Un val de căldură neobișnuit a făcut ca, săptămâna trecută, temperaturile din zona arctică nu doar să aibă o creștere record pentru această perioadă a anului, ci și să ajungă la un nivel mai ridicat decât temperaturile din Europa, în aceeași perioadă.

În timpul iernii arctice, care debutează în octombrie și se încheie în martie, temperatura medie în zona arctică oscilează în jurul valorii de -20 de grade Celsius. Însă, pe 20 februarie, temperaturile în Groenlanda au urcat peste nivelul îngheţului, ajungând ca, pe 24 februarie, să atingă chiar valoarea de 6 grade Celsius.

Fenomenul i-a contrariat pe oamenii de știinţă, care s-au declarat uimiţi că aceste condiţii atmosferice, despre care știau că se repetă cam o dată la zece ani, s-au manifestat la doar doi ani distanţă de ultimul astfel de record. În februarie 2016, Pacific Marine Environmental Laboratory raporta că în lunile ianuarie și februarie anul respectiv au fost înregistrate cele mai mari temperaturi în zona arctică, din istoria măsurătorilor. Valorile atinse atunci fuseseră de 5,8 grade Celsius în ianuarie și de 4,5 grade Celsius în februarie.

Experţii avertizează că, atunci când creșterea temperaturilor în regiunea arctică este suficient de mare pentru a accelera topirea gheţii, se creează o buclă a încălzirii climatice. Iar aceasta ar putea produce topirea integrală a gheţii mult mai devreme decât estimaseră oamenii de știinţă.

Temperaturile record au fost comentate de mai mulţi oameni de știinţă, care s-au folosit de Twitter pentru a-și comunica public preocuparea. Climatologul Zachary Labe, doctorand în cadrul Universităţii din California (Irvine), a publicat un grafic în care arată cum temperaturile medii în primele luni din 2018 au fost cu mult deasupra mediei.

Fizicianul Robert Rohde, cercetător la Berkley Earth, a mizat de asemenea pe impactul vizual, publicând o hartă a Europei în care a marcat cu roșu regiunile europene cu temperaturi mai scăzute decât temperaturile înregistrate în zona arctică. Rohde postase deja și un grafic anual în care a arătat cum se diferenţiază anul 2018 de ultimii 40 de ani în care s-au arhivat temperaturile medii din Groenlanda. Cercetătorul a punctat că, până pe 26 februarie, în 2018, „s-au înregistrat deja 61 de ore cu temperaturi peste nivelul de îngheţ în Cape Morris Jesup, Groenlanda”, faţă de recordul precedent, atins în 2011, care era de doar 16 ore.

Erik Solheim, președintele Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), a explicat pentru Reuters că această vreme neobișnuită se potrivește unui tipar meteorologic provocat de gazele cu efect de seră. Acestea provin de la arderea combustibililor fosili pentru mașini, fabrici și centrale electrice. „Ceea ce consideram înainte ca fiind o anomalie devine noul normal. Clima se schimbă în faţa ochilor noștri și avem doar o scurtă perioadă  în care să oprim înrăutăţirea semnificativă a situaţiei.” Explicaţia lui Solheim nu lămurește însă legătura dintre gazele cu efect de seră și scăderea temperaturilor pe continentul european.

Efecte în cascadă

Oamenii de știinţă ne lămuresc însă cu privire la acest lucru. Nalan Koc, cercetător la Institutul Polar Norvegian, spune că gazele cu efect de seră au generat o creștere globală a temperaturilor. În timp, această încălzire a dus la o diminuare pe termen lung a stratului de gheaţă în Oceanul Arctic. Topirea a expus apele mai calzi (care ar fi fost altfel acoperite de gheaţă), ceea ce a dus la o ușoară încălzire a atmosferei în regiune. Efectele au continuat în cascadă, această ușoară creștere a temperaturilor afectând curenţii de aer numiţi jet stream, care se formează la altitudine înaltă. Curenţii jet stream, care sunt vânturi foarte puternice aflate la intersecţia dintre aerul rece din nord și aerul mai cald, din sud, „devin ondulaţi, ceea ce permite aerului mai rece să penetreze mai mult decât de obicei în sud, iar aerului cald îi permite să pătrundă și mai departe decât de obicei, în nord”, a punctat Koc.

