Paris, 13 noiembrie 2015. O capitală europeană este lovită meschin de fundamentaliști care își legitimează crimele folosind un nume sfânt: un eveniment de impact care a șocat întreaga lume. Nu este nici prima și, din păcate, nici ultima tragedie ale cărei urmări asupra publicului larg au devenit subiect de analiză.

Înaintea apariţiei televiziunii prin cablu, în prima jumătate a anilor 1990, comunităţile de români, mai ales din mediul rural, trăiau o viaţă informată de experienţe dobândite la prima mână. Celor mai mulţi experienţele directe nu le dictau teamă, revoltă sau teroare. Drept urmare, dormeau cu ușile deschise dacă nu aveau cunoștinţă despre un pericol iminent în comunitate. Liberalizarea pieţei informaţiei a venit cu anumite costuri: știm mai multe, iar asta ne afectează modul de relaţionare, suferim sau ajungem să ne fie frică – după apariţia televiziunii prin cablu și, mai ales a știrilor de la ora 5, oamenii au început să își pună gratii la geam. În ultimul timp, Facebook, Twitter și celelalte reţele sociale ne conectează în doar câteva secunde la drama oamenilor care trăiesc evenimente dramatice sau tragice. Modul în care aceste mijloace de comunicare ne transmit emoţia și ne influenţează viaţa este fără precedent în era comunicării tehnologizate.

Lumea virtuală a devenit o componentă importantă a celei reale. Pe Facebook, se exprimă opinii pătimașe despre terorism sau despre criza imigranţilor, deși, cel mai probabil, cei care vorbesc nu au cunoscut niciodată un terorist sau un refugiat. Motivul este simplu. Toate evenimentele se petrec în faţa ochilor noștri, pe ecranul telefonului sau al calculatorului. Simţim, trăim, judecăm alături de ceilalţi cu care suntem conectaţi virtual. Părerile exprimate online sunt, de cele mai multe ori, emoţionale și impulsive. După atacurile teroriste de la Paris, persoane din lumea întreagă s-au mobilizat pentru a-și oferi ajutorul prin rugăciuni. Cei din apropiere au anunţat pe Facebook că îi primesc în casele lor pe toţi cei care au nevoie de un loc unde să fie în siguranţă. Emoţia se propagă la fel de ușor ca opiniile. Nu mai vorbim de calitate jurnalistică sau știinţifică. Vorbim de efect, de capacitatea de a produce emoţie și de senzaţional, poate chiar de autenticitate.

În cazul altui subiect de mare interes în 2015, am constatat că imaginea românilor despre refugiaţii care ar urma să vină în România este distorsionată faţă de realitate. Adepţii canalelor ultranaţionaliste de pe Facebook i-au văzut brusc pe refugiaţi ca fundamentaliști care vin să ne omoare. Cei care urmăresc canale de stânga tindeau, în schimb, să considere că refugiaţii sunt preponderent femei și copii flămânzi, săraci și bolnavi. Iar adevărul este la fel de complex ca întotdeauna. Da, refugiaţii au telefoane mobile, poate au și haine curate și potrivite, dar asta nu înseamnă că acasă la ei nu sunt străzile pline de sânge și că, dacă ar rămâne acolo, nu ar trăi în fiecare zi cu teama că își pot pierde viaţa. Și da, probabil printre ei se strecoară și fundamentaliști islamici.

Ceea ce se întâmplă însă este că lucrăm cu informaţiile disponibile și pe acestea le luăm, de multe ori nepregătiţi, de pe peretele Facebook, unde se propagă mai ales informaţiile virale. Este ușor să crezi ce ţi se prezintă când sute de mii sau chiar milioane de oameni asemenea ţie apreciază un articol sau o filmare. Facebook sau Twitter folosesc informaţia ca monedă de schimb și, fie că ne place, fie că nu, ambele canale cresc și se dezvoltă odată cu societatea în care trăim. Televiziunea este fie forţată să evolueze, fie continuă să decadă în opţiunile publicului.

Potrivit teoriei fluxului comunicării în doi pași, formulată de Paul Lazafeld prin anii ’40 ai secolului trecut, există o mare putere de comunicare și de influenţă în grupurile (cercurile) sociale. Un mesaj recepţionat din partea unui comunicator de încredere (o personalitate pe care subiectul o urmărește sau cineva apropiat) va fi transmis mai departe către persoanele din cercul social al subiectului mult mai ușor decât un mesaj recepţionat din surse străine. De aceea este important, mai ales când este vorba de subiecte fierbinţi cum a fost criza refugiaţilor sau atentatele teroriste, să fim atenţi ce comunicatori alegem să credem și punctul de vedere al cui alegem să îl împărtășim. Există riscul să adoptăm idei nocive și să rănim sentimentele celor din jur. Din acest motiv, Barack Obama făcea recent apel la toleranţă. Lupta este împotriva terorismului, nu a oamenilor. „Libertatea este mai puternică decât frica, iar acţiunile noastre nu trebuie să fie ghidate de frică.”

Nu spun că trebuie să ignorăm motivele de îngrijorare, ci spun să rămânem conștienţi cu privire la cât de dificil poate fi să găsim echilibrul, mai ales când vorbim de acte teroriste. Echilibrul și moderaţia înseamnă că, în momentul unor drame, când suntem oricum confuzi cu privire la imaginea de ansamblu, prima noastră „amprentă” online ar merita să fie mai degrabă una a omeniei, așa cum, din fericire, unii internauţi au ales să facă în urma atentatelor din Paris. Zeci de persoane au folosit hashtag-urile #PorteOuverte și #PrayforParis în încercarea de a ajuta și de a empatiza cu cei care au avut neșansa de a fi implicaţi, fără voie, într-o luptă care nu este a lor. Iar în ceea ce privește decriptarea realităţii, moderaţia rămâne de asemenea cheia, filtrarea cât mai atentă a faptelor și a informaţiilor contribuind decisiv la crearea unei imagini corecte de ansamblu.

Anul 2015 a fost dominat de conflict armat, de neînţelegeri între marile puteri ale lumii, de atacuri teroriste, de criza refugiaţilor și toate acestea nu au cum să nu provoace îngrijorare. În încercarea de a decide cum să ne raportăm la aceste evenimente, putem sfârși prinși în capcana manipulării intenţionate sau neintenţionate, a urii și a ignoranţei sau putem să păstrăm linia de mijloc. E benefic să fii preocupat și să-ţi formezi și exprimi o opinie, dar, în loc să te lași cuprins de frică, e mai important să cauţi soluţii într-un spirit tolerant și informat. Or informarea serioasă presupune accesarea mai multor surse, compararea lor și filtrarea critică a datelor disponibile. Miile de like-uri nu sunt indiciul cel mai bun în căutarea cuiva după adevăr.