Aproape 40% dintre români sunt supuși riscului de sărăcie și excluziune socială, potrivit datelor oferite de o analiză Eurostat pentru anul 2016. Un raport al Băncii Mondiale ne ajută să calculăm de unii singuri cât de mare e riscul de a ajunge în această zonă, livrându-ne date despre nivelul venitului zilnic necesar pentru a ne situa deasupra pragului de sărăcie.

Românii sunt „săracii Europei“ (propulsaţi, doar de sărăcia și mai aprigă a vecinilor bulgari, pe penultimul loc al clasamentului european), iar lipsurile financiare se resimt cel mai puternic în zonele rurale, unde multe familii nu au nici măcar apă curentă și unde mulţi copii nu au mâncare adecvată, dacă nu cumva nu se culcă de-a dreptul flămânzi. Două gospodării din 3 aflate în mediul rural se confruntă cu „lipsuri materiale semnificative“, 66,1% dintre locuitorii zonelor rurale neavând resurse materiale suficiente sau drămuindu-le cu greu de la o lună la alta, arată un studiu realizat de World Vision România.

Conform datelor oferite de Institutul pentru Politici Sociale şi Administrative, 535 de comune din ţara noastră au un grad de sărăcie mult peste medie, iar numărul persoanelor marginalizate este de 427.046 persoane.

Dacă 16% din populaţia Uniunii Europene suferea de privare materială în 2016, procentul era de 50% în cazul românilor. Persoanele care se confruntă cu privare marterială nu au – potrivit Eurostat – mijloacele materiale de a acoperi cel puţin 5 cheltuieli dintr-o listă mai lungă: cheltuieli neprevăzute, o săptămână de vacanţă departe de casă, evitarea restanţelor la utilităţi și rate bancare, alimente cu carne (sau echivalentul vegetarian) o dată la două zile, asigurarea încălzirii adecvate a locuinţei, o mașină proprietate personală, înlocuirea îmbrăcămintei, încălţămintei și mobilei uzate, o sumă mică de bani alocată săptămânal unei cheltuieli personale, ieșiri cu prietenii o dată pe lună, conectare la internet.

Contururile sărăciei românești

Nu doar că România are mai mulţi săraci decât celelalte ţări ale Uniunii Europene (cu excepţia Bulgariei), dar și profilul lor e diferit de omologii lor din ţări mai prospere.

Unul din 3 români nu îşi permite să iasă la restaurant nici măcar o dată pe lună, arată statistica europeană. Bătrânii din România ajung cel mai rar la restaurant, urmaţi de tinerii sub 25 de ani, încă dependenţi de ajutorul financiar al familiei. Ceea ce nu înseamnă că românii nu mănâncă totuși în oraș, preferând patiseriile și fast-foodurile, în căutare de mâncare ieftină, dar și de proastă calitate.

Cheltuielile de relaxare reprezintă, de altfel, doar un vis frumos pentru mulţi români, câtă vreme, „sub aspectul capacităţii achitării la timp a unor cheltuieli curente importante (întreţinerea locuinţei, rate la împrumuturi, plata utilităţilor etc.) se poate constata că mai mult de o treime din gospodării – 33,6% – au prezentat restanţe repetate, cauzate în principal de situaţia financiară nesatisfăcătoare”, după cum menţiona un raport din 2017 al Institutului Naţional de Statistică.

În 2016, aproape 14% din populaţia ţării nu își putea încălzi suficient locuinţa, 13% dintre români aveau probleme cu acoperișul sau pereţii locuinţei, fiind în imposibilitatea efectuării reparaţiilor, iar 30% nu aveau cadă, duș sau grup sanitar.

