Clubul Bilderberg: un rușinat guvern mondial

173

În luna mai 2009, membrii grupului Bilderberg s-au întâlnit într-o locaţie selectă, lângă Atena. După câteva luni, Grecia a intrat în criză.

Anul acesta, în luna iunie, elita lumii s-a adunat sub aceeaşi marcă Bilderberg la un hotel de lux din apropierea Barcelonei. Ca atare, a apărut temerea că în prim-planul crizei va intra Spania. Există însă şi un plan de fundal, cu bătaie lungă.

“Un club exclusivist, probabil că fără putere, dar cu siguranţă influent”, titra publicaţia Times descriind grupul Bilderberg, în aprilie 1977. După mai bine de trei decenii, în iunie 2010, Times anunţa tot din titlu: „Secretosul grup Bilderberg, gata de proteste.” Diferenţele dintre cele două perspective sunt notabile. În trei decenii, exclusivismul şi influenţa par să fi fost înlocuite de marca notorie a grupului – secretomania – în timp ce impotenţa suspectată iniţial este acum o putere reală, având parte de reacţii publice de protest. Cu o istorie de peste o jumătate de secol, Bilderberg este numele care polarizează elita mondială a lumii şi pe cei mai aprigi conspiraţionişti, în timp ce presa quality tace.

Cine (sau ce) este Bilderberg

Filosoful polonez Joseph Retinger1, înfocat susţinător al unei Europe unite, şi George Ball, subsecretarul de stat în Ministerul american al Economiei şi Agriculturii l-au abordat, în 1954, pe prinţul Bernhard al Olandei. Propunerea celor doi era ca prinţul consort să prezideze o serie de întâlniri în urma cărora să se restabilească legăturile între Europa şi America, oarecum slăbite de războiul rece. Un obiectiv implicit era împiedicarea avansării comunismului în Occident. În urma acordului, participanţii au fost aleşi dintre membrii NATO, iar prima întâlnire a avut loc în mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeeck, Olanda.

De atunci, în fiecare an au loc întâlniri ale unor personalităţi din lumea politică, financiară şi economică. În locaţii selecte, departe de ochii presei, participanţii Bilderberg sunt şefi de state, reprezentanţi ai dinastiilor europene, miniştri, directori ai marilor bănci, managerii marilor afaceri, şefii unor instituţii cu implicaţii mondiale2.

O problemă sau o opţiune?

Asemănător întâlnirilor masoneriei, evenimentele Bilderberg sunt denumite „secrete” de mass-media. În schimb, participanţii care iau parte la ele le declară a fi doar „private”. Martin Wolf, jurnalist al Financial Times, a fost invitat de câteva ori la conferinţe, dar nu în rol de raportor de presă. El confirmă că „privat, mai degrabă decât secret” este caracterul acestor întâlniri. Wolf înfierează lipsa de discreţie a celor care ignoră opţiunea de întâlnire particulară: „Ideea că astfel de întâlniri nu pot avea loc într-un cadru privat este fundamental totalitaristă. Aici nu vorbim de un organism cu puteri executive; aici nu sunt luate decizii.”3 Ideea este speculată în presă, jurnaliştii punctând ironic că liderii lumii poate îşi iau de fapt câteva zile de concediu, cu timp petrecut la piscină sau pe terenul de golf. Fără stres, fără tensiuni, ei par a fi doar prieteni în compania altor prieteni de acelaşi rang.

Predictibil, ori de câte ori în jurul unei întâlniri sau organizaţii apar cuvinte precum „privat”, „intim”, „discret”, acestor evenimente le sunt asociate imediat teorii conspiraţioniste. Bilderberg nu face excepţie, cu atât mai mult cu cât reuneşte cei mai influenţi oameni ai lumii. Deşi participanţii dezmint energic etichetările, rămâne suspectă secretomania de care dau dovadă, cu atât mai mult cu cât pretind că la mijloc ar fi lucruri relativ banale, gen întâlnire de cunoaştere, de clarificare.

