„Imaginaţi-vă o lume fără corali. Imaginaţi-vă o lume fără pești. Imaginaţi-vă o lume în care râurile curg doar în sezonul ploios”, este provocarea pe care o lansează jurnalistul Thomas Friedman, câștigătorul Premiului Pulitzer, într-un bestseller care inventariază argumentele în favoarea unei revoluţii verzi. Parafrazându-l pe Friedman, dar păstrând discuţia pe coordonatele aceluiași subiect, am putea să ne întrebăm dacă suntem în stare să ne imaginăm o lume fără plastic. Și, în final, dacă suntem capabili s-o creăm.

Ideea renunţării la consumul de plastic este greu digerabilă pentru noi, cei născuţi sau crescuţi în timpurile în care aproape tot ce atingem conţine sau este ambalat în plastic. Probabil și pentru generaţiile mai vechi, care au renunţat cu recunoștinţă la materialele mai grele, mai piperate și mai puţin comod de gestionat (sticlă, hârtie, carton) în favoarea plasticului.

Din prieten, plasticul ne-a devenit însă un dușman redutabil – atotprezent, poluant și cu o durată de viaţă care contrastează cu durata de folosire a acestor produse. Mai grav încă, acest dușman e dificil de închis între niște graniţe fixe, iar modul în care migrează dintr-o parte în alta a lumii sugerează că, în lipsa unor măsuri energice, planeta și-ar putea privi viitorul în imaginea ţărilor perdante în războiul cu deșeurile din plastic.

Paradis cu textură de plastic

Zilele acestea, vasul Rainbow Warrior este acostat în golful Manila, Filipine, ţara care riscă transformarea din paradis tropical într-un „arhipelag al gunoaielor”. Vasul navighează încă din 1970, fiind construit special pentru participarea la campanii împotriva poluării mediului. Misiunea vasului în Filipine este aceea de a atrage atenţia asupra plasticului de unică folosinţă nereciclabil și asupra urgenţei de a găsi alternative la acest material.

Ţara sud-asiatică este locul perfect pentru o asemenea campanie, arată o analiză Green Report semnată de Oana Racheleanu. Magazinele livrează pungi sau alte articole de plastic la orice achiziţie, scrie autoarea. Astfel, un articol de dimensiuni minuscule îţi este livrat în ambalaj de plastic, comenzile de mâncare sosesc acompaniate de mănuși de unică folosinţă, iar cutiile de pizza și de alimente în general sunt legate cu benzi de plastic, pentru a le face ușor transportabile. Paradoxal însă, coșurile de gunoi sunt foarte greu de găsit pe stradă, chiar și în capitală, iar reglementările numeroaselor conduceri locale nu se armonizează, așa încât ţara este sufocată la propriu de gunoaie.

În Filipine se produc peste 6.000 de tone de plastic în fiecare zi, din care 81% sunt defectuos gestionate, potrivit unui raport din 2015 realizat de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu. De altfel, Filipinele se plasează pe locul 3 într-un top 5 al ţărilor responsabile de jumătate din plasticul care ajunge în oceane.

Imaginile dezolante ale râurilor în care se deversează apele menajere sau ale insulelor tropicale sufocate de resturi de plastic sunt tot atâtea avertizări că, fără un efort global, deșeurile ne vor afecta pe toţi, pentru că nu au nevoie de un permis ca să treacă frontierele dintre state.

Dacă Friedman vorbea despre posibilitatea de a asista în timpul vieţii noastre la dispariţia peștilor sau a coralilor, un astfel de scenariu nici măcar nu mai are nevoie de o imaginaţie bogată: 59 de specii de pești sunt pe cale de dispariţie în Filipine, potrivit unui studiu realizat de Fundaţia Haribon în parteneriat cu Universitatea din Newcastle.

Deșeurile de plastic, visul urât al vieţuitoarelor marine

În vara lui 2018, veterinarii au încercat să salveze, fără succes, o balenă găsită în apropierea coastelor Thailandei, în stomacul căreia au fost găsite 8 kilograme de pungi de plastic. O altă balenă a fost găsită moartă în Indonezia, după ce a înghiţit pungi, sticle de plastic, sandale și 115 pahare de plastic, iar în stomacul unei balene din Spania au fost găsite 29 de kilograme de plastic.

Un studiu din 2019 al Universităţii din Exter a identificat particule de microplastic cu dimensiunea mai mică de 5 milimetri în tractul digestiv a 50 de mamifere marine din 10 specii diferite, descoperite pe plajele din Marea Britanie.

