„Imaginaţi-vă o lume a păcii, a prosperităţii și a democraţiei”[1], scria la începutul anilor 2000 Mark Leonard, fondatorul Consiliului European pentru Relaţii Externe, creionând scenariul unei Europe care va domina secolul al XXI-lea. În acest scenariu, modelul european s-ar fi răspândit în lume ca un virus, cea mai mare ameninţare pe care ar fi putut-o lansa UE nefiind invazia, ci „retragerea mâinii care oferă prietenie și mai ales a perspectivei apartenenţei”.

La aproape două decenii de la aceste predicţii triumfaliste, realitatea ne arată că, dimpotrivă, am putea deveni în curând chiar martorii sfârșitului Europei „așa cum am cunoscut-o în ultimele șapte decenii”, susţine în cartea sa jurnalistul James Kirchick, analizând modul în care Europa a virat spre o zonă de frământări sociale și politice oarecum asemănătoare celor din anii ’30. Continentul își plămădește un alt chip, cu trăsături greu de anticipat cu doar câţiva ani în urmă: „Este tot mai nedemocratică, stagnează din punct de vedere economic, e ameninţată de toate tipurile de extremiști, de la stânga iliberală la dreapta autoritaristă, și înaintează lent pe calea cândva de neconceput a războiului.”[2]

Trenul destrămării ideii europene a plecat deja din gara de la Bruxelles, scrie și politologul bulgar Ivan Krastev, iar rezultatul va fi deraierea democraţiilor de la periferia Europei și, deși nu va urma inevitabil războiul și nici sistarea cooperării în plan politic, cultural și european, ceea ce e de așteptat să dispară este „visul unei Europe libere și unite”[3].

Colapsul compasiunii

Unul dintre subiectele care au semănat discordie între statele Uniunii Europene a fost cel al refugiaţilor și migranţilor, după ce peste un milion de solicitanţi de azil și migranţi au sosit în Europa în 2015, în ceea ce comisarul european pentru imigraţie Dimitris Avramopoulos a etichetat drept cea mai gravă criză a refugiaţilor după al Doilea Război Mondial.

Eforturile UE de a stabili un sistem de cote care să rezolve criza migraţiei s-au lovit de rezistenţa acerbă a statelor din estul continentului. Chiar și în 2019, când s-a înregistrat o scădere cu 80% a fluxului de imigranţi ilegali în Europa, statele din UE nu au ajuns încă decât la înţelegeri ad-hoc cu privire la cine să preia migranţii care ajung încă în apele Mediteranei.

Prezenţa străinului a devenit tot mai greu digerabilă pentru europeni, mai ales dacă străinul e un refugiat care-și riscă viaţa ca să atingă un tărâm al făgăduinţei. Adevărata criză în anii în care Europa a fost asaltată de refugiaţi nu a fost numărul acestora, ci dezinteresul lumii libere pentru soarta lor, punctează un Raport Amnesty International din 2016, arătând că 10 din cele 193 de state ale lumii primesc peste jumătate din numărul de refugiaţi. „Este timpul ca liderii (…) să explice de ce lumea poate salva băncile, poate să dezvolte noi tehnologii și să poarte războaie, dar nu poate găsi un cămin pentru 21 de milioane de refugiaţi, doar 0,3% din populaţia lumii”[4], puncta Salil Shetty, secretarul general al organizaţiei Amnesty International.

Subiectul migranţilor a devenit vârful de lance al repertoriului partidelor populiste, care au reușit astfel să își adjudece procente, semănând ură și teamă chiar și acolo unde existau, în realitate, extrem de puţini refugiaţi.