Uşor de observat, problema centrală a acestor conferinţe Bilderberg este aglomerarea potentaţilor lumii într-o singură locaţie, fără accesul presei, fără declaraţii oficiale. Reporterii4 nu au acces, nu se fac stenograme ale discuţiilor, nu se iau voturi şi nu se ajunge la concluzii oficiale. Grupul Bilderberg este cel mai cunoscut prin faptul că nimeni nu ştie exact ceea ce este. „Bilderberg este atât de secretă, încât nu are nici măcar un nume”, afirmă jurnalistul american Jim Marrs într-un documentar History Channel.

Cât de „secretă” e întâlnirea Bilderberg?

Conspiraţioniştii acuză secretomania şi jubilează ori de câte ori se deconspiră locaţia următoarei întâlniri, lista participanţilor sau agenda de discuţie. Şi totuşi guvernul finlandez nu ezită să dea un comunicat de presă cu privire la participarea unor membri ai cabinetului la întâlnirea Bilderberg. Informaţia postată pe site-ul oficial, cu doar o zi înaintea conferinţei de la Atena, din 2009, dezamorsează tensiunile cu privire la secretul locaţiei: „Prim-ministrul Matti Vanhanen va participa la Conferinţa Internaţională Bilderberg din Atena, între 14 şi 17 mai. De asemenea, la întâlnire va participa şi ministrul de finanţe Jyrki Katainen.”

La nivel european, diverşi europarlamentari au fost şi sunt invitaţi în clubul Bilderberg, iar informaţia este recunoscută oficial pe site-ul instituţiei europene. Romano Prodi confirma că la întâlnirea Bilderberg din 2003, de la Versailles, trei comisari au acceptat invitaţia de a participa. Specificarea a fost aceea că „invitaţia le-a fost trimisă în baza funcţiilor lor, deşi ei nu vor participa ca trimişi ai Comisiei Europene.”

În ultimă instanţă, pe site-ul ministerului american al apărării este disponibil un dosar5 de documente cu privire la întâlnirea Bilderberg de la Toronto, din 1996. Clasificat iniţial ca un set de informaţii secrete, dosarul este acum desecretizat. Se regăsesc acolo corespondenţe, subiectele agendei, regulile de participare, lista provizorie a participanţilor. La o scurtă verificare a listei, pe lângă nume sonore ale politicii şi economiei mondiale, pe lista invitaţilor din 1996 apar şi reprezentanţi ai presei: directorii Telegraph, Guardian, Politikon, Reuters, News Corporation, Foreign Affairs şi jurnalişti TV.

În 2005, BBC publica un interviu rarisim cu vicontele Etienne Davignon, director de firmă şi fost comisar european, liderul grupului Bilderberg. „Nu cred că suntem o clasă conducătoare globală, pentru că nu cred că există o clasă conducătoare la nivel global. Pur şi simplu cred că e vorba de oameni care au influenţă şi care sunt interesaţi să vorbească cu alţi oameni care au influenţă.” „Bilderberg nu încearcă să ajungă la concluzii, nu încearcă să spună «ce trebuie să facem». Fiecare dintre cei prezenţi pleacă acasă cu propriile simţăminte, iar acest lucru permite ca dezbaterile să fie cu totul deschise, fără ascunzişuri, pentru a se observa diferenţele.”

Ce-i mână pe ei în luptă?

Un documentar Discovery Channel a lansat ipoteza că planurile Bilderberg se reunesc în jurul a trei mari ţeluri formulate de prinţul Bernhard în anul 1954. Primul are în vedere crearea unui guvern mondial la începutul mileniului III. Al doilea ţel vizează globalizarea economică. Iar ultimul are în vedere crearea unei forţe armate globale care să reducă rapid la tăcere orice formă de opoziţie identificată oriunde pe planetă.6 Desigur, la prima lectură se simt influenţe conspiraţioniste.

