Am introdus atât de mult dioxid de carbon în sistemul de operare al naturii, încât nu mai știm „unde e mâna lui Dumnezeu și unde e mâna omului” atunci când vine vorba de dezastrele naturale care lovesc din ce în ce mai des și cu o putere tot mai copleșitoare, afirma Nate Lewis, specialist în chimie și probleme energetice la Institutul de Tehnologie din California.

Afirmaţia lui Lewis – survenită în cursul unei discuţii între prieteni legate de un subiect încă recent atunci: furia cu care uraganul Katrina lovise orașul New Orleans – poate fi plasată în cadrul mai larg al unei dileme filosofice, notează jurnalistul Thomas Friedman: dacă nu cumva ceea ce numim calamităţi naturale încep să fie, ori sunt deja, dezastre provocate cel puţin parţial de activităţile umane.

Friedman o citează și pe Heidi Cullen, expertă în climatologie, care mărturisește că, deși înainte obișnuia să primească o zi caldă în miez de iarnă ca pe un veritabil cadou, în prezent tinde să o vadă ca pe un soi de pedeapsă. Nu pentru că n-ar iubi vremea frumoasă, ci pentru că are certitudinea că e vorba de un dar cu preţ exorbitant – „nu poţi zgândări sistemul de operare al naturii fără să îţi primești răsplata până la urmă”.

În ciuda rapoartelor de mediu tot mai îngrijorătoare legate de impactul creșterii cantităţii de CO2 din atmosferă, încă știm prea puţin despre modul în care diferitele efecte negative ale încălzirii globale ar putea să interacţioneze și să se amplifice.

Un studiu recent arată cât de aproape de buza prăpastiei am putea fi odată ce limitele ecologice ale planetei sunt depășite, estimând că aproximativ 45% dintre potenţialele colapsuri ale mediului sunt interconectate, așa că am putea asista în viitorul apropiat la un veritabil efect de domino.

Și, în timp ce multe dintre avertismentele oamenilor de știinţă au fost ignorate sau urmate de măsuri disproporţionat de mici în comparaţie cu amploarea problemei, este sigur că nu ne vom mai permite să facem acest lucru pe măsură ce schimbările climatice, cu trena lor de efecte dramatice, se mută din paginile studiilor în viaţa cotidiană.

Factura dezastrelor din 2018 a avut 10 zerouri

La nivel global, dezastrele naturale au produs pagube financiare de 160 de miliarde de dolari în 2018, companiile de asigurări și reasigurări plătind anul trecut despăgubiri de 80 de miliarde de dolari, dublu faţă de media de 41 de miliarde de dolari a ultimilor 30 de ani, potrivit grupului german de reasigurări Munich Re.

Trăgând linie, 2018 s-a situat deasupra nivelului mediu de pagube produse de calamităţi, care este de 140 de miliarde de dolari, fiind al patrulea cel mai scump an, din 1980 încoace, pentru companiile de asigurări. Prin comparaţie cu 2017 însă, a fost un an ieftin – uraganele Harvey, Irma și Maria au produs pierderi de 350 de miliarde de dolari în 2017.

Nici 2018 nu a fost însă sărac în dezastre, mai ales în cea de-a doua jumătate a sa.

Incendiile forestiere au căpătat o anvergură neobișnuită, spune Ernst Rauch, climatologul companiei, ajungând să coste zeci de miliarde de dolari. „Temperaturile din ce în ce mai ridicate duc la secete tot mai mari, iar umiditatea din timpul iernii înseamnă că tufele vor crește de asemenea, creând un material ușor inflamabil în verile uscate”, a subliniat Rauch. Incendiile care au devastat nordul Californiei în 2018 au reprezentat dezastrul cel mai costisitor din punct de vedere financiar al anului (24 de miliarde de dolari), potrivit Munich Re.

Grupul de asigurări a înregistrat 850 de calamităţi naturale în anul 2018, furtunile reprezentând 42% dintre acestea, inundaţiile și alunecările de teren – 46%; cutremurele, tsunamiurile și erupţiile vulcanice – 5%, iar incendiile și temperaturile extreme, 7%. Cele mai lovite continente au fost Asia (43%), America de Nord (20%), Europa (14%) și Africa (13%).