De fapt, spune Krastev, singurul străin pe care Europa îl acceptă fără rezerve a rămas turistul, „personajul principal, apreciat și primit cu braţele deschise. Vine, cheltuiește, zâmbește, admiră și pleacă. Ne face să ne simţim conectaţi la o lume mai mare, fără să ne împovăreze cu problemele ei. Prin opoziţie, refugiatul e simbolul pericolului globalizării. Vine cocoșat de nedreptăţile și problemele unei lumi îndepărtate. E printre noi, dar nu e unul dintre noi.”[5]

La începutul anului, Dimitris Avramopoulos le mulţumea celor 9 state care au preluat 49 de migranţi de la bordul navelor de salvare din apele de coastă ale Maltei. În același timp puncta că lentoarea cu care s-a rezolvat această situaţie vorbește de la sine despre criza valorilor europene: „Dar să nu ne păcălim pe noi înșine: având 49 de oameni – 49! – pe bărci pe mare, timp de aproape 3 săptămâni – nu este ceea ce înseamnă Uniunea Europeană. Și este și mai rușinos să crezi că acest lucru s-a întâmplat în perioada Crăciunului.”[6]

Chipul antisemit al Europei

În Europa, nici măcar cei care locuiesc de mai multe generaţii aici nu mai sunt agreaţi, semn că vânturi noi au început să sufle peste continent, după cum remarca filosoful francez Alain Finkielkraut. Acesta a fost atacat, la începutul anului, de protestatari ai mișcării Vestele Galbene, unul dintre aceștia strigându-i să se întoarcă la Tel Aviv. „Sunt acasă, dar nu și pentru acești oameni”[7], puncta Finkielkraut, declarându-se șocat de incident, în ciuda faptului că era conștient de noul val de antisemitism care a început să măture ţara.

Din nefericire, ce se întâmplă în Franţa nu este doar o excepţie în peisajul european. Peste o treime dintre evreii care locuiesc de generaţii într-un stat al Uniunii Europene nu se mai simt în siguranţă acolo unde trăiesc și au luat în calcul posibilitatea de a emigra, potrivit unui studiu[8] al Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), care a analizat răspunsurile a 16.395 de evrei din 12 state membre UE. Evreii din Franţa au raportat cele mai acute sentimente de nesiguranţă (9 din 10 au spus că sunt priviţi cu ostilitate pe stradă), iar evreii din Franţa, Danemarca și Belgia evită cel mai mult să poarte veșminte sau accesorii care le-ar putea dezvălui identitatea etnică (62%, 56%, respectiv 52%). Un respondent din 5 cunoaște evrei care au fost insultaţi, hărţuiţi sau atacaţi din motive etnice, iar 34% dintre subiecţi au spus că evită să viziteze alţi evrei sau să participe la evenimente organizate de comunitatea evreiască.

Incidentele cu caracter antisemit din Marea Britanie au ajuns la un nivel record, peste 100 în fiecare lună, în anul 2018, potrivit organizaţiei Community Security Trust.[9] Și în Franţa au avut loc recent vandalizări ale mormintelor evreiești. Bucureștiul s-a regăsit și el pe locul 3 într-un top internaţional al orașelor care înregistrează cele mai multe postări antisemite, după ce ministrul israelian pentru , Naftali Bennet, a anunţat crearea unui sistem de monitorizare în timp real a postărilor antisemite din reţelele de socializare.[10]

În 2015, Frans Timmermans remarca revenirea în forţă a antisemitismului, mărturisind că nu ar fi crezut că „acest monstru vechi” își va mai face apariţia pe scena europeană. Iar la finalul anului trecut, după ce rezultatele studiului FRA au fost prezentate la Bruxelles, Timmermans a avertizat că, atunci când evreii nu se mai simt acasă acolo unde au trăit de generaţii, „Europa nu mai este Europa”[11].

Declinul democraţiei, seducţia populismului

O serie de crize mai mult sau mai puţin recente (criza economică, criza refugiaţilor, atacurile teroriste) au creat un cadru favorabil pentru consolidarea discursului populist. Nemulţumiţi de capacitatea guvernelor de a gestiona un mozaic tot mai complicat de probleme, europenii au început să ofere tot mai puţin credit democraţiei liberale.

Populismul a dovedit că are priză la public chiar și în democraţiile consolidate din Europa. În ultimii ani, bătrânul continent s-a obișnuit să aștepte cu răsuflarea întretăiată rezultatul alegerilor naţionale și să respire ușurat atunci când partidele extremiste nu reușeau să preia puterea, sporindu-și totuși, de la un scrutin la altul, procentele. Mișcările populiste se pliază pe sentimente antiimigraţioniste, pe insatisfacţia cauzată de democraţie și pe neîncrederea în politicieni, partide și parlament, susţine un studiu din 2017, care minimalizează rolul crizei economice în această ecuaţie.[12] Dimpotrivă, eșecul est-europenilor de a atinge prosperitatea visată și evaluarea Europei doar în termeni tranzacţionali stau la baza scepticismului cu privire la Uniune, crede Kirchick, care susţine că Europa va supravieţui doar dacă populaţia va adopta „un patriotism civic ce venerează mai mult decât pensiile și vacanţele”[13].

