India: Caz de viol provoacă proteste uriaşe

132

În medie, în India, se petrece un viol la 18 ore, şi asta conform datelor oficiale. În realitate, numărul este mult mai mare. De data acestea, un caz a umplut paharul şi mii de indieni au ieşit pe străzi să ceară dreptate.

Pe 16 decembrie, o tânără studentă în vârstă de 23 de ani a fost violată de cinci bărbaţi aflaţi în stare de ebrietate, într-un autobuz. După ce au terminat, au aruncat-o pe stradă aproape goală.

Deşi conform tradiţiei în India, victima unui viol este responabilă pentru ce i s-a întâmplat şi este marginalizată, de data acestea mii de protestatari au ieşit în stradă să o apere. Femei, bărbaţi şi oameni în vârstă au ieşit pe străzile din New Delhi, scandând „Vrem justiţie" şi „Spânzuraţi-i pe violatori!".

Poliţia a intervenit şi au început lupte de stradă, atunci când manifestanţii au încercat să intre în palatul prezidenţial din New Delhi. Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi bastoane de cauciuc pentru dispersarea lor.

În oraşul Imphal, capitala statului Manipur, poliţiştii au deschis focul asupra protestatarilor care cereau pedeaspa capitală pentru violatori, iar un jurnalist de televiziune a fost ucis, conform AFP.