Biserica Mormonă îşi cere scuze pentru botezarea postumă a doi evrei

678

Biserica Mormonă şi-a cerut scuze public marţi pentru un gest care i-a șocat chiar și pe liderii bisericii. Un membru a realizat (scriptic) botezul postum al părinţilor lui Simon Wiesentahal, supravieţuitor al Holocaustului şi apărător al drepturilor evreilor.

Biserica Mormonă şi-a cerut scuze public marţi pentru un gest care i-a șocat chiar și pe liderii bisericii. Un membru a realizat (scriptic) botezul postum al părinţilor lui Simon Wiesentahal, supravieţuitor al Holocaustului şi apărător al drepturilor evreilor.

Reprezentanţii Bisericii Mormone au precizat că botezul a fost iniţiativa unui membru al bisericii, care a fost disciplinat după descoperirea faptei. „Biserica Mormonă regretă profund că implicarea unui membru a condus la aducerea folosirea nejudicioasă a numelor acestor persoane”, a declarat Michael Purdy, purtătorul de cuvânt al biserici. El a adăugat că membrului respectiv i s-a interzis pe viitor accesul la arhivele cu genealogiile membrilor bisericii.

Reprezentanţii comunităţii evreiești au reacţionat la rândul lor, declarându-se insultaţi de încercarea de a schimba religia unor victime ale Holocaustului, care au murit pentru credinţa lor. În plus, botezul evreilor a fost interzis încă din anul 1995, printr-un acord între liderii mormoni şi iudei. „Botezul este un cuvânt dureros şi denigrator pentru cei mai mulţi evrei”, a declarat Gary Mokotoff, un evreu specialist în cercetare genealogică. „Acest ritual ne aminteşte de persecuţiile suferite de evrei în trecut, atunci când evreii aveau de ales între a se boteza creştini sau a fi ucişi”, a continuat el.

Ritualul este cu atât mai controversat cu cât aceasta nu este prima dată când se discută această problemă. Membrii bisericii mormone au mai recunoscut că au botezat postum pe teroriştii din atacurile de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, câţiva papi catolici, pe William Shakespeare, pe Ioana D’Arc, pe Anne Frank, pe Elvis Presley şi chiar și pe mama preşedintelui Obama. În 2002, directorul departamentului de istorie al Bisericii Mormone a recunoscut pentru revista „The New Yorker” faptul că nu mai puţin de 200 de milioane de persoane au avut parte de un botez postum.

Ritualul mormon de botezare a celor morţi are ca scop „salvarea” acelora care nu au fost botezaţi în timpul vieţii.

Surse: Reuters, Associated Press, Los Angeles Times

Niciun articol afișat