România, numărul 1 la mortalitate infantilă

751

În 1990, 7,6 milioane de copii au murit până să împlinească 5 ani. În 2013, se mai înregistrau doar 3,7 milioane de decese, în condiţiile în care populaţia a crescut de la 5,3 miliarde la 7,6 miliarde. Aceste cifre ne ajută să realizăm progresul semnificativ făcut în reducerea mortalităţii la copii la nivel global. România, din păcate, rămâne la un nivel anormal de crescut pentru o ţară europeană a secolului XXI.

În ultimii 25 de ani, lumea a făcut progrese uimitoare în salvarea vieţii micuţilor sub 5 ani. Rata mortalităţii în rândul acestor copii a scăzut cu 62% din 1990 și până în 2016, arată ultimul raport UNICEF pe această temă. Aproximativ 46% din numărul copiilor care mor în fiecare an reprezintă decese care survin imediat după naștere, din varii motive: sarcini premature, complicaţii la naștere, septicemie, pneumonii, tetanos sau diaree, toate probleme ce pot fi rezolvate printr-un efort susţinut și coordonat de a face serviciile de sănătate calitative accesibile pentru fiecare mamă și copil.

În altă ordine de idei, copiii mor și din cauza mediului în care se nasc, fie că vorbim de familii sărace, conflicte politice sau comunităţi marginalizate de societate. Raportul UNICEF arată că probabilitatea de a muri până la 5 ani este dublă pentru copiii care se nasc în familii sărace, faţă de cei care se nasc în familii cu venituri peste medie. Decesele care survin din cauza sărăciei sunt concentrate geografic în zone precum Asia de Sud sau Africa Subsahariană. Din păcate, ele se mai întâlnesc și în Europa, în ţări precum România, unde anual mor în jur de 3.500 de copii până în 5 ani.

Cu asemenea cifre, România este ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană, de 7,6 decese la 1.000 de născuţi vii, de peste 2 ori mai mare faţă de media UE, de 3,6 / 1.000 de născuţi vii, arată raportul „România în Uniunea Europeană”, realizat de Institutul Naţional de Statistică. Următoarele ţări după România în acest clasament sunt Bulgaria (6,6) și Malta (5,8).

Conform definiţiei date de guvernul român, indicele de mortalitate infantilă este „un indice important, care oglindește starea socioeconomică a unei populaţii, cât și dezvoltarea generală a sectorului sanitar, fiind în ultimă instanţă un indice al bunăstării, civilizaţiei și nivelului cultural al unui popor”. Deci, ce spune despre România o rată atât de ridicată a mortalităţii infantile?

Că România este ţara membră UE care cheltuie cel mai puţin pentru sănătatea și pentru educaţia populaţiei, deși nu mai este cel mai sărac stat al UE. Simion Hăncescu, preşedinta Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, avertiza anul acesta că alocarea unui procent mai mic de 6% din produsul intern brut (PIB) pentru educaţie, adică atât cât prevede legea, reprezintă „un atentat la siguranţa României”. Or, cel mai probabil anul acesta procentul din PIB alocat educaţiei nu va depăşi 3,5%.

Despre sănătate, ce să mai spunem? Raportul Comisiei Europene pe 2017 arăta că România era în continuare pe ultimul loc în UE la cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor, cu 4,9% din PIB, mult sub media europeană, de 9,9%. În consecinţă, când guvernul a adoptat bugetul pe 2018, a făcut din sănătate o „pioritate”, estimând o creștere bugetară la 6,1%, la o inflaţie medie anuală de 3,1% și un curs mediu de 4,55 lei/euro. Or, toate aceste estimări au ieșit din schemă.

Lipsa investiţiei în sănătate și educaţie se resimte cel mai puternic în mediul rural, acolo unde și mor cei mai mulţi copii sub 5 ani și unde multe femei ajung la primul consult de sarcină când sunt gata să nască. Un reportaj realizat de Digi24 subliniază atât probleme ce ţin de lipsa educaţiei și de sărăcie, cât și efectiv de lipsurile din spitale. Altădată, la ţară, existau case de naştere, care erau cu moaşe şi cu un medic ginecolog care supraveghea activitatea şi care superviza toate gravidele din teritoriu. Acum aşa ceva nu mai există. Sunt spitale comunale sau spitale orăşeneşti care s-au desfiinţat din cauza faptului că nu sunt rentabile şi că nu pot să strângă bani de la Casa de Asigurări.

Acum, medicii se plâng că singurele dotări sunt termometrele și stetoscoapele, iar oamenii nu au bani să facă controale în sistemul privat. Să nu uităm că sunt zone rurale în care oamenii nu au apă curentă, nu au curent electric, nu au educaţie și trăiesc practic din ajutoare sociale. „Mamele din România rurală sunt practic abandonate”, conchide reportajul.