Organizaţia nonprofit Human Rights Watch și-a publicat recent raportul anual, în care rezumă ce a mers prost și ce a mers bine în practicile privind drepturile umane din peste 90 de ţări, în anul precedent. Una dintre concluziile despre 2017 este că populismul poate fi înfrânt.

„Acum un an părea că urcarea la putere a populiștilor autoritarieni avea să fie de neoprit”, a declarat Kenneth Roth, directorul executiv al organizaţiei, făcând aluzie la victoria lui Donald Trump la alegerile din noiembrie 2016. Raportul de anul trecut al Human Rights Watch spunea că victoria lui Trump a contribuit la „compromiterea sistemului de drepturi umane stabilit după Război”. Un grup de lideri puseseră mâna pe putere atrăgând sprijin prin demonizarea minorităţilor, prin atacarea principiilor drepturilor omului și prin subminarea instituţiilor democratice. Însă anul acesta avem motive să sperăm, crede Roth. O reacţie populară de opoziţie, manifestată în multe ţări de pe glob, a limitat agendele populiste. Însă, acolo unde populismul nu întâlnește nicio forţă contrară, are loc să înflorească la dimensiuni îngrijorătoare.

Această luptă care trebuie purtată a făcut ca multe ţări vestice, precum SUA și Marea Britanie, apărători tradiţionali ai drepturilor omului, să se întoarcă spre sine, lăsând în spate o lume tot mai fragmentată. Marile ţări europene, cum sunt Germania și Franţa, au avut propriile lupte de politică internă de dus și nu au preluat rolul lăsat neacoperit de SUA și Marea Britanie. Nici alţi parteneri europeni nu s-au arătat mai breji. Iar democraţii precum Australia, Brazilia, Indonezia, Japonia sau Africa de Sud rareori au fost auzite să ia apărarea drepturilor omului, notează Roth.

Retragerea atâtor guverne care ar fi putut milita pentru drepturile omului a lăsat calea deschisă pentru atrocităţi în masă în Yemen, Siria, Burma și Sudanul de Sud, sfindând standardele internaţionale și subminând abilitatea unor instituţii judiciare, cum ar fi Curtea de la Haga, să facă ceva în privinţa aceasta. În același timp, China și Rusia au profitat și ele de acest vid de responsabilizare, întărindu-și alianţele cu regimuri represive și împiedicând proteste interne faţă de economiile tot mai lente și corupţia tot mai extinsă. Reușitele lor i-a făcut să devină modele de urmat pentru liderii populiști din Vest.

Vestea bună este că, în acest mediu, un număr de ţări mici și mijlocii au început să își asume roluri de leadership, scrie în raport. Prin capacitatea acestora de a forma coaliţii au arătat că pot pune presiune pentru apărarea drepturilor omului, iar în unele cazuri au fost susţinute de la spate de o mobilizare publică serioară. Deși nu pot substitui cu totul marile puteri care au făcut pași în spate, emergenţa lor arată că impulsul de a proteja drepturile omului este în continuare viu și sănătos.

Cauze

Populismul nu s-a născut din nimic. El vine pe valul unor probleme care se regăsesc sub diverse faţete în mai multe părţi ale lumii. Vorbim despre efecte ale globalizării și schimbărilor tehnologice, precum inechitatea veniturilor și migraţia economică, facilitată de dezvoltarea transportului, a relaţiilor comerciale între ţări și a comunicaţiilor. Refugiaţilor economici li se alătură cei care fug din calea războiului, a represiunii, a sărăciei și a efectelor schimbărilor climatice. Divizările sociale între elitele cosmopolite care beneficiază de pe urma multora dintre aceste schimbări și cei a căror situaţie economică a devenit tot mai precară și nesigură se adâncesc pe măsură ce averea globală totală se concentrează în mâna celor puţini.

Emmanuel Macron, pe prima pagină a ziarului La Tribune, după învestirea sa.

Rezolvarea acestor probleme nu este ușoară și nici nu se poate face de azi pe mâine, însă liderii populiști tind să înrăutăţească situaţia prin ocolirea soluţiilor reale și prin blamarea minorităţilor și a segmentelor defavorizate ale societăţii. „Rezultatul a fost un asalt frontal asupra valorilor inclusivităţii, toleranţei și respectului, care stau la baza drepturilor omului”, mai spune Roth. Invocând propria interpretare a dorinţelor majorităţii, acești populiști vor să înlocuiască sistemul democratic, bazat pe un sistem guvernamental limitat de lege și de drepturile omului, cu un „majoritarianism dezlănţuit”.