Vara deosebit de fierbinte din Europa a provocat o secetă ce a afectat semnificativ sectorul agricol, fiind cel mai piperat dintre dezastrele naturale de pe continent: 3,9 miliarde de dolari. Lovită și de inundaţii, și de furtuni violente, prin raportare la intervalul 2013-2018, Europa s-a confruntat în 2018 cu „cel mai costisitor an la nivel de pagube produse de fenomene meteo extreme”, declară Michal Lorinc, analist al companiei britanice de consultanţă în materie de risc AON Impact Forecasting.

Cele mai însemnate pagube economice la nivel global au fost provocate de uraganele Florence și Michael, care au lovit Statele Unite, zona Caraibelor și regiuni din America Centrală și au lăsat în urmă distrugeri de cel puţin 32 de miliarde de dolari, arată raportul organizaţiei de caritate Christian Aid.

Alte dezastre care au ţinut prima pagină a ziarelor și au înghiţit sume uriașe au fost taifunurile din regiunea Asia-Pacific (cel mai important dintre ele fiind supertaifunul Yutu), furtunile violente din Japonia, inclusiv taifunurile Trami și Kong-Rey, ciclonul Titli, din India, care a produs pagube de peste 920 de milioane de dolari și cel puţin 85 de decese, cutremurul din Haiti, care a ucis 18 persoane, a rănit alte 540 și a distrus 20.000 de locuinţe.

Deși cu mai puţine zerouri decât pagubele materiale, cele umane atârnă cel mai greu în balanţa pierderilor: dezastrele naturale au secerat 10.400 de vieţi umane în 2018, 35% dintre acestea fiind victimele inundaţiilor (o creștere substanţială faţă de media anuală, de 14%), iar 24% fiind ucise de furtuni și uragane.

În timp ce încă există, chiar și în al 11-lea ceas, reticenţă și negare în privinţa faptului că astfel de dezastre ar avea la originea lor „mâna omului”, monștri mult mai puţin zgomotoși sunt la o respiraţie distanţă de noi, cei care nu am văzut cum arată de aproape un uragan sau o inundaţie ucigașă.

Când moartea plutește în aer

Aerul poluat” nu a figurat pe certificatul de deces al niciunui pacient. Sau cel puţin nu încă, dar aceasta nu înseamnă că aerul care ne intră în plămâni nu ne poate afecta grav sănătatea.

În Anglia, familia unei fete care a decedat la vârsta de 9 ani după o luptă acerbă cu astmul a primit permisiunea de a solicita o nouă investigaţie cu privire la adevărata cauză a morţii, în urma unei petiţii care a reușit să strângă 100.000 de semnături.

Ella Kissi-Debrah nu s-a născut cu astm bronșic, dar a început să tușească în 2010, moment în care sănătatea ei a intrat pe o pantă descendentă, necesitând 27 de internări în ultimii ei 3 ani de viaţă.

În raportul său, profesorul Stephen Holgate, expert în astm și poluarea aerului, de la Spitalul Universitar Southampton, a consemnat că există o „asociere izbitoare” între momentele în care Ella a fost internată și nivelurile ridicate de poluanţi atmosferici înregistraţi de staţiile de monitorizare din apropierea casei, concluzionând că există o „posibilitate reală ca, fără un nivel ilegal de poluare a aerului, Ella să nu fi murit”.

Miza acestui caz este ridicată, susţine avocatul care reprezintă familia fetei, pentru că stabilirea clară a unei cauzalităţi între aerul poluat și deces va presa autorităţile să găsească soluţii viabile.

Poluarea aerului este un ucigaș invizibil și trebuie să ne dublăm eforturile pentru a face faţă cauzelor sale”, susţine raportul din 2018 al Agenţiei Europene de Mediu, care arată că aerul poluat este cauza pentru aproape jumătate de milion de morţi premature în Uniunea Europeană.

În mai 2018, 6 ţări au ajuns în faţa Curţii de Justiţie a UE pentru neîndeplinirea cerinţelor privind calitatea aerului: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Ungaria și România.