Sunt însă voci din interior ce confirmă înfricoşătoarele ţinte. „A spune că ne luptăm să creăm un guvern unic mondial este exagerat, dar nu este cu totul incorect”, i-a spus Lord Healey (fondator al grupului Bilderberg) autorului Jon Ronson, aşa cum apare citat în cartea Them: Adventures with Extremists. Healey continuă: „Cei care suntem în Bilderberg am simţit că nu putem merge la nesfârşit luptându-ne unul cu altul pentru nimic. Aşa că am simţit că o singură comunitate în întreaga lume ar fi un lucru bun.”7 Aşadar, prima ţintă, opţiunea unui guvern mondial, deşi exagerată, este subînţeleasă. În al doilea rând, o lume organizată la nivel mondial ca o singură comunitate ar confirma cel de-al doilea ţel. Cel de-al treilea are accente apocaliptice, în care forţe mondiale vor supune violent şi energic întreaga lume. Perspectiva unui reprezentant al Bisericii Ortodoxe, citată în Times, confirmă tendinţa unei interpretări apocaliptice. În cuvintele mitropolitului Serafim din Pireu, Bilderbergii reprezintă „o cabală criminală a sionismului mondial şi eforturile acestuia de a instaura o cruntă dictatură mondială sub conducerea lui Lucifer.”8

Perspectiva de mai sus nu este unică. Însă ideea este confruntată de David Rockefeller, membru al unei cunoscute familii din cadrul Bilderberg. În cartea sa Memorii (2002), celebrul industriaş acuza ideologii extremişti între care „unii chiar sunt convinşi că am fi parte dintr-o cabală secretă care acţionează împotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizându-mi familia şi pe mine ca ‘internaţionalişti’ şi conspiratori, alături de alte persoane din lume, în vederea construirii unei structuri globale politice şi economice mai integrate – o singură lume, dacă doriţi. Dacă aceasta este acuzaţia, mă declar vinovat şi sunt mândru de ea.”9

Poziţia lui Rockefeller confirmă explicit primele două ţeluri ale prinţului Bernhard. Cel de-al treilea poate deveni un corolar în contextul împlinirii, sau mai bine zis al neîmplinirii, facile a primelor două.

În 2005, BBC nota că întâlnirile Bilderberg sunt ocaziile în care apar subit politicieni relativ necunoscuţi, iar la scurt timp după aceea îi vedem la cârma celor mai puternice naţiuni. Bill Clinton a participat în 1991, pe când era încă guvernator al statului Arkansas. Tony Blair a fost prezent la întâlnirea din 1993, pe când era încă parlamentar în opoziţie. Toţi preşedinţii recenţi ai Comisiei Europene au participat la întâlnirile Bilderberg înainte de a fi numiţi în funcţie.10

Cel mai recent nume vehiculat a fost cel al preşedintelui european, Herman Van Rompuy. Presa belgiană informa că, în 12 noiembrie 2009, premierul belgian a participat la o cină a grupului la Bruxelles. La scurt timp, Van Rompuy avea să fie ales, în ciuda calculelor analiştilor şi politicienilor, ca primul preşedinte al europenilor. Speculaţiile nu au întârziat să apară.

A crede în coincidenţe la acest nivel ar putea, la un moment dat, să însemne credulitate. Observând cum piesele se aşază, se subînţelege un plan, o agendă. Desigur, după cum recunosc unii membri Bilderberg, nu întotdeauna se ajunge la numirile scontate: exemplu fiind eşecul lui John Kerry la alegerile americane din 2004. Totuşi, dacă rămânem în registrul succeselor, seria de coincidenţe duce în mod logic la o deducţie: nu doar oamenii sunt importanţi, ci şi evenimentele. Astfel, subiectele agendei Bilderberg, adică evenimentele preconizate de ei, sunt de o importanţă capitală. Pentru că realităţile creionate în cadrul discuţiilor mai-marilor lumii ar putea deveni curând tema titlurilor centrale din principalele publicaţii ale planetei.