Este o provocare să reacţionezi împotriva acestui fenomen. Nu doar că trebuie rezolvate problemele sociale și economice care stau la bază, dar în același timp trebuie reafirmate principiile drepturilor umane respinse de populiști. Trebuie ca oamenilor să li se reamintească avantajele unei forme de guvernare în care liderii răspund în faţa celor care i-au ales. Oamenii de rând trebuie să înţeleagă că au nevoie de drepturi la fel de mult ca grupurile vulnerabile și că, dacă le permitem guvernelor să aleagă în dreptul căror oameni se respectă aceste drepturi, atunci vulnerabilizăm drepturile pentru toţi. Disponibilitatea liderilor democratici de a prelua aceste provocări a fluctuat, dar anul 2017 a început să producă efecte din acest punct de vedere, arată raportul.

Reacţii

Raportul oferă câteva exemple de ţări care au transmis semnale pozitive puternice. Franţa este considerată cea mai importantă dintre ele, datorită abordării cu care Emmanuel Macron a câștigat mandatul de președinte. Ca nimeni altul, a îmbrăţișat vădit principiile democratice și a respins cu fermitate eforturile Frontului Naţional de a instiga la ură împotriva musulmanilor și a imigranţilor. Victoria sa și a partidului său în alegerile parlamentare a arătat că și francezii resping politicile controversate ale politicienilor de extremă dreapta. Însă, de aici încolo, foarte multe depind de felul în care va guverna Macron. Cel puţin în politica externă s-a afișat ca lider care nu se teme să vorbească împotriva populiștilor pe val și a concepţiilor acestora despre lume.

Susţinători ai președintelui Trump flutură pancarte cu deviza „Make America Great Again”.

Statele Unite sunt următoarele pe lista ţărilor care ies în evidenţă, din cauza reacţiei publicului la președinţia lui Donald Trump, câștigată pe baza unei campanii de ură împotriva imigranţilor mexicani, a refugiaţilor musulmani și a unui dispreţ vădit faţă de categorii defavorizate și faţă de femei. Un răspuns puternic de împotrivire a venit din partea grupărilor civice, a jurnaliștilor, a judecătorilor, a avocaţilor și a oamenilor de rând, astfel că într-un an de zile popularitatea lui Trump a scăzut drastic. Prin politicile sale, Trump a redus fondurile globale pentru sănătatea reproductivă a femeilor, a făcut deportări fără consideraţie pentru legăturile profunde formate în ţară, a împiedicat musulmani din mai multe ţări să intre în ţară, a interzis accesul transsexualilor în armată etc. În acest timp, publicul s-a revoltat, iar oficiali din Departamentul de Stat au încercat să prevină un abandon complet al principiilor drepturilor omului în afacerile externe și au ameninţat cu sancţiuni împotriva oficialilor din Myanmar responsabili de epurarea etnică a minorităţii rohingya.

Germania a revenit în centrul atenţiei când Alternativa pentru Germania a devenit primul partid de extrema dreaptă care a intrat în Parlament după căderea nazismului. Ascensiunea acestuia a ciupit din sprijinul pentru coaliţia condusă de Angela Merkel și a complicat negocierile pentru formarea unei noi coaliţii de guvernământ după alegerile din septembrie 2017. Raportul Human Rights Watch evidenţiază faptul că problemele de politică internă au lipsit Europa de vocea curajoasă a lui Merkel, care a susţinut cauza refugiaţilor atunci când nu îndrăznea nimeni, și l-a lăsat pe Macron să preia lupta de rezistenţă împotriva valului de populism care se resimte și pe continentul european. Însă alegerile din Germania au oferit o lecţie despre cum ar trebui tratată această problemă, arată raportul. O înfruntare principială a celor de extrema dreaptă este o cale mult mai eficientă de a atrage voturi decât o emulare calculată a valorilor lor astfel încât să se potrivească mai la centru.

Europa Centrală s-a arătat în mod special afectată de valul populist, care a adus la putere lideri orientaţi spre concentrarea puterii în propriile mâini. Polonia și Ungaria au ajuns ţinta ameninţărilor UE după mai multe măsuri luate împotriva justiţiei, a presei și a organizaţiilor neguvernamentale. În dreptul Poloniei s-a declanșat chiar procedura de retragere a dreptului de veto, o acţiune fără precedent în UE. Partea bună este că măsurile luate de liderii acestor ţări au întâlnit opoziţia publicului, care cere respectarea valorilor democratice europene. Am putea adăuga fără probleme și România la acest capitol, după ce guvernele care au condus ţara în ultimul an au încercat pe rând să elimine independenţa justiţiei (ca să nu vorbim de alte măsuri populiste), fiecare încercare generând proteste masive în stradă.

