Italia, ofertă de sclavie pentru femeile din România

393

Au trecut deja câteva zile de când românii sunt din nou în atenţia presei internaţionale. Revine în prim-plan situaţia femeilor plecate la muncă în străinătate, expuse unor situaţii greu de imaginat pentru lumea civilizată. Italia, primitoare pentru unii români, pare să fi devenit pentru alţii locul „ideal” pentru ceea ce am putea numi „sclavie modernă”.

Atenţia publică s-a îndreptat spre informaţiile apărute recent într-un reportaj publicat de săptămânalul britanic The Observer, care arată că mii de românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa, din Sicilia, ar fi victime a numeroase abuzuri, inclusiv ameninţări și agresiuni sexuale. „Violate, bătute, exploatate: sclavia secolului XXI în fermele agricole din Sicilia”, titrează și The Guardian, pe marginea informaţiilor apărute.

Dovezile oferite sunt întărite de surse din poliţia locală, care menţionează că aproximativ 7.500 de femei, majoritatea din România, trăiesc și muncesc în „condiţii de sclavie”. Confirmări în privinţa acestei situaţii sunt oferite și de Proxyma Association, organizaţie italiană care apără drepturile imigranţilor. Potrivit acestei organizaţii, „mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiţii de muncă forţată și de exploatare severă”.

„Aceste femei lucrează ca sclave pe câmp şi ştim că sunt şantajate să întreţină relaţii sexuale cu proprietarii fermelor şi serelor, din cauza subjugării lor psihologice”, a explicat comandantul carabinierilor din Sicilia, Guido Volpe, citat de DCNews.

Partea cea mai ciudată a acestei „povești” este că nu aduce vreun element de noutate. Ziarul britanic nu face o dezvăluire în premieră. „Situaţia este cunoscută încă din 2013, dar mai nimic nu s-a schimbat. Aproape jumătate din româncele aflate în această situaţie au vârste între 20 și 40 de ani și provin din nordul Moldovei”, afirmă Miruna Căjvăneanu, ziaristă româncă din Italia, într-un interviu acordat RFI. Potrivit acestei jurnaliste, în 2013, un grup de cercetători de la Universitatea din Palermo a început să studieze fenomenul. Concluziile acestora au fost publicate ulterior și în presa locală din Sicilia. Au urmat apoi două anchete făcute de jurnaliștii de la Espresso și de la Corriere della Sera, în 2014, constatând că româncele ajung să lucreze chiar și câte 14 ore pe zi, locuiesc în condiţii improprii și sunt constrânse chiar de către patroni să întreţină relaţii sexuale. „Româncele sunt plătite de trei ori mai puţin decât este salariul cerut de lege și majoritatea nu au contracte legale”, afirmă un lider al sindicatului CGIL, cel mai mare din ţară.

În acest context sunt inevitabile întrebările referitoare la supravieţuirea acestui fenomen, în condiţiile în care autorităţile italiene nu sunt deloc în necunoștinţă de cauză. Mai mulţi factori conlucrează. În primul rând este vorba de ceea ce italienii numesc omerta, ceea ce, potrivit jurnalistei românce din Italia, înseamnă în același timp „tăcere”, „consens” și „acoperire”. Spus în alte cuvinte, este o formă de șantaj în care se găsesc foarte multe femei. Sunt puse să aleagă între a munci în aceste condiţii sau să se reîntoarcă în România fără bani. Nu este singurul element care intervine în acest joc al sclaviei moderne. Studiul din 2013 cita în introducere termenul „agromafie”, cu trimitere directă la ceea ce poate fi considerată „o mentalitate în care există exploatatori și exploataţi, în care există victime, care de foarte multe ori acceptă rolul de victimă pentru a câștiga acei 20 – 30 de euro pe zi”.

„Vorbim despre posibile mii de românce victime ale unor abuzuri grave. Foarte puţine femei ies în faţă cu poveştile lor. Majoritatea acceptă abuzul ca pe un sacrificiu personal pe care trebuie să îl facă, dacă vor să îşi păstreze locurile de muncă. Implicaţiile pierderii locurilor de muncă pentru multe dintre ele sunt devastatoare”, a explicat procurorul Valentina Botti, care investighează mai multe dosare privind agresiuni sexuale şi exploatare prin muncă împotriva fermierilor.

Totuși puţinele relatări care au ajuns în presă aduc suficientă lumină care să ajute la conturarea unei imagini de ansamblu în privinţa riscurilor la care se expun femeile plecate în Italia cu gândul de a scăpa de sărăcia din România. Este cazul unei românce de 45 de ani care a povestit că nu a avut de ales atunci când noul său angajator a violat-o, chiar în prima sa zi de muncă. „Am încercat să fug, dar mi-a spus clar că, dacă nu fac acest lucru, va trebui să plec.” O altă victimă relatează că nu își mai găsește un loc de muncă după ce a refuzat avansurile proprietarului. „Am lucrat cu soţul meu în sere, iar proprietarul a vrut să se culce cu mine”, povesteşte o altă femei, în vârstă de 48 de ani. „Am refuzat şi m-a concediat. Am depus plângere la poliţie, dar de atunci nu îmi mai găsesc de muncă. Ceilalţi proprietari de ferme ştiu că am mers la poliţie şi nu vor să lucrez pentru ei”, a adăugat ea.

Multe dintre victime, chiar dacă ar vrea, nu reușesc să se adreseze autorităţilor. „Nu mai voiam să fiu sclavă, «Prostituta». Voiam demnitatea mea de persoană umană. Am lucrat 4 ani ca o sclavă. Am trăit în condiţii inumane. Am fost bătută, schingiuită, mutilată. Nu am vrut să denunţ la carabinieri, dar de câte ori voiam să fug mă ameninţa și spunea că mă va denunţa că i-am furat bani. Am fost acuzată că am furat 200 de mii de euro. Pentru acest fapt am fost obligată să suport”, a spus una dintre româncele expuse la viaţa grea din insula italiană.

Între timp, dezvăluirile apărute în săptămânalul britanic a determinat o reacţie și din partea autorităţilor române, care au decis să trimită o delegaţie în Sicilia și în Calabria. Aceleași autorităţi încă nu știu care este numărul românilor care lucrează pe teritoriul italian. Sunt înregistraţi legal 1,5 milioane de români, dar datele neoficiale arată că numărul real este de circa 2,5 milioane. Dintre aceștia, circa 60.000 vin la muncă în sezonul agricol, mare parte a acestora fără intermedierea unei instituţii publice din România.