România se află printre ţările europene cu cel mai ridicat consum de alcool pe cap de locuitor, cu echivalentul a 12,3 litri de alcool pur consumaţi anual de fiecare persoană cu vârsta de cel puţin 15 ani, potrivit datelor OCDE pentru anul 2023, faţă de media de 8,5 litri a ţărilor OCDE. O incursiune în istorie ne oferă un context potrivit în care să ne stabilim reacţia faţă de o asemenea informaţie.
Pe 17 ianuarie 1920, în mod oficial, America „s-a uscat“. Nu a fost vorba de o criză a apei, nici de o secetă prelungită, ci de prohibiţia alcoolului, legea care interzicea vânzarea alcoolului, transportul și producerea lui în scopuri comerciale.
Statele Unite, însă, nu au fost singura ţară a lumii care a luat o astfel de măsură la începutul secolului al XX-lea. Rusia, Norvegia, Islanda, Finlanda, Ungaria, Insulele Feroe au avut aproximativ în aceeași perioadă o lege cu un conţinut asemănător. Pe de altă parte, chiar dacă nu au reușit să impună legislativ prohibiţia alcoolului, în multe ţări ale lumii au existat curente de opinie în favoarea acestei idei. Astăzi, singurele amintiri rămase în mentalul colectiv sunt doar că legea nu a adus nimic bun, ci că, dimpotrivă, a încurajat piaţa neagră a alcoolului, a înmulţit numărul crimelor și a produs o gaură semnificativă în bugetul de stat. Sunt însă și voci care văd partea plină a paharului (gol!) – a scăzut numărul internărilor în spitalele de psihiatrie pentru afecţiuni asociate alcoolului, a scăzut mortalitatea prin ciroză hepatică la bărbaţi, iar consumul de alcool a scăzut semnificativ, mai ales în primii ani ai prohibiţiei, înainte de a crește din nou spre sfârșitul perioadei. Pe lângă aceste beneficii se afirmă, nu fără argumente, că exista un trend general al creșterii criminalităţii la începutul secolului al XX-lea, iar anularea efectelor legii prohibiţiei în 1933 nu a scăzut semnificativ rata crimelor și a nelegiuirilor. O analiză istorică publicată de National Academies prezintă atât beneficiile, cât și efectele negative ale prohibiţiei.
Fie că vorbim de Rusia sau de Norvegia, de Ungaria sau Insulele Feroe, fiecare lege a prohibiţiei are propria ei poveste. Aleg totuși o analiză a fenomenului prohibiţiei în Statele Unite, acolo unde a fost cel mai extins, unde a cunoscut cea mai mare amploare și de unde putem desprinde mai bine impresii și realităţi despre lumea de atunci și despre cea de azi.
Un vis de aproape 100 de ani – originile mișcării de temperanţă
Pe 13 februarie 1826 s-a înfiinţat Societatea Americană de Temperanţă, cu scopul declarat de a lupta pentru scăderea consumului de alcool în statele americane. Liderul Asociaţiei a fost Lyman Beecher, un cunoscut pastor prezbiterian, din perioada pe care istoricii o numesc „a doua mare trezire religioasă“. Lyman nu era doar un teolog și un orator plin de dăruire, ci și un luptător înfocat pentru dreptate socială și pentru înlăturarea sclaviei, năzuinţe moștenite și de copiii lui. Fiica sa, Harriet Beecher Stowe, a scris una dintre cele mai frumoase povești de viaţă ce milita împotriva sclaviei – Coliba unchiului Tom. Ca director de seminar, Lyman va forma generaţii întregi de pastori care vor călători de-a lungul Statelor Unite propovăduind mesajul renunţării la alcool și la sclavie.
Impactul Societăţii Americane de Temperanţă a fost atât de mare, încât în cinci ani se înfiinţaseră peste 2.200 de noi societăţi de temperanţă și peste 170.000 de bărbaţi se angajaseră să renunţe la alcool. Până în anul 1835 se estimează că numărul membrilor acestor societăţi de temperanţă depășise un milion. Totuși, treptat, aceștia au început să pună accentul nu doar pe renunţarea la băuturile alcoolice la nivel individual, ci și pe o lege care să interzică, la nivel naţional, vânzarea și producerea în scopuri comerciale a alcoolului. Faptul că mulţi dintre membrii acestor asociaţii de temperanţă erau și aboliţioniști a făcut ca acestea să aibă un succes mai mare în statele din Nord decât în Sud.
În noiembrie 1874 s-a format Uniunea Naţională a Femeilor Creștine pentru Temperanţă (The National Woman’s Christian Temperance Union), care, sub sloganul „Pentru Dumnezeu, pentru cămin și pentru ţara noastră“ (mai târziu „pentru orice ţară“), s-a alăturat Societăţii Americane de Temperanţă în încercarea de a opri creșterea consumului de alcool, scăpând astfel familiile americane de multe necazuri. Organizaţia, una dintre cele mai vechi asociaţii de femei cu activitate neîntreruptă, există și astăzi.