Europenii au o toleranţă slabă la frustrare, punctează filosoful Agnes Heller, deplângând faptul că, „în vreme de criză, ei se îndreaptă inevitabil spre dictatori”[14] – o constatare debusolantă, susţinută însă de studii: doar 40% dintre europenii născuţi în anii ’80 cred că este esenţial să trăiască într-o democraţie și doar 36% dintre milenialii europeni cred că este ilegitim ca armata să preia conducerea dacă guvernul se dovedește incompetent[15], potrivit studiilor realizate de cercetătorii Yascha Mounk, de la Universitatea Harvard, și Roberto Stefan Foa, de la Universitatea din Melbourne.

De altfel, raportul „Democraţia în 2019” al organizaţiei Freedom House a marcat 13 ani consecutivi de regres democratic la nivel global, fiecare regiune înregistrând în 2018 un scor mai mic decât în 2005, cu excepţia regiunii Asia-Pacific. În Europa, Ungaria și Serbia au trecut de la ţări „libere” la ţări „parţial libere”. Ungaria și-a pierdut statutul de stat liber din cauza atacurilor premierului Victor Orban la adresa instituţiilor democratice (presă, grupuri religioase, opoziţie, sector privat, organizaţii neguvernamentale), iar în cazul Serbiei, raportul menţionează deteriorarea procesului electoral, hărţuirea și denigrarea jurnaliștilor independenţi și faptul că președintele Aleksandar Vučić și-a depășit atribuţiile pe care i le conferă constituţia.

Michael Abramowitz, președintele Freedom House, sublinia schimbările nedorite care au brăzdat chipul Europei, dar și al lumii, în ultimii ani: regresul ţărilor care promiteau să devină democraţii puternice (precum Polonia, Ungaria sau Turcia), slăbirea instituţiilor democratice în state cu tradiţie democratică, hărţuirea presei (mergând chiar până la uciderea jurnaliștilor), corupţie. Statele autoritariste „nu se mai limitează la reprimarea propriului popor”[16], avertizează Abramowitz, ci încearcă, prin diferite metode, să își exporte modelul dincolo de graniţe, așa cum o face deja de ani buni Rusia.

O Rusie care și-a găsit drumul către trecut

„Legile celor din afară nu se aplică Rusiei. Dar Rusia își aplică legile oriunde, oricum și oricând îi place”[17], scrie Edward Lucas, vice-președintele think tank-ului Center for European Policy Analysis, autorul a mai multor analize despre strategia rusă de dezbinare și de cucerire a Occidentului. Trebuie să ne pregătim pentru o Europă post-atlantică, susţine Lucas, argumentând că, deși pe hârtie pare mai slabă decât Occidentul, Rusia deţine avantaje „mari, posibil cruciale”: Putin acţionează categoric, nu se sfiește să încalce regulile jocului și să uzeze de forţă, iar toleranţa rușilor la lipsurile economice se dovedește a fi incredibil de mare.

După anexarea Crimeei, Putin și-a rezervat dreptul de a interveni militar oriunde drepturile rușilor ar putea fi periclitate, anunţându-și intenţia de a proteja Russkii Mir (Lumea Rusă), o comunitate etno-lingvistică vag definită, alcătuită din oricine „simte că face parte din marea Lume Rusă, nu neapărat de etnie rusă, ci oricine se consideră rus”[18]. Strategia Kremlinului combină naţionalismul hitlerist de tip „sânge și pământ” (Hitler a justificat ocuparea regiunii sudete din Cehia și a altor teritorii prin așa-zisele opresiuni la care ar fi fost supuși germanii din aceste regiuni) cu pretenţiile brejneviene ale dreptului absolut de intervenţie militară în ţările din fostul bloc sovietic, notează Kirchick.[19] Pe de altă parte, sentimentul de agresiune resimţit de extinderea NATO a devenit laitmotivul politicii externe, deși, „în afară de Rusia, nimeni nu a încercat, după cel de-al Doilea Război, să modifice graniţe”[20], după cum subliniază disidentul rus Vladimir Bukovski. De fapt, după atacurile asupra Georgiei și a Ucrainei, Rusia a reușit să oprească extinderea alianţei, descurajând alte state aspirante.

