Apocalipsa de acum un secol

750

Îngeri, demoni, Apocalipsă. Aceștia sunt termenii care ar putea caracteriza foarte bine atmosfera începutului de secol XX. În mod surprinzător, concepţiile religioase au avut un rol determinant în declanșarea primului război mondial. Iar efectele se resimt până astăzi.

Atunci când istoricii analizează prima conflagraţie mondială, cauzele care apar în mod preponderent sunt de ordin politic. Naţionalismul, colonialismul, diplomaţia secretă sunt printre cele mai menţionate subtilităţi ale războiului. Iar atentatul de la Sarajevo a fost doar pretextul unui război care nu mai putea fi evitat.

Există însă și istorici care sunt preocupaţi de descifrarea unei cauze ignorate de mediul academic. Substratul religios al războiului a conturat derularea operaţiunilor militare și i-a motivat pe soldaţi să se sacrifice.

Mai mult decât atât, spun experţii, realităţile religioase și politice de astăzi – războaiele în curs de desfășurare, contestarea frontierelor și relaţiile diplomatice ostile – își au rădăcinile în conflictul mondial care a început la 28 iulie 1914.

 Religia a deschis ușile războiului

„Nu se poate înţelege pe deplin acest război fără investigarea dimensiunilor sale”, a declarat Jonathan Ebel, profesor de religie la Universitatea din Illinois, în cartea apărută recent, „Credinţa în luptă: Soldatul american în Marele Război”.

În opinia autorului, mentalitatea oamenilor era configurată religios, dar nu în sensul pașnic al acesteia, ci într-o manieră cât se poate de ofensivă. „Aș vrea să fiu primul care să spună că Marele Război nu a fost un război cu implicaţii religioase, însă o mare parte din înţelegerea oamenilor cu privire la ceea ce făceau în război sau de ce războiul a avut un sens pentru ei vine din religie”, a comentat Ebel.

Experienţele prin care oamenii au trecut ar fi trebuit să fie foarte bulversante pentru credinţele lor, însă lucrurile nu au stat deloc așa, a spus Ebel. Pe baza materialelor studiate a concluzionat că războiul nu a fost pentru cei mai mulţi americani o experienţă dezamăgitoare. „Mai degrabă, le-a confirmat iluziile pentru care au intrat în război”, susţine profesorul american.

Soldaţii notau texte din Sfânta Scriptură pe măștile de gaze, își marcau calendarele cu o cruce pentru fiecare zi în care au supravieţuit sau răsfoiau paginile ziarului militar Stars and Stripes pentru a se delecta cu versuri care îi comparau cu eroii Vechiului Testament.  Drept urmare, „cultura antebelică a Americii i-a dat acesteia imagini, idei și convingeri perfect adaptate războiului”.

Mesianismul războinic

Ebel nu este singurul autor interesat să surprindă substratul religios al Primului Război Mondial. O expunere asemănătoare o face și Philip Jenkins, profesor de istorie și religie la Universitatea Baylor.

Conform analizei acestuia, mai multe ţări – în special Rusia și Germania – au perceput războiul ca o împlinire a destinelor lor unice în Împărăţia lui Dumnezeu. Însă, Europa nu putea asigura spaţiu pentru atât de multe ţări cu aceeași aspiraţie.

Dacă nu înţelegem imaginaţia mesianică și apocaliptică folosită de către toate părţile combatante și impactul major al răspândirii acestor imagini, asupra configurării ostilităţilor, atunci nu putem spera într-o înţelegere corectă a războiului. Ideea de cruciadă a fost una care a alimentat sensibilităţile și convingerile religioase ale timpului. (vezi aici un articol ST pe această temă)

Jenkins a exemplificat cu numeroase imagini biblice care redau îngeri sau demoni, dar și mesaje apocaliptice utilizate de părţile implicate în război pentru a justifica lupta. Nu este de mirare, scrie el, că războiul a fost adesea ilustrat ca având conotaţii „apocaliptice” sau chiar un Armaghedon (bătălia finală amintită în Noul Testament în urmă căreia se va restabili un regat ceresc).

 Îngerii și fanteziile soldaţilor

„Aș putea rescrie aproape toată cartea mea făcând trimitere doar la îngeri”, a spus Jenkins, citând una dintre cele mai frecvente fantezii religioase ale războiului.

Istoria confirmă episoade de apariţie a îngerilor, așa cum a fost cel petrecut în timpul Bătăliei de la Mons, când soldaţii englezi au fost atacaţi de cei germani. Cu acea ocazie, un personaj straniu și-a făcut apariţia din cer, pe care unii l-au asemuit cu Ioan Botezatorul.

Supranumit „Îngerul din Mons”, acest soldat fantomă a suscitat interesul chiar mult timp după terminarea războiului, cei fascinaţi de știinţe paranormale  neezitând să susţină că a fost manifestarea unor extratereștrii. Pentru cei religioși lucrurile erau mai clare: Dumnezeu intervenise în mod miraculos.

O poveste la fel de incredibilă îi aparţine unui căpitan britanic. Acesta se afla în micul orăşel belgian Bethune. În timpul focului de artilerie, soldaţii infanteriei germane fugeau în dezordine din motive inexplicabile. Ulterior, prizonierii interogaţi au relatat aproape aceeaşi istorie. O formaţie de cavalerie albă a fost văzută sus pe deal. Germanii au tras împotriva ei, dar fără efect. Apoi, speriaţi, au luat-o la fugă.

Chiar dacă  soldaţii fantomă au fost creaţia unui poet britanic, Arthur Machen (care afirma că întregul fenomen se bazează pe o povestire a sa, intitulată „Stafiile”), atunci când a subliniat că aceștia erau doar rodul unei ficţiuni, oamenii l-au acuzat că intenţionează să  suprime adevărul. O idee religioasă comodă, bine înrădăcinată, era imposibil de a mai fi eliminată. Războiul o confiscase pentru totdeauna.

Așteptări și urmări distructive

Experienţele de acest gen au marcat desfășurarea ostilităţilor. Sunt fictive? De ce nu ar fi și adevărate? Este greu de răspuns unei asemenea întrebări. Interesant este că nimic de genul acesta nu poate fi relatat în desfășurarea celeilalte conflagraţii mondiale. Una care a fost mult mai intensă și cu mult mai multe victime. „În al Doilea Război Mondial au existat sute de relatări despre îngeri, dar toate acestea au fost inserate în filme și cărţi care au fost în mod clar rezultatul fanteziei și ficţiunii. Dar poveștile despre îngeri din timpul Primului Război Mondial au fost luate în serios”, a spus Jenkins.

Ceea ce nu se poate contesta este faptul că Primul Război Mondial a fost generat de o anumită euforie religioasă în care prezenţa îngerilor apocaliptici își puteau găsi ușor locul. Credinţa oamenilor merită întotdeauna să fie apreciată. Însă nu și atunci când permite conturarea unor scheme apocaliptice care le menţin oamenilor iluzii fără suport.

Prima conflagraţie mondială poate constitui un avertisment cu privire la derapajele pe care religia le poate cunoaște atunci când oamenii construiesc în mod excesiv idealuri terestre. Indiferent cât de argumentate pot fi. Urmările au fost catastrofale, iar multe dintre ele au continuat să se manifeste și în deceniile următoare.

Dacă nu ar fi existat o Germanie învinsă și visul ei mesianic spulberat, nu ar fi existat un Hitler. Și nici Holocaustul. În multe feluri, harta Orientului Mijlociu, așa cum o știm în 2014, își are originea în urma Primului Război Mondial. Trăim încă sub efectele unui război neterminat.