Se estima că la sfârșitul secolului al XIX-lea americanii cheltuiau în fiecare an peste un miliard de dolari pe băuturi alcoolice, 900 de milioane pe carne și mai puţin de 200 de milioane de dolari pe educaţia publică. În 1879, atunci când Frances Willard a devenit președinta acestei organizaţii, a început să adauge pe lista subiectelor importante nu doar lupta împotriva alcoolului, a tutunului și a altor vicii costisitoare, ci și probleme ca egalitatea în faţa legii, dreptul la vot, protecţie în caz de abuz etc. Astfel că, în 1896, 25 din cele 39 de departamente ale organizaţiei se ocupau cu probleme ce nu ţineau în mod direct de promovarea temperanţei.
Pe lângă aceste două organizaţii importante, numeroase comunităţi creștine, în special protestante, au susţinut acest proiect de reformă, venit iniţial tocmai pe filiera mișcărilor de înnoire religioasă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Lumea Nouă nu mai cunoscuse o astfel de trezire religioasă, iar deciziile radicale de partea a ceea ce se considera bun și drept erau un lucru obișnuit. Mai mult chiar, propovăduirea apropierii mileniului mesianic i-a făcut pe mulţi să ia în serios pregătirea lor pentru acest eveniment atât de mult așteptat. Perspectiva aceasta a adunat sub steagul prohibiţiei confesiuni religioase care nu mai sunt astăzi la fel de categorice în privinţa alcoolului.
Cu lecţiile făcute – argumentele împotriva consumului de alcool
Pentru a convinge societatea americană de justeţea mesajului lor, cei ce susţineau cauza prohibiţiei au apelat la câteva tipuri de argumente foarte solide. Pentru a ne face o idee cu privire la dimensiunea fenomenului, merită amintit că, potrivit istoricului W. J. Rorabaugh, autorul volumului The Alcoholic Republic: An American Tradition (Oxford University Press, 1979, p. 196), în 1851, American Tract Society a răspândit aproape cinci milioane de pliante cu argumente împotriva consumului de alcool. Unii cercetători împart aceste argumente în două categorii – unele care se adresau logicii și altele care se adresau laturii emoţionale, alţii adaugă la ele și pe cele din domeniul religios.
Argumentele știinţifice erau multe și diverse. Se ofereau studii, statistici, date, opinii ale unor experţi menite să convingă cititorii că problema era una destul de serioasă. Mai mult chiar, autorii prezentau tema renunţării la alcool ca pe un mijloc de a crește în eficienţă și de a dobândi succesul căutat în orice ramură de activitate. Publicaţiile se adresau tuturor categoriilor sociale, oferind fiecăruia, într-un limbaj accesibil și entuziasmant, o nouă perspectivă asupra vieţii și activităţii. Pentru toţi cei care citeau aceste rânduri era clar că alcoolul era toxic și dăunător, un obstacol evident în calea propriei dezvoltări și fericiri. Despre riscurile consumului de alcool, inclusiv ale celui moderat, vezi și articolul „Consumul moderat de alcool, cheia spre o sănătate mai bună?”.
O altă categorie de publicaţii erau cele cu caracter religios. Subiectul alcoolului era prezentat din punctul de vedere al moralei biblice, invocând pasajele Scripturii despre cumpătare, stăpânire de sine și primejdiile beţiei, într-o manieră directă și elocventă. Este totuși curios cum multe dintre comunităţile religioase care au susţinut prohibiţia, spre deosebire de cele adventiste, nu au continuat această campanie și după ce emoţia momentului a trecut și de ce astăzi ele nu mai sunt la fel de hotărâte în a sancţiona un astfel de consum.
A treia categorie de argumente erau cele ce făceau apel la emoţii. Copiii implorau părinţii să renunţe la alcool, să vină acasă să se bucure împreună de părtășia căminului. Imaginea era una impresionantă, mesajele simple de pe afișe sau broșuri reușind să trezească emoţii în inimile multor părinţi. Acest tip de discurs nu era totuși doar un exerciţiu de retorică. Problema alcoolului în societatea americană era una reală și, poate tocmai de aceea, impactul a fost atât de mare. Nu îi putem bănui pe toţi activiștii prohibiţiei de interese economice sau financiare, sinceritatea lor în susţinerea acestei cauze dovedind și mai mult necesitatea ei.