Retragerea recentă a Rusiei și a SUA din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) și semnalele mixte transmise de președintele Trump cu privire la NATO nu sunt semnale îmbucurătoare pentru o Europă tot mai puţin unită, cu reacţii mai degrabă ezitante în faţa atitudinii beligerante a Rusiei.

Ecourile unui divorţ complicat

Totuși, declinul Europei trebuie căutat mai degrabă în factori interni decât în cei exogeni, scrie Kirchick. Brexitul intră în prima categorie, susţine jurnalistul: „Dacă invadarea Crimeei de către Rusia în 2014 a fost primul atac extern asupra ordinii politice europene de după Războiul Rece, decizia pripită a Marii Britanii de a părăsi UE a fost prima rană autoprovocată.”[21]

Finalizarea Brexitului, „cea mai urâtă și penibilă întâmplare politică a Uniunii Europene din întreaga istorie a blocului comunitar”[22], ar putea ieși rău sau foarte bine, scria politologul Valentin Naumescu la începutul anului. Lipsesc însă deocamdată indiciile că Marea Britanie ar putea ieși de pe traiectoria unui Brexit fără acord, discuţiile dintre UE și Londra neînregistrând vreun progres. Un Brexit dur ar putea aduce recesiune în Marea Britanie, iar avansul academic, cultural și știinţific ar putea fi afectat pentru zeci de ani, avertiza un grup de 150 de universităţi britanice.[23] Accentuarea tendinţelor separatiste ale Scoţiei, Irlandei de Nord și Ţării Galilor ar putea da tușa finală a acestui scenariu negru.

Marea Britanie nu va fi ultimul stat care va părăsi blocul comunitar, avertiza Nigel Farage, fostul lider al Partidului pentru Independenţa Regatului Unit, în ultimul său discurs în calitate de membru al Parlamentului European. Un scenariu care nu mai pare ireal astăzi. Lucrurile se schimbă repede în Europa, iar afirmaţia (din 2007 a) politologului Ken Jowitt potrivit căreia integrarea în UE a fost cea mai bună veste pe care au primit-o ţările Europei Centrale și de Est în ultimii 500 de ani[24] este tot mai vocal dezavuată chiar de unii dintre liderii acestora.

Cum va arăta o Europă[25] care nu-și mai respectă valorile, încorsetată într-un discurs populist și xenofob, lipsită de evreii ei, înstrăinată de America și timidă în faţa Rusiei, fărâmiţată între state care-și urmăresc cu obstinaţie propriul interes este o temă de reflecţie pe care nu e înţelept să o evităm. Pentru a evita să devină arhitecta propriului dezastru, Europa are nevoie să nu uite experienţele abisale ale trecutului și să arate că și-a înţeles și și-a regretat greșelile de atunci. Și, desigur, are nevoie să se decidă dacă democraţia este un drum cu sens unic sau doar „o scurtă paranteză ce se închide sub ochii noștri”[26].