„Faptul că în sistemul digestiv al tuturor mamiferelor marine testate a fost descoperit microplastic este un lucru ameninţător, demonstrând amploarea poluării cu plastic din mările noastre”, a declarat Louise Edge, reprezentantă a Greenpeace Marea Britanie.

„Mamiferele marine sunt santinele ideale ale impactului pe care îl avem asupra mediului marin deoarece ele au, în general, o perioadă lungă de viaţă şi multe dintre ele se situează în partea superioară a lanţului trofic”, punctează și profesorul Brendan Godley, de la Universitatea din Exter.

Deșeurile de plastic cresc șansele de îmbolnăvire a recifelor de corali la 89%, arată un studiu al Universităţii Cornell, care estimează că peste 11 miliarde de articole din plastic se află în recifurile de corali din regiunea Asia-Pacific și că numărul reziduurilor de acest tip va crește cu 40% până în 2025.

Microplasticele ajung să contamineze medii noi prin intermediul insectelor zburătoare, fiind o ameninţare pentru păsări, lilieci și alte specii care se hrănesc cu insecte, conform unui studiu al Universităţii din Reading, Marea Britanie.

„Este o realitate șocantă că plasticul contaminează aproape fiecare colţ al mediului și al ecosistemelor sale. În ultimul timp, a fost acordată multă atenţie plasticelor care ne poluează oceanele, dar acest studiu dezvăluie că acestea există și pe cerul nostru”, a punctat Amanda Callaghan, coordonatoarea studiului.

Din ape și din aer, reziduurile de plastic au ajuns, inevitabil, și în organismele umane, producând efecte care au fost deja studiate, dar și altele încă necunoscute.

Plasticul, meniul nostru de toate zilele

În timp ce realizăm că putem ingera plastic prin consumul cărnii animalelor expuse la aceste reziduuri, ignorăm multe alte căi prin care acestea ajung în tractul nostru digestiv.

Sunt șanse să ingerăm peste 100 de fibre de microplastic la o singură masă și între 13.000 și 68.000 de particule în fiecare an, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Heriot-Watt, din Edinburgh. Plasticul provine din praful din case, în care ajung particule rezultate din uzura hainelor sintetice, a covoarelor sau a anvelopelor de la mașină, afirmă Julian Kirby, membru al organizaţiei Friends of the Earth.

Cea mai mare parte a apei îmbuteliate conţine particule de plastic, a fost concluzia unui studiu realizat de oameni de știinţă de la Universitatea de Stat din New York, care au analizat probe din 250 de sticle cu apă din 9 ţări, printre care SUA, China, India, Brazilia. Cercetarea a arătat că 93% din apa îmbuteliată de companii conţine fragmente mici de plastic, fiind identificate în medie 325 de particule de plastic la fiecare litru de apă vândut.

Ingerăm plastic și din sarea pe care o consumăm, avertizează un studiu publicat în 2018 de cercetătorii sud-coreeni, care au descoperit microplastice în 36 din cele 39 de branduri de sare testate, provenind din 21 de ţări din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa. Sarea cu cel mai înalt grad de contaminare este cea marină, urmată de sarea de lac și de rocă, iar o persoană consumă în medie 2.000 de microfragmente de plastic numai din sare, au afirmat cercetătorii.

Specialiștii spun că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a putea estima efectele microplasticelor asupra sănătăţii umane. De altfel, studiile au dezvăluit nocivitatea unor substanţe din obiectele de plastic considerate mult timp inofensive, cum este cazul bisfenolului A (BPA), folosit în fabricarea plasticului policarbonat. Mai multe studii au arătat efectele negative ale substanţei asupra glandelor endocrine sau pancreasului și imposibilitatea eliminării ei complete din organism după ingerare, iar substanţa a fost asociată de unii cercetători cu boala coronariană sau cancerul de sân.

Un studiu al Universităţii din Exter a arătat că 86% dintre adolescenţii testaţi aveau urme de BPA în corp, substanţa fiind, de altfel, prezentă în cele mai uzuale produse de pe piaţă.

Folosit pe scară comercială din anii ’60, bisfenolul A a fost interzis în Uniunea Europeană abia în 2011, dar numai în plasticul biberoanelor și este unul dintre cele mai răspândite produse chimice, 3,6 miliarde de tone de BPA fiind produse anual.