De altfel, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2016, 91% din populaţia globului locuia în zone în care nu erau respectate standardele de calitate ale aerului, peste 4 milioane de decese fiind înregistrate din această cauză doar în 2016. Aproximativ 91% dintre decese aveau loc în ţări cu venituri mici și medii, majoritatea fiind raportate în sud-estul Asiei și în zona Pacificului de Vest.

Aproximativ 91% dintre aceste decese premature au avut loc în ţările cu venituri mici și medii, în sud-estul Asiei și în Pacificul de Vest adjudecându-și cele mai multe victime.

Dacă poluarea convertește mediul înconjurător într-unul ostil vieţii și sănătăţii omului, acesta poate deveni chiar mai puţin prietenos cu speciile de plante și de animale, nevoite să se adapteze sau să dispară. Experţii conturează un tablou mai degrabă întunecos atunci când descriu provocările pe care le vom întâmpina în 2019 pentru conservarea biodiversităţii.

De ce să ne amintim că extincţia e un drum cu sens unic

„Biodiversitatea planetei este o bibliotecă unică și foarte valoroasă pe care noi am ars-o în mod constant înainte de a fi apucat măcar să catalogăm toate cărţile, cu atât mai puţin să le fi citit pe toate”, declară John Holdren, care predă politici de mediu la Universitatea Harvard.

Nesăbuinţa cu care distrugem ecosistemele bogate în specii, precum pădurile tropicale, pentru avantaje financiare este comparată de entomologul Edward Wilson cu încercarea de a arde tablourile din Luvru pentru a putea găti cina.

Iar dacă imaginea unei lumi alcătuite din oţel, ciment și sticlă nu ne mai sperie prea mult, ar trebui să știm că ecosistemele nu doar ne fascinează retina cu un șirag unic de culori și de forme, ci ne și protejează viaţa – asigură apa potabilă, controlează eroziunea solului, ne ocrotesc de dezastrele naturale, oferă adăpost insectelor care se ocupă de poluare sau de eradicarea paraziţilor, absorb dioxidul de carbon din atmosferă.

De fapt, scrie Wilson – ironizându-i pe cei obișnuiţi să clasifice vietăţile necunoscute și „neînsemnate” în două categorii: gândaci și buruieni –, acestea s-au dovedit salvatoare în nenumărate ocazii: omizile unei molii necunoscute de la tropice au salvat pădurile Australiei de invazia cactușilor; brebenocul, o plantă originară din Madagascar are alcaloizi care vindecă majoritatea cazurilor de boală Hodgkin și de leucemie acută la copii; o substanţă din saliva lipitorilor a produs un dizolvant ce previne coagularea sângelui în timpul intervenţiilor chirurgicale.

Experţii avertizează că multe specii sunt în pericol din cauza activităţilor umane. „Creșterea temperaturii apei, înmulţirea inundaţiilor, despăduririle, incendiile, furtunile – toate acestea afectează existenţa unei specii”, subliniază Charise Johnson, de la Universitatea Washington.

Astfel, reducerea nivelului de oxigen din oceane ar putea afecta zooplanctonul, un element foarte important al lanţului trofic oceanic, arată un studiu al Universităţii din Rhode Island. Dezoxigenarea oceanelor are ca efect și proliferarea algelor toxice, care pun în pericol existenţa vietăţilor marine și afectează și sănătatea umană.

Eliberarea carbonului din gheaţa polară pe măsură ce se topește reprezintă o altă ameninţare identificată recent de raportul Horizon Scan of Emerging Issues for Global Conservation in 2019, care arată că în acest proces se va elibera și mercur, care va afecta animalele, plantele și solul.

Deja am pierdut 60% dintre animalele sălbatice ale planetei în ultimii 45 de ani, arată un raport realizat de World Wildlife Fund, cifrele fiind „uluitor de rele”, după cum sublinia Carter Roberts, directorul executiv al WWF în Statele Unite.

Și ar putea deveni chiar mai rele, potrivit unui studiu al University of East Anglia, care estimează că jumătate dintre speciile de animale și de plante din cele mai luxuriante zone ale planetei, precum Amazonul sau Insulele Galapagos, ar putea suferi o extincţie până la sfârșitul secolului, ca urmare a schimbărilor climatice.

