A fost odată o ţară. Viaţa palestinienilor din teritoriile ocupate

893

Palestinienii din Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est trăiesc sub ocupaţie israeliană din 1967. Mâine, autorităţile israeliene se pregătesc să înfrunte furia strânsă de palestinieni în toţi aceşti ani, când 2.000.000 de persoane vor protesta faţă de ocupaţia israeliană în „Marşul global spre Ierusalim".

Comunităţi din întrega lume vor scanda mâine pentru „eliberarea Palestinei şi a capitalei sale, Ierusalimul", într-un eveniment orchestrat de Comitetul Central Internaţional, format din 42 de delegaţi, de pe cinci continente.

Egipt, Libia, Iordan şi Siria s-au angajat să deplaseze 1 milion de oameni spre graniţe, în punctul cel mai apropiat faţă de Ierusalim, iar grupuri din ţări depărtate, precum Germania, Elveţia sau Canada vor organiza marşuri în pieţe publice şi în faţa ambasadelor Israelului.

Protestele, care se vor a fi paşnice, comemorează mâine „Ziua Pământului", când pe 30 martie 1976, şase arabi israelieni au fost ucişi în protestele împotriva exproprierii pământurilor. Marşul de anul trecut s-a soldat cu 13 morţi, scenariu pe care autorităţile israeliene îl iau în considerare şi anul acesta.

Care e problema palestinienilor?

„Avem un singur ţel. Să existăm. Şi vom exista", spunea Mahmoud Abbas, liderul Autorităţii Palestiniene înaintea Adunării Generale pentru recunoaştrea statului palestinian de către ONU, pe 23 septembrie 2011.

Atât istoria Palestinei cât şi a Israelului sunt marcate de războaiele pentru teritoriu. În 1947, ONU a decretat partajarea Palestinei în două state, unul evreiesc și unul arab, din momentul retragerii mandatului britanic, în mai 1938, decizie respinsă până în ziua de azi de către lumea arabă.

Proclamarea independeţei statului israelian, în mai 1948, a dus la un conflict armat în urma căruia 700.000 de mii de palestinieni s-au refugiat în Cisiordania, în Gaza și în ţările arabe vecine. Un zid a traversat Ierusalimul, separând Ierusalimul de Est de cel vestic.

De atunci înainte conflictele s-au ţinut lanţ, într-un efort al palestinienilor de a se organiza într-un stat şi un efort diametral, din partea Israelului, de a împiedica acest lucru. Cert este că Israelul îşi continuă nestingherit ocupaţia, singura ocupaţie din lume, deşi este considerată ilegală, sub legea internaţională.

La cererea preşedintelui Abbas ca ONU să recunoască statul palestinian, Israelul a reacţionat anunţând continuarea procesului de colonizare a Ierusalimului de Est, prin construirea a încă 2.000 de locuinţe, pe lângă cele 500.000 deja existente.

În luna februarie, după ce ultimele negocieri de pace între Palestina şi Israel s-au terminat fără a se lua nicio decizie, Abbas a semnat o înţelegere pentru formarea unui guvern comun cu liderul grupării Hamas, Khaled Meshaal, grupare teroristă dedicată distrugerii Israelului.

Israelul a contestat înţelegerea, şi nu acceptă prezenţa Hamas în cadrul eforturilor de obţinere a păcii. La 13 februarie, ministrul de externe israelian Avigdor Lieberman a respins solicitările preşedintelui palestinian privind reluarea negocierilor de pace directe, în special pe cele legate de îngheţarea colonizării, informează AFP.

„Nu acceptăm nicio somaţie, vreo condiţie prealabilă sau îngheţarea construcţiilor în Ierusalim de Est sau Gaza", menţionează un comunicat al biroului de presă al Ministerului de Externe israelian.

Viaţa palestinienilor în teritoriile ocupate

Viaţa palestinienilor în teritoriile ocupate se poate reduce la două cuvinte: violenţă şi sărăcie. Baheja Sharabati şi familia ei locuiesc în zona H2 din oraşul Hebron, teritoriu ocupat de 30.000 de palestinieni şi 500 de evrei, sub controlul aramatei israeliene. Libertatea de mişcare a locuitorilor palestinieni a fost redusă la minim, israelienii acuzând pericolul de atacuri teroriste. Ca un rezultat al acestor restricţii, jumătate dintre afacerile locale au dat faliment în ciuda ajutoarelor financiare din parte Naţiunilor Unite.

Familia Sharabat trebuie să se descurce cu o sumă de doar 51 de dolari pe lună. Femeile palestiniene îşi vând toate bijuteriile pentru a face rost de bani. Doar că şi acestea se termină. Soţul lui Baheja este îngropat în datorii către şeful său, şi situaţia aceasta nu este o excepţie, le-a povestit femeia, celor de la Crucea Roşie, care o ajută cu alimente în fiecare lună.

Numai banii pentru o fântână care să le ofere apă curată a costat 223 de dolari. Ei nu pot decât să spere că atunci când fiica cea mare va termina studiile, îi va ajuta să plătească datoriile. Deocamdată trebuie să trăiască de pe o zi pe alta. Baheja Sharabati speră că măcar vor fi în siguranţă cât timp soţul ei nu este oprit de soldaţii israelieni să meargă la muncă.