Eh, ecologiștii nu văd decât crize”, comenta cineva pe Facebook la un articol în care organizaţia Greenpeace avertiza că depozitarea deșeurilor nucleare este o criză globală ce trebuie rezolvată urgent. Oare chiar folosim cuvântul „criză” prea lejer, pentru că nu găsim alte mecanisme de a atrage atenţia pe niște probleme cu adevărat importante? Sau chiar suntem într-un moment de cumul al mai multor factori negativi, care, lăsaţi să continue, ne vor îngreuna semnificativ viaţa pe Pământ?

Problema subliniată de cei de la Greenpeace, și anume că depozitarea deșeurilor nucleare (a căror toxicitate este mai mare decât a oricărui alt produs industrial din lume) este aproape de saturaţie și trebuie găsite alte soluţii, este doar una dintre multiplele probleme care cer atenţia noastră imediată.

Suprapopularea planetei este alta. În ritmul actual de creștere, populaţia planetei ar trebui să depășească 11 miliarde de oameni până la finalul secolului, un număr mult prea mare pentru resursele finite ale planetei. Deja există regiuni întregi care sunt afectate de o criză de apă potabilă care doar se va agrava – jumătate de miliard de persoane trăiesc într-o criză permanentă de apă, în timp ce peste 4 miliarde de oameni, adică 71% din populaţia globului, se confruntă cu un deficit de apă moderat până la sever, cel puţin o lună pe an. Este de la sine înţeles că nu va fi cel mai ușor moment să fii în viaţă dacă nu se vor găsi soluţii eficiente la timp.

Pe măsură ce teste efectuate în toată lumea detectează microparticule de plastic în apa îmbuteliată, în sarea de masă și chiar în excrementele umane, devine tot mai clar că trebuie să regândim cu totul societatea consumeristă pentru a reuși să scoatem din uz acest material, care s-a dovedit atât de convenabil și ieftin, încât a invadat pur și simplu planeta.

Ar mai fi multe de adăugat, în special din sfera geopoliticii, unde un război comercial internaţional, o nouă cursă a înarmărilor, cât și regresul global al democraţiei, chiar și în ţări cu tradiţie liberală, s-ar putea termina cu un nou război mondial. Nu doar ecologiștii văd crize, ci și analiștii politici. Asta ca să nu îi mai punem la socoteală pe experţii financiari, care avertizează că cel târziu în 2020 vom intra în criză economică globală.

Spre care ar trebui să ne îndreptăm mai repede atenţia? Raportul Comisiei Lancet, realizat de o echipă internaţională de 40 de experţi, propune concentrarea energiilor pe alte trei crize globale, care împreună formează ceea ce experţii numesc o „sindemie” globală, adică mai multe „epidemii” care, pe baza unor factori comuni, lucrează în sinergie, cu un potenţial de distrugere mult mărit.

Subnutriţie + obezitate + schimbarea climei

Combinaţia de obezitate, subnutriţie și schimbare climatică reprezintă cea mai mare ameninţare la sănătatea oamenilor și a planetei, care afectează deja într-un fel sau altul fiecare ţară de pe glob, propun autorii raportului Lancet. Ele constituie o sindemie, sau o sinergie de epidemii, fiindcă se întâmplă în același timp și loc, interacţionând una cu alta și producând probleme complexe. Este important de menţionat că autorii studiului porniseră într-o analiză a obezităţii și a soluţiilor viabile pentru această criză de sănătate publică, ajungând să concluzioneze că problema nu ar trebui tratată independent de sindemia din care face parte, fiindcă pur și simplu o astfel de abordare nu ar da rezultate. Problema e mai mare de atât.

„Până acum, subnutriţia și obezitatea au fost văzute ca probleme aflate la poli. În realitate, ambele sunt puse în mișcare de aceleași sisteme nesănătoase și inechitabile de alimentaţie, susţinute de aceeași economie politică, ce se concentrează exclusiv pe creșterea economică și ignoră consecinţele negative de sănătate și echitate”, a explicat Boyd Swinburn, cercetător specializat în sănătatea globală în cadrul Universităţii din Auckland. Cercetătorii subliniază că este momentul să reevaluăm modul în care tratăm aceste ameninţări, care nu ar mai trebui privite separat, ci ca pe o problemă comună, creată de companii mari al căror interes principal nu este sănătatea noastră sau a planetei noastre, susţinută de factori politici care nu sunt responsabilizaţi de un public inert să implementeze recomandările experţilor.

