Esenţiale de weekend

61

Președintele Klaus Iohannis a demis-o pe Laura Codruţa Koveși

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de demitere a Laurei Codruţa Koveși din funcţia de șef al DNA, a informat luni dimineaţă purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale. Decizia a venit la mai bine de o lună de la decizia prin care CCR îi solicita președintelui Klaus Iohannis să respecte cererea ministrului justiţiei de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-șef al DNA.

Purtătorul de cuvânt al Președinţiei a subliniat că România „este și trebuie să rămână un stat de drept”, în care deciziile Curţii Constituţionale „trebuie respectate și aplicate nu numai de președintele României, ci și de majoritatea politică”, iar „lupta împotriva corupţiei nu trebuie abandonată sau încetinită”.

Accidente grave pe căile de transport rutier, feroviar și aerian

Un autocar din Belarus care transporta 50 de persoane, între care 43 de copii şi 7 adulţi, s-a răsturnat duminică seara pe DN2 în localitatea Dărmăneşti, Suceava. În urma accidentului, care s-a produs din motive încă necunoscute, un număr de 15 persoane, între care 14 copii, au fost transportate la spitalul din Suceava. Nu au existat victime încarcerate, iar starea victimelor este stabilă. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

Cel puţin 10 persoane au murit, iar alte 73 au fost rănite după ce 5 vagoane ale unui tren care avea la bord 362 de pasageri au deraiat duminică în zona Tekirdag, la circa 120 de kilometri vest de oraşul Istanbul, din cauza unei alunecări de teren provocate de ploile torenţiale. Ministerul Afacerilor Externe a informat că monitorizează situaţia, iar până la această oră nu au fost înregistrate solicitări de asistenţă ale românilor în legătură cu acest eveniment.

Un avion MiG 21 – LanceR s-a prăbușit în apropierea Bazei Aeriene Borcea în timpul unui show aviatic. Pilotul, locotenent-comandorul Florin Rotaru, a decedat în explozia care a urmat prăbuşirii. MApN a sesizat Parchetul Militar și a înfiinţat o comisie tehnică pentru a stabili cauzele accidentului, iar zborurile de instrucţie cu astfel de avioane au fost sistate. Pilotul avea 36 de ani, era căsătorit și avea doi copii. El îndeplinea funcţia de pilot-şef în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă a Bazei 86 Aeriană Feteşti şi era pilot clasa I și efectuase 400 de ore de zbor, dintre care 250 erau cu MiG – 21.

Vârsta standard de pensionare scade cu 13 ani

Camera Deputaţilor a adoptat o iniţiativă de modificare a Legii Pensiilor care prevede reducerea stagiului de cotizare, dar și vârsta standard de pensionare, cu 13 ani. Astfel, potrivit noii modificări a Legii nr. 263/2010 cu privire la sistemul unitar de pensii publice, prevederea vizează „persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze etc.), prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 263/2010”, beneficiază de „reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”.

În plus, de noua modificare privind reducerea stagiului complet de cotizare, de la 30 la 25 de ani, beneficiază și personalul artistic care a realizat cel puţin 20 de ani în locurile de muncă respective.

„Prin acest document Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD corectează inechităţile pensionarilor care au muncit în grupele speciale de muncă şi au fost privaţi de anumite drepturi băneşti din cauza unor ambiguităţi legislative survenite ulterior. Practic, sunt corectate diferenţele de pensii existente între oamenii care au ieşit la pensie înainte de 2011 şi cei care s-au pensionat ulterior”, informează un comunicat al Camerei Deputaţilor.

Inundaţii severe în România

Conform unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne, duminică seara circulaţia a fost întreruptă pe trei tronsoane de drum naţional din cauza inundaţiilor, iar 28 de localităţi din 15 judeţe au fost afectate de ploile din ultimele zile.

Tot în comunicatul MAI se mai arată că 500 de persoane din trei localităţi din judeţele Argeș și Teleorman nu au energie electrică, autorităţile acţionând pentru remedierea problemelor.

