Dacă un vecin musulman nu l-ar fi sunat să îi spună ca nu care cumva să deschidă, Abanoub Ishak, un tânăr egiptean de 19 ani care muncea în Libia, ar fi sfârșit, asemenea prietenilor lui, mort.

Militanţii grupării Stat Islamic (SI sau ISIS) băteau din ușă în ușă și îi strigau pe nume pe creștini. Pe cei care au răspuns, i-au sechestrat aproape două luni. Asta se întâmpla la sfârșitul lunii decembrie 2014. În februarie 2015, i-au dus încolonaţi la malul Mării Mediterane. Acolo, i-au îngenuncheat și i-au decapitat, iar execuţia lor a fost filmată și postată pe internet. În clipul video[1], unul dintre islamiștii care îi însoţea pe condamnaţi ameninţa că „marea în care a fost ascuns corpul șeicului Osama ben Laden” va primi „sângele murdar” al creștinilor.

„Uitaţi-vă la dragostea mea! Uitaţi-vă ce frumos e!” le spunea printre lacrimi jurnaliștilor AP mama lui Samuel Walham, unul dintre cei 21 de creștini uciși de extremiști. Femeia ţinea la piept poza băiatului, în timp ce câteva prietene încercau să o mângâie. „Nu s-a dus acolo pentru altceva decât să facă un ban…”

„Sângele lor este o mărturie care strigă să fie auzită!” au fost cuvintele papei Francisc într-o declaraţie publică, a doua zi după diseminarea clipului cu execuţia. Pe fundalul imaginilor tulburătoare, creștinii se auzeau implorând, în arabă: „Doamne Iisuse, ajută-mă!” Subtitrarea în engleză confirma că ostaticii, la care islamiștii se refereau prin cuvintele „oamenii crucii, urmași ai bisericii egiptene celei ostile”, „au murit implorând și închinându-se în păgânismul lor”.

Deși creștinii sunt minoritari în Egipt și, potrivit organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, sunt deseori victime ale discriminării, vestea că 21 de copţi au fost executaţi a scandalizat întreaga ţară. La doar câteva ore de la postarea clipului video, Egiptul a ripostat cu atacuri aeriene asupra unor baze ale grupării extremiste SI, pe ai cărei membri președintele Abdel Fattah al-Sisi i-a calificat drept „ucigași inumani și lipsiţi de scrupule”.

Occidentul cu mâini legate

Din iunie 2014, când islamiștii au proclamat instaurarea califatului, gruparea Stat Islamic și-a construit consecvent o vitrină a terorii, în care expune cu autosuficienţă atrocităţile pe care, în numele islamului, le comite ca o sfidare a oricui, dar mai ales a Occidentului american. Dezgustul internaţional faţă de ceea ce a devenit deja genocidul SI a cunoscut o creștere bruscă, iar așteptarea ca Statele Unite să soluţioneze definitiv problema a atins cote maxime. Acest sentiment al urgenţei a fost întâmpinat însă cu o aparentă inerţie de administraţia americană, în ciuda faptului că aceasta și-a asumat rolul de lider al coaliţiei internaţionale de combatere a ultraradicalilor teroriști. O atitudine greu de înţeles, dar extrem de ușor de criticat. Și, deși dreapta politică din SUA, primul avocat al intervenţiei militare totale în Siria și Irak, are argumente pertinente pentru ceea ce cere, devine tot mai limpede că reticenţa administraţiei Obama are un fundament solid și ar putea ascunde o strategie mai înţeleaptă decât pare la prima vedere. Poate chiar mai înţeleaptă decât cea a dreptei conservatoare.

Timpul reproșurilor

Presiunea care apasă pe umerii administraţiei Obama vine atât direct, prin vocea opoziţiei de dreapta, cât și indirect, pe filieră socială. Sentimentul public antimusulman a ajuns comparabil cu antisemitismul. Atacuri în stil de franciză teroristă, conduse de indivizi din Occidentul european (în Paris, în Copenhaga), au subţiat și mai mult graniţa dintre solidaritatea publică faţă de victime și ura publică faţă de poporul din care provin extremiștii. Dacă în toamna anului trecut vorbeam doar despre proteste antiislamice[2], astăzi putem vorbi de crime antimusulmane.