Organizaţia Mondială a Meteorologilor a formulat mai simplu explicaţia celor întâmplate: frigul care s-a abătut asupra Europei a fost provocat de „o încălzire stratosferică bruscă” deasupra Polului Nord. Astfel de încălziri bruște s-au mai întâmplat de-a lungul timpului, iar oamenii de știinţă nu le-au elucidat deocamdată nici cauzele, nici toate efectele. Încălzirea recentă a provocat o divizare a vortexului polar (ciclon permanent deasupra polului) și a făcut ca un bloc de aer rece situat deasupra zonei arctice să migreze înspre sudul emisferei nordice, generând temperaturi foarte scăzute.

Însă cercetătorii nu sunt gata să pună tot lanţul de fenomene care a generat frigul european pe seama încălzirii globale. Unii, precum Kent Moore, profesor de fizica atmosferei la Universitatea din Toronto, sunt circumspecţi cu privire la una dintre primele verigi ale acestui lanţ. Referindu-se la temperaturile neobișnuit de ridicate din Marea Groenlandei, Moore se declara „surprins de cât de cald este”, recunoscând totodată că „nu știu sigur de ce e așa”. Alţii, precum Rasmus Benetat, cercetător la Institutul Norvegian de Meteorologie, se întreabă mai degrabă dacă chiar putem cataloga drept extreme temperaturile la care asistăm. „Au mai fost ierni recente cu devieri similare”, a spus Benetat. Și este, într-adevăr, dificil de estimat, fiindcă avem prea puţini termeni de comparaţie. Potrivit Reuters, la Polul Nord nu există termometre, iar înregistrarea temperaturilor prin satelit nu este mai veche de 48 de ani. Temperaturile actuale de la Polul Nord pot fi comparate cu temperaturile înregistrate nu mai devreme de anii ’70. Și Ruth Mottram, climatolog la Institutul Meteorologic Danez, atrage atenţia asupra faptului că am putea interpreta evoluţia vremii într-o notă agravantă dacă ne bazăm ca reper pe memorie, nu pe temperaturile istorice. „Nu e chiar așa de frig”, spune climatologul. „Percepţia noastră asupra a ceea ce înseamnă o iarnă normală este cea care a suferit modificări în ultimii ani.”

Urmări dificil de anticipat

Dacă ne oprim însă doar la ceea ce știm sigur, anume faptul că încălzirea temperaturii la Polul Nord a provocat o răcire considerabilă a temperaturilor în sudul Emisferei Nordice, e important să reţinem că gheaţa arctică a ajuns în luna ianuarie a acestui an la cel mai redus nivel înregistrat până acum. Suprafaţa acoperită de gheaţă a însumat doar 13,06 milioane de kilometri pătraţi, o scădere de mai mult de un milion de kilometri pătraţi faţă de media anilor 1981-2010. Conform Ministerului de Externe al Norvegiei, în 2007 suprafaţa acoperită de gheaţă era deja la jumătatea nivelului din anii 1950-1960. Aceasta, în contextul în care temperaturile din Arctica cresc de două ori mai repede decât în restul lumii.

Efectele acestor schimbări spectaculoase presupun mai mult decât simplul disconfort provocat de reducerea temperaturilor în Europa. Despre topirea integrală a gheţii arctice se știe deja că ar putea avea consecinţe dramatice decurse din creșterea nivelului mărilor. Însă se vorbește prea puţin despre eventualele consecinţe economico-politice ale topirii parţiale. Topirea parţială, dar semnificativă a stratului de gheaţă arctică va schimba modul în care este perceput economic teritoriul de la Polul Nord. Dacă, până nu demult, regiunea arctică nu a fost considerată o zonă de interes în ceea ce privește exploatarea resurselor sau transportul maritim, în anul 2008 Statele Unite au publicat un studiu care estima că regiunea ar conţine 13% din rezervele nedescoperite de petrol și 30% din rezervele nedescoperite de gaze naturale din lume. Cu toate acestea, așa cum scria Eliza Vlădescu într-o analiză ST pe acest subiect, există și îndoieli cu privire la aceste estimări atât de pozitive. Și progresele tehnologice din ultimii ani au ajutat la schimbarea percepţiei asupra potenţialului economic al zonei arctice, deși există încă limitări în acest domeniu. Poate că nici nu e nevoie să se schimbe generaţiile pentru a putea vedea cu ochii noștri cum Arcticul devine, dintr-un deșert de gheaţă, o cale maritimă în plus pentru societatea globalizată. Transformarea Polului Nord într-un teritoriu exploatabil ar putea genera conflicte între naţiuni pentru resursele de pește, petrol, gaze și diamante din zonă, făcând ca avantajele economice să fie umbrite nu doar de modificări climatice, ci și de schimbări politice de nedorit.