Reprezentanţii ANM au emis cod portocaliu de ploi pentru 18 judeţe din partea de sud a ţării, valabil de duminică, ora 16:00 până marţi, ora 21:00, iar la Ministerul de Interne a fost convocat comandament de urgenţă. În plus, hidrologii nu exclud cod roșu de inundaţii. Pentru restul ţării s-a emis o altă avertizare, cod galben. Aceasta este valabilă de duminică, ora 11:00, până marţi, ora 21:00.

Inundaţii după precipitaţii record în Japonia

Cel puţin 100 de persoane au murit și peste 50 de persoane au fost date dispărute din cauza inundaţiilor devastatoare petrecute în vestul Japoniei, iar 2 milioane de oameni au fost evacuaţi ca urmare a avertismentelor privind alunecările de teren.

În comuna Motoyama, din insula Shikoku, nivelul precipitaţiilor a atins și 583 mm de vineri dimineaţă până sâmbătă dimineaţă.

Un oficial din cadrul prefecturii din Okayama a declarat că nivelurile apei s-au redus, iar echipele de intervenţie pot accesa pe jos zonele cele mai afectate.

A început salvarea copiilor blocaţi în peștera din Thailanda

Primii 4 din cei 13 sportivi blocaţi de mai bine de două săptămâni în peștera Tham Luang, din Thailanda au fost scoși la suprafaţă de echipele de salvare. Potrivit guvernatorului regiunii Chiang Rai, Narongsak Osotthanakorn, operaţiunile de salvare vor fi reluate luni.

Pentru a ieși la suprafaţă, copiii s-au deplasat un kilometru prin apă. Ulterior, aceștia au fost preluaţi de trei ambulanţe și au fost duși la spital, unde personalul medical s-a pregătit cu câteva zile înainte pentru îngrijirea lor.

Echipa de salvare este alcătuită din experţi din Marea Britanie, SUA, China, Australia, Japonia, Laos şi Myanmar. Copiii, cu vârste între 11 şi 16 ani, împreună cu antrenorul lor, în vârstă de 25 de ani, au rămas blocaţi în peșteră din cauza ploii torenţiale care a inundat peștera. Aceștia au fost declaraţi dispăruţi la data de 23 iunie.

Europa are rezerve de cărbune de 100 de miliarde de tone

Europa are o rezervă de cărbune de 100.405 milioane de tone (echivalentul a 100 de miliarde de tone), dintre care 76 de miliarde sunt compuse din lignit si 24,2 miliarde din huilă şi antracit, a anunţat British Petroleum.

Statele europene cu cele mai mari rezerve de cărbune sunt Germania, care are rezerve de 36 de mii de milioane de tone (echivalentul a 36,1 de miliarde de tone), Polonia (25,8 de miliarde de tone) şi Turcia (11,3 miliarde). În acelaşi timp, Serbia are rezerve de 7,5 miliarde; Republica Cehă, rezerve de 3,6 miliarde, iar Ungaria, de 2,9 miliarde.

În cea mai mare parte, rezervele sunt compuse preponderent din lignit, excepţie făcând Polonia, a cărei rezervă este în cea mai mare parte compusă din antracit şi huilă.

La nivel global, rezerva de cărbune diponibilă în anul 2017 era de aproximativ 1.000 de miliarde de tone (1.035.012 de milioane de tone), fiind compusă preponderent din huilă şi antracit, conform datelor puse la dispoziţie de compania British Petroleum (BP).

Peste 18 mii de funcţionari, concediaţi în Turcia

Nu mai puţin de 18.632 de persoane angajate la stat au fost concediate în Turcia în urma acuzaţiilor că ar fi întreţinut legături cu organizaţii ilegale, fără însă alte precizări. Este vorba de 9.000 de angajaţi în Poliţie, 6.000 de angajaţi din rândul Forţelor Armate, 1.000 de salariaţi ai Ministerului de Justiţie şi 650 din cel al Educaţiei, care şi-au putut citi numele într-un decret ce a fost publicat duminică în jurnalul oficial turc.