Povara economică a sindemiei globale este semnificativă și îi va afecta disproporţionat pe cei mai săraci din cei 8,5 miliarde de oameni care sunt de așteptat să populeze planeta până în 2030. Costul curent al obezităţii este estimat la 2 trilioane de dolari anual, echivalent cu costul global al războaielor și violenţelor armate. Pierderile economice atribuite subnutriţiei sunt și mai mari, între 3 și 5 trilioane de dolari anual, care, pentru o regiune ca Asia sau Africa, înseamnă aproximativ 11% din produsul intern brut. Efectele economice ale încălzirii globale includ, printre altele, costuri cu dezastrele naturale, cu stres industrial în sectoare precum agricultură și acvacultură, cu reducerea gazelor cu efect de seră, cu schimbări în habitat (creșterea nivelului mării, biosecuritate) și cu efecte asupra sănătăţii publice (foamete, boli infecţioase). Toate aceste costuri ar putea ajunge între 5 și 10% din produsul intern brut global, pe când stoparea încălzirii globale ar costa doar 1% din PIB-ul global, spun specialiștii.

Potenţare reciprocă

La origine, conceptul de sindemie a fost aplicat la nivel individual pentru a descrie cazuri în care două sau mai multe boli apăreau în același timp la aceeași persoană, interacţionând una cu alta și împărtășind anumiţi factori sociali determinanţi. O extensie a conceptului a fost folosită pentru a descrie probleme de sănătate publică care, într-un anumit conxtext de inechităţi sociale și economice, afectau populaţia sinergic. Astăzi, de exemplu, conceptul se folosește pentru a descrie relaţia dintre violenţă domestică, abuz de substanţe și infecţia cu HIV/SIDA în rândul populaţiilor sărace.

Cercetătorii sugerează că, similar, subnutriţia, obezitatea și schimbările climatice tind să se acumuleze în același timp și loc, influenţându-se una pe cealaltă, deși, ca trenduri separate, obezitatea este în creștere la nivel mondial, iar subnutriţia, în scădere. Cu toatea acestea, ONU prezice că cea mai importantă ameninţare pentru sănătate rezultată în urma schimbărilor climatice va fi agravarea subnutriţiei, din moment ce poluarea are efecte disproporţionate în ţările cele mai sărace și care depind cel mai mult de agricultură.

Efectele variabilităţii climei asupra tiparelor de ploaie și sezoanelor de creștere a recoltei, împreună cu fenomenele meteo extreme, precum inundaţii și incendii servere, sunt printre factorii-cheie care contribuie la creșterea foametei, alături de conflictele interne și de crizele economice. Schimbările climatice subminează producţia de grâu, orez și porumb în regiunile temperate și tropicale, un trend care este de așteptat să se înrăutăţească pe măsură ce temperaturile tind spre extreme.

Producţii scăzute înseamnă și că preţurile la alimente cresc, ceea ce vulnerabilizează și mai mult familiile cu venituri mici. Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă și reducerea nutrienţilor din plantele și organismele marine, ca urmare a creșterii nivelului de dioxid de carbon.

În același timp, sistemul alimentar global contribuie la creșterea temperaturii globale și, prin urmare, a fenomenelor meteo extreme, care vor cauza foamete și boli, avertizează un alt raport realizat de 130 de academicieni din toată lumea. În prezent, sistemul alimentar global este responsabil pentru o treime din gazele cu efect de seră, adică mai mult decât produc sistemele de transport, de electricitate, de încălzire și de răcorire la un loc. În același timp, nu este un sistem capabil să ofere nutriţie corectă. Aproape 1 din 5 oameni mor din cauze care pot fi legate direct de alimentaţie, mai arată Raportul Nutriţiei Globale pe 2018. Impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii umane este atât de grav în prezent, încât acestea ar putea fi considerate „ameninţarea majoră a secolului XXI”, arată un alt raport publicat în revista medicală Lan

cet, la care au lucrat agenţii ONU și 24 de instituţii academice.

