Violate, bătute, exploatate – aceasta este drama româncelor plecate să muncească la ferme în Italia, ne anunţă The Guardian. Și bine că ne anunţă o publicaţie de circulaţie internaţională, pentru că oricum știm de câţiva ani, dar nici că ne pasă.

Acum trei ani scriam un articol de blog despre consecinţele economice suferite de ţările din care se emigrează în veselie, România fiind printre ele. Evidenţiam faptul că cei care pleacă nu pot spera în același timp să se întoarcă într-un viitor mai bun, cât timp ţara este sistematic văduvită de minţile educate și calificate. Chiar și mână de lucru necalificată nu mai găsești, la cât de mulţi oameni pleacă în străinătate. Fără să arunc vina pe emigranţi, parcă jeleam ţara din perspectiva celui care nu este nevoit să plece, dar vede cum lucrurile s-ar putea deteriora rapid din această cauză. Trei ani mai târziu, viitorul pare și mai sumbru. Și tot din poziţia celui care nu este nici acum nevoit să plece, dar se regăsește tot mai des gândindu-se la asta, vreau de data aceasta să îi jelesc pe cei care ajung să prefere iadul italian revenirii în ţară.

Investigaţia The Observer, despre care scrie și The Guardian, nu spune nimic din ce nu știam deja despre dramele concetăţenilor noștri. Nicoleta nu s-a dus cu iluzii în Italia. Știa că o să fie greu, că o să muncească pe brânci. Dar poate că nu auzise de violurile pe care trebuie să le sufere româncele, odată ajunse la fermele italienilor. Sau poate că auzise, dar ea nu se ducea singură, se ducea cu soţul ei. Același soţ care, atunci când a refuzat să devină sclava sexuală a șefului, a bătut-o până i-a venit mintea la cap. Același soţ care păzea ușa cu o sticlă de băutură în mână, când venea șefu să o viziteze noapte. Nu că ar fi avut nevoie să o păzească, pentru că șefu mereu avea la el un pistol, pe care îl așeza lent lângă capul Nicoletei. Și dacă ar fi refuzat? I-ar fi dat afară și nu le-ar fi dat nici puţinii bani pe care îi primeau când și când. Mai rău, toţi ceilalţi patroni din provincia Ragusa, al treilea cel mai mare producător de legume din Europa, ar fi aflat ce soi de angajaţi sunt și nu i-ar mai fi luat nimeni. Gloria, 48 de ani, este păţită. Și ea lucra împreună cu soţul ei în serele unui italian, dar a fost dată afară când a refuzat să se culce cu acesta. L-a și denunţat la poliţie și de atunci nu și-a mai găsit de lucru. Cazul Nicoletei este și mai drastic. După ce și-a luat inima în dinţi și a părăsit ferma, cu tot cu soţ, fără niciun ban la ea, a rămas blocată în Italia până prietenii au reușit să facă rost de suficienţi bani pentru a-i lua un bilet de autocar spre România. Până atunci pierduse deja custodia celor doi copii care o așteptau în România și care locuiesc cu fratele fostului soţ. Așa că, în ciuda abuzului suferit, a luat autocarul înapoi spre serele din Ragusa. L-a raportat pe fostul șef la poliţie, dar cazul său nu a ajuns să fie judecat nici până acum. De atunci a cunoscut un alt român, cu care a făcut doi copii. Locuiesc cu toţii într-o cocioabă, fără apă și fără căldură, pe proprietatea altei ferme. Nu se va întoarce în România pentru că nu are de gând să mai piardă cei doi copii pe care îi îngrijește acum.

Toate aceste lucruri sunt cunoscute. Asociaţia italiană pentru drepturile omului Proxyma estimează că mai mult de jumătate din româncele care lucrează în sere sunt forţate să întreţină relaţii sexuale cu șefii lor și aproape toate lucrează în condiţii de sclavagism și exploatare severă. Se pare că, deși româncele nu alcătuiesc mai mult de 4% din populaţia feminină a provinciei Ragusa, sunt responsabile pentru 20% din numărul total de avorturi înregistrate. Poliţia italiană estimează că aproape 7.500 de femei, dintre care majoritatea sunt românce, trăiesc în sclavagism în fermele din regiune. „Aceste femei lucrează ca sclavii și noi știm că sunt șantajate să facă sex cu proprietarii fermelor, pe baza subjugării lor psihologice. Dar nu este ușor să investigăm sau să punem capăt acestor comportamente pentru că victimelor le este prea frică să vorbească”, a declarat Guido Volpe, comandant al forţei poliţienești din Sicilia pentru The Observer. Situaţia a fost documentată și cu ocazia unui raport întocmit în 2015 de o profesoară de la Universitatea din Palermo, care spune că acum condiţiile sunt și mai drastice decât acum doi ani. Se pare că legea italiană îi obligă pe proprietarii de ferme să le ofere angajaţilor contracte oficiale și un salariu de 56 de euro pentru o zi de muncă de 8 ore. În realitate, contractele nu există, iar românii sunt plătiţi cu sume de trei ori mai mici. „Problema este că și fermierii sunt săraci. Dacă le-ar plăti conform legii, întreaga economie a provinciei, bazată pe agricultură, ar imploda. De aceea, autorităţile se uită în cealaltă direcţie și este atât de greu ca cineva să facă ceva în această privinţă”, spune Giuseppe Scifo, liderul CGIL, cel mai mare sindicat din Italia. Tentativa de a face ceva a existat. Procuroarea Valentina Botti a deschis mai multe dosare împotriva proprietarilor de ferme pentru exploatare și abuz sexual, iar deputata Marisa Nicchi încearcă de doi ani să obţină o reacţie de la guvernul italian, însă fără succes.

