O problemă veșnică: Europa între unificare și prăbușire

217

După încheierea Primului Război Mondial, prin Tratatul de pace de la Saint Germain en Lay, semnat pe 10 septembrie 1919, contele Richard Graf Coudenhove Kalergi publica la Viena manifestul „Paneuropa", în care arată că „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire". Astăzi, după aproape 6 ani de recesiune, ajungem la aceeași concluzie și la aceeași nesiguranţă.

Încă de la imperiul grec antic, la imperiul roman, cel otoman, cel habsburgic, și până la încercările lui Charlemagne, Napoleon, Hitler sau Churchill, întotodeauna a existat ideea și visul unei Europe unite. „Am vrut să pun bazele unui sistem european, a unui cod de legi european, a unui sistem juridic: în Europa va fi un singur popor", declara Napoleon Bonaparte. Dar la fel ca cei dinaintea lui și la fel ca cei care i-au urmat, Napoleon a eșuat în îndeplinirea acestui vis.

Contele Kalergi spunea că „al Doilea Război Mondial a fost, în fond, nu un război între naţiunile europene, ci înfruntarea între trei ideologii, al căror ţel era o Europă unită. Un război între Hitler, Stalin şi Churchill. Hitler voia o Europă unită, sub conducerea celui de-al III-lea Reich; Stalin voia o mare Europă comunistă; Churchill preluase programul paneuropean al unei Europe libere şi unite". Poate cel mai aproape de acest vis a fost Chruchill, dar chiar și astăzi, într-o Europă liberă și unită printr-o uniune monetară, obiectivul pare la fel de îndepărtat, întrucât realităţile economice după 6 ani de recesiune ne obligă să revenim la acceași întrebare veșnică: ce se va alege de Europa?

Istoria a arătat că schimbarea civilizaţiilor, a resurselor, a planurilor și tacticilor, a alianţelor politice și a sistemelor sociale, politice și economice, nu a schimbat cu nimic șansele de reușită ale acestui deziderat. Iată-ne astăzi, în cea mai avansată epocă, puși în situaţia de a recunoaște eșecul proiectului european. În cele 6 luni de campanie electorală din Germania, Angela Merkel a reușit să creeze impresia că recesiunea a cam luat sfârșit, iar instituţiile europene și guvernele altor state au tăcut mâlc. Cei care o susţin, precum Monty Guild, director de investiţii al Guild Investment Management (SUA), vorbesc despre succesul metodei „dragostei dure", adică a impunerii măsurilor de austeritate în sudul Europei, invocând „din ce în ce mai multe date pozitive" ce vin din Spania, Irlanda sau chiar Grecia. În cealaltă tabără, cei care analizează datele concrete ale ratei șomajului, valorii datoriilor raportat la PIB și previziunile de creștere economică din aceste ţări, văd foarte clar că povestea de „succes" a măsurilor de austeritate este o adevărată tragedie pe care încă mulţi o maschează drept altceva.

Ca un rezultat al acestor măsuri, șomajul în rândul grecilor a urcat la un record de 27,6%, sau 70% printre tineri, iar datoria a crescut la 175% din PIB, de la 120%, cât era acum 5 ani. Pentru comparaţie, în Portugalia rata șomajului a ajuns la 16,5%, iar în Spania la 26,3%, pe când în Germania este doar de 5,3%, mult mai mică decât media europeană de 12,1%. Grecia ar trebui să consume al doilea împrumut primit până anul viitor. În prezent se discută despre posibilitatea unui al treilea împrumut, însoţit de alte măsuri de austeritate. „Grecia e într-o cursă spre linia de jos, cu salarii, pensii și condiţii de muncă care se apropie de cele din China," explică Costas Douzinas, profesor de drept la Universitatea Birkbeck din Londra, pentru Guardian.

O Europă cu adevărat integrată este singura soluţie pe care o vede filozoful și sociologul german Jurgen Habermas pentru a ieși din acest puţ fără fund. După părerea sa, niciun număr de cure de austeritate, oricât de drastice, nu vor fi suficiente pentru a corecta dezechilibrele economice, din moment ce de la început s-a pornit prost, cu o uniune politică niciodată dusă până la capăt. Aceste dezechilibre ar putea fi restabilite, pe termen mediu, doar cu ajutorul unei politici bugetare, economice şi sociale comune, sau măcar de comun acord, iar pe termen lung, „dacă nu vrem să ne prăbușim, ar fi bine să cerem cetăţenilor să ne spună ce cred despre un posibil Kerneuropa [nucleu european] democratic", scrie în Der Spiegel. Este însă acest lucru posibil?

Întrebat dacă este convins că criza din zona euro s-a terminat, fostul director al rezervei Federale din SUA, Alan Greenspan, a spus clar: „Nu". El a explicat mai departe: „Am observat de mult timp încercările diferitelor naţiuni de a se uni sub o monedă comună, dar este ceva foarte greu de făcut. Majoritatea oamenilor care studiază acest subiect spun că este nevoie de o consolidare politică, ceea ce este un lucru foarte greu de obţinut. Felul în care oamenii acţionează este fundamental legat de cultură. Iar cultura Greciei nu este la fel ca cea a Germaniei și să le fuzionezi în ceva comun este extrem de dificil", citează BBC. Iată un alt motiv pentru care cei care cred totuși în posibilitatea existenţei statelor unite ale Europei nu ar putea să se aștepte în mod realist ca o unificare adevărată a Europei, una politică, să fie astăzi mai ușoară decât atunci când a încercat Napoleon sau Hitler.