În acest context, pentru unii președintele Barack Obama pare mai angajat în combaterea opiniei publice antimusulmane decât în combaterea terorismului propriu-zis. În discursul susţinut în februarie, la anualul Mic Dejun cu Rugăciune, președintele întreba cum putem reconcilia imaginea binelui esenţial care izvorăște din acţiunile religioase, pe de o parte, cu imaginea răului plin de barbarie care decurge din deturnarea religiilor în alte scopuri, pe de altă parte. „Aceasta este o dilemă care a preocupat omenirea secole la rând”, răspundea tot președintele și, „ca să nu ne înfumurăm crezând că este vorba doar de cazuri izolate care se petrec mereu în altă parte, amintiţi-vă că, în timpul Cruciadelor și al Inchiziţiei, oamenii au comis fapte teribile în numele lui Christos.”

De atât a fost nevoie pentru ca liderii de opinie de dreapta să ia foc. Într-un comentariu publicat pe blogul lui, apologetul Ravi Zacharias și-a exprimat exploziv indignarea faţă de discursul președintelui, acuzându-l că vehiculează mesaje iresponsabile, pe teme pe care nu le stăpânește: „Este exact ce-și doresc ei să audă pentru a-și hrăni nebunia. În Orientul Mijlociu, istoria nu moare niciodată, iar cuvintele duc mai departe povara răzbunării.” Rick Santorum, care a candidat la prezidenţiale în 2012, a caracterizat mesajul președintelui drept „o insultă la adresa oricărui credincios, într-un moment în care creștinii sunt crucificaţi, decapitaţi și persecutaţi pe tot teritoriul Orientului Mijlociu”. Republicanul Bobby Jindal, guvernator al statului Louisiana, a catalogat discursul lui Obama drept o „lecţie de istorie” care ignoră „problema care se găsește fix sub nasul lui”. „Ameninţarea creștinismului medieval este sub control, domnule președinte. Vă rugăm să vă ocupaţi mai degrabă de ameninţarea islamică radicală de azi,” a spus el.

Culisele declaraţiilor

Reacţia republicanilor apare totuși disproporţionată în raport cu fondul discursului ţinut de Obama. Președintele nu adresa un mesaj teroriștilor, nici măcar indirect, iar ţinta cuvântării lui era un apel explicit la separarea acţiunilor politice de religie, ilustrată prin exemplul pionierilor americani. Apoi, ca urmare a guvernământului secular, Statele Unite nu pot justifica războiul împotriva teroriștilor cu aceleași argumente vehiculate de unii creștini conservatori[3]. De ce par reprezentanţii dreptei să aibă dificultăţi în a înţelege mesajele administraţiei? Contextul politic american poate explica, cel puţin parţial, situaţia.

Președintele Obama și Partidul Democrat menţin o politică liberală relativ neintervenţionistă. Obama și-a câștigat electoratul cu promisiunea că nu va repeta greșeala regimului Bush de a investi sume colosale în războaie tip gaură neagră, precum cel din Irak. În schimb, opoziţia republicană, de dreapta, este aglutinată în jurul unui discurs prorăzboi, pe care îl susţin vocal chiar și creștini precum posibilul candidat la alegerile prezidenţiale din 2016, faimosul neurochirurg Ben Carson.

Carson a devenit o portavoce a dreptei conservatoare. Într-un interviu acordat televiziunii Fox News, Carson a descris ISIS ca „o organizaţie extrem de sofistică”, chiar dacă este încă în „adolescenţa” ei. Dezvoltând metafora, Carson a spus că americanii ar trebui să ia cât mai urgent măsuri în privinţa grupării, pe care „să o zdrobească acum, cât încă nu a crescut”, pentru că, dacă va crește și se va consolida, va trebui oricum combătută, însă nu oricum, ci sub presiunea salvării propriei vieţi. În acest sens, Carson spunea că ar apela la orice fel de măsură: militară, bancară, la sancţiuni și că nu s-ar sfii să recurgă chiar și la intervenţii militare la sol. „Trebuie să facem totul pentru eliminarea lor, acum!” Medicul a ţinut însă să precizeze că eficienţa intervenţiei la sol depinde de libertatea acordată militarilor, care, spunea el, nu ar trebui judecaţi la revenirea în ţară pentru ceea ce au comis în timpul luptei. „Nu există război politicos.”

