Esenţiale azi, 16 noiembrie

109

Ordonanţa privind înfiinţarea Fondului Suveran a fost adoptată

Joi, guvernul a adoptat ordonanţa cu privire la înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiţii, care ar urma să aibă o capitalizare de aproximativ 9 miliarde de lei. Companiile care intră în Fond vor fi anunţate joi, iar funcţionarea acestuia va începe în 2019, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea. Printre companiile care vor face parte din Fond sunt Tarom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, portul Constanţa și aeroporturile din București.

DIICOT anchetează finanţarea Rezist

Modul în care mișcarea Rezist își obţine finanţările a intrat în vizorul autorităţilor, drept urmare procurorii DIICOT investighează fapte de constituire a unui grup infracţional organizat și spălare de bani. Sunt vizate tranzacţii cu criptomonede efectuate dintr-un depozit virtual utilizat de mai multe organizaţii din România, valoarea sumelor ridicându-se la peste 15 milioane de dolari. Se pare că banii au ajuns la organizaţiile ce promovau protestele din România, iar cu câteva săptămâni înaintea protestelor din 10 august ar fi fost retrase din acel depozit virtual sute de mii de euro.

Banii trimiși în România au atins maximumul ultimilor opt ani

Anul trecut, transferurile de bani din străinătate către România au atins pragul de 2,8 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani. Astfel, ţara noastră a ajuns să ocupe locul al treilea în Uniunea Europeană. Un procent de 87% din transferuri provine de la ţări membre UE, iar restul de la ţări din afara blocului comunitar. Pe primul loc se situează Polonia, cu o valoare a transferurilor de bani între gospodării de 3,6 miliarde de euro. La polul opus, valoarea cea mai mică a transferurilor a fost înregistrată în Franţa, Germania și Marea Britanie.

Merkel solicită României să nu mute ambasada la Ierusalim

Cancelarul german Angela Merkel i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu mute sediul ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Presa internaţioală subliniază că acţiuni similare au vizat şi alţi politicieni, ca parte a campaniei de blocare a relocării la Ierusalim a ambasadelor statelor europene. Intervenţia lui Merkel nu a fost negată nici de guvernul României, nici de cel al Germaniei. Purtătoarea de cuvânt a administraţiei Merkel a afirmat că „statutul Ierusalimului ar trebui clarificat în termenii unui acord”.

Scădere masivă a înmatriculărilor auto din România

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a informat joi că înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 32,9% în luna octombrie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta este cea mai mare scădere la nivelul întregii Uniuni Europene și este consemnată pentru a doua lună consecutiv. Scăderea la nivelul Uniunii Europene este de 7,3%.

Potrivit datelor, în octombrie în ţara noastră au fost înmatriculate 6.736 de autoturisme noi, comparativ cu 10.036 în aceeași lună a anului trecut. Scăderi substanţiale au fost fost înregistrate și în Suedia, Lituania și Austria.

Val de demisii după acordul cu privire la Brexit

Din cauza opoziţiei cu privire la acordul stabilit pentru Brexit, mai multe persoane din cabinetul britanic și-au anunţat demisia, printre care secretarul de stat pentru Brexit, Dominic Raab, și subsecretara acestuia, Suella Braverman, dar și Esther McVey, secretarul britanic însărcinat cu munca şi pensiile.

Pe fondul valului de demisii, Theresa May a avertizat joi că deputaţii britanici au de ales între a-și manifesta susţinerea faţă de acord și a risca o ieșire fără acord sau chiar varianta ca Brexitul să fie anulat cu totul. Varianta unui non-Brexit ar putea să prindă contur în eventualitatea organizării unui al doilea referendum, idee ce a câştigat teren în ultimele luni şi care ar inversa rezultatul referendumului din iunie 2016. Nemulţumirile manifestate au în vedere tema frontierei dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda, care dorește menţinerea legăturilor strânse cu Bruxelles-ul după ieșirea din blocul comunitar.

Din cauza îngrijorărilor cu privire la respingerea proiectului de acord cu UE, titlurile bancare și cele ale companiilor din construcţii, dar și lira sterlină s-au depreciat puternic joi.

În România, MAE salută acordul privind Brexitul și subliniază că acesta va garanta drepturile cetăţenilor români care s-au stabilit în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020. Astfel, în baza obţinerii unui statut special, românii pot continua să lucreze, să locuiască și să studieze în Marea Britanie.

Statele Unite ar putea pierde în eventualitatea unui război cu China sau cu Rusia

Din cauza crizei militare cu care se confruntă, Statele Unite ar putea pierde un eventual război împotriva Chinei sau Rusiei, a avertizat Congresul american într-un raport prezentat miercuri. „Armata americană ar putea înregistra un număr inacceptabil de victime (…) în următorul său conflict”, se arată în document. În raport, comisia parlamentară propune o serie de recomandări, printre care o creştere anuală de 3% până la 5% a bugetului apărării, întrucât în prezent valoarea alocată este „clar insuficientă” pentru a atinge obiectivele stabilite de strategia de apărare naţională a administraţiei Trump, deși bugetul Pentagonului depăşeşte anul acesta 700 de miliarde de dolari.

Pe fondul acesta, Pentagonul va retrage sute de militari din Africa în anii următori, pentru a se concentra pe ameninţările din China și din Rusia, a informat Candice Tresch, purtătoarea de cuvânt a Pentagonului.

Spitalele din Suedia au angajat asistente false din România

Jurnaliști din Suedia au arătat în urma unei investigaţii că pregătirea unora dintre asistentele medicale românce care au absolvit școli postliceale în domeniu lasă de dorit, unele dintre ele recunoscând de altfel că nu au fost niciodată prezente la ore, ci doar la examenul final. În cadrul investigaţiei au fost verificate cinci persoane cu diplome de absolvire.

Arabia Saudită recunoaşte că trupul lui Jamal Khashoggi a fost dezmembrat

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi a murit după ce a fost sedat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, după care trupul său a fost dezmembrat, a admis procuratura saudită. Până în prezent autorităţile saudite au arestat 21 de suspecţi în cazul morţii jurnalistului și au cerut pedeapsa cu moartea pentru cinci dintre aceștia.

SI a anunţat atacuri în Australia

Operaţiuni împotriva Australiei, dar și a altor ţări occidentale au fost anunţate de reprezentanţi ai grupării jihadiste Stat Islamic. „Australia, să nu crezi că eşti ferită de atacurile noastre”, este mesajul postat online miercuri de Fundaţia media Dera’ al-Sunni (scutul sunnit), a informat Centrul American de Monitorizare al Site-urilor Islamiste şi Extremiste SITE.

Bulgaria impune noi taxe de drum

Potrivit unei hotărâri de guvern, Bulgaria impune taxe pentru traversarea podurilor, tunelurilor şi trecătorilor montane. Deocamdată, cuantumul taxelor nu a fost stabilit şi nici porţiunile pentru care se vor încasa banii. Singurele scutite de plata taxei vor fi mijloacele de transport ale Ministerului bulgar de Interne, Serviciului Naţional de Pază, Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională, a forţelor armate şi ambulanţele.