Ruptură istorică: Biserica Norvegiei se separă de stat

3937

Sesiunea săptămânală de întrevederi ale guvernului norvegian cu regele Harald al V-lea al Norvegiei s-a încheiat cu anunţarea unor schimbări majore pentru biserica oficială. Guvernul a primit aprobarea pentru primii pași în vederea renunţării la statutul de biserică de stat al Bisericii Luterane.Propunerile, care vor fi adoptate de Parlamentul norvegian (Storting) cel mai probabil în luna mai sau luna iunie a acestui an, vor aplica modificări constituţiei, precum și altor legi de reglementare a bisericii, a informat Ministerul norvegian pentru Administraţie Guvernamentală, Reformă și Relaţii cu Biserica, citat de ENI News.

„Sper că am pregătit o bază bună pentru ca Biserica Norvegiei să fie o biserică naţională deschisă și primitoare, într-un cadru multicultural și multireligios," a declarat ministrul Rigmor Aasrud într-un comunicat de presă.

Ce se schimbă?

După intrarea în vigoare a noii legislaţii, Constituţia norvegiană nu va mai prevede ca „religia Evanghelică Luterană să rămână religia de stat", deși statul își va păstra „moștenirea creștină și umanistă", a declarat ministrul.

Responsabilitatea privind numirea episcopilor va fi transferată de la Rege (Guvern) către Consiliul Naţional al Bisericii Norvegiei, iar numirea decanilor de catedrale și districte va reveni consiliilor diecezane. De asemenea, sub noua legislaţie, ministrul Relaţiilor cu Biserica și angajaţii sistemului civil central care se ocupă de probleme privind relaţia religie-stat, nu vor mai fi supuși obligativităţii de a fi membri ai Bisericii Norvegiei.

Propunerile guvernului nu afectează deocamdată statutul de bugetar al preoţilor, decanilor și episcopilor Bisericii Norvegiei, care vor rămâne angajaţi ai statului. Și deși rolul de „mare episcop" (summus episcopus) al regelui – titlu perpetuat de la Reforma Luterană în Danemarca-Norvegia în secolul XVI – va dispărea, Constituţia încă va mai solicita ca regele „să mărturisească religia Evanghelică Luterană". Această prevedere este în acord cu dorinţa actualului rege.

Cum privește Biserica Luterană această schimbare?

„Acesta este un pas necesar și foarte binevenit, pe drumul către o biserică mai independentă," a declarat moderatorul Consiliului Naţional al Bisericii Norvegiei, Svein Arne Lindoe, pentru cotidianul norvegian Vaart Land.

„Sunem mulţumiţi că guvernul se ţine de cuvânt vizavi de acordul politic din 2008 privind separarea bisericii de stat, propunând schimbări legale care vor face posibil ca Biserica Norvegiei să își numească singură liderii," a mai declarat Lindoe.

Etape ale separării

Încă de la începutul secolului XX, Biserica Norvegiei a trecut prin mai multe serii de reglementări care să modifice statutul care i-a fost acordat Bisericii în timpul Reformei Luterane și să ducă la o separare a Bisericii de Stat. În 1920 au fost introduse consilii parohiale, în 1933 au apărut coonsiliile diecezane, în 1969 a fost iniţiat consiliul naţional al Bisericii, iar în 1984 a fost alcătuit primul sinod general.

Statul a delegat tot mai multe din sarcinile sale privind Biserica unor corpuri din cadrul acesteia – vezi numirea vicarilor și a altor preoţi parohiali. De asemenea, în cadrul Sinodului General din 1990 s-a decis că Biserica are autoritatea să decidă în probleme liturgice și doctrinale.

Peisajul religios al Norvegiei

Din totalul populaţiei de 4,9 milioane de locuitori, cât are Norvegia, 3,8 se declară membrii ai Bisericii Norvegiei, în timp ce 484.500 sunt membri ai altor biserici sau organizaţii religioase ori de promovare a valorilor umane.

Norvegia a fost romano-catolică până la Reformă, când s-a adoptat protestantismul prin Decret Regal, în 1537, şi a fost înfiinţată Biserica Norvegiei, se relatează pe portalul ambasadei norvegiene în România. În secolul al XVIII-lea, Biserica Norvegiei a fost influenţată de pietism, o mişcare luterană de renaştere orientată înspre individ, originară din Germania, care punea accentul pe legătura strânsă dintre credinţă şi acţiune.

Religia luterană a avut supremaţia începând din secolul al XVII-lea şi multă vreme nu a fost permisă altă credinţă decât cea a Bisericii Norvegiei. În secolul al XIX-lea a avut loc o renaştere religioasă pe întreg teritoriul Norvegiei, datorită unor predicatori laici – evanghelişti nehirotonisiţi fără educaţie religioasă – care au început să predice din Biblie fără aprobarea cercurilor religioase oficiale. Interzicerea predicatorilor laici a fost retrasă în 1842.

Legalizarea predicilor laice a deschis drumul şi pentru o gamă largă de biserici creştine neo-protestante. Cea mai mare dintre acestea este Mişcarea Penticostală, iar printre alte biserici neo-protestante se numără Biserica Luterană Evanghelică Liberă din Norvegia şi Uniunea Baptistă Norvegiană.