În plus, luni intră în vigoare un nou sistem prezidenţial, în urma unei modificări constituţionale adoptate prin referendum în aprilie 2017, conform căreia, ansamblul puterilor executive îi revin preşedintelui, care va putea promulga decrete prezidenţiale.

Theresa May propune o variantă „blândă” a Brexitului

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat că Guvernul a ajuns la un acord privind viitoarea relaţie a Marii Britanii cu UE după Brexit, în urma unei dezbateri cu membrii guvernului care a durat 12 ore. Acest acord prevede libera circulaţie a cetăţenilor UE și cei ai Marii Britanii, pentru studii și muncă, dar și o nouă înţelegere privind controalele vamale cu scopul creării unui „teritoriu vamal combinat”.

Ca urmare a dezacordului faţă de poziţia guvernului Theresa May în legătură cu procesul de ieşire al Marii Britanii din Uniunea Europeană, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a demisionat. La puţin timp după anunţul făcut de Davis, și Steven Baker, secretarul pentru Brexit, și-a anunţat demisia.

Rebelii din sudul Siriei sunt de acord să cadă la pace

Rebelii au fost de acord să se retragă treptat și să predea armamentul greu în schimbul retragerii armatei siriene din patru localităţi: Kahil, al-Sahwa, al-Jiza și al-Misaifra. Acordul a avut loc vineri, la o zi după ce Iordania, care găzduiește mai mult de 1,4 milioane de refugiaţi sirieni, și-a închis frontiera de nord.

Rebelii care se opun înţelegerii vor avea posibilitatea de a trece în siguranţă în zonele rebele din Siria de nord. În schimb, forţele militare ruse vor asigura securitatea graniţelor cu Iordania, apărând zonele menţionate în cadrul înţelegerii.

Potrivit Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, UNHCR, 60.000 dintre cele peste 320.000 de persoane care au vrut să se retragă din zona conflictelor au fost relocate de-a lungul graniţei cu Iordania, iar restul au căutat adăpost la frontiera cu Israelul.

Temperaturi record în Algeria

Un val de căldură istoric, de 51,3 grade Celsius, a fost înregistrat joi în capitala provinciei Ouargla, în deșertul algerian Sahara, din nordul Africii.

Deși mai multe înregistrări ale unor valori ridicate ale temperaturii au fost raportate în Africa în perioada colonială, inclusiv recordul oficial al Africii de 55° C la Kebili, Tunisia, la 7 iulie 1931, acestea nu sunt credibile, după cum a explicat meteorologul Christopher C. Burt. Organizaţia Meteorologică Mondială a făcut o analiză a temperaturilor înregistrate anterior în Africa și a identificat motive pentru care măsurătorile efectuate nu pot fi credibile. Printre acestea se numără instrumentele potenţial problematice, observatoare noi și neexperimentate la momentul înregistrării temperaturii, dar și neconforme cu microclimatul respectiv.

Conform rapoartelor meteorologice, efectuate de cercetătorul Maximiliano Herrera, recordul anterior african pentru o temperatură maximă măsurată în mod fiabil era la 13 iulie 1961 la Semara (Sahara Occidentală), de 50,7 grade Celsius.

Raport: până în 2030 se vor produce 111 milioane tone de deșeuri din plastic

Peste 111 milioane de tone metrice de deșeuri din plastic, adică echivalentul a aproximativ 20,4 milioane de elefanţi, vor fi strămutate în toată lumea până în anul 2030, estimează mai mulţi oameni de știinţă, autori ai unei analize publicate în jurnalul Science Advances.

La nivel global, 20.000 de sticle de plastic sunt cumpărate în fiecare secundă, urmând ca peste 500 de miliarde să fie vândute anual până la sfârșitul deceniului. Dacă acest trend rămâne constant, până în 2021 volumul de sticle de plastic va crește cu 20%, potrivit celor mai recente date raportate într-un studiu recent cu privire la economia plasticului.