Oribilul masacru care a avut loc la o școală din Pakistan în această săptămână a sensibilizat opinia publică, doar cu o singură excepţie: atentatorii. Uciderea cu sânge rece a unor copii este în afara oricărei logici. De aici derivă și întrebările cu privire la variantele optime pentru anihilarea acestui gen de oameni. Pakistanul a anunţat că a găsit soluţia: reintroducerea pedepsei capitale. Cât de viabilă este varianta?

Este greu de înţeles, dar și mai greu de explicat strategia talibanilor din Pakistan care au ales să se răzbune pe niște copii. Este dificil de analizat gestul celor șase talibani care au atacat o școală militară și au ucis 141 de persoane, dintre care 132 de elevi. Au reușit „performanţa” de a comite cel mai sângeros atac terorist din istoria unei ţări care are o lungă tradiţie a atentatelor comise în numele lui Allah. Nu a contat că printre cei supuși unei violenţe inimaginabile erau copii de doar 10 ani. Atacul a fost revendicat de Mișcarea Talibanilor din Pakistan, principala grupare rebelă islamistă din ţară. Este aceeași grupare care a iniţiat atacul asupra Malalei.

Istorii greu de relatat

Poveștile care vin de la observatori sau supravieţuitori sunt terifiante. „Militanţii talibani au intrat într-o clasă, l-au stropit pe un profesor cu benzină şi i-au dat foc în faţa elevilor. I-au obligat pe copii să privească victima care murea arzând”, a declarat un oficial militar pakistanez.

Pe patul de spital, unul dintre supravieţuitori, Shahrukh Khan, în vârstă de 16 ani, a povestit cum talibanii căutau copiii și sub bănci pentru a-i ucide. Clipele pe care le-a trăit i-au marcat conștiinţa și amintirile. Un taliban „cu cizme mari, negre, ciuruia elevii cu gloanţe”. Chiar Shahrukh a primit două gloanţe în picioare, dar și-a înăbușit strigătul de durere și s-a prefăcut că este mort. Apoi și-a pierdut cunoștinţa, pentru a se trezi în final la spital. Potrivit armatei, atacatorii „nu aveau nicio intenţie să ia ostatici”, deoarece au tras „de manieră aleatorie în oameni imediat ce au intrat în școală”.

Soluţia: pedeapsa cu moartea

Dincolo de indignare, întrebările cu privire la maniera optimă de oprire a acestor teroriști se acumulează. La scurt timp după atentat, Pakistanul a anunţat că a identificat soluţia: va ridica moratoriul asupra pedepsei cu moartea în cazurile de terorism. Sentinţele de condamnare la moarte nu au mai fost aplicate în Pakistan din 2008.

Anularea moratoriului însă implică o multitudine de riscuri. Presa a ilustrat numeroase cazuri de abuzuri și condamnări fără suport juridic. Așa a fost cazul unei fetiţe de doar 11 ani din Pakistan care a fost acuzată de blasfemie și risca pedeapsa capitală. Nu trebuie ignorat nici faptul că lapidarea este o practică destul de răspândită în Pakistan. Crima în numele onoarei face parte din peisajul cotidian. De notorietate a fost cazul Farzanei Parveen, care a fost pedepsită prin lapidare pentru că a refuzat să accepte soţul pe care i l-a impus familia. Nimeni nu i-a sărit în ajutor. În Pakistan situaţii de acest gen se întâlnesc destul de frecvent.

Pentru o ţară educată îna3 spiritul violenţei, aplicarea pedepsei cu moartea se încadrează în așteptările pe care publicul le are cu privire la corectarea greșelilor. În acest context, nu surprinde faptul că Pakistanul se întoarce atât de repede la soluţia extremă.

Pedeapsa capitală, o soluţie viabilă?

Dezbaterile publice cu privire la introducerea pedepsei cu moartea generează opinii pro și contra. Principalul argument în favoarea pedepsei cu moartea constă în efectul ei preventiv, adică producerea unui puternic impact psihologic asupra oamenilor care ar intenţiona să comită actele sancţionate astfel.

Oponenţii, în schimb, menţionează studiile efectuate în Statele Unite ale Americii (unde este încă legiferată pedeapsa capitală) și care nu susţin cu argumente solide efectul preventiv al pedepsei capitale. De aceeași părere este și Amnesty International: „Există argumentul «nu faceţi asta, pentru că veţi muri», însă cercetările arată că nu există un astfel de efect.” La aceasta se mai adaugă și imperfecţiunile sistemului juridic, existând oricând posibilitatea pedepsirii unui om nevinovat. Oricât de mult ar fi perfectat sistemul, această ameninţare nu va dispărea niciodată.

La nivelul gândirii colective, pedeapsa cu moartea nu este abordată neapărat în termeni juridici sau educativi. Ceea ce contează cu preponderenţă este aplicarea unei măsuri reparatorii. „Merită să fie pedepsiţi cu moartea”, se aude cel mai adesea în cercurile informale de discuţie după episoade similare celui din Pakistan. În aceste condiţii, perspectiva răzbunării este cea care primează.

Aceasta este și problema Pakistanului. Nu poate convinge că măsura reintroducerii pedepsei capitale transcende răzbunarea. În aceste condiţii, statul este  motivat să acţioneze exact din aceleași considerente ca ale teroriștilor. Și atunci care ar fi diferenţa? Ar fi o nouă demonstrare a modului în care violenţa generează o violenţă și mai accentuată. Se creionează astfel un cerc vicios din care se poate evada cu dificultate.

Ceea ce se poate stabili cu certitudine este că terorismul constituie o problemă care nu și-a găsit încă rezolvarea adecvată. Aceasta se datorează și faptului că artizanii crimelor în masă nu se tem de nimic. Nici măcar de moartea cu care acum sunt ameninţaţi.