Limitarea expunerii la BPA este extrem de dificilă, inclusiv din cauza etichetării deficitare a produselor care îl conţin, dar bisfenolul nu este singura substanţă nocivă din plastic, deși „este dificil din punct de vedere etic” să se realizeze experimente care să demonstreze efectele acestora asupra sănătăţii umane, după cum sublinia Tamara Galloway, profesor de ecotoxicologie la Universitatea din Exeter.

Un studiu de ultimă oră a dezvăluit însă impactul nociv al plasticului asupra sănătăţii în fiecare etapă a ciclului de viaţă, recomandând tratarea expunerii la plastic ca o problemă ce privește drepturile omului.

Toxic pentru planetă, toxic și pentru sănătatea umană

Dacă cercetarea asupra efectelor nocive ale plasticului s-a concentrat până acum exclusiv pe anumite etape ale ciclului său de viaţă, un raport publicat în 2019 a oferit o imagine panoramică a potenţialului poluant al acestui material de la etapa fabricaţiei până la cea a descompunerii.

Impactul plasticului asupra sănătăţii este copleșitor, susţine raportul, care a fost realizat prin colaborarea cercetătorilor de la mai multe universităţi și organizaţii.

Studiul a arătat, de exemplu, că în faza de extragere a petrolului și a gazelor folosite în producerea plasticului se emit peste 170 de substanţe nocive, care pot cauza diverse afecţiuni, de la cancer la probleme de imunitate.

Ajunse în mâna consumatorilor, produsele de plastic pot să producă probleme de dezvoltare, cancer și îmbolnăvire a sistemului endocrin. Degradarea deșeurilor nu este lipsită de riscuri, întrucât microparticulele inhalate sau înghiţite produc la rândul lor cancer, diabet sau boli de inimă. De fapt, pe măsură ce se descompune, nocivitatea plasticului crește – nu doar că poluează apa și solul, dar și absoarbe alte substanţe toxice din mediu și poate fi ușor ingerat de animale, ajungând astfel în vârful lanţului trofic.

„Poverile toxice asociate cu plasticul – la fiecare etapă a ciclului său de viaţă – oferă un alt argument convingător că reducerea, nu creșterea producţiei de plastice este singurul drum înainte”, a declarat Von Hernandez, coautor al studiului, care insistă asupra faptului că plasticul este letal, ceea ce înseamnă că „regimul actual de reglementare continuă să ofere complexului industrial al plasticului permisiunea să joace ruleta rusească cu vieţile și sănătatea noastră”.

Strategii pentru o lume mai săracă în plastic

Îngrijorările suscitate de invazia plasticului au primit un răspuns în prima strategie la nivel european privind materialele plastice, adoptată la 16 ianuarie 2018, care prevede reutilizarea sau reciclarea ambalajelor din materiale plastice până în 2030 și reducerea consumului de articole din plastic de unică folosinţă.

Agenţia Europeană pentru Produse Chimice a iniţiat un proiect legislativ de interzicere începând cu anul 2020 a utilizării microparticulelor de plastic în produse precum cosmeticele, detergenţii, vopseaua sau produsele medicale.

Implementarea proiectului ar putea preveni generarea a 400.000 de tone de plastic în următoarele două decenii, în condiţiile în care europenii produc o cantitate de microplastice de 6 ori mai mare decât Marea Insulă de Gunoi a Pacificului. Contaminarea mediului cu microplastice este responsabilitatea producătorilor care au găsit o soluţie ieftină de a înlocui ingredientele naturale, „ignorând reacţiile publice și avertismentele știinţifice”, afirmă Elise Vitali, ofiţer pentru politici legate de produsele chimice în cadrul Biroului European de Mediu.

Uniunea Europeană intenţionează să aloce fonduri suplimentare pentru cercetare și inovare, pentru producerea unor materiale mai reciclabile.

Pinenul, substanţa care dă mirosul specific pinului, ar putea reprezenta soluţia pentru realizarea unui nou tip de plastic, fără petrol, potrivit unui studiu al Universităţii din Bath, Marea Britanie.

Proteinele din calamari ar putea fi cheia spre conceperea unor alternative la plastic, potrivit cercetătorului american Melik Demirel, de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, care a creat deja prototipuri de fibre și de obiecte pe baza acestor proteine, care pot fi produse și în laborator.

Provocarea de a gestiona criza plasticului nu poate fi lăsată doar pe umerii cercetătorilor; nu e nici măcar o problemă care cade doar în responsabilitatea guvernelor, după cum sublinia Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, vorbind despre o provocare pe care industria, guvernul și cetăţenii trebuie să o abordeze împreună.