Footnotes
[1]„Mark Leonard, Why Europe Will Run the 21st Century, PublicAffairs, 2006, ed. online.”
[2]„James Kirchick, Sfârșitul Europei. Dictatori, demagogi și noul ev întunecat, Polirom, Iași, 2018, p. 13.”
[3]„Ivan Krastev, After Europe, University of Pennsylvania Press, 2017, ed. online.”
[4]„«Rich nations’ self-interest means refugee crisis set to get worse, not better», Amnesty International, 4 oct. 2016, https://www.amnesty.org/en/latest/news/2016/10/refugee-crisis-set-to-get-worse/.”
[5]„Ivan Krastev, op. cit.”
[6]„«Remarks by Commissioner Avramopoulos at the EP Plenary session on the Reform of the EU asylum and migration policy in light of the continued humanitarian crisis in the Mediterranean and Africa», European Commission, 15 ian. 2019, https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/avramopoulos/announcements/remarks-commissioner-avramopoulos-ep-plenary-session-reform-eu-asylum-and-migration-policy-light_en.”
[7]„Kim Willsher, «„I felt the hatred” , says philosopher attacked by gilets jaunes», The Guardian, 24 feb. 2019, https://www.theguardian.com/world/2019/feb/24/alain-finkielkraut-winds-of-antisemitism-in-europe-gilets-jaune.”
[8]„«Experiences and perceptions of antisemitism», European Union Agency for Fundamental Rights, 2018, https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2018-experiences-and-perceptions-of-antisemitism-survey_en.pdf.”
[9]„Laura Smit-Spark, «Reported anti-Semitic incidents hit record high in UK – charity», CNN, 7 feb. 2019, https://edition.cnn.com/2019/02/06/uk/uk-antisemitic-incidents-rise-gbr-intl/index.html.”
[10]„Toi Staff, «Diaspora Ministry unveils system for tracking online anti-Semitism», The Times of Israel, 25 ian. 2018, https://www.timesofisrael.com/diaspora-ministry-unveils-system-for-tracking-online-anti-semitism/.”
[11]„«European Jews feel under threat, think of emigrating: EU survey», Reuters, 10 dec. 2018, https://www.reuters.com/article/us-eu-antisemitism/european-jews-feel-under-threat-think-of-emigrating-eu-survey-idUSKBN1O91RA.”
[12]„Larry Bertels, «The wave of right – wing populist sentiment is a myth», citat în Marian Popa, «Europa şi ameninţarea populistă», Revista Polis, 2017, http://revistapolis.ro/europa-si-amenintarea-populista/.”
[13]„J. Kirchick, op. cit., p. 274.”
[14]„Ibidem, p. 16.”
[15]„Gwynn Guiltford, «Harvard research suggests that an entire global generation has lost faith in democracy», Quartz, 30 nov. 2016, https://qz.com/848031/harvard-research-suggests-that-an-entire-global-generation-has-lost-faith-in-democracy/.”
[16]„«Democraţia, în declin la nivel mondial. Care sunt simptomele și cine profită», Digi 24, 29 ian. 2019, https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/democratia-in-declin-la-nivel-mondial-care-sunt-simptomele-si-cine-profita-1073447.”
[17]„Edward Lucas, «De ce incalca Rusia regulile?», Contributors, 30 dec. 2016, http://www.contributors.ro/editorial/de-ce-incalca-rusia-regulile/”.
[18]„J. Kirchick, op. cit., p. 27-28.”
[19]„Ibidem.”
[20]„Ion Gaidau, «Vladimir Bukovski: În afară de Rusia, nicio altă ţară din Europa nu a modificat graniţe după Al Doilea Război Mondial», Adevărul, 5 sept. 2016, https://adevarul.ro/international/rusia/vladimir-bukovski-In-afara-rusia-nicio-alta-tara-europa-nu-modificat-granite-doilea-razboi-mondial-1_57cdb28f5ab6550cb8653abe/index.html.”
[21]„J. Kirchick, op. cit.”
[22]„Valentin Naumescu, «Aici Uniunea Europeană. Urmează ora exactă», HotNews, 21 mai 2019, https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-23153525-aici-uniunea-europeana-urmeaza-ora-exacta.htm.”
[23]„Sally Weale, «Universities raise alarm over no-deal Brexit and EU student enrolment», The Guardian, 4 ian. 2019, https://www.theguardian.com/education/2019/jan/04/universities-raise-alarm-over-no-deal-brexit-and-eu-student-enrolment.”
[24]„Vladimir Tismăneanu, Diavolul în istorie, Humanitas, București, 2013.”
[25]„J Kirchick, op. cit.”
[26]„Jean-François Revel, Comment les démocraties finissent, Grasset, 1983.”