Așadar, toată lumea știe că Ragusa este un centru de exploatare și că românii și româncele suferă acolo. Inclusiv noi. Sau poate am uitat de reportajele „Românii, te iubesc!” despre sclavia sexuală din Sicilia, de acum doi ani. O serie întreagă de episoade au arătat cu ce se confrunta enclava românească din Sicilia rurală (românii sunt a treia minoritate pe insulă). Poveștile tinerelor care au ajuns sclave sexuale și care fac avorturi pe bandă, pentru 50 de euro, poveștile bărbaţilor care ajung în mafie și a femeilor care aleg să se prostitueze, diferenţele dintre contractele semnate și realitate, povești despre depresie, sinucideri și cum ajung să trăiască cei care fug de la ferme, toate acestea au fost difuzate la Știrile ProTV și le puteţi urmări chiar și acum. Care a fost reacţia autorităţilor române? Nu îmi amintesc să fi existat vreuna. Sunt 47 de milioane de oameni trataţi ca sclavi în momentul acesta, în toată lumea, conform directoarei Fundaţiei Ușa Deschisă. Noi avem luxul să știm unde sunt câteva mii de români blocaţi în această situaţie și să-i ajutăm. Dar cum să facă statul român asta, când statul român i-a trimis acolo? Știţi cine se duce în Ragusa? Moldova! Oameni din Vaslui, din Botoșani, care nu au ce să muncească la ei acasă, oameni care, cu toate traumele pe care le îndură, sunt mai bogaţi cu 20 de euro pe zi, bani pe care nu au cum să îi facă acasă, dar pe care tot acasă îi trimit, la copii și la părinţi, ca să aibă ce să mănânce, cu se să se îmbrace, cu ce să meargă la doctor, cu ce să își ridice o casă. Sunt oameni care se simt vinovaţi pentru că și-au lăsat copiii, care sunt singuri, deprimaţi și traumatizaţi pe viaţă, pentru că asta este singura existenţă la care au acces. Oricine își poate da cu părerea despre românii plecaţi la muncă și despre asistaţii sociali, dar adevărul este că în România binecuvântaţi cu oportunităţi sunt doar cei care se nasc în cele patru mari orașe ale ţării, și chiar și asta poate trece drept o exagerare. „Jumătate dintre localităţile din România nu au canalizare, nu au apă curentă”, spunea Mugur Isărescu acum un an . În plus, 8 milioane și jumătate de români, adică tot cam jumătate din populaţie, trăiesc în risc de sărăcie și excluziune socială. Ce coincidenţă, nu? Sărăcia e a omului, nu are nicio legătură cu strategiile, politicile și bugetele stabilite de guverne, nu? Iar toţi românii săraci sunt leneși. Ei bine, nu. În România, sărăcia persoanelor care muncesc afectează unul din doi adulţi. Un profil al persoanelor sărace care muncesc indică că 92% din ele sunt localizate în zone rurale, majoritatea locuiesc în zone slab populate și 95% au cel mult gimnaziu, conform unui raport guvernamental. De mai bine de 20 de ani, guvernele au investit în cel mult 3-5 mari orașe, lăsând restul, și în special mediul rural, în colaps. Știţi ce fonduri sunt alocate de guvern pentru proiecte de infrastructură ale Ministerului Transporturilor în judeţul Vaslui? Nu știţi, pentru că nu sunt. Planul de dezvoltare a României prin investiţii și infrastructură ţine ţara deconectată de ea însăși, ce să mai vorbim de Vest. Într-o ţară mereu pregătită să își sacrifice oamenii, nu putem spera decât ca rușinea internaţională a unor investigaţii precum cea realizată de The Observer să ne mai trezească.

DISTRIBUIE:
Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 5 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.