„Sistemul nostru alimentar eșuează. Nu doar mediul este în pericol, ci și sănătatea, nutriţia, comerţul și economia. Alegerile consumatorilor și agricultorilor sunt factori majori care contribuie la degenerarea climatică. Avem nevoie de un răspuns politic ambiţios și robust care să se adreseze impactului pe care alegerile noastre îl au asupra climei, iar oamenii de știinţă joacă un rol major”, avertizează Raportul Nutriţiei Globale pe 2018.

Schimbări de paradigmă

Factorii determinanţi pe care obezitatea și schimbările climatice îi au în comun au fost evidenţiaţi în literatura de specialitate. Ambele fenomene se bazează pe consumul ridicat de surse ieftine de energie – alimente și combustibili fosili. Sistemele economice care promovează tiparele de consum excesiv și nesustenabil nu pun valoare decât pe creșterea produsului intern brut și trec cu vederea rolul pe care îl joacă în dăunarea sănătăţii oamenilor și a planetei. „În sistemele economice în care interesele marilor corporaţii transnaţionale produc beneficii financiare ce sunt privatizate la maximum, costurile sociale și de mediu cad pe umerii consumatorilor, ai plătitorilor de taxe și ai generaţiilor viitoare. Riscurile majore la adresa dezvoltării economice și sociale sunt profund neglijate”, punctează raportul Comisiei Lancet.

Atunci când consumul devine raţiunea de a trăi, problema nu este atât că suntem prea mulţi pentru resursele pe care le avem la dispoziţie, ci că suntem prea lacomi, scrie Carmen Lăiu într-un articol ST pe această temă. Această realitate este evidenţiată și de enormele cantităţi de deșeuri alimentare pe care le produc ţările dezvoltate, care își cresc continuu amprenta ecologică. Dacă în prezent toţi locuitorii planetei ar consuma resurse la scara consumului american, ar fi nevoie de 3,9 planete Pământ pentru a putea susţine cererea. Iar problema este că dorinţa de a consuma cât americanii înseamnă pentru mulţi apogeul unei vieţi bune și de dorit. „Obișnuim să îi blamăm pe oamenii săraci din Africa pentru că au mulţi copii, dar elefantul e în curtea noastră, purtând eticheta unui consum iraţiona”, scrie Fred Pearce, autorul cărţii The Last Generation: How nature will take her revenge for climate change.

Consumerismul nu acoperă nevoi legitime și duce, pe de o parte, la obezitate și la toate bolile conexe, iar, pe de altă parte, la schimbări climatice și la toate consecinţele care derivă de aici, inclusiv agravarea problemei subnutriţiei în ţările care deja au probleme cu aceasta. De aceea, o soluţie viabilă nu poate fi obţinută decât prin luarea în considerare a întregii complexităţi a sistemului care duce la ruinarea planetei. Schimbări în valorile fundamentale pe care se construiesc ghidurile de bune practici în industria alimentară, transpoturi, energie și chiar în educaţie ar avea cel mai transformator impact care ar putea duce la schimbări ce pot fi susţinute pe termen lung, care pot schimba relaţia de putere între guvern, corporaţii și consumatori, ducând la implementarea legislaţiilor sugerate deja în lucrările de specialitate, se precizează în raportul Comisiei Lancet.

Poate cea mai importantă pârghie de control și presiune o are aici consumatorul, care în primul rând este responsabil pentru tiparele de consum necesare unei stări bune de sănătate. Poate că vă întrebaţi ce poate face un singur om. Dar ce om mai este singur? În ziua de azi, oamenii trăiesc în reţele de influenţă. Cea mai puternică influenţă e cea la nivel micro, în cercul familiei și al prietenilor, dar oamenii influenţează de un fel sau altul orice mediu în care interacţionează – la serviciu, la școală, în medii recreaţionale etc. Chiar și la nivel macro, orice consumator se poate folosi astăzi de social media pentru a crea influenţă și a schimba lucrurile într-o oarecare măsură. Nu avem nevoie decât de informaţii (să înţelegem natura problemei și cum pot fi implementate măsuri) și de angajament (energie, entuziasm pentru schimbare).