Micii luptători

Deși au acţionat împotriva autocraţilor din propria ogradă, liderii UE nu au reușit să își manifeste îngrijorarea și mai departe. Când președintele turc Recep Tayyip Erdoğan s-a folosit de tentativa de lovitură de stat pentru a decima sistemul democratic, UE nu a spus nimic, fiindcă președintele turc promisese să ţină refugiaţii pe pământ turcesc și să nu mai ajungă în Europa. Președintele egiptean, sub pretextul combaterii terorismului, a scos din procesul politic orice opţiune islamică, fără nicio intervenţie din partea SUA sau UE. Puterile vestice nu au intervenit nici în Myanmar, unde armata a dus o campanie de epurare a musulmanilor rohingya. Mai mult de 640.000 de membri ai comunităţii etnice au fugit în Bangladesh.

În acest timp, Africa a renunţat anul acesta la doi tirani de carieră, în Gambia și Zimbabwe. Iar retorica populistă a altor lideri africani, cu procese la Curtea de la Haga, care încercau să convingă opinia publică de caracterul subiectiv, discriminatoriu și antiafrican al Curţii, nu a prins. Deși au ameninţat cu un exod în masă din calitatea de membru al Curţii, într-un efort de a opri anumite investigaţii, doar Burundi s-a retras, în timp ce Curtea Supremă din Africa de Sud a blocat temporar tentativa președintelui Jacob Zuma, iar în Gambia noul președinte a retras iniţiativa. A fost un efort susţinut de grupuri civice din toată Africa, scrie raportul Human Rights Watch.

În Yemen, unde o coaliţie de state arabe, în frunte cu Arabia Saudită, a decimat case, spitale și pieţe și a blocat accesul ajutoarelor umanitare, lăsând șapte milioane de oameni în pragul inaniţiei, SUA, Marea Britanie și Franţa, ţări care au vândut arme către Arabia Saudită, nu s-au arătat prea încântate de eforturile ONU de a deschide o investigaţie internaţională independentă. În același timp, Arabia Saudită a ameninţat că va tăia legăturile diplomatice și economice cu ţările care sprijină investigaţia. În această situaţie, Olanda a luat iniţiativa și a fost urmată până la urmă de Canada, Belgia, Irlanda și Luxemburg, forţând Arabia Saudită să capituleze unei investigaţii ONU.

Băieţel neidentificat, în Al Hajarayn, Yemen.

În cazul Siriei, unde Rusia și-a folosit de nenumărate ori dreptul de veto în cadrul Consiliului de Securitate ONU pentru a proteja regimul Assad de o posibilă investigaţie la Curtea de la Haga pentru folosirea armelor chimice asupra populaţiei, a trebuit să se găsească o cale alternativă de „dejucare” a sistemului de veto. Leadershipul în acest caz a fost preluat de micuţul stat Liechtenstein, care a reușit să creeze o coaliţie de guverne care au votat în cadrul Adunării Generale a ONU, cu un scor de 105 la 15, punerea pe picioare a unui mecanism de strângere de dovezi pentru dosare judiciare, deschizând posibilitatea ca Adunarea Generală să creeze un tribunal special pentru Siria, dacă Rusia continuă să blocheze drumul către Curtea de la Haga.

Nu în ultimul rând, raportul menţionează și cazul Filipine, unde într-un an și jumătate de când președintele Rodrigo Duterte a preluat președinţia și a încurajat poliţia să omoare suspecţii de trafic de droguri, 12.000 de persoane au fost „executate”. Din cauza situaţiei delicate a teritoriului din Marea Chinei de Sud, disputat de Filipine, China și SUA, nicio putere majoră nu s-a exprimat vehement împotriva politicilor președintelui filipinez, ba chiar președintele Trump a părut să îl admire. Însă o presiune majoră a venit din partea mai multor state, conduse de Islanda, care s-au pronunţat la Consiliul de Drepturi Umane al ONU. Duterte a încercat să submineze acest efort, dar în final a transferat autoritatea de la poliţie către o agenţie ce pare să respecte mai mult legea, scrie raportul. De atunci, numărul execuţiilor a scăzut semnificativ.

Lecţia finală a anului trecut este că, în ciuda unor obstacole considerabile, apărarea drepturilor omului poate avea succes atunci când se depun eforturile necesare, spune Roth. Populiștii oferă răspunsuri superficiale la probleme complexe, dar publicul, atunci când este informat despre riscul asupra drepturilor omului, poate să submineze agenda populistă. Și, deși orientarea puterilor vestice spre politica internă a lăsat în spate o lume fragmentată și expusă unor atrocităţi pentru care nu mai răspunde nimeni, statele mai mici au demonstrat că pot face diferenţa atunci când își unesc forţele și acţionează strategic. În final, suntem îndemnaţi ca, în loc să cădem în disperare și să depunem armele în faţa situaţiei în care ne regăsim la acest moment, să avem speranţă și capacitatea de a acţiona. „Acum, când intrăm în al 70-lea an aniversar al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, provocarea este să folosim oportunităţile considerabile care au mai rămas pentru a lupta împotriva celor care vor să dea înapoi acest progres pentru care s-a luptat din greu”, conchide Roth.