Sărăcia se perpetuează în familiile defavorizate, pe o spirală a lipsei de educaţie care se „moștenește“ de la o generaţie la alta. Aproximativ 46% dintre persoanele cu vârsta între 18 și 60 de ani nu au ocupaţie, 22% dintre șomerii din rândul tinerilor având vârsta de 15-24 de ani. Ajutoarele sociale sunt un motiv bun pentru a nu mai căuta în mod activ un loc de muncă, susţine Gabriel Chicioreanu, specialist în recrutare. „În ultimii ani s-au acordat ajutoare într-un ritm galopant. Oferind cât mai multă asistenţă socială, oamenii s-au învăţat prost şi preferă să trăiască de pe o zi pe alta, mai ales dacă au şi un petec de pământ.“

Lipsa de educaţie semnează descifrabil pe starea materială precară a multor români. Rata de abandon școlar este una foarte mare – un sfert din populaţia de vârstă preșcolară și școlară nu a fost prinsă în sistemul naţional de educaţie în anul școlar 2014-2015, potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică. Deși rata abandonului școlar a scăzut ușor, de la 19,1%, în 2015, la 18,3%, în 2017, România este departe de obiectivul reducerii acestuia la 11%, asumat în cadrul Strategiei Europa 2020.

Copiii reprezintă un grup vulnerabil la sărăcie, numărul celor care se confruntă cu lipsuri materiale fiind în creștere.

Organizaţia World Vision susţine că „72% din familiile cu copii sub cinci ani nu le asigură acestora dieta minimum acceptabilă”, 225.000 de copii fiind expuși malnutriţiei.

Peste 30% dintre copiii români în vârstă de 0-6 ani se află în situaţie de privare materială ridicată, de 3 ori mai mult decât este media europeană, potrivit Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România.

În 2016, potrivit datelor Eurostat, România înregistra cel mai mare procent de sărăcie în rândul copiilor – 49,2% dintre copiii de 0-17 ani erau confruntaţi cu riscul de sărăcie, în timp ce media UE era de 26,4%, în scădere de la 27,5%, cât fusese în 2010. În România însă, gradul de sărăcie în rândul copiilor a urmat un trend ascendent de la 48,1%, cât era în 2010.

România celor două viteze

Potrivit statisticii europene, cei mai bogaţi 20% dintre români au venituri de 7 ori mai mari decât cei mai săraci, un decalaj mai mare decât acesta înregistrându-l doar două ţări din Uniunea Europeană – Bulgaria, cu o rată de 8,2 și Lituania, cu 7,1.

În state precum Cehia, Slovenia, Finlanda, Belgia, Olanda sau Danemarca rata decalajului a fost mai mică de 4.

Un decalaj de educaţie este de asemenea implicat în ecuaţia sărăciei. În 2018, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Buzău declara că peste 5000 de asistaţi sociali semnează cu degetul, și nu se pot angaja pentru că nu știu să scrie și să citească. Peste 7.000 din cei 13.000 de asistenţi sociali aveau vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani, dar nu absolviseră decât una sau două clase de gimnaziu.

Accesul la educaţie rămâne și în prezent deficitar în zonele rurale, susţine asociaţia Salvaţi Copiii, care arată că abandonul școlar este de 26,6% în zonele rurale, de 17,4% în orașele mici și de 6,2% în municipii. De asemenea, înscrierea în învăţământul preșcolar este cu 10 procente mai redusă în mediul rural, comparativ cu cel urban.

Potrivit unui raport recent al Băncii Mondiale, inegalitatea dintre regiuni a crescut în România, ţara noastră plasându-se pe locul 3 într-un clasament al ţărilor din Europa și Asia Centrală care înregistrează discrepanţe între bunăstarea zonelor rurale și urbane.

În ce privește diferenţele de educaţie, testele PISA din 2015 arătau că între rural și urban exista o discrepanţă ce echivalează cu cel puţin un an de școlarizare.