Cunoaște-ţi inamicul

În rezumat, administraţia Obama nu vrea război. Rareori a ordonat operaţiuni la sol, în ciuda faptului că acestea ar avea un impact distructiv mai mare decât atacurile aeriene fără rezultate impresionante pentru opinia publică. Republicanii, în schimb, spun că situaţia actuală, vizibilă și pentru observatorii apolitici și nepartizani, impune intervenţia imediată și totală pentru eradicare, acesta incluzând investiţia într-o operaţiune militară care să presupună și acţiuni terestre, și aeriene. În ochii republicanilor, Obama pierde timpul făcând apologie religioasă, deturnând atenţia de la obiectivul prioritar.

Jurnalistul independent Graeme Wood furnizează însă o listă lungă de motive pentru care atenţia sporită faţă de religia grupării SI ar trebui să fie prioritară în strategia de combatere a acesteia. Wood e de părere că delimitarea naturii religioase a grupării ISIS este benefică, deși o vede în alţi termeni decât o vede Obama. Jurnalistul mărturisește că, stând de vorbă cu lideri islamiști simpatizanţi ISIS și cu analiști seculari ai fenomenului islamizării, a ajuns la convingerea că SI este de fapt o organizaţie „profund islamică”. Și că, deși această caracterizare displace majorităţii, ea este indispensabilă pentru elaborarea unei strategii militare cu adevărat eficiente.

În analiza pe care o semnează în The Atlantic, revistă moderată din punct de vedere politic, jurnalistul nuanţează conceptul de „grupare islamistă”, explicând că ideologia ISIS nu poate fi înţeleasă altfel decât ca o interpretare pur literală a textelor islamice. Din acest punct de vedere, chiar și dacă majoritatea musulmanilor s-ar dezice public de ISIS, gruparea tot islamică ar fi, pentru că se raportează exclusiv la Coran. Iar interpretarea literală a Coranului, explica Wood, îl constrânge moral pe extremist să considere drept ipocrită și denaturată orice adaptare la viaţa modernă a textului sacru, chiar și atunci când un musulman e cel care comite această denaturare. În schimb, din punctul de vedere al unui musulman „moderat”, adaptarea textului coranic la specificul societăţii actuale este o formă de progres. Prin urmare, pentru că au premise de gândire diferite, doi musulmani pot fi profund onești faţă de ceea ce cred și în profundă contradicţie unul cu celălalt. Iar lucrul acesta este deja evident[4].

Strategia „lipsei de strategie”

Wood insistă că nu este benefică separarea categorică a grupării Stat Islamic de islamism, fiind important de știut că „efectiv fiecare decizie majoră sau lege promulgată de conducerea grupării Stat Islamic aderă la ceea ce gruparea numește, în presa și declaraţiile sale, pe panourile sale, pe plăcuţele de înmatriculare, vederile și monedele sale «metodologia profetică»”. Adică SI urmează profeţia și exemplul lui Mohamed în cele mai minuscule detalii. Contează, susţine jurnalistul, și că ISIS își arogă un rol principal în profeţia privind vremurile preapocaliptice. „IS așteaptă armata «Romei» (simbol al apostaziei occidentale) să sufere o înfrângere la Dabiq, Siria, ceea ce va iniţia numărătoarea inversă a apocalipsei.” ISIS își legitimează și își finanţează existenţa în măsura în care caracteristicile sale se suprapun pe cele ale califatului despre care vorbește profeţia.

Tocmai de aceea, mesajul lansat de președintele Obama la summitul privind combaterea extremismului, organizat la mijlocul lunii februarie la Casa Albă, nu vine decât aparent în contradicţie cu explicaţia desfășurată mai sus. În cadrul summitului, Obama a subliniat că „lumea trebuie să înţeleagă că noi nu suntem într-un război cu islamul, ci cu extremiștii islamiști.” Nuanţa aceasta este semnificativă strategic, pentru că ideologia grupării SI se bazează foarte mult pe imaginea Occidentului apostat care luptă contra valorilor islamice (așa cum sunt ele definite de fundamentaliști). Așadar occidentalii trebuie să transmită clar lumii întregi faptul că lupta se dă împotriva teroriștilor, nu împotriva tuturor musulmanilor.

