Premiul Nobel pentru o erezie?

58

Premiul Nobel pentru Medicină 2010 a fost acordat părintelui fertilizării in vitro. Decizia Academiei Suedeze, inacceptabilă pentru marile biserici creştine, a aprins din nou dezbaterea dintre știinţă şi religie.

Robert Edwards„Comitetul Nobel al Institutului Karolinska a decis azi acordarea Premiului Nobel pentru Medicină 2010 lui Robert Edwards pentru dezvoltarea terapiei umane a fertilizării in vitro [FIV]. Rezultatele sale au făcut posibilă tratarea infertilităţii, o condiţie medicală care afectează mai mult de 10% dintre cupluri la nivel mondial. Aproximativ patru milioane de indivizi au fost născuţi până acum prin FIV. Mulţi sunt deja adulţi, iar unii au devenit deja părinţi. Un nou domeniu al medicinei a fost inaugurat, iar Robert Edwards a condus procesul pe întregul parcurs, de la descoperirile fundamentale, la terapia FIV curentă, care este un succes. Contribuţiile sale reprezintă o piatră de hotar în dezvoltarea medicinei moderne.”1
„O ştire excepţională.” (Louise Brown, primul copil din lume născut în urma concepţiei în eprubetă.)
„Un gest complet inadecvat.” (Purtătorul de cuvânt în probleme de bioetică al Vaticanului.)
Atât Biserica Catolică, cât și Biserica Ortodoxă Rusă au reacţionat criticând acordarea Premiului Nobel. Poziţiile lor împotriva procedurii FIV nu sunt noi, în timp ce majoritatea bisericilor creștine2 din lume sunt de acord cu FIV doar în funcţie de anumite condiţii și detalii ale procedurii. Presa internaţională a mediatizat imediat poziţia marilor biserici în timp ce o parte a celei italiene a criticat fără menajamente poziţia cunoscută a Vaticanului. „Nu diavolul este în spatele lui Robert Edwards, cum pare să suspecteze biserica, ci pasiunea pentru ştiinţă şi încercarea de a satisface dorinţa femeilor de a fi mame”, scria într-un editorial din La Repubblica. „Edwards a ajutat – nu a distrus – milioane de oameni”, puncta Corriere della Sera, în timp ce L’Unita nota ironic, sub fotografia lui Edwards alături de doi copilaşi născuţi prin procedura fertilizării in vitro: „Ereticul.”3

Ce au în comun Robert Edwards și Charles Darwin

Fertilizarea în vitro i-a adus lui Robert Edwards premiul Fundaţiei Lasker4, echivalentul american al Premiului Nobel, încă din 2001. În discursul de decernare rostit de Joseph Goldstein, un laureat Nobel pentru Medicină, el a făcut comparaţia curajoasă între ceea ce, în opinia sa, erau două mari pietre de hotar ale omenirii: publicarea cărţii Originea speciilor, a lui Darwin, şi succesul procedurii FIV.

„Originea speciilor şi naşterea primului copil conceput în eprubetă au iscat două dintre cele mai violente controverse în istoria biologiei şi medicinei. Dacă specia umană a evoluat prin selecţie naturală în locul creaţiei divine, atunci Biblia nu poate fi adevărată literal. Dacă fiinţele umane pot fi concepute în eprubete de oameni de ştiinţă, atunci actul concepţiei şi-a pierdut mult din taina sa. Ca instigatori ai revoluţiei ştiinţifice, Darwin şi Edwards au fost subiectul unei critici personale vitriolice.”5

Goldstein i-a descris plastic pe criticii FIV ca pe o „trinitate neobişnuită: presă, papă şi proeminenţi laureaţi Nobel”. După nouă ani, observaţiile lui Goldstein au fost reiterate de comitetul Nobel: „Privind retrospectiv, este uimitor că Edwards a fost capabil nu doar să răspundă continuei critici a FIV, ci a rămas atât de perseverent şi neabătut în urmărirea viziunii sale ştiinţifice.”

De ce a venit Nobelul atât de târziu?

În urmă cu două decenii, îşi aminteşte Jeffrey Steinberg, un medic american ce oferă servicii FIV în clinica sa, primea la birou scrisori anonime cu texte de genul: „Copiii din eprubetă nu au suflet.” Situaţia era nouă, fără precedent. Aceşti copii s-au dezvoltat însă normal, reuşind chiar să dea naştere pe cale naturală propriilor copii. „Fertilizarea in vitro s-a dovedit a fi o binecuvântare”, declara, pentru Jerusalem Post, Joseph Schenker, preşedinte al International Academy of Human Reproduction, susţinând că l-a propus pe Edwards pentru premiul Nobel încă de acum 15 ani.

