Cutremurele din Oceanul Indian anunţă o fragmentare tectonică

73

Cele două cutremure majore din luna aprilie, ce au avut loc în Oceanul Indian, pot semnala o fragmentare tectonică în zona vestică a regiunii.

Cutremurele care au avut magnitudini de 8,2 respectiv 8,6 pe scara Richter au provocat apariţia a patru falii, ce au fost adâncite de replicile înregistrare şi la şase zile după seisme.

Potrivit geofizicianului Matthias Delescluse, autorul unei lucrări apărute miercuri, în revista Nature, fenomenul este un exemplu foarte clar că suntem martorii unei modificări a scoarţei terestre.

Cutremurele de pe 11 aprilie au determinat cea mai mare mişcare tectonică înregistrată vreodată (o mişcare pe orizontală de 20-30 de metri) şi una dintre cele mai puternice mişcări între plăcile tectonice aflate în oceanul planetar.