Astfel, dacă temperaturile vor crește, iar precipitaţiile vor deveni tot mai puţine, elefanţii africani nu vor avea suficientă apă (consumul obișnuit este de 150-300 de litri de apă pe zi), 96% din habitatul tigrilor din Sundarbans ar putea fi inundat din cauza creșterii nivelului oceanelor și un procent semnificativ din ţestoasele marine de sex masculin ar dispărea din cauza creșterii temperaturii medii.

Cele mai vulnerabile vor fi plantele greu adaptabile, precum orhideele, dar și amfibienii și reptilele, care nu vor avea capacitatea de a-și schimba habitatul suficient de repede pentru a supravieţui, arată raportul.

Unii cercetători cred că politici precum cele ale administraţiei Trump sau ale noului președinte al Braziliei ar putea reprezenta o ameninţare vie la adresa biodiversităţii.

„Noul președinte al Braziliei ar putea anula 50 de ani de progres pentru specii, păduri tropicale și indigene”, afirmă Lindsay Renick Mayer, de la Global Wildlife Conservation. Președintele Bolsonaro, care a comparat comunităţile indigene care trăiesc în zone protejate cu animalele din grădinile zoologice, a transferat reglementarea rezervaţiilor indigene de la Fundaţia Naţională Indiană la Ministerul Agriculturii, provocând temeri că acesta este primul pas spre exploatarea Amazonului și a populaţiei băștinașe.

Mayer a precizat că și alegerile din Madagascar reprezintă o veste rea pentru viaţa sălbatică, realegerea unui președinte în mandatul căruia exploatarea forestieră ilegală a înflorit fiind de rău augur pentru biodiversitatea uimitoare din această ţară.

Pe de altă parte, Charise Johnson crede că în administraţia Trump finanţarea proiectelor de conservare a speciilor va rămâne o problemă și în 2019, pentru că problemele de mediu nu reprezintă o prioritate a administraţiei actuale.

Potrivit organizaţiei nonguvernamentale Conservation International, specializată în conservarea biodiversităţii, la fiecare 20 de minute dispare o specie – de 1.000 de ori mai repede decât norma din cea mai mare parte a istoriei umanităţii.

Dacă sloganul din anii ’60 și ’70, „extincţia este pentru totdeauna!”, folosit de activiștii conservării speciilor, avea un impact real asupra colectivităţii, șocul dispariţiei unei specii este cu mult mai mic astăzi, deși viteza cu care se întâmplă acest lucru este de-a dreptul înfricoșătoare.

Thomas Brooks, director senior în Centrul pentru Știinţa Biodiversităţii Aplicate, propune un exerciţiu de imaginaţie legat de modul în care s-ar modifica planeta – și în cele din urmă, viaţa noastră – dacă un alt coeficient natural ar fi mai ridicat de o mie de ori decât media.

„Ce-ar fi dacă precipitaţiile ar fi de o mie de ori mai abundente decât de obicei? Am fi inundaţi. Ce-ar fi dacă ninsorile ar fi de o mie de ori mai abundente decât de obicei? Nu ne-am mai deszăpezi niciodată. Ce-ar fi dacă rata de transmitere a unor boli precum malaria sau HIV ar fi de o mie de ori mai mare? Am muri cu milioanele. Dar exact acest lucru se întâmplă în cazul biodiversităţii plantelor și animalelor azi.”

Cu tot mai multe specii ameninţate de extincţie, am putea fi prima generaţie care să urmeze exemplul lui Noe, salvând ultimele exemplare dintr-un număr mare de specii, notează jurnalistul Thomas Friedman.

Pentru a face acest lucru, ar fi însă nevoie să ne dăm seama că suntem mult prea ocupaţi să creăm potopul, subliniază Friedman, tocmai când e nevoie să construim mai multe arce.

Iar culmea înţelepciunii ar fi, probabil, să ne dăm seama la timp că fiecare din aceste plante, insecte, păsări și animale reprezintă o arcă – modul în care reglează bunul mers al planetei e atât de precis, încât ar putea trăi (cu mult mai) liniștite fără noi. Reciproca însă nu este valabilă.