Viaţa fără plastic, între utopie și realitate

Deși toată puterea pare a se concentra în mâinile giganţilor industriali, consumatorii au o putere uriașă, atunci când sunt conștienţi de rolul lor, după cum puncta Bea Johnson, fondatoarea mișcării Zero Waste Home: „De fiecare dată când cumperi, oferi un vot. Ai puterea de a susţine o practică ce este sustenabilă sau nu.”

Viaţa fără plastic e posibilă, doar că e grea, titrează un articol din The New York Times, care inventariază soluţiile găsite de cei care au decis să renunţe la confortul oferit de materialele plastice.

Beth Terry a decis să elimine plasticul din viaţa ei, după ce a citit despre puii de albatroși uciși de deșeurile de plastic. Într-un fel, a dat startul unei vieţi noi, în care renunţarea și înlocuirea au fost linia directoare a unei experienţe în care nu pot lipsi și momentele de derută. A început cu eliminarea pungilor de plastic, a salatelor prespălate ambalate în plastic și a continuat cu prepararea balsamului de păr și a pastei de dinţi, păstrate în recipiente de sticlă. Femeia a ocolit plasticul chiar și în vacanţa de la Disneyland, unde a fost nevoită să transporte fructele de la supermarket în tricoul rulat, pentru că își uitase pungile reutilizabile la hotel. „Dacă aș fi cedat în această ocazie, mi-ar fi fost mult mai ușor să folosesc plastic data viitoare”, a punctat Terry, hotărâtă să se raporteze la plastic cu fermitatea cu care ar trata o dependenţă. Autoarea unei cărţi care devoalează experienţa renunţării ei la plastic, Terry își sfătuiește cititorii să înceapă cu pași mici, pentru a nu fi copleșiţi de schimbările radicale.

Debarasarea de plastic nu este ușoară, admite și Dianna Cohen, fondatoarea grupului Plastic Pollution Coalition, care povestește că uneori se trezește gândindu-se la cum se va descurca în timpul zilei fără a apela la plasticul de unică folosinţă.

Piaţa agricolă este un atu forte din manșonul noii sale orientări; nu merge să târguiască nimic fără rezerva ei de pungi de pânză, coșuri și borcane de sticlă. Cohen nu pleacă, de fapt, nicăieri fără „kitul de supravieţuire ecologică”, incluzând o cană de oţel, ustensile de bambus, paie de oţel inoxidabil și pungi de pânză.

Există, desigur și limitări ale tentativei de a elimina complet plasticul – spre deosebire de fermieri, farmaciști nu ar fi de acord să-i livreze produsele în borcănelele ei de sticlă, dar Cohen spune că provocarea devine mai ușoară pe măsură ce se sedimentează obiceiurile noi. Și, desigur, pe măsură ce magazinele își diversifică ofertele de produse fără plastic ca reacţie la cererea clienţilor.

Preţul produselor de oţel sau de bambus este mai mare decât al celor din plastic, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să fii bogat ca să eviţi plasticul, insistă Kristal Ambrose, cercetătoare în domeniul mediului. Chiar și o persoană săracă ar putea purta cu sine o furculiţă sau un borcan de sticlă, reușind să ocolească astfel măcar parţial oferta de produse de unică folosinţă.

Unele alegeri presupun mai puţin efort, dar altele par să își împingă protagoniștii înapoi în timp, la epoca în care plasticul era aproape inexistent. Astfel, dacă familia Maidment a decis să petreacă al doilea Crăciun în care să nu cumpere nimic nou, Kiran Harrison, care lucrează ca maseuză, s-a reîntors la scutecele de pânză pentru bebelușul ei.

Vremurile disperate reclamă măsuri disperate. Iar problema plasticului nu mai poate fi bagatelizată: avem nevoie de „schimbări profunde în modul în care trăim, declară Mariann Lloyd-Smith, fost membru al UN Expert Group on Climate Change and Chemicals, care subliniază că deșeurile plastice „ne decimează oceanele și locuitorii”.

Iar atunci când este vorba de a fi sau a nu fi (sănătos sau în viaţă), folosirea unor produse sigure, în care cunoaștem fiecare ingredient adăugat, renunţarea la cheltuieli extravagante și concentrarea pe experienţe și relaţii nu par să fie, în fond, niște idei atât de rele.