„Mark Leonard, Why Europe Will Run the 21st Century, PublicAffairs, 2006, ed. online.”
„James Kirchick, Sfârșitul Europei. Dictatori, demagogi și noul ev întunecat, Polirom, Iași, 2018, p. 13.”
„Ivan Krastev, After Europe, University of Pennsylvania Press, 2017, ed. online.”
„«Rich nations’ self-interest means refugee crisis set to get worse, not better», Amnesty International, 4 oct. 2016, https://www.amnesty.org/en/latest/news/2016/10/refugee-crisis-set-to-get-worse/.”
„Ivan Krastev, op. cit.”
„«Remarks by Commissioner Avramopoulos at the EP Plenary session on the Reform of the EU asylum and migration policy in light of the continued humanitarian crisis in the Mediterranean and Africa», European Commission, 15 ian. 2019, https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/avramopoulos/announcements/remarks-commissioner-avramopoulos-ep-plenary-session-reform-eu-asylum-and-migration-policy-light_en.”
„Kim Willsher, «„I felt the hatred” , says philosopher attacked by gilets jaunes», The Guardian, 24 feb. 2019, https://www.theguardian.com/world/2019/feb/24/alain-finkielkraut-winds-of-antisemitism-in-europe-gilets-jaune.”
„«Experiences and perceptions of antisemitism», European Union Agency for Fundamental Rights, 2018, https://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/fra-2018-experiences-and-perceptions-of-antisemitism-survey_en.pdf.”
„Laura Smit-Spark, «Reported anti-Semitic incidents hit record high in UK – charity», CNN, 7 feb. 2019, https://edition.cnn.com/2019/02/06/uk/uk-antisemitic-incidents-rise-gbr-intl/index.html.”
„Toi Staff, «Diaspora Ministry unveils system for tracking online anti-Semitism», The Times of Israel, 25 ian. 2018, https://www.timesofisrael.com/diaspora-ministry-unveils-system-for-tracking-online-anti-semitism/.”
„«European Jews feel under threat, think of emigrating: EU survey», Reuters, 10 dec. 2018, https://www.reuters.com/article/us-eu-antisemitism/european-jews-feel-under-threat-think-of-emigrating-eu-survey-idUSKBN1O91RA.”
„Larry Bertels, «The wave of right – wing populist sentiment is a myth», citat în Marian Popa, «Europa şi ameninţarea populistă», Revista Polis, 2017, http://revistapolis.ro/europa-si-amenintarea-populista/.”
„J. Kirchick, op. cit., p. 274.”
„Ibidem, p. 16.”
„Gwynn Guiltford, «Harvard research suggests that an entire global generation has lost faith in democracy», Quartz, 30 nov. 2016, https://qz.com/848031/harvard-research-suggests-that-an-entire-global-generation-has-lost-faith-in-democracy/.”
„«Democraţia, în declin la nivel mondial. Care sunt simptomele și cine profită», Digi 24, 29 ian. 2019, https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/democratia-in-declin-la-nivel-mondial-care-sunt-simptomele-si-cine-profita-1073447.”
„Edward Lucas, «De ce incalca Rusia regulile?», Contributors, 30 dec. 2016, http://www.contributors.ro/editorial/de-ce-incalca-rusia-regulile/”.
„J. Kirchick, op. cit., p. 27-28.”
„Ibidem.”
„Ion Gaidau, «Vladimir Bukovski: În afară de Rusia, nicio altă ţară din Europa nu a modificat graniţe după Al Doilea Război Mondial», Adevărul, 5 sept. 2016, https://adevarul.ro/international/rusia/vladimir-bukovski-In-afara-rusia-nicio-alta-tara-europa-nu-modificat-granite-doilea-razboi-mondial-1_57cdb28f5ab6550cb8653abe/index.html.”
„J. Kirchick, op. cit.”
„Valentin Naumescu, «Aici Uniunea Europeană. Urmează ora exactă», HotNews, 21 mai 2019, https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-23153525-aici-uniunea-europeana-urmeaza-ora-exacta.htm.”
„Sally Weale, «Universities raise alarm over no-deal Brexit and EU student enrolment», The Guardian, 4 ian. 2019, https://www.theguardian.com/education/2019/jan/04/universities-raise-alarm-over-no-deal-brexit-and-eu-student-enrolment.”
„Vladimir Tismăneanu, Diavolul în istorie, Humanitas, București, 2013.”
„J Kirchick, op. cit.”
„Jean-François Revel, Comment les démocraties finissent, Grasset, 1983.”