2012 a adus progrese semnificative privind siguranţa reactoarelor nucleare

16

În ciuda faptului că reactoarele nucleare îmbătrânite reprezintă încă o „provocare" în ceea ce priveşte siguranţa, raportul anual prezentat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA) arată că anul trecut au fost înregistrate progrese importante legate de diminuarea primejdiilor în cazul centralelor la nivel global, informează Reuters.

Tot mai multe state membre IAEA cu centrale nucleare au început efectuarea unor teste de stres pentru siguranţă, după dezastrul de la Fukushima, din martie 2011, care a ridicat un semnal de alarmă cu privire la primejdiile pe care le poate naşte energia atomică, notează raportul.

În acest sens, de exemplu, autorităţile din Statele Unite, Elveţia şi Canada au publicat un set de instrucţiuni şi „lecţii învăţate", prin care performanţa centralei nucleare şi siguranţa în cadrul acesteia să fie asigurate pe parcursul întregului ciclu de viaţă al reactorului.

Datele indicatorilor de performanţă a 437 de centrale nucleare din toată lumea arată că siguranţa operaţională a acestora este ridicată. Îmbătrânirea reactoarelor şi funcţionarea acestora pe termen lung este însă o „provocare". Din cele 437 de centrale, 162 funcţionează de mai bine de 30 de ani, iar 22 au împlinit peste 40 de ani de activitate.

Raportul IAEA a fost făcut public cu puţin timp înainte de protestele de luni ale activiştilor Greenpeace care au ocupat centrala nucleară Tricastin, a Electricite de France. În jur de 30 de membri ai grupului care militează pentru protejarea mediului au luat cu asalt complexul şi au proiectat pe unul dintre pereţii reactorului imaginea unei fisuri imense formate pe faţada clădirii, însoţită de textul „Accidentul Nuclear de la Tricastin" (Nuclear Tricastin Accident), relatează Associated Press. În plus, activiştii au afişat un banner cu chipul preşedintelui Franţei, Francois Hollande, alături de cuvintele „Preşedintele Catastrofei?" (President of Catastrophe?).

Centrala Tricastin a experimentat câteva incidente în 2008, printre care şi o scurgere de uraniu în două râuri din apropiere şi eliberarea unor particule radioactive. Aceste incidente au stârnit valuri de nemulţumiri printre grupurile anti-nucleare.

Mai mult, reactorul francez are o vechime de peste 30 de ani, fiind unul dintre cele mai vechi astfel de construcţii, notează raportul IAEA, citat de Reuters.

Rectoarele nucleare din Franţa asigură circa 80% din necesarul de electricitate al ţării, fapt care o clasează drept una dintre cele mai dependente ţări de energie nucleară din lume, subliniază Associated Press.