Agenda mondială Bilderberg 2010

Unul dintre cei mai aprigi urmăritori ai grupului Bilderberg este Daniel Estulin. Jurnalist de investigaţii independent, el a vorbit deschis în Parlamentul European, la începutul lunii iunie 2010, despre „ce este Bilderberg şi de ce ar trebui oprit.” Citat de Times, Estulin pretinde că are o copie a agendei de anul acesta. „Se tem că anumite ţări aflate în dificultate vor părăsi [zona euro] şi moneda euro se va dezintegra. Cel mai mare coşmar este acela că membrii UE s-ar putea întoarce la politici cu orientare naţională.”11

Coşmarul invocat de Estulin pare o imaginea realistă dacă ţinta expresă a liderilor lumii este globalizarea. În cazul acesta, într-adevăr, „experimentul euro”12 nu este doar un scop în sine, ci mai ales un mijloc. După Grecia, Spania ar fi un nou pas. Iar viitorul incert al experimentului ar fi mai aproape de soluţia ultimă a FMI-ului: o bancă globală şi o nouă monedă globală.

O idee bilderbergiană a apărut şi în discursul lui Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI, prezent la înalta conferinţă a Sistemului Monetar Internaţional de la Zurich, din 11 mai anul acesta. Astfel, „în concluzie şi în principiu” şeful FMI propunea ca soluţie „o nouă monedă globală, cu o guvernare robustă şi caracteristici instituţionale, ce s-ar putea erija ca ancoră şi bun liber de riscuri pentru un sistem independent de monedele naţionale. Această bancă globală centrală ar putea servi ca un creditor în ultimă instanţă.”13

Vis sau coşmar, dacă această guvernare viitoare va fi floarea democraţiei sau o dictatură mondială înspăimântătoare, subiectul este demn de a fi monitorizat în lunile şi anii care urmează. Intenţiile par pozitive, maniera diplomatică, iar rezultatele de dorit. Doar că nu se poate identifica cu precizie cât de aproape este lumea de aşa ceva. Chiar Strauss-Kahn îşi destăinuia neîncrederea: „Mă tem că suntem încă prea departe de acel nivel de colaborare globală.”

Ce este sigur la ora actuală este eşecul politic în conducerea lumii. În cuvintele liderului Bilderberg citat de BBC, „când oamenii spun că suntem un guvern secret mondial eu spun că dacă am fi un guvern secret mondial ar trebui să fim teribil de ruşinaţi de noi înşine.” Unii îl cred pe cuvânt şi consideră că întâlnirile Bilderberg sunt ca nişte ocazii de vacanţă la Mediterana, absolut nevinovate, în care relaxarea şi schimbul de idei sunt la mare căutare. Alţii înţeleg exact opusul: adică o perioadă de team building pentru guvernarea neruşinată ce va veni într-un viitor apropiat.


1. Fondatorul Mişcării Europene (European Movement), cea care avea să dea naştere, mai târziu, instituţiei numite Consiliul Europei.
2. O recenzie a numelor participante şi a filosofiei acestui club găsiţi în articolul „Cine sunt stăpânii lumii" din Semnele timpului, noiembrie 2007, disponibil şi în arhiva online.
3. Jonathan Duffy, „Bilderberg - the ultimate conspiracy theory", www.bbc.co.uk, 3 iunie 2004.
4. La Summitul G8 din iunie 2010, în Toronto, au participat liderii celor mai puternice opt ţări. Evenimentul a fost cap de afiş, iar numărul jurnaliştilor prezenţi s-a estimat la 3.000.
5. www.dod.gov http://www.dod.gov/pubs/foi/reading_room/824.pdf
6. „Grupul Bilderberg - adevăraţii conducători ai Americii, www.descopera.ro
7. „Who pulls the strings", www.guardian.co.uk, 10 martie 2001
8. Roger Boyes, John Carr, „Shadowy Bilderberg group meet in Greece", www.timesonline.co.uk, 14 mai 2009.
9. David Rockefeller, „Memoirs", Random House, 2002, pag. 405.
10. „Inside the secretive Bilderberg Group", www.bbc.co.uk, 29 septembrie 2005.
11. Graham Keely, „Secretive Bilderberg Club ready for protests", www.timesonline.co.uk, 3 iunie 2010.
12. www.imf.org
13. www.imf.org