Cu siguranţă că realitatea următoarei generaţii a fost determinantă în decernarea premiului acum. Ideea s-a regăsit și în motivarea oficială a comitetului Nobel. Primul copil conceput în eprubetă a fost Louise Brown, născută în Anglia, pe 25 iulie 1978. În 2007 a născut natural primul ei copil. La auzul veştii despre acordarea Premiului Nobel lui Edwards, ea şi mama sa au afirmat că „sunt atât de fericite că unul dintre pionierii FIV a primit recunoaşterea pe care o merita”. În 1981 se năstea Elizabeth Comeau, primul copil al Americii conceput prin intermediul FIV. La rândul ei, a dat naştere, în toamna aceasta, primului său copil, conceput natural. Descriindu-şi soarta, Elizabeth dă nota controversei actuale: „Am apărut în pofida voinţei Vaticanului.”6

Casa e bine făcută. Dar uşa e pe dos.

Aşa a etichetat Vaticanul procedura FIV, în cuvintele episcopului Ignacio Carrasco de Paula, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă. El a recunoscut valoarea cercetării lui Edwards prin care „s-a deschis un nou şi important capitol în domeniul reproducerii umane”. Totuşi a insistat asupra efectelor secundare, o suită de probleme morale şi legale, între care cea mai importantă este aceea a gestionării embrionilor umani.

„Fără Edwards nu am fi vorbit de o piaţă de ovocite. Fără Edwards nu ar fi fost congelatoare pline de embrioni care aşteaptă să fie transferaţi într-un uter sau, cel mai adesea, folosiţi pentru cercetare sau lăsaţi să moară, abandonaţi şi uitaţi de toţi. (…) Este o problemă pentru care laureatul Nobel este responsabil”7 , a declarat Carrasco de Paula, apreciind că decizia de la Stockholm reprezintă „un gest complet inadecvat”.

Vaticanul a reconfirmat poziţia printr-un document emis de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Medicale Catolice.8 Incriminând subminarea demnităţii fiinţei umane, medicii catolici au cerut eliminarea unei „culturi în care [embrionii] sunt priviţi ca marfă, şi nu aşa cum sunt în realitate, indivizi umani preţioși.” Şi alte personalităţi catolice italiene9 au susţinut poziţia Vaticanului, cunoscută încă din anul 2008, când Biserica Catolică a emis documentul Dignitas Personae.10

Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat, la rândul său, decizia de atribuire a Premiului Nobel pentru Medicină. „Biserica consideră că toate aceste metode FIV, care implică stocarea şi distrugerea în continuare a aşa-numiţilor embrioni în exces, sunt, din punct de vedere moral, inacceptabile”, a susţinut protopopul Nikolai Balaşov, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru Interfax. Poziţia Bisericii Ortodoxe se bazează pe convingerea că „un embrion este un viitor om şi nu doar o acumulare de celule sau o parte a corpului mamei”.

Pe lângă problema pusă în discuţie de Vatican, una dintre dilemele ridicate de ortodoxia rusă este aceea a „problemei identităţii fiinţei umane şi autînţelegerii” întrucât, în urma procedurii FIV, „teoretic, copilul poate avea doi taţi, unul biologic şi altul care l-a crescut, şi două mame, una biologică şi alta care l-a purtat în timpul sarcinii.”1

FIV se desfășoară în afara actului sexual normal

În cazul ortodoxiei române un document foarte des citat în problema FIV este „Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România”. Volumul de 445 de pagini, scris de un medic şi un teolog, alocă un capitol întreg argumentării împotriva FIV2. Alături de problemele ridicate de Vatican și Biserica Ortodoxă Rusă, respectiv soarta embrionilor și identitatea fiinţei, ortodoxia română comentează aspecte ce ţin de procedura în sine, desfășurată în afara actului sexual conjugal. Argumentele citate vin din partea mai multor autori, bioeticieni. Cristina Gavrilovici atrage atenţia că sintagma „părinţi” devine doar o terminologie, în condiţiile în care nu se poate spune decisiv dacă cel ce „împlineşte faza decisivă a procreării este un străin sau o echipă de străini, în locul cuplului.”3 Hugo Tristram Engelhardt Jr. identifică aspecte morale care ţin de colectarea spermei donatorului în afara actului sexual (procedeu asociat cu masturbarea), în timp ce inseminarea în sine are loc tot în afara actului sexual. În plus, dacă inseminarea vine de la un donator altul decât soţul pacientei, sau e cazul unei mame purtătoare, procedura poate fi asociată cu adulterul.4