Există deci indicii că strategia aparent încă neconturată a Statelor Unite de combatere a grupării extremiste se bazează pe o destructurare ideologică, având ca ţintă finală implozia acesteia. Dacă SUA nu intervin militar, și aerian, și la sol, nu vor elimina complet bazele ISIS, însă vor știrbi imaginea profetică indispensabilă grupării. Folosind, în schimb, atacuri aeriene, coaliţia internaţională va reuși să stăvilească expansiunea teritorială a califatului autoproclamat. În felul acesta, legitimitatea lui este atacată din nou, deoarece califatul are nevoie de un teritoriu ca să poată exista, iar teritoriile cucerite până acum sunt aride și complet lipsite de resurse. Wood spunea că, deși ar dura mult și ar costa vieţile celor asupra cărora SI exercită deja control, strategia aceasta ar putea echivala cu un declin încet, dar sigur al grupării, care va începe să rămână fără resurse și fără recruţi, pentru că vor fi tot mai puţini cei care vor dori să sprijine o ruină cu pretenţii de califat.

Opinia publică americană are de făcut o alegere. Vor dori americanii să aloce din nou un buget probabil halucinant pentru susţinerea unui război la sol în Siria și Irak? Sau vor fi mai degrabă înclinaţi să tolereze o tumoră teroristă în Orientul Mijlociu, pe care să o trateze doar cu „citostatice” aeriene?

Ce se discută mai puţin este faptul că, și dacă elimină complet gruparea Stat Islamic, Statele Unite nu au o viziune clară asupra reconstrucţiei politice a zonelor afectate. Irakul și Afghanistanul sunt mărturii vii în acest dosar. Altfel spus, și dacă SUA înlătură gruparea opresivă printr-o ofensivă militară totală, dacă nu pun altceva mai bun în loc, societatea hăituită care rămâne în urmă, la limita subzistenţei, va fi unica premisă de care e nevoie pentru revirimentul extremismului, sub o formă de obicei mai rea, mai radicalizată. Până la urmă, așa a apărut și ISIS.

Footnotes
[1]„Între timp, clipul a fost eliminat de pe site-urile video ușor accesibile prin Google, pentru a diminua forţa lui propagandistică.”
[2]„Vezi protestele iniţiate de organizaţia germană Europenii Patrioţi împotriva Islamizării Vestului (PEGIDA).”
[3]„Argumentul din subsidiar al lui Ravi Zacharias, de pildă, este superioritatea creștinismului faţă de islamism. Or, un stat secular nu are jurisdicţie asupra unei astfel de ierarhizări și, implicit, nu se poate folosi de ea.”
[4]„În septembrie 2014, 120 de învăţaţi islamici din întreaga lume au argumentat teologic că învăţăturile ISIS sunt neislamice. (Reuters, «Muslim Scholars Present Religious Rebuttal to Islamic State», 26 sept. 2014, voanews.com)”.

Note

„Între timp, clipul a fost eliminat de pe site-urile video ușor accesibile prin Google, pentru a diminua forţa lui propagandistică.”
„Vezi protestele iniţiate de organizaţia germană Europenii Patrioţi împotriva Islamizării Vestului (PEGIDA).”
„Argumentul din subsidiar al lui Ravi Zacharias, de pildă, este superioritatea creștinismului faţă de islamism. Or, un stat secular nu are jurisdicţie asupra unei astfel de ierarhizări și, implicit, nu se poate folosi de ea.”
„În septembrie 2014, 120 de învăţaţi islamici din întreaga lume au argumentat teologic că învăţăturile ISIS sunt neislamice. (Reuters, «Muslim Scholars Present Religious Rebuttal to Islamic State», 26 sept. 2014, voanews.com)”.
SURSĂ:Semnele timpului, martie 2015, ediție tipărită
DISTRIBUIE:
Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 8 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.