Ce au câștigat și ce au pierdut americanii în timpul prohibiţiei
Toată această campanie impresionantă împotriva alcoolului a făcut ca în 1851 Maine să devină primul stat american care a adoptat o interdicţie generală a fabricării și vânzării alcoolului. În anii următori, exemplul său a fost preluat și de alte state, astfel că în 1855 erau deja 13 state unde prohibiţia alcoolului fusese adoptată, iar în 1919, în momentul ratificării amendamentului constituţional privind prohibiţia la nivel naţional, ea era deja în vigoare în 33 de state, ce acopereau peste 60% din populaţia Statelor Unite.
Interdicţia fabricării și comercializării băuturilor alcoolice a fost înscrisă în Amendamentul al XVIII-lea la Constituţia americană și în decembrie 1917 propunerea de amendament a fost trimisă statelor pentru ratificare. Până în ianuarie 1919, documentul a fost ratificat de numărul necesar de state, adică trei sferturi dintre acestea, ceea ce a dus la aprobarea lui. Separat, în octombrie 1919, Congresul a adoptat Legea Volstead, care stabilea modul de aplicare a interdicţiei, trecând peste veto-ul președintelui Woodrow Wilson. Prevederile legii au început să fie puse în aplicare începând cu 17 ianuarie 1920. Chiar dacă ea nu interzicea consumul în sine și permitea anumite excepţii, au fost și state unde regulile erau mai stricte și unde era sancţionată deţinerea de băuturi alcoolice în situaţii permise de legislaţia altor state.
Evident, o astfel de lege a transferat o mare parte a afacerilor cu alcool în economia subterană, a dezvoltat economic distileriile din Canada și Mexic și a dat un avânt impresionant grupurilor mafiote care au văzut în protejarea vânzătorilor de băuturi o sursă de îmbogăţire rapidă. Statul nu avea mijloace să impună legea tuturor așa că, de cele mai multe ori, cei din clasa de mijloc sau cei mai săraci erau verificaţi drastic de autorităţi în vreme ce patronii lor chefuiau liniștiţi. Destul de mulţi medici au început să le prescrie pacienţilor lor doze consistente de alcool, iar producerea acestuia cu mijloace rudimentare a condus de multe ori la intoxicaţii și chiar decese.
Toate acestea au încurajat tot mai mulţi oameni politici să vorbească de o revenire la vechile standarde legale în privinţa consumului de alcool. Poate că efectele economice constituiau argumentul cel mai puternic că era nevoie să se facă ceva. Criza economică din anii 1930 a accentuat și mai mult nevoia unor noi surse de venit. La 22 martie 1933, președintele Franklin D. Roosevelt a semnat o lege care permitea din nou fabricarea și vânzarea anumitor băuturi slab alcoolizate, în timp ce procesul de abrogare a prohibiţiei era deja în curs. Astfel, pe 5 decembrie 1933, a fost ratificat cel de-al douăzeci și unulea amendament al Constituţiei americane, primul amendament care abroga un amendament anterior, revenindu-se astfel la legalitatea comerţului cu alcool la nivel federal. Parţial totuși, multe state au continuat să menţină legi foarte restrictive în privinţa alcoolului. Istoria acestei schimbări legislative este documentată de Senatul Statelor Unite.
Ce s-a câștigat prin lupta societăţilor de temperanţă nu este însă puţin. Participarea multora dintre susţinătorii lor și la lupta pentru abolirea sclaviei și pentru dreptul la vot al femeilor, rezolvarea unor inegalităţi multă vreme tolerate, aducerea în prim-plan a familiei și a bunăstării ei, mobilizarea extraordinară a întregii societăţi pentru o cauză comună reprezintă câștiguri ale căror efecte sunt încă vizibile. A fost una dintre marile ocazii în care numeroase confesiuni protestante au luptat împreună pentru o cauză socială comună. Din păcate, apelarea la puterea civilă a compromis eforturile și le-a alterat sensul. A devenit evident că impunerea unor idealuri lăudabile ca normă pentru întreaga societate a făcut ca acestea să devină ridicole și în final să fie respinse.
Această tensiune dintre convingerea personală și puterea statului este explorată și în articolul „First Freedom: Lupta pentru libertatea religioasă”.
Este posibil ca acea scădere a consumului de alcool contabilizată de unii pentru perioada prohibiţiei să fie de fapt nu doar un efect al legii – pe care oamenii au învăţat cum să o evite –, ci și al campaniilor extinse duse înainte de votarea ei, al unui curent de înnoire socială și spirituală pornit odată cu epoca marilor treziri religioase.
Chiar dacă guvernele vor mai fi ispitite și în viitor să impună prin legi practici care ţin de moralitate, istoria prohibiţiei ar trebui să ne înveţe că acestea ar trebui lăsate în seama oamenilor, că ele trebuie să vină de jos, să devină un curent popular, să aprindă inimi, să schimbe destine și să se mulţumească doar cu atât.