Dosar FIV România

În România primul copil conceput prin fertilizarea in vitro s-a născut în 1996, în Timişoara.
Conform datelor oferite de MedLife, în România, aproximativ 30% dintre femeile de peste 35 de ani sunt infertile şi media ajunge la 50% atunci când se depăşeşte vârsta de 40 de ani.
Actualmente sunt 15 centre în ţară care fac, anual, cca 5.000 de fertilizări in vitro.
S-au înregistrat însă şi abuzuri notabile, clinica Global Art fiind închisă în 2005, urmată, în 2009, de clinica Sabyc. Acţiunile au fost demarate în urma sesizărilor unor paciente atât cu privire la condiţiile precare, cât şi la activităţi ilegale, cum ar fi prelevarea sau donarea de material genetic contracost.
Medicul Gheorghe Peltecu, director al Maternităţii Filantropia, care oferă servicii FIV, este de părere că „reglementările trebuie foarte bine precizate şi din punct de vedere legal, pentru a nu permite nici cel mai mic derapaj de la tot ceea ce înseamnă regula bunului- simţ sau a eticii.”

Infertilitatea – o problemă fecundă în Biblie

Deși citată de presă trunchiat, tendenţios și în afara cadrului biblic care îi este reper, poziţia bisericii și a cuplurilor creștine merită evaluate prin prisma Scripturii.

În Biblie, actul de a da viaţă Îi aparţine exclusiv lui Dumnezeu, fiind recunoscut de proto-părinţii Adam şi Eva, de patriarhul Iov, de psalmistul David şi de înţeleptul Solomon (Geneza 1:28; Iov 31:15; Psalmi 139:13-14; Eclesiastul 11:5). Biblia conţine însă referiri explicite la problema infertilităţii. În timp ce fertilitatea a fost considerată un semn al binecuvântării divine încă de la Adam şi Eva („creşteţi, înmulţiţi-vă”, Psalmi 127:3), lipsa copiilor era văzută ca un blestem sau ca o piedică divină (Geneza 20:18).

Cititorul poate fi uimit de prezenţa infertilităţii la unele dintre personajele de maximă importanţă ale Bibliei. Între cei ce s-au confruntat cu această criză sunt: Avraam şi Sara (Geneza 11:30, 18:11), Isaac şi Rebeca (Geneza 25:21), Iacov şi Rahela (Geneza 30:1, 2), părinţii profetului Samuel (1 Samuel 1:5), părinţii judecătorului Samson (Judecători 13:2) sau ai profetului Ioan Botezătorul (Luca 1:7).

Fiecare criză a acestor familii de sfinţi dovedește un desfășurător pe aceleași coordonate, înainte și după eveniment: omul își manifestă dorinţa de a avea urmași, își recunoaște incapacitatea de procreare și Îi cere lui Dumnezeu rezolvarea crizei. Apoi, Dumnezeu este Cel care deblochează situaţia, în ciuda şi în afara intervenţiilor omeneşti, naşterea are loc, cu titlu de miracol, iar copilul născut prin intervenţie divină primește o misiune specială.

„Joaca de-a Dumnezeu” sau „cercetători pe urmele Sale”?

Atunci când știinţa desfășoară activităţi de pionierat în domenii considerate tabu, în special în zonele puterii creatoare de viaţă5, titlurile de presă incriminează rapid și invariabil „joaca de-a Dumnezeu”. Cercetătorii care nu au religia între punctele de reper critică reacţia bisericii pe care o văd ca o instituţie retrogradă. În schimb, oamenii de știinţă religioși își justifică poziţia afirmând că, în faţa tainei vieţii ei și puterii lui Dumnezeu, ei sunt doar „cercetători pe urmele Sale”. Situaţia nu e una simplistă.

Procedura FIV are, fără îndoială, plusuri și minusuri cu serioase implicaţii. Pierderea milioanelor de embrioni, incertitudinea asupra identităţii umane, aspectele morale ce ţin de o procedură mai degrabă tehnică, de laborator, sunt critici valide ce nu pot fi trecute cu vederea. „Industria designului de copii” este o realitate6 care ne confruntă. Biserica nu are cum să nu ia poziţie în faţa acestor probleme, indiferent de plafonul până la care oamenii de știinţă își pun sau recunosc problemele de morală sau etică.

Din perspectiva plusurilor, prin procedura FIV știinţa a facilitat incontestabil procesul reproducerii speciei umane. Iar biserica apreciază această contribuţie ca atare. Sunt familii care, în faţa unui tratament chimioterapic, își doresc conservarea materialului genetic sexual. Altele sunt interesate de identificarea cât mai rapidă a unui sindrom și eliminarea altor riscuri genetice în dezvoltarea viitorul lor copil. Inseminarea, în cazul oligospermiei, este de asemenea un pas înainte în care știinţa suplinește o insuficienţă a organismului. În ultimă instanţă, concepţia în sine, nașterea a milioane de copii normali, prin procedura FIV, este un fapt incontestabil, care a adus bucurie și împlinire familiilor lor.

