau Marea Britanie), această schimbare bruscă de politică ridică multe semne de întrebare. BCE va trebui să demonstreze că această măsură este într-adevăr una excepţională, pentru a nu-și pierde total credibilitatea.

O provocare

Din moment ce actualului cadru instituţional, care a dat greș, i s-a pus oficial cruce, un nou mecanism de coordonare și disciplină fi scală trebuie pus pe picioare. Economistul Charles Wyploszsublinia într-un articol că pachetul adoptat implică dreptul de „a angaja plătitorii europeni de taxe să fi nanţeze datoria publică europeană. Problema este că nu există o datorie publică europeană și un plătitor de taxe european. Aceasta înseamnă că va trebui să construim o instituţie care să le creeze pe ambele.”8 Cu siguranţă, nu va fi o sarcină ușoară.

Spre o uniune politică?

În această perioadă de căutare de noi soluţii, propunerile abundă. Se vorbește de un rol crescut al Germaniei, în postura „câinelui de pază” în domeniul fiscal, şi de introducerea unor mecanisme automate de limitare a îndatorării, în special în perioadele de creștere economică (modelul german al „frânei îndatorării”).

În numele supravieţuirii uniunii monetare, administraţia europeană deja cere puteri întărite de control. Se propune, de exemplu, o validare a bugetelor naţionale înainte de adoptarea acestora în parlamentele naţionale.

Propunerea Comisiei Europene este interesantă. În numele supravieţuirii uniunii monetare, administraţia europeană deja cere puteri întărite de control. Se propune, de exemplu, o validare a bugetelor naţionale înainte de adoptarea acestora în parlamentele naţionale. Un „semestru european” ar urma să fi e înfiinţat, astfel încât în fiecare primăvară la nivelul UE să fie cunoscute principalele linii ale bugetelor naţionale pentru anul care urmează.9 Rezistenţa la această măsură, care mai știrbește o iotă din suveranitatea naţională, nu pare a fi nici foarte puternică, nici extrem de vocală. O accentuare a crizei actuale ar putea liniști criticii acestei măsuri și chiar ar putea conduce la măsuri și mai îndrăzneţe în acest sens. Schimbările mari se fac întotdeauna în momente de criză. Europa cu siguranţă nu va mai fi la fel după actuala criză. Rămâne de văzut cât de departe se va merge.


1. Robert Schumann, ministru de externe francez, a prezentat pe 9 mai 1950 o declaraţie care a marcat nașterea a ceea ce este acum Uniunea Europeană.
2. http://register.consilium.europa.eu, 10 mai 2010
3. Vezi concluziile Consiliului UE, în urma întâlnirii extraordinare a Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare, Bruxelles, mai 2010, www.consilium.europa.eu
4. Vezi sondajul FMI privind încrederea europenilor în mecanismul pentru stabilizarea economică în zona euro, www.imf.org, 11 mai 2010
5. „The Euro and the future of Europe. No Going Back", The Economist, www.economist.com, 13 mai 2010
6. David Oakley, Peter Garnham și Ralph Atkins, „ECB reveals €16.5bn bond purchases", The Financial Times, www.ft.com, 17 mai 2010
7. Maturarea lichidităţii create prin vânzarea altor titluri, în cazul de faţă depozite cu maturitatea de o săptămână
8. Charles Wyplosz, „European Stabilisation Mechanism: Promises, realities and principles", www.voxeu.org, 12 mai 2010
9. Comunicat de presă al CE, „Mastering economic interdependence: Commission proposes reinforced economic governance in the EU", http://europa.eu, 12 mai 2010