Educaţia este un factor-cheie pentru a avansa din categoria celor slab remuneraţi în categoria celor cu venituri mari, susţine economistul Peter Temin, autorul cărţii Clasa de mijloc. Putere și prejudecată în economia duală. Drumul spre depășirea condiţiei precare trece prin liceu și universitate, fiind un plan care durează 16 ani sau chiar mai mult.

În România, mai multe studii care analizează datele statistice estimează că un an în plus de școală poate crește câștigul salarial cu 8% sau chiar cu 11%, în cazul romilor.

Un venit care te scapă de sărăcie

Potrivit raportului Băncii Mondiale, venitul zilnic necesar pentru a evita virajul spre sărăcie s-a dublat în unele dintre ţările Uniunii Europene. În România, un venit de 19 dolari pe zi (un salariu net de 2,257 de lei, luând în calcul cursul actual al dolarului) ar fi suficient pentru a împiedica o persoană să migreze spre zona sărăciei.

Simplu, în teorie, dar extrem de complicat în practică, atâta timp cât 65% dintre salariaţi – potrivit liderului sindicatului Cartel Alfa – primesc salariul minim pe economie, adică jumătate din suma care i-ar feri de lupta cu dificultăţi materiale majore.

În 2017, câștigurile salariale medii superioare mediei pe economie au mers în „informaţii și comunicaţii (de două ori superioare mediei naţionale), asigurări și intermedieri financiare (+84,3%), administraţie publică (+64,3%), industria extractivă (+56,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+47,0%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+33,9%), sănătate şi asistenţă socială (+14,3%), respectiv în învăţământ (+2,1%)”, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Mult sub media pe economie s-au situat câștigurile salariale din hoteluri şi restaurante (-39,1%), construcţii (-27,5%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-20,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-20,1%), tranzacţii imobiliare (-17,2%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,9%).

Salariul mediu lunar net a fost sub media pe economie în nu mai puţin de 37 de judeţe ale ţării.

În România, e nevoie de multă  „echilibristică doar pentru a supravieţui“, notează amar jurnalista Adina Popescu într-un articol din Dilema Veche, în care ilustrează gustul sărăciei la diferite vârste ale vieţii, fără a face economie de dezvăluiri din propria-i experienţă.

Knut Hamsun, scriitorul norvegian care-și descrie chinurile foamei într-un roman autobiografic, povestește despre ziua în care, torturat de lipsa mâncării pentru mai multe zile, a meșterit o pungă dintr-o coală de hârtie. În mod normal, hârtia servea pentru a scrie câte un articol acceptat cu intermitenţe de câte o redacţie și plătit la intervale insuportabile pentru un om flămând, dar devenind o pungă în mâna scriitorului, imaginaţia i-a atașat și un conţinut generos de galbeni. Iar când halucinaţia a devenit mai vie decât realitatea, scriitorul s-a găsit prins în cleștele unei dileme – ar fi moral să împrumute o monedă pentru un prânz rezonabil? Episodul rămâne doar o amintire, convertită într-un tablou livresc pentru cel care avea să modernizeze romanul european și să-și adjudece un Nobel pentru Literatură.

România nu e ţara în care pentru un tânăr talentat lucrurile se schimbă fundamental și ireversibil doar datorită înzestrării sale, susţine jurnalista. Sau cel puţin nu aceasta e regula. Iar această realitate e dureroasă la 40 de ani, când nu prea mai speri la un miracol, punctează autoarea, și de-a dreptul dramatică la un pensionar care își drămuiește bănuţul, fiind dispus uneori și la compromisuri, pentru că disperarea și umilinţa sărăciei sunt greu de dus pe umerii firavi.

Iar ultima haltă a sărăciei e resemnarea. „Sărăcie e și atunci când ţi-e foame, ţi-e sete și ţi-e rușine, în același timp.” Dar mai ales atunci când știi că nu e vorba de o glisare tranzitorie prin ţinuturile lipsei, ci o cantonare nedefinită într-un statut care se impregnează în haine, în cadenţa pasului și în toate ungherele minţii.