Viaţa ca un premiu

În general, creștinii care aleg procedura FIV decid ca un cuplu bine închegat, ai cărui parteneri se iubesc și caută împlinirea. Imixtiunea unui terţ, donator extern de spermă, de ovule sau a unei mame purtătoare, este respinsă ca un artificiu ce ridică serioase probleme etice. Deși soluţia favorită a bisericii este adopţia de copii, sunt familii de creștini, credincioși sinceri, care, după o evaluare amănunţită a opţiunilor, a riscurilor și implicaţiilor, au apelat la procedura FIV, iar acum sunt familii împlinite.7

Teologul Calvin B. Rock, doctor în etică religioasă, recunoaște faptul că provocările etice ale FIV sunt reale și mari, iar opţiunile de mai sus sunt privite de creștini din perspective diferite. Totuși „niciunul dintre cei ce caută să știe voia lui Dumnezeu și să aducă binele familiei și societăţii nu le va privi cu ușurătate.”8 Punctul de reper pentru un cuplu creștin infertil, ce ia în calcul FIV, rămâne cunoașterea personală a voii lui Dumnezeu. Aici este locul geometric al liniștii, în arena de conflict între știinţă și religie: procedura FIV este permisă, dar nu cu orice preţ.

Atunci când știinţa încalcă etica, FIV devine un experiment de laborator, pe o cultură embrionară, în care prea puţin contează dacă „produsul” e un pui de om sau de șobolan. Probabil că ar merita Premiul Nobel pentru Medicină, dar și condamnarea pentru crime împotriva umanităţii. Nici biserica nu este însă în măsură să dea viaţă! Rolul ei este acela de a oferi cadrul moral în care viaţa poate fi evaluată la adevărata ei calitate, de creaţie și taină divină.

Asemenea dinamitei lui Alfred Nobel, este impresionant potenţialul spre bine sau spre rău al FIV. Și această situaţie atrage după sine o înaltă responsabilizare. În fond, implicaţi aici sunt nu doar cei ce practică procedura (medicii), ci și de cei ce o cer (pacienţii); cei care îi delimitează traseul și cadrul legal (legislatorii), dar și cei ce o mediatizează (presă, premii); cei ce o dezvoltă prin cercetare (știinţă și tehnică), dar și cei ce îi oferă suportul material (sponsori).


1Extrase din anunţul şi rezumatul de presă la acordarea premiului, www.nobelprize.org
 2http://www.ivf-worldwide.com/Education/christianity.html
3 „Vatican keeps up attack on Nobel committee over IFV", Reuters, 5 octombrie 2010

4 Nu mai puţin de 80 de laureaţi Lasker au devenit, ulterior, laureaţi Nobel, 28 dintre ei în ultimele două decenii. Robert Edwards nu face excepţie.

5Albert Lasker Clinical Medical Research Award, Award Presentation by Joseph Goldstein, www.laskerfoundation.org

6„Primul «copil de eprubetă» american a devenit mămică", www.semneletimpului.ro, 9 august 2010.

7 „Vatican criticizes Nobel Prize award to in-vitro pioneer", CatholicCulture.org, 5 octombrie 2010

8 „IVF opened «wrong door» to treat infertility: Vatican official", National Catholic Reporter, 4 octombrie 2010

9 De exemplu, Luciano Romano, profesor şi preşedintele Asociaţiei Italiene pentru Ştiinţă şi Viaţă; Roberto Colombo, profesor şi membru al Academiei Pontificale şi al Comitetului Naţional de Bioetică.

10Documentul emis de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei poate fi consultat la www.usccb.org

1„Biserica Ortodoxă Rusă a condamnat decizia de atribuire a Premiului Nobel pentru Medicină lui Robert Edwards", http://logos.md

2 Dr. Christa Todea-Gross, Preot Prof. Dr. Ilie Moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Cluj Napoca, Editura Renaşterea, 2008, http://pentruviatacluj.ro

3 Cristina Gavrilovici, Introducere în Bioetică, Iaşi, Junimea, 2007, p. 84

4H. Tristram Engelhardt Jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă, Sibiu, Editura Deisis, 2005, p. 337
5 Clonarea, acceleratorul de particule, bacteria sintetică, proiectul genomului uman, fertilizarea in vitro.

6„Alegerea sexului viitorului copil este criticată ca industrie", www.semneletimpului.ro, 10 august 2010.

7Vezi un caz tipic, într-un interviu prezentat în http://www.adventistreview.org/article.php?id=1772

8 Calvin B. Rock, „Marriage and Family", Handbook of SDA Theology, Review and Herald, 2000, p. 742